Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că specialiştii mai multor instituţii caută cea mai bună variantă pentru prelungirea la 3.500 de metri a pistei Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, astfel încât să nu se ajungă la devierea sau coborârea centurii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Specialiştii mai multor instituţii caută cea mai bună variantă la pista de 3.500 de metri de la Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca pentru a nu se ajunge la devierea centurii şi la lucrări care prevăd coborârea unei porţiuni a acesteia. Cea mai bună variantă este să prelungim pista cu 200 de metri spre Cluj-Napoca şi să o scurtăm în partea opusă, din partea cu Apahida, tot cu 200 de metri, pentru a nu afecta centura. Prin extinderea spre municipiu, evităm devierea centurii Vâlcele-Apahida şi vrem să nu deranjăm această investiţie. În perioada următoare vom prezenta soluţia finală. În această toamnă vom termina prima etapă a proiectului, pista de 2.100 de metri, şi apoi vom trece la etapa a doua, prelungirea până la 3.500 de metri”, a spus Uioreanu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro