Tag: val 4

  • Valul 4 se apropie de scenariul cel mai pesimist al unui epidemiolog: 8.500 de cazuri pe zi

    „Săptămâna aceasta vom depăşi toate pragurile asumate de guvern (şi furnizate de INSP?) pentru cel mai pesimist scenariu în valul 4-Delta”, scrie epidemiologul Octavian Jurma pe Facebook.

    Săptămâna trecută, România a depăşit vârful de 1.500 de cazuri noi pe zi, iar săptămâna aceasta îl va depăşi şi pe cel de 2.000 de cazuri noi pe zi, spune Jurma.

    „Mai grav, săptămâna aceasta vom depăşi maximul prognozat de 4.000 de internări în spitale. Mult mai grav, am depăşit deja pragul de 400 de internări în terapie intensivă şi îl vom depăşi şi pe cel de 500 de internări al ATI”, adaugă acesta.

    Epidemiologul foloseşte un tabel de predicţie conform căruia evoluţia valului 4 se apropie tot mai mult de scenariul său cel mai pesimist: un vârf în jurul a 8.500 de cazuri pe zi la mijlocul lunii octombrie.

    „Este foarte probabil că în luna octombrie se vor lua măsuri de limitare şi mă aştept [sper] ca valorile din a doua jumătate a lunii octombrie să nu fie atinse sau să reprezinte vârful valului 4”, transmite Octavian Jurma.

    Acesta precizează că tabelul este un instrument simplu şi imprecis, dar rapid şi util de lucru pentru oricine are nevoie să estimeze rapid pe teren evoluţia într-un trend: „e ca şi cum ai folosi un ceas solar ca să te orientezi în absenţa unui ceas artizanal. Ultimul e mai precis, dar, dacă a fost reglat greşit, poate produce erori mai mari decât ceasul solar”.

  • Restricţiile din Valul 4 au ajuns la marginea Bucureştiului. Localitatea unde s-au impus măsuri anti-COVID

    Prefectura Ilfov a anunţat că „având în vedere faptul că la nivelul comunei Chiajna s-a înregistrat o valoare a ratei de incidenţă cumulată calculată la 14 zile de 2,12/1000 locuitori, în urma propunerii Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Ilfov, astăzi, 03 septembrie 2021, a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea nr. 150 privind măsurile dispuse pentru localitatea Chiajna.”

    Printre măsurile care vor intra în vigoare la noapte sunt reducerea numărului de spectatori la competiţiile sportive şi la evenimentele culturale şi impunerea măsurilor de protecţie la toate evenimentele publice.

    Evenimentele private vor fi organizate respectându-se numărul limită de participanţi, iar în spaţiile publice, pieţe, staţii de autobuz şi mijloace de transport, purtarea măştii de protecţie este obligatorie.

  • Rafila: Ne îndreptăm spre ratarea tuturor ţintelor legate de acoperirea vaccinală

    Valul patru de Covid-19 va aduce cazuri grave şi decese în România, declară Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, deputat PSD. El vorbeşte despre un eşec al campaniei de vaccinare.

    Alexandru Rafila atrage atenţia, la RFI, că obiectivele din campania de vaccinare anti-Covid vor fi ratate în acest an, în România: „În mod evident, ne îndreptăm, cel puţin în cursul acestui an, spre ratarea tuturor ţintelor legate de acoperirea vaccinală, pentru că toată lumea spera să vaccinăm 10 milioane de persoane, măcar la începutul toamnei, dacă era să fim rezonabili. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, iar lumea, în mod evident, fie nu a fost convinsă, fie a fost demobilizată să se vaccineze, prin anumite tipuri de mesaje care au fost transmise în această perioadă, în care situaţia din România a fost prezentată ca un mare succes, în condiţiile în care în mod evident discutăm de penultimul loc din UE ca şi număr de doze administrat la 100 de locuitori. Deci este clar că este un insucces şi acest insucces a fost generat şi de diverse declaraţii care au făcut referire la numărul de cazuri, care era singurul element important, nu şi la acoperirea vaccinală”.

    Reprezentantul României la OMS crede că valul patru va aduce cazuri grave şi decese în ţară: „E foarte greu să spun cum va arăta, dar în mod evident, el nu ne va ocoli. Vedem că acest număr de reproducere care a devenit şi în România supraunitar, de circa o săptămână, va duce la creşterea numărului de cazuri (…). În multe ţări în care există recrudescenţa pandemiei, trecerea de la câteva sute de cazuri pe zi la câteva mii de cazuri pe zi se produce într-un timp foarte scurt, de două-trei săptămâni, s-a întâmplat în Grecia, în Olanda. Or eu am auzit-o pe doamna ministru că dânsa e pregătită, că de la sfârşitul valului trei pregăteşte intervenţia sau reacţia în cazul valului patru. Sper să fie şi adevărat, pentru că valul patru dacă va veni, va duce în România unde acoperirea vaccinală este scăzută şi la apariţia de cazuri grave şi la înregistrarea de decese, pentru că una este să apară un număr de cazuri într-o ţară unde populaţia este vaccinată în proporţie de 70% şi altceva este să apară acelaşi număr de cazuri într-o ţară în care populaţia este vaccinată doar în proporţie de 30%, pentru că atunci, proporţia de cazuri grave şi de decese va fi mult mai mare în ţara unde există doar această acoperire vaccinală de 30% şi noi ne găsim într-o astfel de situaţie”.

  • Ce spune Arafat, despre un eventual val 4 pandemic

    Posibilitatea unui nou val pandemic există oricând, spune şeful DSU, Raed Arafat. „Avem o perioadă de răgaz în care trebuie să ne pregătim”, afirmă acesta.

    Întrebat dacă are conturat un scenariu în cazul unui val 4, Arafat a răspuns că posibilitatea apariţiei unui nou val există oricând „prin noi variante, prin diferite metode”.

    „Se adaptează totul la situaţia epidemiologică, dacă începe să se agraveze. În acest moment nu avem astfel de scenarii. Noi stăm bine de ceva timp, dar avem o perioadă de răgaz în care trebuie să ne pregătim. Cea mai importantă pregătire este vaccinarea şi respectarea regulilor pe mai departe şi mai ales pentru cei care pleacă în concediu să îşi aleagă unde merg. Să nu meargă în zone care sunt expuse, în care nu se ştie care e situaţia pandemică, în zone în care sunt variante despre care se ştie, pentru că există riscul să se infecteze şi să ducă mai departe”, afirmă şeful DSU.

    În ce priveşte secţiile ATI, Arafat afirmă că acum nu sunt probleme, dar există planuri şi „posibilitatea de revenire la nevoie”.