Tag: vaccinaţi

  • Guvernul adoptă decizia fără precedent: Doar vaccinaţii au voie la restaurant sau la spectacol

    Guvernul a adoptat, sâmbătă, propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit căreia doar persoanele vaccinate sau cele vindecate de COVID au voie la restaurant, nunţi, botezuri sau cinematograf. Practic, au fost scoase testele rapide şi cele PCR.

    În localităţile în care incidenţa depăşeşte 6 la mia de locuitori, sunt permise nunţile şi botezurile doar persoanelor vaccinate sau celor vindecate de COVID, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane.

    În restaurante, baruri, cinematografe şi instituţii de spectacole se permite accesul persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie, între orele 5.00 – 24.00.

    În ce priveşte activităţile sportive în aer liber, pot participa cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

    Practic, au fost scoase testele rapide şi cele PCR. Şeful DSU, Raed Arafat, spune că persoanele testate pot să se infecteze şi ajunge la terapie intensivă.

     

  • ONU avertizează că se va produce o catastrofă: milioane de copiii au rămas fără apărare din cauza pandemiei de COVID-19

    ONU a avertizat joi că se va produce o „catastrofă”, din cauza faptului că pandemia de COVID-19 perturbă accesul la vaccinările de rutină, lăsând milioane de copii expuşi riscului rujeolei şi al altor boli mortale.

    Aproximativ 23 de milioane de copii au ratat vaccinurile de rutină, împotriva bolilor copilăriei, anul trecut, întrucât serviciile de sănătate obişnuite au fost afectate în întreaga lume de restricţiile menite să controleze pandemia de COVID-19 şi mulţi părinţi au evitat clinicile deschise de teama expunerii la virus.

    Acesta este cel mai mare număr din ultimii zece ani şi este cu 3,7 milioane mai mare decât în ​​2019, potrivit datelor publicate joi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de agenţia ONU pentru copii UNICEF, potrivit France24.

    Acest lucru are potenţialul de a conduce nu numai la creşterea infectării cu coronavirus, ci uşurează şi răspândirea bolilor copilăriei care pot fi prevenite prin vaccinare.

    „În 2021, avem o catastrofă absolută pe cale să se întâmple”, a declarat Kate O’Brien, şefa departamentului de vaccinuri şi imunizare al OMS. Ea a avertizat că în prezent sunt „mulţi copii care nu sunt imuni pentru că nu au primit vaccinuri”.

    „Pandemia COVID-19 şi întreruperile aferente ne costă un teren valoros pe care nu ne putem permite să-l pierdem”, a declarat şefa UNICEF Henrietta Fore, avertizând că „consecinţele vor fi plătite cu viaţa şi bunăstarea celor mai vulnerabili”.

    În ceea ce priveşte rujeola, care este extrem de contagioasă, rata de vaccinare cu prima doză a scăzut de la 86 la 84% anul trecut, în timp ce doar 71% au primit a doua doză.

    „Focarele multiple de boli ar fi catastrofale pentru comunităţile şi sistemele de sănătate care se luptă deja cu COVID-19, făcând mai urgent ca niciodată să se investească în vaccinarea copiilor şi să se asigure că fiecare copil este imunizat”, a avertizat ONU.

  • Prefectul Capitalei: Peste 50% din bucureşteni, vaccinaţi cu cel puţin o doză

    „Da, suntem peste 1.200.000 de bucureşteni care ne-am vaccinat până acum din 2.200.000, conform datelor oficiale. Din aceste peste 1,2 milioane de persoane care s-au vaccinat cu cel puţin o doză, spre 560.000 sunt vaccinaţi cu două doze”, a declarat prefectul, la Digi24.

    Acesta susţine că „lucrurile arată bine şi în continuare se prezintă oameni la vaccinare, ceea ce îmi dă speranţa că vom putea tinde spre acel procent magic, de 70%, pe care ni-l dorim cu toţii”.

    El a spus că măsurile de relaxare vor fi aplicate din 1 iunie, de la ora 0.00, în conformitate cu deciziile luate de Guvern în 27 mai.

    Conform raportărilor Grupului de Comunicare Strategică, în Bucureşti au fost confirmate în ultimele 24 de ore 23 de noi cazuri de îmbolnăvire, iar incidenţa a ajuns la 0,35 la mia de locuitori.

  • Ministerul Educaţiei: 60% din personalul din învăţământ, vaccinat cu cel puţin o doză

    Ministerul Educaţiei a anunţat sâmbătă că 60% din personalul din învăţământ este vaccinat cu cel puţin o doză. Astfel, au fost vaccinaţi peste 185.000 de angajaţi, dintre care 50% au procesul de vaccinare complet. 

    Ministerul Educaţiei a făcut sâmbătă publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat şi din sistemul de învăţământ superior de stat şi privat.

    Astfel, din totalul de 266.120 angajaţi titulari în învăţământul preuniversitar de stat s-au vaccinat 151.133 persoane, din care 112.559 sunt cadre didactice şi 38.574 reprezintă personal didactic auxiliar şi nedidactic. Un număr de 125.523 angajaţi au parcurs schema completă de vaccinare.

    „Raportat la total angajaţi titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 56,8%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 58%”, a transmis ministerul.

    De asemenea, din totalul de 51.411 angajaţi titulari în învăţământul universitar de stat şi privat s-au vaccinat 34.040 persoane, din care 22.391 sunt cadre didactice şi 11.649 reprezintă personal didactic auxiliar şi nedidactic. Şi la această categorie, 30.574 angajaţi au parcurs schema completă de vaccinare.

    Raportat la total angajaţi titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 66,2%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 76,5%.

    Potrivit Ministerului Educaţiei, din totalul de 317.531 angajaţi titulari în învăţământul preuniversitar şi în sistemul de învăţământ superior, s-au vaccinat 185.173 de persoane, din care 156.097 cu ambele doze. „Raportat la total angajaţi titulari se înregistrează o rată generală de vaccinare de 58,32%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 60%”, a mai informat ministerul.