Tag: Urlati

  • O nouă fabrică Procter & Gamble în România: Va fi a doua ca mărime după cea din Franţa. Câte locuri de muncă va crea

    “Anul acesta P&G a făcut un alt pas semnificativ pe piaţa din România. Recent, am anunţat o investiţie importantă – dezvoltarea unei noi fabrici la Urlaţi, în care P&G va produce capsule de detergent lichid (PODS), una dintre cele mai mari inovaţii ale P&G din categoria îngrijirea ţesăturilor. Profilul atractiv al României, succesul companiei pe piaţă şi, mai ales, calitatea înaltă a oamenilor care lucrează aici, au făcut ca această investiţie să se realizeze”, a declarat Antoine Brun, vicepreşedintele Procter & Gamble Europa de Sud-Est, cu ocazia aniversării a 25 de ani de prezenţă a companiei în România.

    Începând cu 2010, România găzduieşte la Urlaţi, Prahova una dintre fabricile P&G pentru produse pentru îngrijirea părului care deserveşte peste 1 miliard de consumatori din mai mult de 40 de pieţe din Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală şi Regiunea Caucaz. De asemenea, o mare parte din producţia din viitoare fabrică de la Urlaţi va merge către export.

    La ora actuală, echipa P&G numără peste 750 de angajaţi în România, în sediul central din Bucureşti, la fabrica din Urlaţi, judeţul Prahova, dar şi în cadrul centrului de servicii global, care oferă suport pentru 66 de organizaţii P&G, în 15 limbi diferite. Prin operaţiunile fabricii este susţinută şi o reţea largă de furnizori locali din regiune, întrucât ambalajele provin 100% din România. Investiţia Procter & Gamble din Urlaţi a atras şi alţi investitori în oraş şi în apropiere (Ploieşti), multiplicând astfel impactul pozitiv asupra comunităţii locale.

  • Primăria Urlaţi a cumpărat coşuri de gunoi la preţ de frigidere – FOTO

    Pentru a se apăra, viceprimarul a dat foc câtorva ziare şi le-a aruncat aprinse în pubelă, despre care se spune că este ignifugă, informează B1 TV.

    ”Văd că se face un tam – tam prea mare pe preţul acestui coş de gunoi. Noi, pe parcursul anilor precedenţi, am achiziţionat diverse coşuri de gunoi la preţuri diferite şi am constatat că erau vandalizate, şi se dădeau foc, nu rezistau la intemperii, la razele solare, mă rog.

    Atunci am căutat pe SEAP coşuri de gunoi rezistente la foc, la intemperii, raze ultraviolete, la distrugeri şi, din ofertele avute, asta a fost oferta cea mai avantajoasă.

    Probabil că preţul este mare, dar ţinând cont că aceste pubele sunt de calitate şi că ar trebui să reziste undeva la cinci, şase, zece ani faţă de celelalte cărora li s-au dat foc aruncând ţigări, poate şi intenţionat. Am avut şi coşuri din metal. S-au distrus şi astea, lovite cu piciorul. Mă rog, ăştia sunt oamenii”, a declarat Lazăr Stan, viceprimarul oraşului Urlaţi.

    Decizia acestei achiziţii a venit odată cu primăvara, „vicele” susţinând că a vrut să schimbe puţijn faţada oraşului.

    De asemenea, acesta a menţionat că se săturase să vadă în centrul oraşului coşurile de gunoi vandalizate de golanii localităţii sau distruse de intemperii, B1.ro

     

  • Investiţie de două milioane de euro în Prahova

    Plastipak, lider global în industria de proiectare şi producere a ambalajelor, investeşte peste 2 milioane de euro pentru construcţia unei hale cu spaţiu de depozitare, efectuarea de modificări interioare şi extindere în zona birouri, precum şi pentru amplasarea a două silozuri, în oraşul Urlaţi, Judeţul Prahova. Terminarea lucrărilor de construcţie este prevăzută pentru luna octombrie, 2017.

    „Construcţia noii hale Plastipak va aduce cu sine noi locuri de muncă în oraşul Urlaţi şi va avea o contribuţie majoră la dezvoltarea economică a zonei. Ne bucurăm foarte mult că există investitori care aduc valoare oraşului nostru”, a declarat Marian Măchiţescu, Primarul oraşului Urlaţi.

    Fabrica de la Urlaţi este a 23-a zonă de producţie Plastipak la nivel global, iar printre cei mai importanţi clienţi pe care îi deserveşte compania se numără Pepsi şi Procter & Gamble. În prezent, Plastipak este lider global în proiectarea şi fabricarea de containere PET şi HDPE.

  • EI MERITĂ ROMÂNIA. Manuel Radu, preotul care la 36 de ani creşte copiii săraci din Urlaţi: “Am vrut să cer eu, nu ei. Aşa am devenit cerşetorul copiilor”. VIDEO

    În nici 24 de ore de când pe site-ul gândul a fost publicat video reportajul cu timişoreanul de 37 de ani, peste 53.000 de oameni au vizualizat materialul. Cei mai mulţi dintre ei l-au considerat pe Costel Pîrnău un exemplu. Un model. El dă speranţă că-n ţara asta curajul, dăruirea munca, muzica, iubirea pot transforma un vis într-o realitate.

    În această seară, gândul vă prezintă un alt luptător. Pe Manuel Radu, un preot din Urlaţi, Prahova, care şi-a deschis uşa casei pentru 25 de suflete. Suflete de copii săraci, trăitori într-un vechi cartier cu nume predestinat la sărăcie, Mărunţiş.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Fabrica P&G de la Urlati. Unde se fac sampoane pentru 20 de tari

    Alin Stan are 32 de ani si lucreaza de sapte ani la
    Procter&Gamble, si-a terminat studiile in Germania si s-a
    angajat ca inginer in filiala nemteasca a grupului, apoi a urmat un
    stagiu de trei ani in Belgia. Acum este responsabil de punerea in
    functiune a liniilor de ambalare a sampoanelor din noua fabrica de
    la Urlati, unde grupul american a investit 100 de milioane de
    dolari in cea mai moderna fabrica a grupului din acest
    moment.

    Stan s-a intors in Romania in 2008 si a facut parte din echipa care
    s-a ocupat de dezvoltarea, din primele faze, a proiectului din
    oraselul cu 12.000 de locuitori de langa Ploiesti. Saptamana
    trecuta, la inaugurarea oficiala a fabricii, principala grija a lui
    Alin Stan a fost sa raspunda la intrebari despre detalii tehnice
    pentru grupul de ziaristi echipati cu halate albe carora le-a fost
    ghid in turul de fabrica. Impartita pe zone (de productie,
    ambalare, stocare), fabrica ocupa acum sase hectare de teren din
    cele 25 concesionate de P&G de la Consiliul Judetean
    Prahova.

    Alin Stan povesteste insufletit, langa liniile de ambalare, ca
    materiile prime (“e vorba de peste 100 de ingrediente”) ajung la
    fabrica, sunt descarcate, stocate, folosite apoi in sala de
    productie, iar sampoanele (“linia de balsam va intra in productie
    in cateva luni”) sunt apoi ambalate si isi urmeaza drumul catre
    rafturile depozitului. Cele patru linii de productie instalate in
    fabrica – dintre care trei pentru sampoane si unul pentru balsam de
    par – stralucesc, in asteptarea muncitorilor. Dupa ce vor primi
    toate avizele de calitate (“acum se fac teste”), sampoanele
    (Wash&Go, Head&Shoulders si Pantene) vor tinti 300 de
    milioane de consumatori din 20 de tari, peste 90% din productie
    fiind destinata exportului.

    La finalul turului de fabrica, sute de oameni, din care 250 sunt
    chiar angajatii fabricii, imbracati cu totii in tricouri bleu si
    blugi crem, asteapta ca discursurile oficiale sa fie rostite de pe
    scena ridicata in fabrica. Sunt aici presedintele Basescu,
    ministrul mediului, Laszlo Borbely, Theodor Melescanu si
    oficialitati locale.

    Bob McDonald, director executiv general si presedinte al
    Consiliului de Administratie al P&G, presedintele Traian
    Basescu si Luc Viaene, directorul fabricii din Urlati, asteapta sa
    se faca liniste – una dintre liniile de productie nu a fost oprita
    – inainte de urcarea lor pe scena.

    Bob McDonald, caruia nu i-a luat mai mult de zece minute sa
    aprobe planul de investitii pentru Romania (“dar inainte de a
    ajunge la mine o astfel de propunere trece prin multe maini”) a
    tinut primul discurs, spunand ca se asteapta ca pe viitor “sa
    extindem investitia”, dar nu a oferit detalii suplimentare despre
    sume nici ulterior, in conferinta de presa.
    In cele cateva minute de discurs, presedintele Traian Basescu a
    mentionat ca aceasta investitie “probeaza faptul ca Romania este un
    loc in care sa investesti” si a spus ca fabrica “este importanta si
    pentru ca produsele sunt destinate in primul rand exportului”. A
    adresat multumiri – investitorilor, celor ce au lucrat la ridicarea
    rapida a fabricii, angatilor – si a asigurat audienta, pe un ton de
    gluma, ca “desi nu par, voi fi un consumator al produselor
    P&G”.

    Ultimul discurs oficial a apartinut lui Luc Viaene, directorul
    fabricii P&G din Urlati, care a vorbit in romana. Viaene a
    declarat apoi, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, ca s-a ocupat
    de acest proiect din primul moment, inca inainte de a se fi pus
    problema locului unde va fi ridicata fabrica. “Am facut un studiu
    sa vedem ce loc ar fi cel mai potrivit pentru o noua fabrica. Nu ne
    gandeam la un loc anume, dar acesta s-a dovedit a fi in Romania”,
    spune Viaene, care a venit pentru prima oara la Timisoara, in 1996.
    Vreme de cativa ani, cat s-au derulat investitii in linii de
    productie la Timisoara, Viaene venea destul de des in Romania, dar
    nu cunostea prea bine Bucurestiul.
    Cand s-a intors in 2007, dupa cativa ani de la ultimele vizite, a
    fost surprins de schimbarea prin care trecuse tara – de la numarul
    mai mare de magazine ale retelelor moderne si pana la felul cum
    fusesera renovate cladirile vechi. Se schimbasera si pretentiile
    consumatorilor, dupa o perioada cand consumul avea cresteri anuale
    de cate doua cifre.

    Pe parcursul ultimilor doi ani, pe fondul recesiunii, si
    vanzarile P&G Distribution (care are in portofoliu marci ca
    Ariel, Tide, Ace, Fairy si Pampers) au scazut la 280 milioane de
    euro in 2009, fata de 315 milioane de euro in 2008. In Romania,
    grupul are competitie din partea altor companii multinationale, ca
    Unilever, care a terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de 177
    de milioane de euro, si Henkel, cu vanzari totale de 135 de
    milioane de euro (care cuprind bunuri de larg consum si materiale
    de constructii).

    Totusi, in ciuda inaspririi conditiilor economice, pe parcursul
    acestui an “nu am schimbat planul de afaceri din cauza masurilor de
    austeritate”, declara Sotirios Marinidis, CEO al filialei
    romanesti. Dimpotriva, compania are planuri ferme de a investi in
    continuare in fabrica de la Urlati, pe care ar vrea s-o completeze
    cu linii de productie si pentru alte categorii de produse din
    portofoliu. Jon R. Moeller, director executiv financiar al
    grupului, afirma ca P&G investeste in total “4% din valoarea
    vanzarilor”.

    Din cele zece fabrici trecute pe lista de investitii din acest
    an, cea de la Urlati este “a treia, in functie de valoarea
    bugetelor alocate si singura din Europa”, spune directorul
    fabricii. Investitia de aici s-a impus, explica el, pentru ca
    fabrica din Franta care producea pentru tarile unde vor fi vandute
    sampoanele de la Urlati nu mai facea fata cererii. Este insa
    “complet exclus” ca fabrica din Franta sa-si inchida portile,
    sustine Ramona Brad, communications asociate director in cadrul
    P&G.

    Bob McDonald, aflat la a doua sa vizita in Romania, dupa ce in
    urma cu cativa ani a participat la inaugurarea sediului central de
    la Bucuresti, a declarat ca impactul investitiei asupra comunitatii
    locale este important, mai cu seamna ca “de fiecare loc de munca
    din cadrul P&G se leaga alte trei slujbe”. De fapt, investitia
    de la Urlati a revigorat oraselul de 12.000 de locuitori. In
    perioada comunista, cea mai mare parte a acestora lucrau fie pentru
    industria textila – care a intrat in declin -, fie aveau activitati
    legate de extragerea petrolului – dar sondele sunt acum
    parasite.

    Aportul autoritatilor locale la aceasta investitie – cea mai mare
    fabrica inaugurata in acest an in Romania – a constat intr-un
    proiect in valoare de 2,5 milioane de euro pentru “viabilizarea
    terenului si aducerea utilitatilor”, conform lui Mircea Cosma,
    presedintele Consiliului Judetean Prahova. De fapt, zona Ploiesti
    este unul din cei mai importanti poli ai investitiilor la nivel
    national, daca ne gandim ca alti trei mari producatori din
    industria bunurilor de larg consum – Unilever, Bergenbier si
    British American Tobacco – au fabrici in zona. Unilever a inceput
    investitiile in Romania prin achizitia fabricii de detergenti Dero
    din Ploiesti, in 1995. Noua ani mai tarziu, compania a ridicat in
    spatiul alaturat fabricii de detergenti o alta unitate de productie
    pentru marcile Rama, Delma, Knorr si Delikat.

    Producatorul de bere Bergenbier, care a realizat anul trecut o
    cifra de afaceri de 135 de milioane de euro, a anuntat recent ca
    doreste sa-si concentreze toata productia de pe piata romaneasca in
    fabrica de la Ploiesti, dupa ce anul trecut a inchis un spatiu la
    Blaj. Acelasi oras a fost ales si de British American Tobacco, cel
    mai mare producator local din domeniul bunurilor de larg consum, cu
    o cifra de afaceri de 1,15 miliarde de euro in 2009. Catre si
    dinspre aceste fabrici fac zilnic naveta zeci de angajati care
    lucreaza in zona Ploiesti, dar locuiesc in Bucuresti. La fel face
    si Alin Stan, care, odata incheiat proiectul de investitie de la
    Urlati, va pleca “cel mai probabil” spre o alta viitoare fabrica.
    Ca navetist, Stan e avantajat: locuinta lui e la iesirea din
    Capitala, pentru ca sotia sa lucreaza acum la o firma cu sediul in
    Pipera.