Tag: URBB

  • Shachar Shaine revine la conducerea URBB

    „Sunt încântat să revin la conducerea URBB, fiind compania în cadrul căreia am evoluat mulţi ani şi cu care practic am crescut din punct de vedere profesional! Obiectivele pe care mi le-am propus pentru acest mandat sunt consolidarea poziţiei companiei pe piaţa berii, urmată firesc de creşterea sănătoasă a vânzărilor, printr-o strategie susţinută la nivelul extinderii de portofoliu şi a activităţii URBB în România”, a declarat Shachar Shaine.

    Shachar Shaine, 47 de ani, a absolvit Universitatea Technion din Haifa, după care şi-a aprofundat cunoştinţele prin Executive MBA la Bradford University. Experienţa sa de peste 17 ani cuprinde o activitate pe marketing şi sales în domeniul FMCG şi domeniul planificării proiectelor industriale. Aflat în România din 1999, Shaine a mai ocupat timp de trei ani poziţia de marketing vice-president URBB şi apoi încă doi ani a fost marketing & sales vice-president URBB. Din 2004 până în 2010, a ocupat funcţia de Preşedinte şi CEO al companiei.

    În 2008 a ocupat funcţia de preşedinte al Asociaţiei Berarii României, organizaţie ce reprezintă interesele profesionale ale industriei producătoare de bere din România. În iunie 2009 a fost desemnat preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini, o asociaţie a celor mai importanţi investitori străini din România, înfiinţată în 1997.

    Shaine a preluat mandatul de preşedinte al URBB de la Hezy Ovadia, care a ocupat această funcţie timp de cinci ani, din ianuarie 2011 până în prezent.

    Fabrica de bere URBB are o capacitate de producţie de 2,1 milioane hectolitri, peste 700 de angajaţi. URBB este unul dintre cei mai mari producători de băuturi de pe piaţă locală, fiind prezent pe piaţă berii şi a băuturilor răcoritoare. Portofoliul companiei cuprinde mărci precum: pe piaţa berii mărcile Tuborg, Carlsberg, Holsten, SKOL, Guinness, Kilkenny, cidrul Somersby şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.

  • Skol schimbă ambalajul berii şi renunţă la ingredientele care nu fac parte din reţeta tradiţională

    ”Skol în 2013 iese în evidenţă în segmentul său de piaţă prin avantajele competitive şi inovaţiile aduse atât în reţeta, cât şi în imaginea mărcii. Aceste noutăţi, dezvoltate original de echipa de creaţie, nu fac decât să ofere consumatorilor beneficii suplimentare precum un produs autentic, o bere cu 100% malţ, filtrată la temperaturi sub zero grade, care sunt o garanţie a calităţii şi gustului”, a declarat Roccos Cosmatos, vicepreşedintele de marketing URBB.

    Campania „100% malţ” a inclus şi o schimbare la nivelul ambalajului, iubitorii mărcii Skol putându-se bucura de nouă înfăţişare a sticlelor de 0,5L şi a celor de plastic –  1L, 2L PET, precum şi a dozelor şi ambalajelor secundare precum six-pack-ul de doză. Noul ambalaj poartă semnătura unui design menit să aducă mai multă personalitate prin tipul logo-ului şi prin identificatorii puternici ai mărcii, susţin oficialii companiei.  Pentru noul Skol, s-a renunţat total la folosirea oricăror alte ingrediente care nu fac parte din reţeta autentică şi tradiţională de fabricare a berii.

  • Peste 1,1 miliarde de euro investiti in bere

    “Fiecare si-a bugetat diferit cheltuielile, dar in principiu,
    tintele de investitii au fost frigiderele si dispozitivele de
    draft, dar si spatiile din Horeca, in unele cazuri fiind vorba de
    amenajare”, spune presedintele asociatiei, care da ca exemplu
    faptul ca la unele terase berarii au suportat costurile pentru
    umbrele si mobilier. Chiar daca au inchis fabrici, iar bugetele de
    investitii au fost reduse fata de anii in care consumul duduia,
    berarii cred ca viitorul le va aduce vanzari mai mari.

    In acest moment, membrele asociatiei – Ursus Breweries,
    Heineken, Bergenbier, Romaqua Group, United Romanian Breweries
    Bereprod au un volum cumulat de vanzari de 15,3 milioane de
    hectolitri, cu 4,4% mai putin decat in 2009. Cu acest volum, ele
    si-au adjudecat insa o pondere de peste 90% din piata.

    Citeste mai multe despre evolutia pietei berii
    intr-un material amplu din BUSINESS Magazin.

  • Povestea lui Shachar Shaine, seful care preda stafeta de la Tuborg

    Absolvent al Universitatii Technion din Haifa, Israel (1994), a
    lucrat vreme de doi ani in domeniul planificarii proiectelor
    industriale, iar apoi a intrat in domeniul pe care il declara “cea
    mai mare pasiune a mea”. Vreme de patru ani a lucrat la Coca-Cola
    Israel, iar din 1999 a fost numit vicepresedinte de marketing al
    URBB, avand avantajul ca inainte de a ajunge aici cunostea tara,
    familia sa fiind de origine romana.


    In Romania, fata de alte tari, spune Shaine, este o piata a
    extremelor: “Daca faci un lucru bun, o campanie reusita, poti
    inregistra cresteri spectaculoase”. Pe de alta parte, orice
    greseala aduce pierderi la fel de spectaculoase. In alte tari
    lucrurile sunt mult mai temperate, diferentele nu sunt atat de
    mari. Este pentru un CEO “si un avantaj, pentru ca este intr-o
    permanenta provocare, dar si dezavantaj, deoarece nu isi poate
    permite sa faca greseli”.

    Desi multe dintre deciziile luate de-a lungul ultimilor sase ani
    au avut un impact covarsitor asupra afacerii, daca ar fi sa aleaga
    un singur moment “crucial” pentru companie, “ma gandesc la
    continuarea investitiei intr-o noua fabrica de apa”. Este vorba
    despre un proiect greenfield, in conditiile in care intreaga
    economie a fost zdruncinata de criza economica: “A fost o decizie
    grea, dar potrivita”.


    Modelul sau de afaceri este Steve Jobs, CEO al Apple, “deoarece
    a reusit sa faca o schimbare in modul de viata al consumatorilor,
    sa creeze o noua nevoie si un nou nivel al termenului «inovatie»”.
    In zece ani se vede intr-o organizatie cel putin la fel de mare,
    conducand o echipa mare de oameni. “Mi-ar placea ca pe langa scopul
    financiar, compania unde lucrez sa aiba si un tel nobil, o cauza
    sociala la care sa contribuie, sa isi propuna sa schimbe lucrurile
    in bine.”

  • Tuborg incheie anul la acelasi nivel cu 2008

    “Cifra de afaceri se situeaza la sfarsitul anului la acelasi
    nivel cu cea de anul trecut”, a declarat Shachar Shaine,
    presedintele URBB. Anul trecut compania a raportat o cifra de
    afaceri de 343 milioane lei (94 milioane euro). Desi compania a
    inregistrat un profit operational in crestere cu 8% comparativ cu
    2008, din cauza deprecierii monedei nationale si a datoriilor catre
    banci nu va afisa si un profit net in acest an.

    In privinta volumelor de bere comercializate, acestea au scazut
    usor cu 1%, fata de anul trecut, cu mult sub scaderea de 16% a
    pietei.
    “Volumele de bere comercializate in acest an au scazut cu 1%, ceea
    ce ne-a permis cresterea cotei de piata la 10%”, a adaugat Shachar
    Shaine.

    Printre masurile pe care compania le-a luat pentru
    eficientizarea afacerilor s-au numarat optimizarea stocurilor,
    eficientizarea procesului de productie si imbunatatirea sistemului
    de logistica.

    Principalii competitori pe piata berii sunt Heineken, Ursus
    Breweries, InBev si URBB. Piata berii are o valoare estimata la 1,6
    miliarde de euro in 2008.

  • Tuborg aloca1,5 milioane lei in 2010 pentru campania “Umbrela Verde”

    “Vom continua sa investim in campania “Umbrela Verde”, chiar
    daca va continua criza si anul viitor. Nu a fost usor in acest an
    sa convingem actionarii sa aloce bani”, a declarat Shachar Shaine,
    presedintele URBB Romania.

    Pentru 2010, URBB isi propune sa dezvolte impreuna cu RoRec,
    Asociatia Romana pentru Reciclare, centre de colectare ale
    deseurilor in principalele orase ale tarii.

    Din cele 1,5 milioane lei, 30% se vor duce spre centre de
    colectare, iar restul sumei va fi indreptata spre comunicare.

    “Pana acum avem 14 centre de colectare, iar la anul avem drept
    obiectiv crearea a inca 50 de astfel de centre”, a declarat Liviu
    Penciu, presedinte RoRec. Pe langa colectarea deseurilor provenite
    din echipamente electrice si electronice, se vor colecta si
    materiale plastice si din aluminiu.

    Pentru anul 2009, RoRec estimeaza o cantitate de deseuri
    colectate de 20.000 tone, urmand ca la anul sa creasca pana la
    30.000 tone. Norma impusa de Uniunea Europeana in ceea ce priveste
    deseurile electrice si electronice este de 80.000 tone pe an.

    Campania “Umvrela Verde” a fost demarata la initiativa URBB in
    vara anului 2007 si are ca scop responsabilizarea oamenilor fata de
    mediul inconjurator.

  • Tuborg ia din cota rivalilor, pe o piata in scadere

    Pe fondul cresterii vanzarilor in luna iulie cu 7%, URBB a
    reusit sa ajunga la o cota de piata de 12%, cea mai mare valoare
    inregistrata pana in prezent.

    “Se poate castiga cota de piata pe timp de criza daca ai
    investitori care sa te sustina”, precizeaza Shachar Shaine,
    presedintele URBB.

    Compania a reusit sa isi mentina vanzarile la acelasi nivel cu
    cel inregistrat anul trecut ca urmare a dublarii investitiilor in
    expunerea media, a promotiilor desfasurate si imbunatatirii
    sistemului de vanzare si distributie.

    Desi cifra de afaceri la 6 luni s-a situat la acelasi nivel in
    lei cu valoarea raportata in prima jumatate a anului trecut, este
    greu de crezut ca va reusi sa inregistreze profit net, ca urmare
    costurilor investitiilor facute in anii anteriori.

    Cea mai buna evolutie a brandurilor din portofoliu a fost
    inregistrata de Skol, care a crescut cu 10% fata de primele 8 luni
    ale anului 2008 si de Tuborg, cu 5%.

    Pentru anul 2009 compania si-a stabilit printre obiective
    mentinerea cotei de 10% din piata si o majorare cu 3% a volumelor
    comercializate.

    Principalii competitori pe piata berii sunt Heineken, Ursus
    Breweries, InBev si URBB. Piata berii are o valoare estimata la 1,6
    miliarde de euro in 2008.

  • URBB ataca piata apelor minerale

    Proiectul Greenfield de constructie a noii fabrici, amplasata in localitatea Bilbor, judetul Harghita, la 12 Km. de Borsec , pe drumul intre Toplita si Vatra Dornei, a fost deja demarat, urmand ca pana la sfarsitul anului in curs sa fie produse primele sticle. Investitia totala depaseste 10 milioane de euro.
     

    "Intrarea URBB pe piata apei minerale face parte din strategia de dezvoltare a companiei pe piata bauturilor. Brandul pe care il vom dezvolta va pastra caracteristicile produselor din portofoliul nostru, fiind o marca premium", a declarat Shachar Shaine, Presedinte URBB & Carlsrom Beverage.
     

    Portofoliul companiei cuprinde exclusiv marci internationale: Tuborg, Tuborg Strong, Tuborg Christmas Brew, Holsten, Holsten fara alcool, Carlsberg, Skol, Guinness, Kilkenny, Orangina si Granini.
     

    Piata berii din Romania este foarte competitiva, fiind prezente cele mai mari companii de la nivel international. Cei mai mari producatori sunt Heineken Romania, Ursus si Inbev (fosta Interbrew).
     

  • Vanzarile Guiness au crescut cu 56% in 2008

    Cresterea vanzarilor la Guiness s-a datorat, in mare parte, majorarii ponderii vanzarilor pe canalul HoReCa (hoteluri, restaurante, catering), care au atins 70% din totalul vanzarilor in 2008, au anuntat reprezentantii URBB.

    “Ca in fiecare an, remarcam in continuare preferinta romanilor catre berea premium de import, implicit si o crestere a vanzarilor, in stransa legatura cu sarbatorile specifice – St. Patrick’s Day si Halloween in cazul berii Guinness – dar si alte sarbatori precum Pastele sau Craciunul, asociate si cu un apetit mai crescut pentru cumparaturi”, a declarat Shachar Shaine, presedinte companiei.

    In Romania, Guinness se afla in portofoliul companiei URBB din 1996. Cu o concentratie de alcool de 4,3%, face parte din segmentul de piata al berilor premium de import.

    Cititi aici detalii despre evolutia pietei berii in 2008.

     

  • URBB vrea Granini in top 3

    „Nu ne dorim sa fim neaparat pe primul loc, deoarece acest lucru ar insemna sa facem si compromisuri in ceea ce priveste calitatea”, a declarat Doron Zilberstein despre brandul Granini. „Suntem realisti si ne dorim un loc in top trei pana la sfarsitul anului viitor”, a spus el.

     

    Incepand cu aceasta luna, Zilberstein ocupa pozitia de vicepresedinte de marketing al URBB, dupa plecarea lui Catalin Ignat, care a petrecut 12 ani companie. Granini face parte din portofoliul URBB din 2006, pe categoriile juice si nectar, iar din februarie anul acesta a intrat si pe categoria still drinks, crescand in sapte luni de cinci ori, conform reprezentantilor companiei.

     

    Zilberstein a declarat de asemenea si ca brandul Orangina va trece printr-un proces de rebranding in scurt timp, constand intr-un nou design al ambalajului si in trecerea de la sticla de 2 l la cea de 1,5 l, pe fondul unor imbunatatiri ale retetei produsului.

     

    Pe segmentul de bere, unde URBB este cunoscuta in special prin brandurile Tuborg, Skol si Carlsberg, compania urmeaza sa intre in aceasta toamna pe o noua categorie, printr-un brand pe care il are deja in portofoliu, dar Zilberstein nu a dorit sa dea mai multe informatii pe aceasta tema.

     

    De doar doua saptamani pe pozitia de vicepresedinte de marketing al companiei URBB, Zilberstein isi propune sa ia toate masurile pentru cresterea cotei de piata a companiei. „In primul rand vom analiza toate brandurile pe care le avem in portofoliu pentru a vedea in ce masura corespund cerintelor pietei", a spus Zilberstein, adaugand ca urmatorul pas consta in aducerea de noi produse pe piata din Romania, existand in acest sens proiecte deja in derulare.

     

    Anul trecut, URBB detinea 7% din piata totala a berii, in conditiile unei pozitionari pe premium, segment unde cota de piata a companiei atingea prin Tuborg in jur de 45%, conform declaratiilor lui Catalin Ignat, fost vicepresedinte de marketing al companiei.

     

    United Romanian Breweries Bereprod (URBB) este prima companie de bere din Europa de Est care a dezvoltat un proiect greenfield, prin construirea, in 1997, a fabricii Tuborg din Pantelimon. Portofoliul companiei cuprinde exclusiv marci internationale: Tuborg, Tuborg Strong si Tuborg Christmas Brew, Carlsberg, Holsten, Skol, Guinness, Kilkenny, pe segmentul de bere, Orangina si Granini pe cel al bauturilor racoritaore. Principalii competitori ai URBB pe segmentul de bere sunt Heineken Romania, InBev Romania si Ursus Breweries. Pe cel al bauturilor racoritoare, URBB concureaza cu Coca-Cola HBC, Pepsi Americas si Tymbark Maspex.