Tag: UNILEVER

  • Unilever majorează preţurile cu 11%, în timp ce se confruntă cu costuri “fără precedent”

    Unilever a majorat preţurile produselor sale cu 11% şi şi-a îmbunătăţit previziunile privind vânzările pentru întregul an, în condiţiile în care luptă să transfere creşterile de costuri către consumatorii tentaţi de alternative mai ieftine, conform Financial Times.

    Directorul financiar Graeme Pitkethly a declarat că Unilever a crescut publicitatea pentru a menţine gospodăriile loiale mărcilor sale în ciuda creşterilor de preţ şi se aşteaptă ca marjele de profit să rămână mai mici pentru restul anului, inflaţia costurilor fiind prognozată să atingă un vârf în a doua jumătate a anului.

    Alan Jope, directorul executiv, a declarat că climatul economic reprezintă un test important pentru mărcile Unilever, printre care se numără Dove, Hellmann’s şi Cif.

    “Intrăm într-o perioadă de creştere economică mai lentă. Rămâne de văzut dacă se va ajunge la o recesiune în toată regula. Capacitatea noastră de a naviga în aceste condiţii depinde aproape în întregime de puterea mărcilor noastre”, a declarat Jope.

    Pitkethly a remarcat că, pe măsură ce preţurile au crescut, produsele de marcă proprie din supermarketuri au acaparat din cota de piaţă a Unilever în Europa şi SUA.

    “Am intensificat investiţiile în mărcile noastre. Cu siguranţă facem mai multă publicitate, am intensificat investiţiile în marketingul de marcă cu 200 de milioane de euro în prima jumătate a anului”, a spus el.

    Presiunile exercitate de creşterea rapidă a inflaţiei asupra companiilor axate pe consum devin din ce în ce mai clare. Retailerul american Walmart, de exemplu, a emis luni al doilea avertisment de profit în 10 săptămâni, deoarece costurile mai mari au afectat clienţii săi vulnerabili la preţuri.

    Unilever, una dintre cele mai mari companii de pe piaţa londoneză, a fost afectată de creşterile abrupte ale preţurilor materiilor prime, cum ar fi uleiul de palmier, în timp ce se confrunta deja cu performanţe slabe.

    În timp ce preţurile la uleiul de palmier şi la ţiţei s-au redus recent, Pitkethly a spus că costurile pentru alte mărfuri pe care Unilever le foloseşte, cum ar fi gazele naturale şi distilatele de kerosen, au continuat să crească.

    Preţurile pentru mărfurile Unilever au crescut cu 11,2% în cele trei luni de la sfârşitul lunii iunie faţă de anul precedent, dar cu preţul unei scăderi de 2,1% a volumului vânzărilor care a afectat toate cele trei divizii de produse ale Unilever.

    Creşterea vânzărilor pentru întregul an va fi peste intervalul semnalat anterior de 4,5 – 6,5%, a declarat Unilever. Cifra de afaceri a crescut cu 8,1% în primul semestru faţă de anul precedent, ajungând la 29,6 miliarde de euro.

    Acţiunile grupului au crescut marţi la mijlocul dimineţii cu 2,07%, ajungând la 39,98 lire sterline.

    La fel ca şi rivalii săi, Unilever se confruntă cu presiuni pentru a mări salariile personalului, pe măsură ce costul vieţii creşte. Jope a spus, “Nu este o problemă.” “Suntem frecvent întrebaţi “vor ţine salariile pasul cu inflaţia?”, iar răspunsul este nu. Inflaţia este un calvar şi afectează nivelul de trai al tuturor”.

    În luna mai, Unilever a anunţat numirea investitorului activist Nelson Peltz în consiliul său de administraţie. Numirea a stârnit speranţe în rândul altor acţionari pentru o reorganizare la companie, al cărei preţ al acţiunilor a înregistrat o evoluţie slabă de când directorul general Alan Jope a preluat conducerea în 2019.

    De asemenea, investitorii au reacţionat prost la mişcarea lui Jope, la sfârşitul anului trecut, de a încerca să achiziţioneze divizia de sănătate pentru consumatori a GSK, acum desprinsă sub numele de Haleon, pentru 50 de miliarde de lire sterline.

    Jope a declarat marţi că Peltz a avut până acum o “contribuţie foarte constructivă”.

     

  • Programul Dove „Ai încredere în tine”

    Unilever South Central Europe – Brand Dove

     

    Motivaţie: Un studiu realizat de Dove în România la începutul anului arată că 74% dintre fetele care au o încredere în sine scăzută folosesc aplicaţii de editare foto pentru a schimba felul în care arată în poze, iar mai mult de jumătate dintre fete folosesc filtre pentru a le face „să arate mai bine”. Acest fenomen începe încă de la vârsta de 11 ani.

    Astfel, ca parte din programul „Ai încredere în tine”, compania a lansat „Povestea nespusă a unui Selfie” – un film manifest într-o campanie de conştientizare a presiunii social media asupra încrederii în sine în rândul adolescentelor. Potrivit reprezentanţilor companiei, fără a conştientiza impactul negativ, tinerii ajung să îşi modifice propria imagine afişată online pentru a se încadra în nişte standarde nerealiste de frumuseţe.

    „Faptul că fetele încep de la o vârstă din ce în ce mai mică să îşi modifice imaginile pentru a fi cât mai asemănătoare cu prietenii, celebrităţile sau influencerii cu care se compară trebuie să ne dea de gândit. De aceea, credem că e şi datoria brandurilor să ajute tinerii să fie mai responsabili în mediul online şi să îşi dezvolte încrederea în sine.”

    Misiunea programului „Ai încredere în tine” este să genereze schimbări pozitive în aceste direcţii. „Dove are convingerea că frumuseţea este o sursă de încredere, nu de anxietate. Misiunea noastră este de a ne asigura că generaţia următoare creşte bucurându-se de modul în care arată, ajutând tinerii să îşi crească stima de sine şi să îşi atingă potenţialul maxim.”


    Descrierea proiectului: Programul a fost lansat în România la începutul anului 2021 printr-un proiect pilot desfăşurat în perioada ianuarie-februarie în şapte şcoli din Bucureşti, Craiova, Sighetu Marmaţiei (Maramureş) şi Răducăneni (Iaşi).

    „Ai încredere în tine” urmăreşte trei direcţii. Prima este cea de a pune la dispoziţia cetăţenilor resurse care să îi ajute în discuţiile cu tinerii şi educarea lor în ceea ce priveşte stima de sine. Colaborând cu experţi din domeniul psihologiei, al sănătăţii şi mediei, Programul Dove „Ai încredere în tine” a dezvoltat o gamă de resurse – videoclipuri, activităţi, studii de caz şi consiliere profesională – pentru a ajuta la ghidarea părinţilor şi a adolescenţilor. A fost dezvoltat, de asemenea, şi un set de resurse bazat pe dovezi destinate profesorilor şi şcolilor – „Am încredere în mine”, având drept public ţintă tinerii de 11-14 ani. Instrumentele, care se pot descărca gratuit de pe site-ul www.dove.com/incredere, le permit profesorilor şi şcolilor să organizeze ateliere pe tema încrederii în propriul corp, pentru a explora impactul pe care idealurile de imagine portretizate de mass media îl au asupra stimei de sine a tinerilor.

    Compania pune la dispoziţie şi o serie de resurse educaţionale dedicate asociaţiilor de tineret pentru creşterea stimei de sine. „Oferim resurse ce pot fi folosite de orice organizaţie care activează în rândul tinerilor, resurse folosite la nivel internaţional, care au ajutat de-a lungul timpului tinerii să îşi dezvolte încrederea în propriul corp şi stima de sine. Pentru a atinge problemele specifice tinerilor români, cercetăm constant pentru a putea veni cu soluţii relevante şi de real ajutor”, spun reprezentanţii businessului.


    Rezultate: Reprezentanţii companiei spun că rezultatele programului pilot au fost peste aşteptări – peste 2.000 de părinţi şi profesori şi peste 1.500 de elevi au participat la sesiunile educaţionale din cadrul programului. Au mers astfel mai departe pentru a extinde programul la nivel naţional, cu scopul de a ajunge la cât mai multe şcoli din România.

    Au fost dezvoltate parteneriate cu World Vision Romania şi Wellbeing Institute, cu scopul de a atinge obiectivul de a aduce programul în vieţile a cel puţin 10.000 de tineri anul acesta. Cu ajutorul partenerilor şi al campaniei de comunicare demarate în luna aprilie, de la începutul programului şi până în prezent peste 1.600 de materiale au fost descărcate în România de pe platforma „Ai încredere în tine”, iar programul „a atins deja 12.000 de vieţi”. Programul e susţinut de Ministerul Educaţiei pentru anul şcolar 2021-2022, „iar noi suntem hotărâţi să promovăm şi să creştem stima de sine în rândul cât mai multor tineri”, încheie reprezentanţii Unilever.

  • Cine este românca ce va conduce businessul Unilever din Europa Centrală şi de Sud

    Ana-Maria Pâslaru preia funcţia de Managing Director al Unilever South Central Europe începând cu 1 martie, după trei ani petrecuţi în echipa de leadership a Unilever în regiunea Europei de Est, unde a coordonat businessul Unilever din ţările baltice şi a ocupat funcţia de EE Category Lead Home Care.

    Ea preia rolul de Managing Director în sud-centrul Europei de la James Simmons, care a ocupat această funcţie în ultimii trei ani. Regiunea  reuneşte echipele Unilever din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Republica Moldova.

    Înainte să conducă echipa din ţările baltice, Ana-Maria Pâslaru a ocupat funcţia de Director de Marketing Home & Personal Care USCE & CEE Home Care din anul 2015.

    „Mă bucur să mă întorc acasă şi să mă dedic echipei Unilever din South Central Europe, echipa în care am făcut primii paşi în cadrul Unilever şi unde regăsesc oameni şi proiecte care-mi sunt printre cele mai dragi. Nu e uşor să calc pe urmele lui James, care lasă în South Central Europe o moştenire importantă, rezultate incredibile de business şi o echipă extraordinar de puternică”, a spus Ana-Maria Pâslaru.

    Ea şi-a început cariera în Unilever în anul 2007 în rolul de management trainee şi a deţinut mai multe funcţii în cadrul departmentelor de marketing şi customer marketing ale companiei.

  • Povestea a doi prieteni care au dat numele unuia dintre cele mai cunoscute şi iubite branduri din lume

    Prieteni din copilărie, antreprenorii Ben Cohen şi Jerry Greenfield sunt cei care au dat numele unuia dintre cele mai iubite branduri din lume: îngheţata Ben & Jerry’s, în prezent parte din portofoliul gigantului Unilever.

    Bennett Cohen s-a născut pe 18 martie 1951 în Brooklyn, New York, într-o familie de evrei.  În liceu, el s-a angajat ca vânzător de îngheţată. Ulterior s-a înscris la Colgate University din Hamilton, New York. Pasionat de olărit, a abandonat cursurile şi a încercat să îşi transforme hobbyul în meserie.

    În următorii ani a schimbat însă mai multe locuri de muncă: casier la McDonald’s, gardian, livrator, agent de curăţenie, funcţionar şi şofer de taxi, iar în final s-a angajat ca profesor de olărit la o şcoală privată pentru adolescenţi cu tulburări emoţionale. În acest timp, a început să experimenteze diverse reţete de îngheţată, iar ulterior a decis să pornească propriul business alături de un vechi prieten din copilărie şi fost coleg de şcoală, Jerry Greenfield, pe care îl cunoscuse în clasa a 7-a. Deşi, după anumite discuţii, cei doi au vrut să deschidă iniţial o covrigărie în Burlinghton (Vermont), în cele din urmă şi-au dat seama că oraşul, un important centru universitar, nu avea la acea vreme niciun magazin de îngheţată, aşa că şi-au schimbat decizia.

    După ce au urmat un curs de preparare a îngheţatei, antreprenorii au deschis primul magazin Ben & Jerry’s pe 5 mai 1978, într-o fostă benzinărie. Investiţia cu care au pornit la drum s-a ridicat la 12.000 de dolari (aproape 50.000 de dolari la valoarea de astăzi a monedei), din care 8.000 reprezentau propriile economii iar ceilalţi, un împrumut obţinut cu mare greutate.

    Pe măsură ce businessul a devenit popular şi s-a extins în toată ţara, Cohen şi-a folosit averea pentru a se implica în diverse cauze sociale, deschizând inclusiv o fundaţie care poartă numele companiei. Un înfocat susţinător al partidului democrat din SUA, antreprenorul a lansat chiar şi un sortiment de îngheţată pentru a susţine campania lui Bernie Sanders din 2016, dar reprezentanţii Ben & Jerry’s au declarat că businessul nu are nicio implicaţie. Jerry Greenfield s-a născut pe 14 martie 1951 în Long Island, New York. El a urmat Oberlin College, unde pentru o perioadă a lucrat ca vânzător de îngheţată la cantina şcolii. După ce a încercat fără succes să se înscrie la o şcoală medicală, a decis să i se alăture în business prietenului său din copilărie,ro Ben Cohen. Greenfield s-a retras din business încă din primii ani de funcţionare, pentru a-i fi alături soţiei sale, Elizabeth, în Arizona, unde aceasta urma o şcoală doctorală. Întors în Vermont în 1985, antreprenorul s-a angajat ca director al Mobile Promotions. Cuplul are un fiu, Tyrone.

    În aprilie 2016 fondatorii Ben & Jerry’s au fost arestaţi pentru o perioadă în timpul protestelor ţinute de susţinătorii democraţilor în Washington.

    În 2000, Ben & Jerry’s a fost achiziţionată de gigantul Unilever. De atunci, compania s-a extins cu alte circa 200 de magazine în sistem de franciză, ajungând la peste 600 de unităţi şi vânzări anuale de circa 680 de milioane de dolari în 2019.

  • Angajaţii Unilever nu se vor mai întoarce niciodată la birou în regim full-time. CEO-ul companiei: „Nu cred că vom reveni vreodată la modelul de cinci zile de muncă de birou pe săptămână”

    Şeful gigantului anglo-olandez Unilever a declarat că angajaţii companiei nu vor mai lucra niciodată cinci zile pe săptămână în cadrul birourilor, indicând că pandemia de COVID-19 va transforma radical modul în care muncim, scrie The Guardian.

    CEO-ul Alan Jope spune că firma îşi încurajează toţi angajaţii să se vaccineze împotriva coronavirusului şi exclude din start inocularea obligatorie a acestora. Astfel, compania îi va testa în mod regulat pe cei care nu doresc să se vaccineze.

    Jope a mai adăugat că Unilever va studia mai multe tipare de muncă după ce pandemia a scos la iveală faptul că schimbările radicale pot apărea mult mai rapid decât ne-am fi imaginat iniţial.

    Unilever, a treia cea mai valoroasă companie din cadrul Bursei din Londra, este producătorului unor branduri precum Dove, Lipton, Persil şi Knorr.

    CEO-ul nu se aşteaptă ca angajaţii din Europa de Vest şi America de Nord să se întoarcă la birou mai devreme de luna aprilie, declarând că firma va folosi o „modalitate hibrid” prin care va alterna telemunca şi munca la birou. Schimbările se vor aplica tuturor angajaţilor, circa 150.000 la nivel global.

    „Nu cred că ne vom întoarce vreodată la modelul de cinci zile de muncă de birou pe săptămână. Pare un aspect deja învechit”, spune Alan Jope.

    Banca americană Morgan Stanley a prezis vara trecută că 30% dintre angajaţii din SUA vor lucra de acasă după terminarea pandemiei, de două ori peste nivelurile pre-COVID.

    Unilever a anunţat la sfârşitul anului trecut că toţi angajaţii din Noua Zeelandă vor lucra patru zile pe săptămână pentru o perioadă de 12 luni. Dacă experimentul va îmbunătăţi nivelul de performanţă, Unilever intenţionează să aplice modelul pentru toţii angajaţii companiei.

     

  • Compania care vrea să experimenteze cu săptămâna de lucru de patru zile

    Gigantul din sectorul bunurilor de larg consum Unilever a anunţat că va testa săptămâna de lucru de patru zile pentru toţi angajaţii săi din Noua Zeelandă, relatează Reuters. Experimentul va începe săptămâna viitoare şi va dura 12 luni până în decembrie anul viitor. Angajaţii vor fi plătiţi pentru cinci zile. Obiectivul este de a modifica modul în care munceşte. 

  • Rădăcini sustenabile în România

    Unilever South Central Europe

    Motivaţie:
    Odată cu împlinirea a 30 de ani pe piaţa locală, reprezentanţii Unilever South Central Europe şi-au propus să marcheze momentul aniversar printr-un proiect de mediu ambiţios: plantarea a 300.000 de arbori – câte 10.000 pentru fiecare an petrecut în România până acum. „Conştientizăm problemele cu care se confruntă România în ceea ce priveşte schimbările climatice şi mediul înconjurător şi, de aceea, pentru a face o schimbare pozitivă, alături de echipa Plantăm fapte bune în România am lansat o acţiune amplă de împădurire, ce are ca scop plantarea a 300.000 de arbori până la sfârşitul anului 2022. Prin acest proiect vrem să luptăm împotriva unei probleme de mediu globale, fenomenul de deşertificare, prezent şi la noi în ţară în zona Olteniei.”

    Descrierea proiectului:
    Acţiunea de plantare a început în primăvara acestui an. În următorii ani, reprezentanţii companiei vor monitoriza toţi arborii plantaţi, pentru a se asigura că se dezvoltă sănătos. Proiectul se aliniază iniţiativelor de mediu globale ale companiei. Anul acesta Unilever şi-a asumat la nivel global că va continua să lupte împotriva schimbărilor climatice şi va proteja natura în toate colţurile lumii.

    Rezultate:
    Până la finalul anului 2020 vor fi plantaţi 150.000 de arbori în trei judeţe – Dolj, Vrancea şi Hunedoara. Acţiunile de plantare vor continua în următorii doi ani şi se vor încheia în 2022, cu 300.000 de copaci plantaţi în România, pe aproximativ 60.000 de hectare, cei mai mulţi în Mârşani, judeţul Dolj.

  • Unilever South Central Europe o promovează pe Irina Urechean în boardul companiei ca director de marketing al diviziei Home Care

    Irina Urechean, marketing category manager laundry în cadrul Unilever South Central Europe, a fost promovată în funcţia de director de marketing al categoriei Home Care din cadrul companiei, poziţie din care va coordona strategiile de marketing pentru brandurile din categoria Home Care ale Unilever.

    Ea a preluat noul rol de la Monica Tamaş, care până în prezent a coordonat activitatea de marketing pentru categoriile Home Care şi Beauty & Personal Care. Începând cu 1 iulie, Monica Tamaş va continua să coordoneze strategiile de marketing pentru categoria Beauty & Personal Care, în rolul de Director Marketing Beauty & Personal Care USCE, având în portofoliu branduri precum Dove, Dove MenĂCare, Clear, Rexona sau Plant Line.

    Irina Urechean s-a alăturat echipei Unilever în 2010, iar timp de 10 ani experienţa ei în marketing s-a conturat în fiecare dintre diviziile grupului Unilever – de la îngheţată şi Food, la Beauty & Personal Care şi Home Care. Cele mai recente proiecte pe care şi-a lăsat amprenta sunt lansarea brandului Plant Line în România în 2019 şi relansarea la nivel de comunicare şi packaging a brandului Dero, la începutul lui 2020.  

    „În cei 10 ani în Unilever, am învăţat multe lucruri frumoase de la fiecare brand pentru care am lucrat, dar cred că cel mai important lucru este ca mi-am făcut întotdeauna jobul cu multă plăcere şi pasiune şi îmi doresc să transmit din această pasiune întregii echipe de Home Care”, transmite Irina Urechean.   

  • Investitorii sunt nervoşi: Unilever, noul proprietar al FruFru, scade cu 6,5% pe Bursa de la Londra după ce a anunţat că va rata aşteptările privind creşterea vânzărilor în 2019

    Acţiunile Unilever (simbol bursier – ULVR) au scăzut marţi pe bursa de la Londra cu circa 6,5% după ce compania a anunţat că se aşteaptă să rateze aşteptările privind vânzările pentru 2019 şi că pentru anul viitor estimează o creştere a vânzărilor situată în intervalul inferior, potrivit Market Watch. 

    Producătorul anglo-olandez al sosurilor Hellmann’s şi al săpunului Dove a transmis că baza creşterii vânzărilor pentru anul 2019, o valoare care exclude cheltuielile excepţionale, s-ar poziţiona în jumătatea inferioară a intervalului multianual de 3%-5% al companiei.

    Unilever a motivat ratarea aşteptărilor cu provocările trimestriale din anumite pieţe, printre care şi încetinirea creşterii economice din Asia de Sud, precum şi cu comercializarea din pieţele dezvoltate, care continuă să fie provocatoare.

    Cu toate acestea, compania a menţionat că se aşteaptă ca marja, câştigurile şi numerarul să nu fie afectate şi a avertizat că o recuperare deplină a creşterii vânzărilor va necesita timp. Unilever se aşteaptă ca în prima parte a anului 2020 creşterea vânzărilor să fie de sub 3%, iar în al doilea semestru situaţia să se îmbunătăţească.

    De la începutul anului, acţiunile ULVR se tranzacţionează în creştere cu 12,7%, emitentul ajungând la 135 miliarde de euro capitalizare.

  • Cum a ajuns o tânără româncă să îşi construiască o carieră de succes după ce a aplicat la un job pe internet

    Ramona Pârvescu este customer development lead în cadrul Unilever South Central Europe, funcţie din care conduce o echipă de aproximativ 40 de oameni. Ea spune că anul trecut echipa sa a reuşit să obţină rezultate peste plan, ceea ce a adus Unilever România în top 10 afaceri din grupul Unilever global din punctul de vedere al creşterii în procente comparativ cu 2017. „Câteva dintre momentele care mi-au marcat cariera ar fi cele care au adus o schimbare mare, precum: 2007, momentul în care m-am alăturat echipei Unilever ca reprezentant de vânzări şi am început să înţeleg piaţa bunurilor de larg consum; 2014, momentul în care am aplicat pentru un rol în echipa globală Unilever, accesând o experienţă care m-a ajutat să am o perspectivă mai largă asupra businessului şi să înţeleg mai în profunzime ce înseamnă strategia de portofoliu şi de piaţă; 2017, momentul în care m-am realăturat echipei din România, dar şi anul trecut, când am primit girul de a conduce echipa regională de vânzări”, descrie Ramona Pârvescu principalele borne ale parcursului său profesional. Ea spune că unul dintre cele mai dificile momente din cariera sa a fost la început de 2007, când a luat decizia de a-şi da demisia din rolul pe care îl avea şi care nu mai răspundea aşteptărilor sale, fără să aibă o altă opţiune evidentă. Ramona Pârvescu a urmat cursurile Universităţii Aurel Vlaicu din Arad şi a avut o experienţă internaţională de trei ani şi jumătate în sediul global, la Unilever Rotterdam, care a ajutat-o să îşi extindă înţelegerea strategiei de business. „Întoarcerea în România nu a fost o decizie uşoară, dar încă mai cred că a fost cea corectă, fiindcă aici pot să am impact direct asupra pieţei prin brandurile cu misiune pe care le vindem.”