Tag: UniCredit Tiriac Bank

  • Profitul UniCredit Ţiriac Bank a crescut cu peste 160% în primul trimestru

    Veniturile totale ale băncii au crescut cu 15,9%, la la 352,4 mil. lei (80,4 mil. euro). Cheltuielile operaţionale au crescut cu 3,6% faţă de primul trimestru al anului 2012, la 160,9 mil. lei (36,7 mil. euro). Activele totale ale băncii au ajuns la  23,1 mld lei (5,2 mld. euro) la sfârşitul lunii martie, în creştere cu 3,6%.

    Valoarea creditelor din bilanţ a fost de 17,3 mld. lei (19,9 mld. lei incluzând creditele externalizate), în creştere cu 6,8% faţă de T1 2012. La evoluţia portofoliului de credite al UniCredit Ţiriac Bank a contribuit majorarea cu 49% faţă de începutul anului a portofoliului de împrumuturi pentru întreprinderile mici şi cu 16% a creditelor acordate companiilor de talie medie.

    Portofoliul de credite al clienţilor UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a crescut cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 18 mld. lei, în timp ce depozitele clienţilor au crescut cu 9,2%, la 12,1 mld. lei. Ca urmare, raportul dintre credite şi depozite s-a redus la 143%, cu 3,3% mai mic faţă de anul trecut.

    “Stagnarea economică din ultimii ani a condus la o scădere în portofoliul de credite al băncilor. Cu toate acestea, stabilitatea politică coroborată cu includerea titlurilor de stat româneşti în indici internaţionali a dus la intrări de capital şi a ajutat reechilibrarea lichidităţii din piaţa locală. Rezultatele încurajatoare ale UniCredit Ţiriac Bank în primul trimestru al anului au avut la bază o creştere a portofoliului, precum şi o serie de politici de business sustenabile”, arată Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank şi chairman al grupului UniCredit în România.

    Rata solvabilităţii a urcat la 14,8%, iar rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii a ajuns la 8,8%, de la 3,6% în T1 2012. Nivelul acoperirii cu provizioane a urcat de la 8% la 8,9%. Raportul dintre costuri şi venituri s-a îmbunătăţit cu 5,4%, ajungând la 45,7%.

    Activele consolidate ale UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation şi UniCredit Consumer Financing s-au situat la 26,3 mld. lei (6 mld. euro), iar profitul net înregistrat la nivelul grupului UniCredit în Romania a fost de 61,7 mil. lei, în creştere cu 134% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing au semnat recent cu RBS România contractul de achiziţie a portofoliului de retail al britanicilor, care cuprinde active de 315 milioane euro şi pasive de 230 milioane euro.

    “Poziţia solidă a indicatorilor financiari ai UniCredit Ţiriac Bank şi aşteptările pozitive pe termen lung pentru piaţa locală au dus la achiziţia portfoliului de retail al RBS România, conform anunţului recent publicat. Această decizie este perfect consistentă cu strategia băncii şi considerăm că va avea un impact pozitiv asupra afacerilor noastre şi ale clienţilor”, a comentat Răsvan Radu.

    UniCredit Ţiriac Bank se situa la finele anului trecut pe locul al cincilea în sistemul bancar după valoarea activelor, cu o cotă de piaţă de 6,9%.
     

  • Ubertalli, nr. 2 în UniCredit Ţiriac Bank, a fost autorizat de BNR

    Niccolo Ubertalli, fost şef de cabinet pe vremea carismaticului CEO al grupului UniCredit Alessandro Profumo, a fost autorizat de Banca Naţională pe postul de prim-vicepreşedinte executiv şi membru al directoratului UniCredit Ţiriac Bank, a cincea bancă după active la sfârşitul lui 2012.

    Poziţia de prim-vicepreşedinte a fost creată anul trecut pentru coordonarea afacerilor pe retail, consumer financing şi leasing în contextul unui plan de consolidare în bancă a ultimelor două segmente. Tot de anul trecut Răsvan Radu, CEO al băncii, a fost numit şi country chairman, devenind responsabil de întreg businessul italienilor de la UniCredit pe piaţa locală.

    Ubertalli a fost trimis în România după o perioadă în care condusese activităţile internaţionale de consumer finance ale UniCredit Group. El lucrează pentru grupul italian de peste 10 ani. De când a venit la Bucureşti s-a implicat deja în luarea unor măsuri de creştere a eficienţei băncii, în timp ce CEO-ul se concentrează pe proiecte de restructurare a unor credite.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Cele mai puternice femei din România: Alina Drăgan, Unicredit Ţiriac Bank

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Şi-a început cariera ca talent management manager în cadrul ING România în 2004, a continuat ca manager de resurse umane, training şi dezvoltare organizaţională pentru Heidelberg Cement Group România din 2006, după care, începând din 2007, a activat ca head of HR development, head of HR performance management şi head of HR expertise centers al UniCredit Ţiriac Bank. În 2009, Alina Drăgan a preluat conducerea departamentului de resurse umane al băncii, pentru ca din august 2010 să devină vicepreşedinte executiv şi membru  al directoratului UniCredit Ţiriac Bank, responsabilă de divizia de resurse umane. A absolvit în 2002 Facultatea de Psihologie la Bucureşti, are un masterat în psihologie cognitiv-comportamentală în cadrul aceleiaşi facultăţi şi este membră a Asociaţiei Române de Psihologie şi a HR Club România.


    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cât profit aduce trezoreria unei bănci

    NUMELE LUI DORIN BADEA A APĂRUT ÎN PRIM-PLAN LA SFÂRŞITUL LUI 2008, când, după câteva luni petrecute la UniCredit Ţiriac Bank ca director adjunct al trezoreriei, a fost promovat director, înlocuindu-l pe Bogdan Mihoc, care şi-a a dat atunci demisia, imediat după cele două săptămâni de tensiune pe piaţa interbancară explicate de BNR ca fiind un atac speculativ contra leului orchestrat de câteva bănci din România. “Nu a fost un moment uşor pentru noi. Au fost nişte vremuri foarte agitate”, comentează acum Badea. “A fost important în acel moment să ţinem o echipă unită, să ne vedem clar obiectivele de business, să ne asigurăm că ceea ce facem este bine, coerent şi în conformitate cu reglementările şi ceea ce se cerea. Am reuşit asta foarte bine.” Privind înapoi, spune că îi e greu să dea un verdict asupra tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, dar crede că în contextul respectiv “am făcut tot ceea ce se putea face. Lucrurile au mers foarte bine de atunci, iar situaţia de atunci nu a afectat banca, nu a rămas o urmă în ce priveşte poziţia băncii pe piaţa din România”.

    ROLUL TREZORERIEI ÎN ECUAŢIA ACTIVITĂŢII BĂNCII S-A VĂZUT CU DEOSEBIRE ÎN 2009, primul an de recesiune, când veniturile realizate în trezorerie la UniCredit Ţiriac Bank au crescut cu 50% faţă de 2008, reuşind să compenseze în bună parte scăderea câştigurilor din operaţiunile comerciale. “2009 a fost un an în care am avut rezultate foarte bune, pe fondul condiţiilor din piaţă. A fost un an cu volatilitate, cu dobânzi mari, cu schimbări structurale în sistem şi în ceea ce priveşte direcţiile de business înspre care mergeau băncile. Noi, în momentul respectiv, ne-am descurcat foarte bine şi am avut evaluările corecte.” Trezoreria rămâne şi astăzi un element important în orice bancă, afirmă Badea. “E o zicală adevărată că trezoreriile contribuie în general mult la profitul băncii. UniCredit nu e un caz special, iar trezoreria e un contributor important la profitabilitate. Având în vedere faptul că am crescut consistent din punct de vedere al veniturilor – am avut mereu creştere de două cifre ale veniturilor, iar trezoreriile sunt mereu eficiente şi cu bază de costuri mică -, ponderea în profitabilitate este destul de importantă.”

    ABSOLVENT AL ASE BUCUREŞTI – FACULTATEA FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI ÎN 2002, deţinător al unei diplome ACI (Asociaţia Pieţelor Financiare din România, organizaţia profesională a dealerilor şi trezorierilor) şi al unui Charter CFA (Chartered Financial Analyst), a urmat un program de internship de câteva luni în trezoreria Citibank România, iar începând din 2001 a fost dealer, apoi timp de patru ani, până în 2008, chief dealer şi director de trading în divizia Global Markets a Bancpost. Din 2002 este membru al ACI, iar din 2011 este preşedintele CFA România, asociaţia profesională a analiştilor financiari certificaţi internaţional.

    Din punctul lui de vedere, ceea ce face diferenţa în privinţa rezultatelor unei bănci este atât conştientizarea situaţiilor care dau o evaluare corectă asupra mediului şi a variilor influenţe economice asupra pieţelor, cât şi capacitatea de a anticipa schimbările care au loc pe pieţele financiare – monetară, valutară, a titlurilor de stat, volatilitatea preţurilor, produsele tranzacţionate. “Strategiile pe care le adopţi într-unul sau altul din aceste scenarii sunt extrem de diferite”, arată Badea. Astfel, în 2012, o zonă care a devenit “extrem de profitabilă şi de importantă” pentru UniCredit Ţiriac Bank a fost activitatea cu titluri de stat. Când vor fi publicate rezultatele financiare ale băncii “se va vedea faptul că am avut o prezenţă importantă în acea zonă, pentru că suntem şi dealer primar pe piaţa titlurilor de stat, dar şi un jucător important pe piaţa secundară”.

    Iar aceasta are legătură nu doar cu creşterea sumelor împrumutate de stat, ci şi cu ameliorarea percepţiei investitorilor despre România după potolirea crizei politice, precum şi în condiţiile în care România a reuşit să încheie anul trecut cu creştere economică, iar pentru anul în curs are una dintre cele mai bune prognoze de creştere a PIB din Europa – 1,6%. În noiembrie, decembrie 2012 şi ianuarie 2013, notează Badea, “se poate vedea o mişcare pozitivă consistentă în ce priveşte preţul obligaţiunilor româneşti, care reflectă matematic evoluţia inversă a randamentelor la titluri de stat. De ce s-a întâmplat asta? După alegerile din noiembrie 2012, perspectiva internaţională asupra României a devenit una mai încrezătoare, bazată pe stabilitate. O perioadă electorală într-o ţară înseamnă o perioadă de incertitudini şi o perioadă de frământări. E un efect normal ca după perioada electorală să ai o creştere a încrederii pieţelor în stabilitate”.

  • Profitul brut al UniCredit Ţiriac Bank a urcat anul trecut cu 9,4%, la 46 de milioane de euro

    Profitul înainte de taxe al UniCredit Ţiriac Bank a crescut anul trecut cu 9,4%, de la 42 mil. euro în 2011 la 46 mil. euro, ca urmare a reducerii cheltuielilor cu provizioanele de risc de credit, potrivit datelor publicate vineri de banca-mamă. Banca locală îşi anunţă astăzi rezultatele detaliate. Pe cifrele de grup de la Milano, cheltuielile cu provizioanele de risc de credit ale UniCredit Ţiriac Bank au scăzut cu 15,4% anul trecut, de la 90 mil. euro, contribuind astfel la îmbunătăţirea rezultatului. Veniturile operaţionale au scăzut cu 4,2%, până la 271 mil. euro, evoluţia fiind cauzată de un declin cu 14,2% al veniturilor nete din dobânzi, la 161 mil. euro. Încasările nete din taxe şi comisioane au stagnat la 56 mil. euro. Soldul creditelor a crescut anul trecut cu 6,6%, la 3,58 mld. euro, în timp ce depozitele au urcat cu 17%, la 3,11 mld. euro. În T4, UniCredit Ţiriac Bank a avut un profit înainte de taxe de 10 mil. euro, în urcare de la 9 mil. euro în acelaşi interval din 2011.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Răsvan Radu este cel mai tânăr executiv român cu cea mai înaltă poziţie într-o bancă de top

    Caracterizat de un optimism prudent, Răsvan Radu şi-a păstrat atitudinea şi pe parcursul crizei şi şi-o păstrează şi acum. “Vom continua să finanţăm economia românească într-un ritm prudent, dar superior celui al pieţei bancare, în concordanţă cu nivelul cererii de credite. Oportunităţile pentru creşterea veniturilor vor fi limitate şi în acest an din cauza volatilităţii pieţelor şi redresării lente a economiei, însă vom continua să identificăm soluţii optime de finanţare şi gestionare a banilor pentru clienţii noştri”, declara Răsvan Radu la anunţarea rezultatelor financiare pentru 2011. Şeful UniCredit Ţiriac Bank este unul dintre cei mai tineri manageri de bancă de top nu doar la ora actuală, ci încă din 2000, când devenea vicepreşedinte al CEC, din 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit la 39 de ani preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând actuala UniCredit Ţiriac Bank. De formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School în 2001, Răsvan Radu şi-a început cariera în banking în 1991, după un an petrecut în profesia de bază la Întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti, iar prima bancă în care a lucrat a fost BCR.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

     

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP – Ciprian E. Păltineanu, Unicredit Ţiriac Bank

    “Colegii sunt grupaţi în Bucureşti, dar şi în 9 centre regionale din ţară. Avem colegi între 23 şi 53 de ani, dar nu cred că atât vârsta biologică este cea determinantă, cât experienţa, forţa şi dorinţa de muncă. Eu, de exemplu, mă simt mai bătrân decât vârsta din acte, dar în niciun caz mai obosit”, spune Păltineanu. Stilul său de management este cel al exemplului personal (“leading by example”) şi afirmă că îi încurajează pe colegii conducători de departamente să aplice acelaşi stil.

    A absolvit ASE – REI, iar cariera şi-a început-o în sectorul bancar în 1997 la ABN Amro România, unde timp de trei ani a fost relationship manager, după care a condus în SUA un program de cercetare pentru piaţa de capital al Universităţii Tulane, unde a finalizat şi un program MBA în Finanţe şi Management General. Este recrutat de Lehman Brothers iniţial la New York şi mai apoi la Londra, unde până în 2004 este director asociat în cadrul Risk Solutions Group şi coordonator regional pentru România. În următorii doi ani coordonează de la Londra activităţile de finanţare şi fixed income pentru România şi Balcani ale Credit Suisse. Aceste experienţe l-au ajutat să înţeleagă mai bine “interacţiunile financiare la nivel global, clienţii şi investitorii de mari dimensiuni, cât şi aspectele multiculturale”.

    Consideră că s-a definit ca bancher în cadrul grupului UniCredit, unde a lucrat din 2006, întâi ca director general al UniCredit CAIB România, apoi la UniCredit Ţiriac Bank (director Financing & Advisory din 2009, respectiv director Large Corporate din 2011). “Am ajuns la UniCredit printr-un concurs fericit de împrejurări, dar şi din dorinţa de a mă apropia mai mult de ţara mea de origine. Sunt român şi îmi place să cred că România oferă încă tinerilor oportunităţi de impact personal şi profesional.”


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

  • Ciprian Păltineanu, UniCredit Ţiriac Bank: Mă simt mai bătrân decât vârsta din acte, dar în niciun caz mai obosit

    BUSINESS Magazin: Câţi oameni cuprinde echipa pe care o conduceţi? Cum vă definiţi stilul de management şi cum receptaţi diferenţa de vârstă faţă de subordonaţii dvs.?

    Ciprian Păltineanu, UniCredit Tiriac Bank: Echipa de large corporate cuprinde 57 de coverage bankers dedicaţi deservirii clienţilor mari companii româneşti, corporaţii multinaţionale, sector public şi grupuri de instituţii financiare. Colegii sunt grupaţi în Bucureşti (marea majoritate) dar şi în nouă centre regionale din ţară. Ei au vârste între 23 si 53 de ani, dar personal nu cred că vârsta biologică este cea determinantă, atât cât experienţa, forţa şi dorinţa de muncă. Eu, de exemplu, mă simt mai bătrân decât vârsta din acte, dar în nici un caz mai obosit… Mi s-a spus că practic un stil de management al exemplului personal (“leading by example”); încerc să fiu pe cât posibil în prima linie, motivându-mi echipa prin exemplul personal şi totodată asigurând transferul corespunzător de know-how. De asemenea, îi încurajez pe colegii mei conducători de departamente să aplice acelaşi stil de leadership.

    BUSINESS Magazin: Cum aţi făcut tranziţia de la bankingul din România anilor ’90 (ABN Amro) la Lehman Brothers? Ce a însemnat experienţa de la Lehman Brothers şi apoi de la Credit Suisse pentru cariera dvs. şi pentru viziunea dvs. de ansamblu asupra acestui domeniu?

    Ciprian Păltineanu, UniCredit Tiriac Bank: Experienţa din banking-ul românesc al anilor ’90 mi-a fost de mare ajutor, creând premisele dezvoltării mele ulterioare. Fiind şi la început de cariera, atunci am acumulat foarte multe experienţe şi cunoştinţe, pe o curbă de învăţare foarte accentuată, cultivându-mi totodată etica muncii şi curiozitatea intelectuală. Expunerea ulterioară faţă de mediul bancar internaţional, într-o perioadă specială, cu un trend secular de creştere afectat punctual de corecţii (post dot-com bubble, 9/11, credit squeeze-ul din 2003) m-a ajutat să înţeleg mai bine interacţiunile financiare la nivel global, clienţii şi investitorii de mari dimensiuni, cât şi aspectele multi-culturale.

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Alina Drăgan, UniCredit Ţiriac Bank

    Este, totodată, membru al Asociaţiei Române de Psihologie şi al HR Club România. Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul resurselor umane, Alina Drăgan este din 2010 vicepreşedinte executiv responsabil de Divizia Resurse Umane în cadrul UniCredit Ţiriac Bank SA, după ce anterior ocupase diferite funcţii manageriale în această arie de activitate. Înainte de a se alătura grupului UniCredit, Alina Drăgan a lucrat în companii precum Heidelberg Cement Group România şi ING România.

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider fiind femeie?
    Alina Drăgan: Este important să ai viziune, să poţi crea o strategie, să ştii ce persoană este potrivită pe fiecare poziţie necesară, cum îi direcţionezi pe toţi pe drumul potrivit. În România, spre deosebire de alte ţări, femeile se pot dezvolta şi pot avea o carieră. În UniCredit, de exemplu, în poziţii de middle management avem mai multe femei decât bărbaţi, pentru că identificăm şi dezvoltăm angajaţii pe baza competenţelor de management şi leadership.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?
    Alina Drăgan: Stilul meu de coordonare s-a schimbat mult în timp, pentru că, în urmă cu câţiva ani, coordonam o echipă mică şi o zonă de activitate, după care s-au adăugat activităţi şi oameni noi. Ca manager te confrunţi cu situaţii, oameni şi probleme noi şi nu poţi aplica mereu aceleaşi modele – nu este deloc la fel să coordonezi specialişti şi să coordonezi manageri. Am ştiut aproape întotdeauna unde vreau să duc aria de activitate, cum să arate şi ce să însemne. Cred că lucrurile simple, dar făcute aproape perfect şi făcute pentru ceilalţi, nu pentru noi înşine, sunt foarte importante. Ele primează întotdeauna, fie că ne referim la angajaţii noştri, fie că ne referim la clienţii băncii. Îmi place să lucrez cu managerii din echipa mea, dar şi direct cu specialiştii, îi încurajez să gândească şi să schimbe, să propună soluţii, să se dezvolte permanent.

    BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
    Alina Drăgan: În business ajută în special să cunoşti foarte bine domeniul în care lucrezi, să fii un foarte bun manager şi leader. Pentru aceasta, cred că este nevoie atât de calităţi tipice bărbaţilor, cât şi de calităţi pe care le regăseşti cu precădere la femei; este un mix, trebuie să te adaptezi la cultura organizaţiei, la mediul de business, la situaţiile în care eşti pus şi la echipa cu care lucrezi.

    BUSINESS Magazin: Vi se pare că discuţia despre discriminarea de gen mai este de actualitate în 2012?
    Alina Drăgan: În actualitate, accentul este cu siguranţă pus pe diversitatea şi cariera femeilor, din motive explicate în studii de cercetare şi de companii de consultanţă, sper însă să nu se exagereze şi să nu se ajungă în curând la discriminare negativă, a bărbaţilor în defavoarea femeilor.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Rasvan Radu, UniCredit: “Vom continua sa finantam economia intr-un ritm superior celui al pietei bancare”

    Profitul operational brut a crescut cu 8%, pe fondul avansului cu 7,4% al veniturilor si cu 7% in cazul cheltuielilor operationale, a informat banca. Raportul intre costuri si venituri s-a mentinut la 51%. Nivelul veniturilor a crescut datorita cresterii cotei de piata atat in cazul portofoliului de credite, cat si in segmentul atragerii de depozite, precum si datorita cresterii castigurilor din operatiunile de trezorerie.

    Activele bancii au fost de 22,3 miliarde lei (5,1 miliarde euro) la sfarsitul lui martie 2012, in crestere cu 17,5% fata de 31 martie 2011, dar in scadere cu 2,5% fata de inceputul anului curent. Valoarea creditelor din bilant a urcat cu 22,1% fata de 31 martie 2011, respectiv cu 2% fata de 31 decembrie 2011, pana la 16,2 miliarde lei (18,9 miliarde lei incluzand creditele externalizate). Depozitele clientilor au ajuns la 11,1 miliarde lei, in crestere cu 28% fata de finalul primului trimestru al anului trecut.

    “Rezultatele bancii in primele trei luni ale anului au inregistrat o evoluţie buna, in ciuda incetinirii activitatii economice in Romania. Un rol hotarator in acest sens l-a avut calitatea portofoliului de clienti existenti si finantarea nevoilor unor noi clienti prin valorificarea pozitiei financiare solide pe care UniCredit o are in calitate de banca locala si de institutie financiara internationala de importanta sistemica. De asemenea, a crescut accentul pus pe creditarea în lei si speram ca aceasta tendinta de normalizare a pietei bancare va continua”, a declarat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank.

    Rata solvabilitatii a fost de 11,1% la finele lunii martie 2012, peste cerintele BNR. Cheltuielile cu provizioanele au urcat cu 21,5% fata de primele trei luni din 2011, dar s-au mentinut la acelasi nivel comparativ cu ultimele doua trimestre ale anului trecut.

    “Vom continua sa finantam economia romaneasca intr-un ritm prudent, dar superior celui al pietei bancare, in concordanta cu nivelul cererii de credite. In acelasi timp, ne vom concentra pe îmbunătăţirea calităţii indicatorilor de risc. Vizam, de asemenea, o crestere stabila a depozitelor clientilor si o pozitie confortabilă a lichiditatii. Oportunitatile pentru cresterea veniturilor vor fi limitate şi in acest an, din cauza volatilitatii pietelor si redresarii lente a economiei, insa vom continua sa identificam solutii optime de finantare si gestionare a banilor pentru clientii nostri”, a completat Răsvan Radu.

    UniCredit Tiriac Bank, controlata de grupul italian UniCredit impreuna cu omul de afaceri Ion Tiriac, era la finele anului trecut a sasea banca din Romania dupa valoarea activelor, cu o cota de piata de 6,31%.