Primul care a sosit ieri la sedinta Consiliului de Coordonare a Coalitiei, programata sa aiba loc la ora 17.00, a fost premierul Calin Popescu-Tariceanu. Acesta a ajuns la sediul guvernului in jurul orei 18.10, fiind urmat aproape imediat de presedintele PD, Emil Boc. Dupa alte aproximativ zece minute si-a facut aparitia si liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu. Stirea precedenta reprezinta reproducerea fidela a unui fragment de articol aparut intr-un cotidian central, saptamana trecuta. Daca, dupa lecturarea randurilor de mai sus ati sesizat o nota falsa, e semn bun. Daca nu, e timpul sa va ingrijorati.
Sa recapitulam: sedinta liderilor coalitiei de guvernamant – cum s-ar zice, cei mai importanti oameni ai zilei – este programata pentru ora 17.00. La 18.10 – adicatelea cu mai bine de o ora intarziere, isi face aparitia, senin, premierul Tariceanu, secondat de liderul PD, Emil Boc. Zece minute mai tarziu, hop! si Dan Voiculescu. Cat despre Marko Bela, lucrurile sunt ceva mai simple. El s-a aflat pe parcursul intregii zile in Palatul Victoria, locul unde isi desfasoara activitatea ca vicepremier, astfel incat pentru a participa la CNC nu a fost nevoie decat sa se mute dintr-un birou intr-altul. Ce-i sigur, e sigur, nu? Pana si maghiarii s-au obisnuit sa traiasca la Portile Orientului.
Tanda pe Manda, am putea asuma ca liderii celor patru partide au convenit asupra unui limbaj cifrat. Ora 17.00 inseamna, de fapt, ora 18.00 – si nici aceea nu-i batuta in cuie. Ora 18.10 sau ora 18.20 sunt si ele ore acceptabile pentru o intalnire de gradul zero. De bon ton, la Portile Orientului, unde nici macar editorul stirii cu pricina nu se mai socheaza si trateaza informatia cu firescul cuvenit unui rasarit de soare. Numai la Rasarit e politicos sa intarzii la intalnire. Ba mai mult, sa perpetuezi un adevarat protocol al intarzierii. Intarzii zece minute – e un semn de superioritate. Intarzii cinsprezece, e un sfert academic. Intarzii o ora sau mai bine, esti premier sau lider de partid. Asta e ceea ce s-ar putea numi sfertul mioritic. A intarzia la o intalnire reprezinta un alt fel de a bate cu pumnul (sau cu papucul?) in masa. Spune-mi cat intarzii, ca sa-ti spun cine esti.Evident, doi dintre impricinati, Tariceanu si Boc, s-ar putea scuza, afirmand ca, inainte de aceasta sedinta, a existat o alta, a Aliantei, care s-a extins mult peste orarul prevazut initial. La randu-le, Marko Bela si Dan Voiculescu s-ar putea apara, sub pretextul ca daca ei nu, la ce bun noi?. Toata aceasta argumentatie ar putea fi suspectata de bun-simt in cazul in care am avea de-a face cu un incident izolat. Ceea ce – din nefericire stim cu totii – nu este cazul. La noi sunt codri verzi de brazi si campuri de matase – vorba lui Goga – dar, in afara de acestea, mai este ceva – un je men fiche pentru care ne-ar invidia pana si francezii. Sedintele dureaza peste limitele prestabilite, trenurile intarzie cu o constanta aproape matematica, termenele nu se respecta – de nimeni, nicaieri.
Intrebati oamenii de afaceri care au de facut sau de primit viramente bancare. Si-atunci de ce sa ne mai miram? Pe Moromotele lui Preda l-am invatat la scoala, asa ca tactica amanarii foncierii are deja valoare artistica. Pentru noi, Moromete a fost Robin Hood doi! Iar daca Tocqueville zicea despre americani ca sunt poporul care-l stie pe Descartes fara sa-l fi citit, noi, romanii, suntem, cu siguranta, poporul care aplica, instinctual, legile lui Murphy: Lasa pe maine ce poti face azi, ca poate poimaine nu mai trebuie facut defel. Cu Moromete, timpul n-a mai avut rabdare – o stim deja din scoala. Si-atunci, vorba lui Cocosila – ca sa ramanem in registrul lui Preda – noi pe ce ne bazam? Poate pe declaratia ferma a lui Emil Boc? Calendarul politic este clar, a declarat, raspicat, liderul PD. Termenele sunt undeva in jurul lunii (sic!) septembrie-octombrie. Undeva in jurul anului 2007-2008, am putea adauga.