Tag: Underline Ventures

  • Goodlegal, start-up-ul pe care au pariat Earlybird Digital East Fund, Credo Ventures, Danies Dines şi Underline Ventures, se închide

    Goodlegal, start-up-ul local fondat de Vasile Ţiple, fostul director juridic global al UiPath, se va închide din luna decembrie, după circa un an de la lansarea oficială pe plan internaţional, potrivit unei postări făcute pe reţeaua de socializare profesională LinkedIn chiar de fondatorul companiei.

    “Iată un mesaj pe care speram să-l evit, aşa că voi fi concis. Din păcate, platforma Goodlegal nu va mai funcţiona începând cu data de 21 decembrie 2023. Vă rugăm să vă asiguraţi că descărcaţi şi transferaţi orice informaţii pe care le aveţi pe platformă. Vreau să mulţumesc tuturor partenerilor noştri, utilizatorilor şi prietenilor pentru sprijinul lor şi pentru faptul că au făcut parte din comunitatea Goodlegal”, se arată în postarea lui Vasile Ţiple de pe LinkedIn.

    Start-up-ul Goodlegal obţinuse anul trecut o investiţie de tip pre-seed în valoare de 1,2 milioane de euro de la primii investitori ai uncornului românesc UiPath – Earlybird Digital East Fund, care a condus runda de finanţare, Credo Ventures, Daniel Dines, şi Underline Ventures – cel mai nou fond de investiţii în tehnologie din România, proiectul Goodlegal fiind evaluat la câteva milioane de dolari.

    Prin platforma Goodlegal start-up-ul îşi propusese să ajute companiile să îşi digitalizeze şi gestioneze dintr-un singur loc activităţile juridice, pieţele ţintă fiind cele din SUA şi Europa. Practic, platforma le permitea companiilor să colaboreze uşor, atât intern, cât şi extern cu partenerii lor contractuali, punându-le la dispoziţie diverse funcţionalităţi – de la generarea de documente, inclusiv asamblarea lor prin drag-and-drop, până la documente juridice standard, editor şi analiză de text juridic, semnătură electronică, funcţionalităţi de automatizare şi integrări, prin care orice companie poate obţine o conformitate legală solidă şi cadrul juridic operaţional în cel mai scurt timp.

    „Goodlegal s-a născut din dorinţa de a rezolva o frustrare personală în legătură cu infrastructura juridică a unei companii, cum o numesc eu. Ideea a avut două origini istorice, aş putea spune. Prima oară în 2016, când eram la UiPath şi încercam să pun la punct infrastructura juridică a companiei şi nu exista un tool cu care să fac treaba asta şi atunci a trebuit să improvizez – am folosit pentru semnături electronice DocuSign pentru anumite contacte cu restul echipelor din companie, şi alte platforme pentru că UiPath începuse deja să devină o companie globală. Procesul a fost foarte fragmentat şi a fost nevoie de multă improvizaţie şi mult timp investit în acest demers. Şi surpriza cea mai mare a fost după ce am plecat din UiPath şi am început să sfaturi start-up-urilor. Atunci am observat că efectiv trebuia să încep acelaşi proces de la zero în legătură cu template-urile, toolurile pe care trebuia să le folosească compania. Adică efectiv reiei tot procesul de la zero, reinventezi de fiecare dată roata, ceea ce mi se pare o nebunie, şi atunci aşa s-a cristalizat ideea de Goodlegal“, a spus Vasile Ţiple în noiembrie 2022 în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

    El pornise proiectul alături de Alexandru Căciulescu, profesionist în inginerie şi cercetător cu experienţă în companii de top precum UiPath şi J.P. Morgan, Alexandru Tătăran, ce are experienţă de peste un deceniu în a ajuta liderii de piaţă să-şi construiască avantaje competitive prin tehnologii de ultimă oră, şi Ioana Teleanu,  profesionist UX cu experienţă în companii mari precum UiPath şi ING Bank, oferind şi consultanţă şi design pentru startup-uri aflate la început de drum.

     

  • Punk-investitorul: Bogdan Iordache îşi alege muzica la fel cum procedează cu investiţiile. Care sunt elementele comune?

    Pentru Bogdan Iordache, povestea şi experienţa sunt esenţiale: atât atunci când îşi alege muzica preferată, cât şi start-up-urile în care să investească. Ritmul celor două direcţii este însă uşor diferit.

    „Îmi place să caut acel element de autenticitate pe care o formaţie bună îl are, ceea ce se aseamănă cu a identifica un start-up cu potenţial –  ambele au propria poveste şi experienţă”, răspunde Bogdan Iordache, referindu-se la felul în care cele două activităţi în jurul cărora şi-a construit viaţa se îmbină. Pe prima dintre acestea – muzica – a descoperit-o în copilărie: „Încă de când eram copil obişnuiam să ascult multă muzică, am avut pick-up şi magnetofon. Acum ascult post-punk şi new wave. Îmi place să descopăr formaţii noi”. Pasiunea pentru tehnologie şi start-up-uri a venit după un şir de experienţe şi întâlniri ce l-au adus în punctul de a construi fondul de investiţii cu capital de risc Underline Ventures, dedicate start-up-urilor din regiunea Europei Centrale şi de Est – un start-up „cu ambiţii globale”, aşa cum spune el. A absolvit computer science (informatică), secţia dedicată inteligenţei artificiale, atunci când la Politehnică nu devenise „cool” acea secţie. A înfiinţat primele companii chiar după facultate: „Una care nu a funcţionat şi apoi una care a funcţionat Conectoo, de unde am făcut exit.” Potrivit ZF, Conectoo era o platformă de marketing prin e-mail fondată de el în 2008 şi vândută ulterior către o companie controlată de eMAG. Apoi a intrat în lumea investiţiilor, prin 3TS Capital Partners şi Gecad Ventures. În paralel, din 2010, a fondat How to Web, care a devenit una dintre conferinţele dedicate start-up-urilor şi inovaţiei din Europa.

    Underline Ventures reprezintă, aşadar, evoluţia firească prin care Bogdan Iordache spune că îşi poate folosi experienţa şi reţeaua de cunoştinţe în beneficiul start-up-urilor din regiune. Potrivit anunţului de la momentul lansării, valoarea fondului de investiţii era de 10 milioane de euro, iar cea finală ţintită, de 20 milioane de euro. Sursa fondurilor este, potrivit lui Iordache, exclusiv privată, fiind adusă de peste 20 de antreprenori sau executivi de succes din companii de tehnologie, dar şi investitori profesionişti de tipul fund of funds sau familiy offices. Printre companiile care susţin fondul se află UiPath, Green Horse Games, Telerik, Elrond, MorphL, Smartbill, CleverTaxi, Tremend ş.a. Până acum, au făcut două investiţii şi mai au încă două în desfăşurare, dar perspectivele lor sunt optimiste pentru finalul anului: „Este posibil ca până la sfârşitul anului să investim în aproape 6 companii de tehnologie din Europa Centrală şi de Est”. Obiectivul lor pe termen lung este să pună umărul la dezvoltarea următoarei generaţii de succes de antreprenori din Europa de Est.

    Valoarea investiţiei per start-up poate fi şi mai mare de 500.000 de euro, dacă văd potenţial în acel start-up. Investesc însă şi alături de alte fonduri (tip sindicalizare).

    Ce contează cel mai mult în decizia de investiţii? „Ne uităm să fie o echipă de fondatori determinată şi cu experienţă, care adresează o problemă semnificativă pentru o anumită industrie.”

     

    Trei întrebări pentru fondatorul Underline Ventures

    1. Cum aţi descrie scena start-up-urilor tech din România?
    „Este o industrie în dezvoltare. A crescut gradul de maturitate al antreprenorilor şi exemplele de succes se restrâng asupra noii generaţii. Urmează 2 ani cu turbulenţe economice, dar în 5-10 ani vom avea cel puţin încă un unicorn în România.

    2. Care sunt lecţiile învăţate în parcursul de până acum şi pe care le-aţi transmite mai departe?
    „Network is your network. Build trust.” Să faci lucrurile care contează şi să rezolvi o nevoie, nu să faci ceva ce doar ţie ţi se pare util.

    3. Care sunt „ingredientele” reuşitei pentru un start-up din tech?

    Să ai nişte oameni buni în jurul tău cu care să te potriveşti şi apoi să faci ceva util – mulţi nu fac produse care sunt utile în adevăratul sens al cuvântului. A treia chestiune importantă este să fii foarte customer-centric, adică să fii din prima zi focusat pe client, să ştii ce nevoi are şi, în plus, să înţelegi cum să finanţezi o companie, cum poţi creşti businessuri şi cu cine porneşti la drum.