Tag: Un val de veselie

Daca Paul McCartney a aparut frecvent in presa in ultima vreme, acest lucru nu s-a datorat muzicii sale. Divortul de Heather Mills este unul dintre cele mai neplacute cazuri recente de oameni care-si spala rufele in public. Printre amanuntele jenante care au iesit la iveala  se numara acuzatiile ca McCartney nu i-a permis sa-si alapteze fiica („sunt sanii mei“, se pare ca i-ar fi spus acesta), ca nu-i permitea sa foloseasca plosca, obligand-o sa se tarasca pana la toaleta (Heather poarta o proteza la un picior) sau ca este un alcoolic violent si consumator de marijuana. 

In aceste conditii, Sir Paul nu trece printr-o perioada prea buna. Daca recentul sau album ar fi fost un atac acid la adresa lui Heather, care are sanse sa obtina pana la 200 de milioane de lire sterline de pe urma divortului, cu greu l-ai fi putut condamna. McCartney a procedat insa exact invers.

Cei care citesc regulat rubrica de fata s-ar putea sa-si aduca aminte ca ultimul sau album, „Chaos and Creation in the Backyard“, a fost foarte laudat in aceste pagini cu cateva luni in urma. A reprezentat, fara indoiala, cea mai stralucita creatie a sa din ultimii ani. Ca o ciudatenie, McCartney lanseaza albume in ordinea inversa celei la care te-ai astepta. Melancolic si introspectiv, „Chaos and Creation“ a fost exact genul de album care te-ai fi asteptat sa apara dupa o despartire murdara si dureroasa. Totusi, a fost compus in timpul relatiei cu Heather. Ultimul sau album, intitulat „Memory Almost Full“, este, prin contrast, unul mult mai vesel, mai luminos si mai fericit, sunand ca scris de cineva foarte indragostit.  Sa ne uitam de exemplu la urmatorul vers: „She makes me feel glad / I need her so bad“. (Ma face sa ma simt bucuros / Am atata nevoie de ea.) Pare mai degraba plin de buna dispozitie.

De unde atata optimism, Paul? Pai, pentru inceput, albumul este extrem de nostalgic, echivalentul muzical al rasfoitului unui album foto care te face sa zambesti la vederea fotografiilor. Pe „Memory Almost Full“, McCartney petrece mai mult timp intorcandu-se la copilarie si trecutul sau indepartat decat la evenimente de data mai recenta. Pe minunat de miscatoarea „End of the End“, isi anticipeaza chiar si moartea cu o sinceritate admirabila („On the day that I die, I’d like jokes to be told“) (As vrea sa spuneti bancuri in ziua in care o sa mor). Exista si posibile aluzii la sotia sa Linda, care a murit de cancer in 1998.

Amatorii de teorii ale conspiratiilor sa ia notite: titlul ultimului album, „Memory Almost Full“, este de fapt o anagrama a „For My Soulmate LLM“, initialele Lindei Louise McCartney. Anagrama se poate sa fi fost intentionata sau nu (McCartney sustine ca nu). Oricum, albumul reprezinta cu siguranta o privire retrospectiva asupra vietii artistului, asupra Beatles, asupra Wings si asupra Lindei.

Acum vine intrebarea importanta: e bun de ceva? Nu numai subiectul albumului este retrospectiv, ci si sound-ul sau. In mare parte suna ca si cum ar fi un material clasic Wings. Daca exista vreun lucru de care McCartney poate fi acuzat, acela este ca piesele sale solo au fost adesea prea sentimentale. Ultimul sau album a fost atat de grozav tocmai datorita faptului ca, in incercarea de a fi mai ceva mai trist si nefericit, aptitudinea innascuta a lui Paul McCartney de a scrie melodii vesele si optimiste a reusit sa straluceasca. Atunci cand incearca sa fie trist, McCartney lucreaza cel mai bine. Atunci cand incearca sa fie vesel, da pe dinafara de veselie, ca prins intr-un val de sentimentalism dulceag. Acesta este, fara indoiala, defectul albumului, care este, cu buna stiinta, prea naiv si prea intentionat de vesel. E de inteles, poate ca veselia lui nu e decat o compensare a perioadei destul de rele prin care trece. Din pacate, albumul are de suferit din aceasta cauza.

Cu toate acestea, merita ascultat. Ceea ce dezamageste cel mai tare nu are nimic de-a face cu muzica, ci cu faptul ca este primul titlu lansat la casa de inregistrari „Hear Music“, detinuta de catre lantul de cafenele Starbucks, devenit o tinta a urii in ultima vreme. Politica acestuia de a viza mici cafenele independente prin „saturarea“ zonei cu filiale Starbucks i-a adus putini prieteni si a lovit in cafenelele locale independente. Celebritati din Londra chiar au protestat impotriva deschiderii  inca unui Starbucks intr-un cartier londonez la moda, iar reputatia acestui lant pare ca va mai primi o lovitura, odata cu documentarul de succes „Black Gold“ („Aurul negru“), care examineaza costurile ascunse, sociale si de mediu, din industria cafelei. McCartney e un om care pretinde ca intelege frustrarea miscarii antiglobalizare si ar fi trebuit sa-si dea seama. Este totusi primul artist care a semnat un contract cu casa de inregistrari a Starbucks.

In romaneste de Loredana FrATilA-Cristescu