Tag: ucenici

  • Ce pune statul în locul fabricilor de şomeri cu diplomă

    “Mi-ar plăcea să vedem cât mai mulţi tineri de clasa a X-a care optează pentru învăţământul profesional şi pe care să-i găsim activând în procesul de pregătire pe lângă Dacia Piteşti, pe lângă Ford Craiova, pe lângă Sidex Galaţi, pe lângă multe alte companii din România şi, de ce nu, în zona de învăţământ profesional agricol. Acest model nu este un model inventat de noi, este modelul german care a fost introdus în Legea educaţiei din România şi eu sper ca şi părinţii, şi copiii să înţeleagă că a avea o meserie, a şti să faci ceva este garanţia poate nu a prosperităţii, dar a unui trai decent”, a afirmat preşedintele.

    Traian Băsescu a atras atenţia că, în ciuda mediei naţionale scăzute a şomajului, există trei regiuni – Moldova, Centru şi Sud-Est, unde şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 25% – aşa încât programele cu bani europeni destinate creării de locuri de muncă pentru tineri (125 mil. euro alocate României prin bugetul 2014-2020) va trebui să fie îndreptate spre astfel de zone.

    În anul şcolar 2012 – 2013 sunt 13.000 de tineri înscrişi la învăţământul profesional şi 1.500 de firme care beneficiază de el, în timp ce pentru anul 2013 – 2014 sunt 20.000 de locuri şi 1.800 de firme care solicită să preia în învăţământ profesional tineri care au trecut de clasa a IX-a.

    În acelaşi timp, conform legislaţiei adoptate în 2010 care completa legea privind ucenicia la locul de muncă, companiile au  dreptul să angajeze ucenici – tineri între 16 şi 25 de ani – primind pentru formarea acestora o subvenţie lunară în valoare de 300 de lei brut de la agenţiile de ocupare a forţei de muncă. “Aş spune că până în prezent acest program nu este de mare succes”, a conchis preşedintele.

    Şeful statului i-a criticat, nu fără temei, pe “universitarii parlamentari” al căror interes e să desfiinţeze învăţământul profesional, ca să aibă “materie primă plătitoare”. “Se manifestă tendinţa de a desfiinţa acest învăţământ profesional pentru că multele universităţi inventate peste tot pe cuprinsul ţării trebuie să aibă materie primă plătitoare. A venit momentul în care ori înţelegem că avem obligaţia să renunţăm la mercantilismul din educaţie şi să dăm şanse copiilor, ori, dacă nu, vom avea generaţii sacrificate”, a spus Băsescu.

  • Ce avantaje va avea România prin aderarea la noul tratat fiscal al UE

    “România se află în faţa unei opţiuni fundamentale: ce lăsăm copiilor noştri – lăsăm o casă sau o datorie? Dacă decidem să lăsăm o datorie, mergem înainte ca până în 1989, dar asta le vom lăsa moştenire – o datorie mare. Dacă decidem să le lăsăm o casă, mergem împreună cu cei 24, cărora, declarativ cel puţin, ne-am alăturat, prin declaraţia mea”, a afirmat şeful statului.

    “Eu nu propun românilor un viitor de austeritate. Dacă noi intrăm în acest tratat, România va fi mult mai atractivă pentru investiţii decât a fost până acum şi România are şansa că este loc pentru investiţii, de la autostrăzi, minerit, termocentrale, hidrocentrale, orice se poate face în ţara asta şi asta înseamnă creştere economică sănătoasă. Dar să nu ne mai iluzionăm că putem genera prosperitate prin consum excesiv”, a subliniat Băsescu.

    El a comentat, în context, declaraţia adoptată luni la Bruxelles de liderii europeni despre crearea de locuri de muncă. Una dintre priorităţi este stimularea angajării pe piaţa muncii, cu atenţie specială pentru tineri, prin măsuri pe care Comisia Europeană va trebui să le prezinte la Consiliul European din 1-2 martie. Este vizată creşterea oportunităţilor de angajare a tinerilor după terminarea studiilor, prin prezentarea unor oferte de angajare, opţiuni de continuare a studiilor, programe de ucenicie sau un stagiu într-o societate sau într-o instituţie. “Ucenicia, pe care noi tocmai am legiferat-o anul trecut, ce-i drept, prin asumarea răspunderii, prin noul Cod al Muncii, a devenit unul din obiectivele la nivel european”, a remarcat Traian Băsescu.

    De asemenea, se vizează programe pentru reintroducerea în sistemul de formare a celor care au părăsit timpuriu şcoala – “un alt obiectiv pe care îl angajează chiar noua Lege a educaţiei din România, hulită, tot pentru că s-a făcut prin angajarea răspunderii”.

    O altă prioritate se referă la consolidarea pieţei interne, care prevede că o ţară care nu a cheltuit toate fondurile alocate de Uniunea Europeană în exerciţiul bugetar 2007-2015 poate să utilizeze fondurile neangajate ca şi garanţie pentru creditare în vederea creării de locuri de muncă în întreprinderi mici şi mijlocii. De asemenea, Banca Europeană de Investiţii primeşte sarcină să declanşeze programe de creare de întreprinderi mici şi mijlocii în toate statele membre.

    În privinţa unui plan de inhibare a delocalizării industriilor din Europa de către marile companii, plan dorit de România, subiectul va fi abordat la următorul Consiliu European, a mai spus Băsescu.

  • Firmele care angajeaza ucenici vor primi subventie lunara de 300 lei brut

    “Este o lege flexibila, care permite angajatorilor sa angajeze
    ucenici, iar ucenicilor le permite sa se formeze intr-o meserie.
    Aceasta lege garanteaza intrarea ucenicilor pe piata muncii”, a
    declarat Ioan Botis, ministrul muncii.

    Proiectul de lege, care modifica si completeaza Legea 279/2005
    privind ucenicia la locul de munca, a fost pusa in acord cu Legea
    educatiei, astfel incat atunci cand sunt absolvite cele 9 clase
    obligatorii sa se poata opta pentru o directie educationala, una
    profesionala sau pentru incadrarea in munca prin utilizarea
    prevederilor legii uceniciei, a precizat ministrul.

    Botis considera ca introducerea uceniciei si a subventiei aferente
    va duce la scaderea somajului in randul tinerilor. Ministerul
    Muncii estimeaza ca pentru anul 2011 bugetul de subventii alocat
    pentru formarea profesionala a ucenicilor va fi de aproximativ
    460.000 de lei si ca vor beneficia de angajare circa 1.500-1.800 de
    tineri.