Tag: UB de Comisia de Etică

  • Teza de doctorat a lui Ponta, analizată la UB de Comisia de Etică şi de experţi în drept

    “Comisia de Etică îşi continuă lucrările de analiză academică a tezei domnului dr. Victor Ponta. Membrii Comisiei de Etică analizează acuzaţiile aduse dr. Victor Ponta, în cazul tezei sale de doctorat, din punctul de vedere al respectării normelor de proprietate intelectuală şi drepturi de autor, aşa cum sunt ele stipulate în Codul de Etică al Universităţii din Bucureşti, art. 9 şi art. 10.

    În paralel, teza de doctorat a dr. Victor Ponta este analizată de un număr de experţi în drept. Rezultatele analizei efectuate de experţii în drept vor sprijini analiza efectuată de membrii Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti. În cel mai scurt timp posibil, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti va lua o hotărâre în acest caz”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de UB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro