Tag: Turkish Airlines

  • Cum arată viitorul călătoriilor cu avionul? „Vom ajunge la două miliarde de pasageri la nivel global în 2033. Sectorul aviatic se va dezvolta mai mult decât economia globală”

    Numărul de pasageri ai companiilor aeriene din toată lumea va ajunge în 2033, aşadar peste un deceniu, la două miliarde, ceea ce reprezintă o dublare faţă de cei un miliard de oameni care au călătorit în 2023 cu avionul. Este estimarea operatorului aerian Turkish Airlines, care şi-a desenat planurile de dezvoltare pentru următoarea perioadă ţinând cont de aceste prognoze.

    „Vom ajunge la două miliarde de pasageri la nivel global în 2033. Vedem deja că oamenii îşi doresc să călătorească tot mai mult, că vor să ajungă în destinaţii diverse, atât în interes de business, cât şi pentru relaxare. În următorii douăzeci de ani, credem că sectorul aviatic se va dezvolta mai mult decât economia globală”, spune Sedat Orman, vicepresident sales pentru Europa de Est la Turkish Airlines.

    Deja şi în ultimele două decenii s-a înregistrat un avans considerabil al numărului de pasageri, atât la nivel mondial, cât şi la nivelul Turkish Airlines, unde ritmul de creştere a fost de peste două ori mai rapid decât media globală. Compania estimează că în 2023 a transportat 85 de milioane de pasageri, faţă de 71,8 milioane în 2022.

    Global, Turkish Airlines, o afacere fondată în 1933, numără peste 32.000 de angajaţi. Pentru 2033, an care va marca aşadar un secol de la fondarea companiei, operatorul aerian şi-a propus să ajungă la 171 de milioane de pasageri transportaţi, la 813 aeronave în flotă şi la venituri de 52 de miliarde de dolari.

    Compania are planuri de dezvoltare şi pentru România, care este o ţară importantă pentru întregul business, uitându-se şi la alte aeroporturi de unde ar putea opera, în afară de cele unde este deja prezentă – Bucureşti (Otopeni), Cluj-Napoca şi Constanţa. În acest moment, cele mai populare destinaţii ale Turkish Airlines din Bucureşti sunt cele exotice – Maldive, Dubai, dar şi Statele Unite ale Americii.

    Turkish Airlines operează zboruri în 129 de ţări şi 345 de destinaţii, în România intrând în anul 1993, simultan cu demararea activităţii în Republica Moldova. Peste 300.000 de pasageri au zburat în cursul acestui an cu avioane Turkish Airlines din şi către România.

    Alături de companii precum HiSky, Lufthansa, Air France sau KLM, Turkish Airlines este unul dintre operatorii de linie cu cele mai multe curse regulate de pe Aeroportul Otopeni. Clasamentul companiilor cu cele mai multe rute operate de pe Otopeni este condus de Tarom, urmat de Wizz Air, Ryanair, Lufthansa şi Turkish Airlines, potrivit celor mai recente date.

  • Turkish Airlines pariază pe dezvoltarea operatorului aerian AJet, pe care îl are în portofoliu din 2008. „Ne propunem să ajungem la 200 de aeronave în 2033”

    Compania aeriană Turkish Airlines a schimbat numele diviziei sale AnadoluJet în AJet, brand sub care funcţionează începând din decembrie această linie dedicată călătorilor care caută preţuri reduse la biletele de avion. De asemenea, din decembrie, acest brand activează de sine stătător.

    „De la 64 de aeronave, cât are acum A-Jet în flotă, ne propunem să ajungem la 200 de aeronave în 2033. Ne propunem, de asemenea, o creştere a cotei de piaţă cu acest brand”, spune Sedat Orman, vicepresident sales pentru Europa de Est la Turkish Airlines.

    AnadoluJet a fost fondată în anul 2008 şi a început să opereze zboruri internaţionale în iunie 2020, având oferte mai avantajoase pentru clienţi. În prezent, conectează 41 de destinaţii, potrivit informaţiilor disponibile online.

    Global, Turkish Airlines, o afacere fondată în 1933, numără peste 32.000 de angajaţi. Pentru 2033, an care va marca aşadar un secol de la fondarea companiei, operatorul aerian şi-a propus să ajungă la 171 de milioane de pasageri transportaţi, la 813 aeronave în flotă şi la venituri de 52 de miliarde de dolari.

    În 2023, compania estimează că a transportat 85 de milioane de pasageri, având 437 de aeronave şi venituri de aproximativ 20 de miliarde de dolari.

  • Turcia rupe legăturile aeriene cu Rusia: o mare companie aviatică şi-a suspendat zborurile

    Exodul ruşilor, care fug din cauza recrutării în armată, i-a speriat pe turci. Reprezentanţii companiei Turkish Airlines au anunţat că suspendă zborurile către mai multe oraşe ruseşti.

    Măsura companiei aviatice a fost luată luni şi vizează zborurile spre mai mult oraşe din Rusia. Este vizat şi oraşul Minsk din Belarus. De asemenea, Turkish Airlines nu va opera nici în câteva zone din Ucraina.

    Turkish Airlines a anunţat că decizia va fi în vigoare până pe 31 decembrie.

    În cazul Rusiei, suspendarea se aplică zborurilor către Ekaterinburg, Krasnodar, Rostov-pe-Don şi Soci, informează Tass.

  • Cum cucereşte Turkish Airlines piaţa românească

    Cine ar fi crezut că bulevardul bucureştean Magheru poate să-i pară cuiva oricum altfel numai nu aglomerat? După ani buni în care a lucrat în Mumbai, metropola indiană cu 15 milioane de locuitori, capitala României îi pare un loc “senzaţional şi incomparabil”. Mehmet Akif Kiliç conduce operaţiunile turcilor în România de mai bine de trei ani şi se vede tot aici şi în următorii. La sosirea sa în ţară, Turkish Airlines opera câte un zbor zilnic către Istanbul; la finele lui 2008 numărul lor s-a dublat, iar din această vară trei zboruri pleacă zilnic înspre şi dinspre Istanbul. Kiliç admite că activitatea de marketing mai puternică în trecut a rivalilor de la Lufthansa şi Air France KLM a făcut ca pasagerii să aleagă Frankfurt, München, Paris sau Amsterdam drept punct de conexiune pentru destinaţiile din Asia, deşi asta se traducea prin ore bune de zbor în plus. Apoi, zborurile de la Istanbul către Asia nu aveau o frecvenţă atât de ridicată.

    “Astăzi lucrurile nu mai stau aşa şi câştigăm teren în fiecare zi”, spune Kiliç, care enumeră zborurile zilnice către destinaţii din China şi Japonia ca argument pentru creşterea traficului dinspre România către Istanbul.Şeful Turkish Airlines vorbeşte despre avantajul geostrategic al fostei capitale a imperiului – “un punct de legătură între nord şi sud, între est şi vest” – pe care intenţionează să-l exploateze la maximum. În lupta pentru pasagerii asiatici au intrat în joc şi arabii de la Emirates şi Qatar Airways care au transformat Abu Dhabi, Dubai sau Doha în huburi importante din Orientul Mijlociu. Extinderea agresivă din ultimii doi ani a Qatar Airways a desenat pe harta arabilor şi Bucureştiul.

    O aeronavă Airbus A320 zboară din ianuarie, de patru ori pe săptămână, de la Doha la Budapesta prin Otopeni. Cartea norocoasă e tot la turci, dat fiind că, după cum spune Kiliç, nu e deloc confortabil pentru pasageri să-şi întrerupă zborul de noapte chiar la mijlocul călătoriei şi să nu călătorească pe distanţe atât de lungi cu aeronave concepute pentru zboruri de lung-curier. Mai exact, un zbor către Asia înseamnă o oră până la Istanbul şi alte opt până la destinaţie. Legătura în Orientul Mijlociu s-ar traduce prin două zboruri de câte patru-cinci ore cu avioane de dimensiuni mai mici. “Unele aeroporturi ale arabilor sunt mai mici, climatul de acolo e diferit şi unele companii nici măcar nu operează direct pe piaţa din România, ceea ce se traduce prin bilete mai scumpe.”

    “Narrow-body” este tipul de avion folosit de la Bucureşti către Istanbul – Boeing 737-800 sau Airbus A320 – ceea ce înseamnă o capacitate de circa 150 de locuri, din care de regulă sunt ocupate mai bine de trei sferturi. “Cel de-al treilea zbor vine după ce mulţi dintre pasageri au dorit să aibă o legătură la primele ore ale dimineţii cu hubul de la Istanbul pentru a-şi putea stabili întâlnirile de afaceri dimineaţa”, explică Kiliç. În plus, introducerea ajută şi la conexiunea cu destinaţii din Europa de Vest şi America. Zborul de 6.10 asigură legătura cu cele către Sao Paolo, Toronto, New York, Chicago, Los Angeles şi Washington. Huburile consacrate către destinaţii transatlantice sunt Londra, Paris, Amsterdam şi Frankfurt, însă turcii au argumentele lor pentru a-i aduce pe români mai puţin în vestul Europei şi mai mult pe Ataturk. “Dincolo de preţ, confortul e cel care face diferenţa, iar noile aeronave achiziţionate de turci pentru zborurile de lung-curier oferă internet, televiziune, fotolii-pat”, susţin oficialii companiei. Oferta Istanbul atrage deja pasagerii chiar şi pe destinaţiile europene unde TAROM a încetat să mai opereze din motive legate de costuri, după cum susţin oficialii transportatorului român. E vorba de Lisabona, Oslo, Malaga, Valencia, unde turcii au remarcat că cererea via Istanbul creşte tot mai mult.

    Otopeniul este momentan cel mai potrivit aeroport pentru turci, care încă nu sunt convinşi că vreun altul din ţară le-ar putea duce aceleaşi volume de pasageri. “Taxele se măresc, unele companii şi-au încetat activitatea, însă noi încercăm să creştem volumele de pasageri şi profitabilitatea, deşi scumpiri ale serviciilor aeroportuare sunt aşteptate şi în 2012”, spune Kiliç, cu trimitere la cea mai recentă decizie a Finnair. De la sfârşitul lunii octombrie zborurile directe ale finlandezilor către România au încetat, dat fiind că, după cum spune Laura Varga, ofiţerul de presă al companiei, cursa era considerată “neprofitabilă”.

    “Dacă avioanele vor zbura la fel de pline, e foarte posibil să vedem al patrulea zbor zilnic către Istanbul”, rezumă şeful Turkish Airlines obiectivele din 2012.Planurile turcilor au toate şansele să se concretizeze, dat fiind că opt curse oferă transport rutier zilnic către Istanbul, dincolo de cele trei zboruri Turkish Airlines, două ale TAROM şi unul al operatorului turc low-cost Pegasus – “e loc de creştere pentru toţi pentru că relaţia România-Turcia e una cu tradiţie”.