Tag: Tunisia

  • Tunisia a interzis purtarea vălului islamic integral în instituţiile publice

    Decizia a fost luată după atacul terorist de marţi, când un bărbat căutat de Poliţie s-a aruncat în aer după ce a fost încercuit de forţele de securitate.

    Acesta a fost al treilea incident de natură teroristă în mai puţin de o săptămână, în contextul în care Tunisia se pregăteşte de alegeri în această toamnă. Totodată, autorităţile de la Tunis se tem că astfel de atentate ar putea descuraja turiştii străini să viziteze această ţară, în condiţiile în care Tunisia se aşteaptă să primească un număr record de turişti vara aceasta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată oraşul în care locuitorii trăiesc în peşteri

    Matmata ar fi luat naştere în timpul războaielor, atunci când oamenii au încercat să găsească diverse căi pentru a supravieţui. Locuitorii din regiune au fost nevoiţi să sape aceste peşteri pentru a se ascunde de grupurile de invadatori, adăpostindu-şi aici toţi membrii familiei şi puţinele bunuri care le mai rămăseseră. Această metodă de a evita invadatorii a funcţionat din plin, iar Matmata a fost considerat, timp de secole, un teritoriu pustiu.

    VEZI MAI MULTE IMAGINI AICI

  • Autorul atentatului din Franţa era de origine tunisiană şi trăia în Nisa

    Şoferul camionului care a lovit joi, 14 iulie, sute de persoane care asistau la un spectacol de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, ar fi tras focuri de armă în mai multe reprize înainte de a fi neutralizat de poliţie, potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Le Figaro online. El s-a aflat singur la bordul camionului, scrie Mediafax

    Şoferul era un bărbat de 31 de ani, de origine tunisină, care trăia în Nisa. Potrivit postului de televiziune francez BFM TV, atacatorul se afla în vizorul poliţiştilor, dar nu pentru infracţiuni de natură teroristă.

    “În momentul în care a fost împuşcat mortal de poliţie, el trăsese mai multe focuri de armă”, a subliniat, la rândul său, primarul oraşului Nisa, Christian Estrosi.

    O “grenadă inactivă” şi “arme lungi false” au fost de asemenea găsite în camion, potrivit unei surse apropiate anchetei.

     

  • ISIS a inceput să invadeze o altă ţară

    ISIS are acum o prezenţă importantă în Libia şi pare să se pregătească pentru un nou teritoriu: Tunisia. Sursele arată că militanţii ISIS au trecut graniţa statului nord-african pe 7 martie, pregătindu-se să atace forţele de securitate locale.

    Într-un mesaj publicat marţi, un expert în strategii de securitate al grupului Soufan a explicat că ISIS se va folosi de poziţia dominantă din Libia pentru a submina guvernul Tunisia, aşteptând apoi ca acesta să se prăbuşească.

    “Atât timp cât militanţii îşi pot menţine poziţia din Libia, riscul unor conflicte repetate cu forţele tunisiene este inutil”, explică analistul. “Statul Islamic va prefera să creeze celule în Tunisia, iar acestea vor fi pregătite să intervină la momentul căderii guvernului local.”

    Oficialii tunisieni se tem însă că ISIS vrea să cucerească o parte a teritoriilor şi să anunţe stabilirea unei noi provincii.

    Tunisia s-a transformat, în ultimii ani, într-un leagăn al extremismului: anul trecut, terorişti au deschis focul asupra unor turişti aflaţi pe o plajă din Sousse; incidentul a avut loc la câteva luni după ce membri ai ISIS au ucis 20 de turişti străini într-un muzeu din capitala Tunis.


    Imagini şi clipuri ce surprind momentele de groază de la Bruxelles, redate pe Twitter

    Cel puţin 13 persoane au murit şi 35 sunt grav rănite în urma exploziilor din Bruxelles. Bilanţul este în creştere

    Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

    MANUALUL SECRET al ISIS: Cum vor jihadiştii să cucerească lumea. Avertismentul unui expert militar – FOTO

    Cine este “Unchiul Farid”, omul care câştigă 19 milioane de dolari pe lună din vânzare petrolului deţinut de ISIS

     
  • ISIS a inceput să invadeze o altă ţară

    ISIS are acum o prezenţă importantă în Libia şi pare să se pregătească pentru un nou teritoriu: Tunisia. Sursele arată că militanţii ISIS au trecut graniţa statului nord-african pe 7 martie, pregătindu-se să atace forţele de securitate locale.

    Într-un mesaj publicat marţi, un expert în strategii de securitate al grupului Soufan a explicat că ISIS se va folosi de poziţia dominantă din Libia pentru a submina guvernul Tunisia, aşteptând apoi ca acesta să se prăbuşească.

    “Atât timp cât militanţii îşi pot menţine poziţia din Libia, riscul unor conflicte repetate cu forţele tunisiene este inutil”, explică analistul. “Statul Islamic va prefera să creeze celule în Tunisia, iar acestea vor fi pregătite să intervină la momentul căderii guvernului local.”

    Oficialii tunisieni se tem însă că ISIS vrea să cucerească o parte a teritoriilor şi să anunţe stabilirea unei noi provincii.

    Tunisia s-a transformat, în ultimii ani, într-un leagăn al extremismului: anul trecut, terorişti au deschis focul asupra unor turişti aflaţi pe o plajă din Sousse; incidentul a avut loc la câteva luni după ce membri ai ISIS au ucis 20 de turişti străini într-un muzeu din capitala Tunis.


    Imagini şi clipuri ce surprind momentele de groază de la Bruxelles, redate pe Twitter

    Cel puţin 13 persoane au murit şi 35 sunt grav rănite în urma exploziilor din Bruxelles. Bilanţul este în creştere

    Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

    MANUALUL SECRET al ISIS: Cum vor jihadiştii să cucerească lumea. Avertismentul unui expert militar – FOTO

    Cine este “Unchiul Farid”, omul care câştigă 19 milioane de dolari pe lună din vânzare petrolului deţinut de ISIS

     
  • Stare de urgenţă în Tunisia din cauza riscurilor teroriste

    Măsura a fost luată de preşedintele Beji Caid Essebsi, care se va adresa naţiunii sâmbătă seară.

    “Preşedintele a decretat starea de urgenţă”, a comunicat celula de criză de la Preşedinţie.

    Un militant islamist a deschis focul, pe 26 iunie, pe o plajă din Tunisia, omorând 38 de turişti occidentali, în principal britanici.

  • Turiştii care mergeau în Tunisia se orientează spre litoralul din Spania şi Bulgaria

    “Mulţi turişti care plănuiau să meargă în Tunisia s-au răzgândit după atacul terorist soldat cu 38 de morţi”, explică analistul Angelo Rossini.

    “Destinaţii aflate la distanţe mari nu vor capta atenţia turiştilor care intenţionau să meargă în Tunisia. Zone precum Maldive, Caraibe şi Mexic sunt în general mai scumpe”, a explicat Angelo Rossini, de la firma de consultanţă Euromonitor. Cel mai mare beneficiar va fi Spania, crede specialistul.

    “Este clar că mulţi turişti se vor orienta spre Spania continentală sau spre insulele Canare, dar vor trebui să plătească mai mult”, confirmă Juan Molas, preşedintele Federaţiei hoteliere spaniole Cehat.

    “Destinaţii alternative ar fi Bulgaria sau chiar Turcia, dar şansele Turciei se diminuează pentru că este o ţară musulmană percepută ca având probleme de securitate”, spune Molas.

    “Şi Grecia poate fi un beneficiar al turismului, dar totul depinde de rezultatul referendumului de duminică”, spune Bob Atkinson, expert la site-ul TravelSupermarket.

    Un militant islamist a deschis focul, pe 26 iunie, pe o plajă din Tunisia, omorând 38 de turişti occidentali, în principal britanici.

  • Atacuri teroriste comise pe o plajă din Tunisia. Bilanţul este de 27 de morţi

    Cel puţin 27 de persoane, inclusiv numeroşi turişti occidentali, au fost ucise în atacurile teroriste comise vineri la două hoteluri de pe litoralul tunisian, anunţă Ministerul de Interne din Tunis, citat de Corriere della Sera.

    Islamişti înarmaţi cu bombe şi mitraliere Kalaşnikov au atacat vineri două hoteluri situate în staţiunea Port El Kantaoui, situată la cinci kilometri de Sousse, un port la Marea Mediterană.

    “Au fost trase focuri cu mitraliere Kalaşnikov. Unul dintre criminali a fost ucis. Bilanţul este de 27 de morţi şi şase răniţi”, a comunicat Ministerul tunisian de Interne.

    Potrivit unor surse, teroriştii au venit cu bărci, pe mare, au coborât pe plajă şi au deschis focul spre turişti.

  • Marş împotriva terorismului la Tunis, după atentatul de la muzeul Bardo. Participă mumeroşi oficiali europeni

    Potrivit postului de televiziune francez LCI, marşul va pleca în jurul orei locale 11.00 (13.00 ora României) din piaţa Bab Saadoun şi se va încheia în faţa muzeului. Această clădire, unde se află o impresionantă colecţie de mozaicuri, a fost ţinta unui atac soldat cu 22 de morţi – 21 de turişti şi un poliţist – la 18 martie.

    În jurul orei 12.00 (14.00 ora României), invitaţii de marcă îl vor însoţi pe preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi pe o distanţă de câteva sute de metri de-a lungul muzeului, unde acesta va inaugura o stelă în memoria victimelor.

    Preşedintele Caid Essebsi le-a cerut miercuri compatrioţilor săi să participe în număr mare la marş pentru “a arăta forţa Tunisiei” şi pentru a “trimite un mesaj în străinătate că Tunisia luptă împotriva terorismului”. Tunisia, ţara care a marcat începutul Primăverii Arabe, şi-a încheiat perioada de tranziţie odată cu alegerile de la sfârşitul lui 2014, dar stabilitatea sa ar putea fi pusă în pericol de intensificarea ameninţării teroriste şi de dificultăţile economice şi sociale persistente, aflate la originea revoluţiei din 2011.

    Hollande va fi prezent la acest eveniment, în pofida faptului că în Franţa are loc al doilea tur al alegerilor locale. Preşedinţii polonez şi palestinian, Bronislaw Komorowski şi Mahmoud Abbas, vor participa, de asemenea, la acest marş, alături de premierii italian şi algerian, Matteo Renzi şi Abdelmalek Sellal, şi de miniştrii de Externe din Spania, Jose Manuel Garcia-Margallo, Olanda, Bert Koenders, sau România, Bogdan Aurescu.

    “De acum, toată lumea reacţionează după fiecare atentat terorist ca şi cum atentatul ar fi fost comis în propria ţară. Este un lucru nou şi este important”, a declarat preşedintele tunisian pentru cotidianul francez Ouest-France. Acest marş aminteşte de cel organizat în ianuarie de Hollande după atentatele de la Paris împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo şi a unui supermarket evreiesc.

    Partidul islamist Ennahda, a doua forţă politică din Tunisia şi membru al coaliţiei guvernamentale, le-a cerut susţinătorilor săi să participe la marş pentru a “demonstra unitatea tunisienilor în faţa acestui pericol şi hotărârea lor de a-şi apăra patria şi (…) de a-şi păstra libetatea”. Puternicul sindicat UGTT şi-a invitat, de asemenea, membrii să participe în număr mare la acest eveniment.

    Frontul popular, coaliţia de stânga şi principala formaţiune a opoziţiei, a anunţat că nu va lua parte la marş, acuzând “ipocrizia” unora dintre participanţi, într-o aluzie clară la Ennahda. Purtătorul de cuvânt al Frontului, Hamma Hammami, a declarat că nu vrea ca marşul să fie “un mijloc de a acoperi responsabilităţile (…) din jurul proliferării terorismului”. Numeroşi politicieni de stânga acuză partidul islamist că s-a arătat prea slab faţă de ascensiunea curentelor jihadiste în perioada în care s-a aflat la putere (sfârşitul lui 2011 – începutul lui 2014) şi că este responsabil, chiar complice, la asasinarea a doi membri ai Frontului Popular, Chokri Belaid şi Mohamed Brahmi, în 2013.

    Atentatul din 18 martie a fost revendicat de gruparea Stat Islamic (SI). Dar Ministerul tunisian de Interne a afirmat că asaltul a fost condus de unul dintre liderii Phalange Okba Ibn Nafaa, o grupare afiliată Al-Qaida alungată de armată de mai bine de doi din munţii de la graniţa cu Algeria.

    Pe de altă parte, muzeul Bardo se pregăteşte să îşi reia activitatea normală. Vineri, acesta şi-a deschis porţile pentru elevi şi delegaţii, iar luni se va deschide pentru publicul larg.

  • Liderul celulei teroriste care a comis atacul la Muzeul Bardo din Tunis a fost prins – La Repubblica

    Rafik Chelli, secretar de stat în Ministerul tunisian de Interne, a declarat pentru cotidianul Al Maghreb că liderul celulei islamiste este un tunisian care locuieşte în Belgia. Celula teroristă are 16 membri, dintre care doi au murit în schimburile de focuri cu poliţia, iar alţi nouă au fost arestaţi în cadrul investigaţiei privind comiterea atacului armat.

    Celula teroristă este parte a Brigăzii islamiste Uqba ibn Nafi, condusă de teroristul algerian Luqman Abu Sakhr. Recent, islamistul algerian a decis afilierea la reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, care ocupă regiuni din Siria, Irak şi Libia, unde a proclamat un “califat islamic”.

    Din celula teroristă făceau parte tunisienii Jaber Kachnaoui şi Yassine Abidi, autorii atacului armat comis la Muzeul Bardo, decedaţi în schimburile de focuri cu forţele de ordine.

    Douăzeci şi trei de oameni, inclusiv 20 de europeni, au decedat în atacul armat care a vizat pe 18 martie Muzeul Bardo din Tunis, renumit pentru o colecţie de mozaicuri din perioada Imperiului Roman şi una dintre principalele atracţii turistice din Tunisia.