Tag: tudorel andrei

  • Şeful INS promite o rafinare mai bună a datelor pentru PIB

    Preşedintele Institutului de Statistică, Tudorel Andrei, a încercat ieri să explice dilema revizuirii în scădere a Produsului Intern Brut pentru anul 2011, cu aproximativ 20 mld. lei, invocând ponderea mare, imposibil de anticipat, a consumului intermediar în valoarea producţiei. Şeful INS a arătat că ajustarea PIB din 2011 nu a fost niciun joc al unor tehnicieni sau rezultatul unor intervenţii din afara  sistemului şi a promis un plan de măsuri pentru o rafinare mult mai bună a datelor astfel încât să nu mai existe aceste discrepanţe mari între cele trei variante de calcul al PIB. Consumul intermediar a avut în 2011 o pondere în valoarea producţiei ca în urmă cu 15 ani. Ajustarea PIB a fost determinată, în principal, de creşterea ponderii consumului intermediar în producţie de la 61,3% (pondere estimată pentru anul 2010 şi utilizată la varianta provizorie 2011) la 64,6%, care nu a putut să fie anticipată din lipsa informaţiilor privind consumurile intermediare.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Cine este Tudorel Andrei, noul şef al Institutului Naţional de Statistică

    Profesorul universitar Tudorel Andrei, 47 de ani, doctor în economie specializat în statistică, este noul preşedinte al Institutului Naţional de Statistică (INS), după ce la începutul anului premierul Victor Ponta l-a demis pe Vergil Voineagu de la conducerea instituţiei. Tudorel Andrei a început studiile superioare în 1985 la Facultatea de Cibernetică şi Planificare Economică din ASE pe care a absolvit-o după patru ani. În 1992 el a început studiile de doctorat, specializarea statistică economică, la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE timp de patru ani. Din al doilea an de doctorat, s-a înscris şi la Facultatea de Matematică de la Universitea din Bucureşti, devenind licenţiat în matematică în 1997. Un an mai târziu, Tudorel Andrei a început studii aprofundate în econometrie şi economie matematică, la Universitatea de Ştiinţe Sociale din Toulouse, departamentul de economie matematică, pe care le-a finalizat în 1999.

    Alte stiri pe zf.ro