Tag: tudor marchis

“Chiar dacă există multe frustrări  îndreptăţite faţă de nerealizările noastre ca naţiune, din perspectiva globală, a te naşte român este un avantaj implicit faţă de cel puţin două treimi din populaţia globului. Fireşte, după ce te naşti român, eşti responsabil să îţi valorifici  acest avantaj imanent”, descrie Adrian Vasiliu, CEO al celei mai mari companii de distribuţie din Algeria, Star Brands & Goods, modul cum s-a folosit de naţionalitatea lui în cariera internaţională. Vasiliu a ales să îşi valorifice şansa pornind de la zero în Algeria, unul dintre cele mai bogate state ale Africii.

A plecat în urmă cu aproape patru ani pe continentul negru, unde a preluat conducerea Star Brands & Goods, distribuitorul P&G, Nestlé, Puratos şi al altor câteva companii multinaţionale prezente pe piaţa algeriană. Afacerea Star Brands & Goods s-a dublat sub conducerea românului, ajungând la o valoare de 170 de milioane de euro şi 500 de locuri de muncă. În momentul în care a pus steagul românesc pe harta africană, executivul avea în spate o carieră de 13 ani în cadrul gigantului american Procter & Gamble şi alţi doi ani în cadrul Diageo, cel mai mare producător mondial din domeniul băuturilor alcoolice.

Pe lângă experienţa managerială, joburile anterioare l-au pregătit pentru acomodarea în altă ţară, conturată pe pieţele externe din Europa. Evoluţia pe plan internaţional a fost unul dintre coordonatele pe care Vasiliu şi le-a dorit de la începutul carierei, alături de oportunitatea dezvoltării unei echipe şi amplitudinea unei expuneri multifuncţionale.  „Dacă decizi să trăieşti într-o altă ţară, trebuie în primul rând să eviţi comparaţiile cu ceea ce ai lăsat în urmă şi să te concentrezi în a-ţi găsi un alt echilibru în noul mediu„, descrie el una dintre principalele lecţii de supravieţuire „în afară”. 

Chiar dacă evită comparaţiile, îi lipsesc familia şi prietenii lăsaţi acasă, dar şi viaţa culturală bogată a Bucureştiului şi actul general de socializare atât de diferit „într-o societate unde religia şi restricţiile care sunt impuse din cauza ei modelează în mod diferit relaţiile interumane„. Vasiliu nu a considerat niciodată că a fi român este un dezavantaj, ceea ce a primat întotdeauna fiind educaţia primită şi nivelul de dezvoltare al societăţii. Mai mult decât atât, a observat că românii au şansa să fie manageri mai buni decât media altor naţii datorită confruntării timpurii cu problemele din societatea în care trăiesc şi a oportunităţii unei educaţii şi evoluţii peste medie. 

Vasiliu se consideră un ambasador al României în comunitatea algeriană, încercând să construiască o imagine bună a ţării: „Acţiunile noastre pozitive sau negative se răsfrâng asupra imaginii pe care o construim despre România. Din acest motiv poate sa fie neplăcut atunci când eşti afectat de o impresie negativă lăsată de un alt conaţional, chiar atunci când comportamentul tau este diferit„. Imaginea pozitivă asupra României se răsfrânge şi în rândul celor 500 de angajaţi pe care îi conduce. Pentru ei, reputaţia românilor se conturează în jurul notorietăţii legăturilor comerciale din ultimii 50 de ani, în special din industria extractivă şi cea constructoare de maşini, dar şi prin faptul că, alături de el, au reuşit ca în mai puţin de patru ani să dubleze cifra de afaceri a firmei şi să aibă locuri de muncă plătite peste medie.

În ce priveşte comunitatea românească din Algeria, deşi restrânsă, Vasiliu este implicat activ în evenimentele organizate de aceasta.  „Abia dacă ne strângem o sută de persoane la sărbătorile naţionale sau evenimentele culturale organizate de Ambasada României.„ Deşi este o comunitate restrânsă, Vasiliu crede că participarea la evenimentele organizate în cadrul acesteia reprezintă o datorie.

Chiar dacă nu s-a hotărât unde se va retrage la pensie, unul dintre cei mai cunoscuţi români din Algeria ştie că ţara natală va fi cu siguranţă locul în care se va întoarce întotdeauna. Acesta este şi motivul pentru care nu va renunţa niciodată la locuinţa din România: „Îmi iubesc prea mult ţara şi cred în viitorul ei pentru a mă despărţi definitiv de locurile dragi unde m-am născut şi am crescut. La mulţi ani, România!”.

Tudor Marchiş conduce peste 1.000 de oameni care asigură întreţinerea a 40 de clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India, ocupând o suprafaţă de 18 hectare. Într-o ţară în care contrastele se întâlnesc la tot pasul, cu mentalităţi radical diferite de ale europenilor, românul a crescut de la zero o afacere în care are drept parteneri un indian, un norvegian şi un ungur.

Parcul IT din Bangalore asigură o treime din exporturile IT ale Indiei, ţară cu un PIB de 4,457 trilioane de dolari şi creştere economică neîntreruptă în ultimele două decenii. „Cifrele sunt nebuneşti pentru România„, spune Tudor Marchiş, iar un exemplu este creşterea afacerii pe care o conduce, de la 2 milioane de dolari în 2012 la peste 10 milioane de dolari („o previziune rezervată„) anul acesta, cu o marjă de profit de 15%.

Cum a ajuns în India? Nu şi-a propus, povesteşte el, să emigreze. Dar acţionarul indian voia să deschidă o firmă de facility management, cu o abordare diferită faţă de ce exista pe piaţă. A căutat parteneri internaţionali şi a ajuns la discuţii cu Andras Bajai, care controla şi Thermo Control din România, unde lucra la acea vreme Marchiş. Ungurii l-au propus pe el, iar indienii l-au acceptat. „În 11 noiembrie 2010, când eram la pescuit în Delta Dunării, am aflat că în mai 2011 sunt aşteptat în India. Dar am amânat, având planificată nunta pe 16 iulie.” Călătorise mult în Europa, dar despre India a căutat informaţii pe Google. „Nu m-am intoxicat cu negativism„, mai cu seamă că în privinţa necunoscutului în general oamenii privesc părţile mai puţin bune, aşa cum în fabulă nici vulpii nu-i plac strugurii. „Am făcut vaccinuri, am luat viza şi am plecat. Ce aveam de pierdut? Vedeam doar partea bună.”

Naţionalitatea, povesteşte el, nu l-a ajutat aproape deloc, nici când a lucrat în Europa, nici în Orientul Mijlociu şi nici în India. Managerii români, în opinia sa, sunt „clar mai prost plătiţi decât restul. Românii în general încearcă să le facă pe toate şi sunt multitasking. E avantaj şi dezavantaj de la caz la caz„. În şirul de atribute pe care le au românii expatriaţi ce conduc companii, Marchiş mai înşiră inteligenţa, loialitatea, dispoziţia de „a ne distruge viaţa personală în folosul celei profesionale„. Dar, adaugă tot el, „excepţii sunt şi vor fi mereu”.

În rândul angajaţilor din firma pe care o conduce percepţia faţă de români ca naţie este dată, crede el, chiar de felul lui de-a fi. „Indienii cred că în România toţi oamenii sunt hiperactivi şi direcţi.„ Pe de altă parte, românul este conştient că nu poate avea o imagine completă, pentru că opiniile negative ale colegilor nu ajung la urechile sale.

Tudor Marchiş se consideră un ambasador al României, „şi încă unul mult mai eficient decât multe corpuri diplomatice„. Este hotărât să prezinte şi faţa mai puţin cunoscută, dar mult mai frumoasă a României celor care, înainte de a-l cunoaşte, „credeau că România înseamnă Dracula, orfelinat, ţigănie, cerşetorie şi sărăcie”.

Chiar dacă recunoaşte că despre români în lume sunt prea puţine păreri bune, Marchiş susţine cât se poate de hotărât că după doi ani în India poate urla în gura mare că e mândru că e român. „Nu avem idee ce şansă avem de la viaţă că suntem români. Pe subiectul ăsta pot vorbi cinci zile fără a repeta argumentele. Avem apă, aer curat, civilizaţie, inteligenţă, bucuria de a trăi şi omenie. Ne lipsesc leadership-ul şi câţiva ani în care să se usuce total flagelul comunist şi vechii bugetari expiraţi.”

În ţara din celălalt capăt al lumii unde trăieşte acum 10 din 12 luni ale anului, nu există apă potabilă, iar în oraşe ca Mumbay, la malul oceanului, miroase urât din pricina deversării apelor uzate, netratate. Într-o ţară în care nu există canalizare, „acum sunt reclame la TV, radio şi panouri publicitare care îndeamnă la economisirea apei prin duşuri comune„, pentru că toate apele uzate sunt deversate direct în pământ. Or, numai în Bangalore sunt 8 milioane de oameni.
La pensie se vede „la Cluj, fără niciun dubiu” şi are drept ţintă să-i convingă pe indieni să investească în oraşul său natal, Gherla. Tudor Marchiş spune că iubeşte România; „Am şi avut şansa să o compar cu diferite locuri din lume şi e prea bine acasă„. Din păcate, continuă tot el, românii sunt lipsiţi de iniţiativă şi mai au încă mentalitatea comunistă, care oferea locuri de muncă, aşteptând şi acum „să vină cineva să le bage în sacoşă”.