Tag: “Trofeul calităţii”

  • Adrian Năstase află astăzi dacă pedeapsa de 4 ani de închisoare va fi MAJORATĂ

     În timpul judecării cererii de contopire a pedepselor, avocaţii au depus la instanţă CV-ul lui Adrian Năstase, pentru a demonstra faptul că fostul premier nu are nevoie de un spor de pedeapsă pentru a fi reeducat.

    Apărătorii fostului premier au punctat faptul că în dosarele “Trofeul calităţii” şi “Zambaccian”, condamnările au fost orientate către minimum de pedepasă pentru faptele de care Adrian Năstase a fost acuzat de procurori.

    Avocaţii lui Năstase au vorbit în faţa instanţei şi despre profilul socio-moral al fostului premier, arătând că el a executat deja 266 de zile din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul “Trofeul calităţii”, astfel că scopul pedepsei a fost îndeplinit.

    Avocaţii lui Năstase au introdus, în 23 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, cererea de contopire a pedepselor primite de clientul lor în dosarele “Trofeul calităţii” şi “Zambaccian”, de doi ani şi, respectiv, patru ani de închisoare cu executare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DOSARUL “Trofeul Calităţii”: Fostul şef al ISC Adrian Balaban Grăjdan, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Constantin Adrian Balaban Grăjdan, fost inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), pentru favorizare a infractorului, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.

    Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că la data de 22 mai 2012, Adrian Balaban Grăjdan, în calitate de inspector general al ISC, a emis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care inspectoratul contesta existenţa prejudiciului în dosarul “Trofeul calităţii”, în care erau judecaţi Adrian Năstase, Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Ioana Popovici şi Mihail Cristian Vasile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul “Trofeul calităţii”: Adrian Năstase NU MAI CONTESTĂ pedeapsa

    Avocatul Ion Cazacu a anunţat, luni, Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că Adrian Năstase îşi retrage contestaţia în anulare făcută în cazul condamnării din dosarul “Trofeul calităţii”.

    Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a solicitat celor cinci judecători să ia act de solicitarea lui Adrian Năstase.

    Instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra acestei cereri, urmând să decidă dacă o admit sau nu.

    La ieşirea din sala de judecată, avocatul Ion Cazacu a spus că Adrian Năstase este nemulţumit nu de completele instanţei supreme sau de judecători ai acestei instanţe, ci de sistemul judiciar românesc şi de lacunele acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calităţii”

    În acelaşi dosar, Irina Jianu a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi. Decizia poate fi contestată.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 9 ianuarie cercetarea judecătorească în dosarul “Trofeul calităţii”, instanţa anunţând atunci că se va pronunţa în 23 ianuarie în această cauză, când a amânat pentru luni, 30 ianuarie.

    Fostul premier Adrian Năstase a declarat, la ultimul termen de judecată, că este nevinovat şi că procesul este unul politic. “Este o legitate ca cei care câştigă alegerile să facă dosare politice celor care le pierd. Nu am nicio legătură cu «Trofeul calităţii»”, a spus Adrian Năstase.
    Adrian Năstase a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2009, fiind acuzat de folosirea influenţei sau a autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

    În acest dosar mai sunt inculpaţi Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), şi fostul său adjunct, Diana Gasparovici, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici.

    Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, ISC, sub conducerea Irinei Jianu, “a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii»”. “în realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase”, potrivit DNA.
    Într-un proces separat, în 15 decembrie 2011, un complet al instanţei supreme l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul “Mătuşa Tamara”, în care a fost judecat pentru fapte de corupţie, alături de consilierul acestuia Ristea Priboi şi de fostul şef al al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu. Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut recurs decizia de achitare a fostului premier Adrian Năstase, a lui Ristea Priboi şi a lui Ioan Melinescu, dosarul urmând să se judece la completul de cinci judecători al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Decizia din acest proces a fost prima din cele trei cazuri deferite justiţiei de către DNA în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro