Auchan a ajuns ieri la 11 magazine pe piaţa locală şi aproximativ 4.700 de angajaţi, după ce a finalizat o nouă unitate în cartierul bucureştean Crângaşi. În acest an afacerile companiei s-ar putea apropia de 500 de milioane de euro. De la Real francezii vor cumpăra 20 de magazine cu aproximativ 5.400 de angajaţi, tranzacţie în urma căreia va fi format un nou gigant cu afaceri de circa 1,1 miliarde de euro şi peste 10.000 de salariaţi.