Tag: trafic rutier

  • Trafic rutier restricţionat pe Calea Victoriei duminică. Are loc retragerea cu torţe a Brigăzii 30

    Duminică, în intervalul orar 19.00-21.30, se va organiza evenimentul ”Solemnitatea retragerii cu torţe”, pe traseul: Palatul Cercului Militar Naţional – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Pod Eroilor – Bd. Eroilor – Bd. Eroii Sanitari – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. Vasile Milea – Bd. Timişoara – sediul Brigăzii 30 Gardă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Aglomeraţie pe Valea Prahovei, în unele zone maşinile circulă cu 10 km/h, dar şi la mare

    „Aglormeraţie pe DN1, de la intrarea în Predeal până în Buşteni pe coborâre, dar şi pe urcare în Buşteni şi în Comarnic. Sunt coloane (de maşini, n.r.), dar nu au continuitate. Se circulă încet: 10-20 de kilometri pe oră, în zonele aglomerate”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Centrului Infotrafic.

    Potrivit acestora, pe A2 nu mai sunt probleme şi se circulă normal.

    De asemenea, la Feteşti nu sunt semnalate probleme, însă între Agigea şi Eforie Nord este aglomeraţie.

  • Trafic blocat de aluviuni, pe un drum naţional din judeţul Suceava

    Potrivit Centrului Infotrafic, din cauza aluviunilor de pe carosabil, ca urmare a unei ruperi de nori, circulaţia rutieră pe DN17 (E58) Gura Humorului – Vatra Dornei este la această oră întreruptă total pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, în judeţul Suceava.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PMB: Arterele principale, deszăpezite în proporţie de 95%, iar cele secundare, curăţate 40%

    Având în vedere că ninge în continuare, operatorii de deszăpezire acţionează permanent în baterie (utilaje grupate de îndepărtat zăpada şi care împrăştie materiale antiderapante), atât pe principalele artere de circulaţie, cât şi pe cele de legătură. Operatorii de deszăpezire au fost somaţi să accelereze operaţiunile de degajare a trotuarelor şi a arterelor secundare, să aplice tratamente cu materiale antiderapante in cel mai scurt timp, în caz contrar aceştia urmând să fie sancţionaţi conform legislaţiei în vigoare”, transmite PMB într-u comunicat de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zid al Cetăţii din Sighişoara, prăbuşit pe o porţiune de 4,6 metri. Trafic parţial restricţionat

    Primăria Sighişoara a transmis, marţi, într-un comunicat de presă, că în noaptea de duminică spre luni, camerele de supraveghere au surprins prăbuşirea a 4,6 metri din zidul de incintă, Tronsonul 11 din Zidul Cetăţii, iar primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a dispus ca măsură de urgenţă izolarea zonei şi a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trafic blocat în centrul Capitalei, în urma protestului taximetriştilor

    Potrivit reprezentanţilor Brigăzii Rutiere a Capitalei, traficul este blocat în centrul Capitalei, ca urmare a mitingului din faţa Palatului Victoria.

    Oficialii Jandarmeriei Capitalei estimează că, în jurul orei 18.00, Piaţa Victoriei va fi eliberată de taximetrişti, iar traficul va reveni la normal.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Căi rutiere REDESCHISE, după ce vremea severă a afectat 40 de localităţi din 17 judeţe/ UPDATE: Nou bilanţ MAI cu drumurile rămase blocate

    UPDATE 11:59

    Circulaţia pe două drumuri naţionale din Harghita, oprită de duminică, a fost redeschisă

    Circulaţia pe două drumuri naţionale din judeţul Harghita, oprită de duminică din cauza copacilor căzuţi de carosabil, a fost redeschisă.

    Potrivit IGPR, în judeţul Harghita, circulaţia rutieră a fost reluată pe cele două drumuri naţionale unde pe parcursul nopţii a fost oprită din cauza copacilor căzuţi pe carosabil, respectiv DN12C Gheorghieni – Lacu Roşu şi DN13B Praid – Joseni.

    Traficul rutier a fost reluat, dar se circulă în condiţii de iarnă, precizează IGPR.

    Duminică, efecte ale ninsorilor şi viscolului au fost înregistrate în 12 localităţi din şase judeţe, fiind vorba de probleme la alimentarea cu energie electrică sau de căi rutiere blocate sau închise, au transmis reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne. În judeţul Harghita a fost închis un segment de drum între Lacul Roşu şi Gheorghieni (27 de km de pe DN12C) din cauza copacilor căzuţi, iar în localitatea Joseni a fost închis un segment pe DN13B care făcea legătura cu localitatea Praid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trafic bară la bară pe DN1, între Comarnic şi Buşteni, către Braşov

    Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, joi dimineaţă, din cauza numărului mare de maşini care se îndreaptă către staţiunile montane de pe Valea Prahovei, se circulă în coloană, bară la bară, pe DN1, între Comarnic şi Buşteni, pe sensul de mers către Braşov.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elon Musk descrie detaliat planul reţelei de tuneluri subterane pentru fluidizarea traficului rutier

    Planul inginerului Elon Musk este de a construi o reţea tridimensională de tuneluri subterane, cu zeci de niveluri în funcţie de direcţie. Maşinile ar urma să fie coborâte în tuneluri pe rampe asemănătoare cu ascensoarele şi să circule pe platforme cu viteze de până la 200 de kilometri pe oră, într-un trafic controlat de computere.

    În cadrul unei conferinţe organizată de grupul media TED (Technology, Entertainment, Design / Tehnologie, Divertisment, Design), Elon Musk a prezentat o simulare computerizată a proiectului reţelelor de tuneluri subterane.

    “Să vă arăt despre ce este vorba. Sunt câteva lucruri importante la o reţea 3D de tuneluri. În primul rând, trebuie integrate intrarea şi ieşirea din tunel în infrastructura oraşelor. Cu ajutorul unui lift, un fel de platformă pentru maşină aşezată pe un lift, putem integra intrarea şi ieşirea din tunel într-un spaţiu de dimensiunile a două locuri de parcare. Maşina este aşezată pe o platformă. Nu va fi limită de viteză, concepem un sistem care să funcţioneze la viteza de 200 km/h”, a explicat Elon Musk.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Traficul rutier pe Calea Victoriei va fi închis în perioada 14-18 aprilie

    Între 14 aprilie, de la ora ora 22 şi până pe 18 aprilie, la ora 5, traficul rutier pe Calea Victoriei va fi restricţionat, pe perimetrul cuprins între Piaţa Victoriei şi Strada George Enescu, precum şi pe străzile adiacente.

    Accesul riveranilor va fi permis pe următoarele străzi: Strada Frumoasă (între Strada Sevastopol şi Calea Victoriei), Strada Gina Patrichi (între Bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei), Calea Griviţei (între Strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, accesul riveranilor fiind restricţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei şi apoi către Strada Banului).

    La începutul lunii martie, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că, în perioada sărbatorilor de Paşte, Calea Victoriei din Bucureşti va fi transformată în zonă de promenadă.