Omul de afaceri Silviu Savin, fost administrator al Flavus Investiţii, vehicul care a preluat în 2007 activele Tractorul Braşov, cumpără 12 ha de teren în Iaşi de la firma Cefin Real Estate Development pentru 2,5 milioane euro, loturi pe care urma să fie dezvoltat un parc de panouri fotovoltaice. Cefin Real Estate Development (CRED), controlată de grupul italian Cefin, este în insolvenţă, administratorul judiciar fiind firma BDO Business Restructuring. Planul de reorganizare prevede vânzarea celor opt loturi de teren, totalizând 12,1 hectare deţinute de CRED în Iaşi, lângă Era Shopping Centre, în vederea achitării integrale a masei credale. Terenul a fost achiziţionat în 2006 pentru construcţia unui parc de panouri fotovoltaice. “Începând cu anul 2007, modificarea drastică şi rapidă a condiţiilor de piaţă, intervenită ca urmare a declinului economic ce a afectat, în special, piaţa imobiliară, a fost resimţită semnificativ şi de către societate”, se arată în planul de reorganizare al firmei.
Tag: Tractorul Brasov
-
Dezvoltatorii de la fosta Tractorul Brasov ar putea incepe inca un proiect in 2010
“Prima faza va include spatii de retail de aproximativ 20.000 –
25.000 de metri patrati inchiriabili si speram sa incepem
constructia in aceasta vara si sa o finalizam in 2011”, a declarat
Silviu Savin, partener al dezvoltatorului, facand referire la un
proiect comercial pe care Centerra intentioneaza sa il dezvolte in
Timisoara.Investitia estimata este de 50 de milioane de euro, comparativ
cu 110 milioane de euro cat ar presupune dezvoltarea zonei
comerciale din proiectul Coresi (cititi
aici mai multe despre proiectul imobiliar de pe locul fostei
platforme Tractorul Brasov, unul din cele mai mari din sud – estul
Europei).“Ne dorim ca in fiecare an sa facem o investitie in Romania, sa
ajungem la cateva in decurs de doi – trei ani. Sunt multe
oportunitati si am fost contactati de dezvoltatori care au inceput
proiecte, au turnat fundatia sau chiar au realizat si etaje, dar
care nu mai pot continua singuri. Proiectul din Brasov ne consuma
insa foarte mult timp”, a mai declarat Silviu Savin. -
Centerra incepe proiectul de la Tractorul Brasov indiferent daca obtine sau nu finantare
“Modelul acesta nu mai functioneaza”, a declarat Victor
Vadaneaux, managing partner Centerra, facand referire la modelul
dupa care au fost realizate numeroase investitii imobiliare in anii
buni ai pietei imobiliare, si anume achizitionarea terenului, un
mic aport de capital propriu si finantare bancara. “Era o bula, nu
era un model sustenabil. Suntem pregatiti sa sustinem investitia
din surse proprii”, a mai precizat Vadaneaux.Coresi Shopping City va fi componenta comerciala a proiectului
Coresi, care se va intinde pe o suprafata totala de 123 de hectare
– fosta platoforma industriala Tractorul Brasov, achizitionata in
urma cu doi ani la un pret de 77 de milioane de euro. Centerra a
semnat deja primul contract cu o ancora comerciala, Auchan urmand
sa deschida un hipermarket.In total, Coresi Shopping City va atrage investitii de 110
milioane de euro, 40% din aceasta suma urmand sa fie reprezentata
de prima faza a proiectului – care va include, pe langa
hipermarketul Auchan, si o galerie comerciala, un magazin de
bricolaj, unul de mobilier si unul de articole sportive.Prima faza va avea o suprafata inchiriabila de aproximativ
45.000 de mii de metri patrati iar cea de a doua de 40.000 de metri
patrati. Constructia celor doua faze va incepe in paralel cu cea a
primei faze si va include 150 de magazine, cafenele, restaurante si
un cinematogral multiplex cu ecrane digitale. Auchan si restul
magazinelor de mari dimensiuni se va deschide in al treilea
trimestru din 2011 iar componenta de mall este programata spre
finalizare in 2012.“Nu am gandit proiectul pentru perioada actuala si nici pentru
un an – doi ci pentru 10 – 20 de ani. Am facut, spre exemplu,
studii privind evolutia populatie pe termen mediu”, a declarat
Silviu Savin. Potrivit reprezentantilor companiei, in acest moment
se poarta discutii avansate cu retaileri care ar inchiria
aproximativ 35% din suprafata galeriei comerciale din fata
Auchan.In Brasov exista deja, la iesirea spre Bucuresti, o platforma
comerciala de mari dimensiuni unde, potrivit unor informatii din
piata, Decathlon va deschide un magazin. In oras mai exista si
Unirea Shopping City si doua centre comerciale de mici dimensiuni
iar in stadii de planificare se mai afla Korona Brasov. -
Tractorul Brasov devine centru comercial
Firma Centerra Capital, care a cumparat in 2007 platforma de 120
de hectare pentru 77 de milioane de euro, va incepe in primavara
acestui an lucrarile la un parc de retail cu o suprafata de circa
55.000 de metri patrati, unul dintre putinele proiecte imobiliare
care vor fi incepute in acest an. In acelasi timp, la circa 20 de
kilometri distanta, compania Hoyo a anuntat ca va produce in luna
aprilie a acestui an primele tractoare la uzina construita la
Rasnov, in urma unei investitii estimate la 50 de milioane de
dolari.
Cititi mai multe pe www.zf.o -
Din Tractorul Brasov va ramane numai numele
Platforma industriala Tractorul din Braşov se va schimba radical in urmatorii ani pentru ca noii proprietari, compania Flavus Investitii, intentioneaza sa dezvolte un minioras estimat la 800 milioane de euro, care sa cuprinda ansambluri rezidentiale, spatii de birouri, parcuri de distractie, centre comerciale şi un parc industrial.
Mai multe amanunte pe www.gandul.info
-
Din Tractorul Brasov va ramane numai numele
Platforma industriala Tractorul din Braşov se va schimba radical in urmatorii ani pentru ca noii proprietari, compania Flavus Investitii, intentioneaza sa dezvolte un minioras estimat la 800 milioane de euro, care sa cuprinda ansambluri rezidentiale, spatii de birouri, parcuri de distractie, centre comerciale şi un parc industrial.
Mai multe amanunte pe www.gandul.info