Tag: Toulouse

  • Un jurnalist şi soţia sa, ÎMPUŞCAŢI în Franţa

    Potrivit autorităţilor franceze, jurnalistul Rahim Namazov a fost grav rănit după ce a fost împuşcat în spate, iar soţia acestuia a murit imediat, fiind împuşcată în cap.

    Jurnalistul Rahim Namazov provine din Azerbaidjan şi a fost exilat în Franţa.

    Potrivit unor surse, şapte focuri de armă au fost auzite în jurul orei locale 9.00 (ora României, 10.00).

    Biroul procurorului din Toulouse a anunţat presa că “un cuplu a fost împuşcat în Colomier”. Poliţia judiciară va demara o anchetă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui Jean Tirole, câştigătorul premiului Nobel pentru economie

    Născut în 1953 în oraşul Troyes, cu tatăl medic şi mama profesoară de litere, s-a orientat iniţial spre matematică şi a descoperit economia mai târziu, la 21 de ani. Tirole a obţinut licenţe în inginerie la Şcoala Politehnică din Paris şi Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele (1978) şi s-a specializat în matematică la Universitatea Paris Daphne.

    Şi-a făcut doctoratul în America, la Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar teza de doctorat, ”Eseuri în teorie economică„, a fost realizată sub îndrumarea economistului american Eric Maskin, un alt laureat al premiului Nobel. În 1985 a început să predea economia la MIT. În 1991 a publicat una dintre cărţile sale importante, ”A Theory of Incentives in Regulation and Procurement„, în colaborare cu economistul Jean-Jacques Laffont, care tocmai crease Institutul de Economie Industrială (IDEI), având ca ţintă transformarea Universităţii din Toulouse într-un pol de cercetare economică major în Europa.

    Un an mai trâziu, Tirole s-a mutat la Toulouse, unde a devenit director ştiinţific al IDEI. Din 2007, este preşedintele consiliului de administraţie al Şcolii de Economie Toulouse (TSE), care regrupează peste 150 de cercetători şi formează economişti de înalt nivel. În 2007, Tirole a primit medalia de aur a Consiliului Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS), pe care doar un singur economist îl mai primise înaintea lui, Maurice Allais. Tirole a fost recompensat recent cu premiul Nobel pentru Economie în urma analizelor sale asupra mai multor industrii dominate de un număr mic de companii importante sau doar de una singură, care deţine monopolul pe o anumită piaţă, cum ar fi Microsoft în anii ’90 şi Google în prezent, potrivit quartz.com. În lipsa unor reglementări, pieţele pe care există monopol pot provoca efecte sociale nedorite, cum ar fi preţuri mai mari decât cele justificate de costuri sau companii neproductive care supravieţuiesc prin blocarea intrării pe piaţă a unor noi competitori.

    De mai bine de două decenii, Tirole a cercetat astfel de eşecuri ale pieţei. Analizele lui despre companiile cu putere mare pe o anume piaţă furnizează o teorie unitară care se bazează pe întrebări legate de politicile de stat, şi anume: cum ar trebui guvernele să gestioneze fuziunile dintre companiile mari şi cum ar trebui autorităţile centrale să reglementeze monopolurile. Înainte de Tirole, cercetătorii şi autorităţile au căutat principii generale după care se conduc toate industriile. În schimb francezul a dovedit din punct de vedere teoretic faptul că anumite reguli dau rezultate bune doar în anumite condiţii. De exemplu menţinerea unui anumit plafon al preţurilor ar putea determina companiile puternice să scadă costurile, ceea ce ar ajuta societatea. Cooperarea pentru stabilirea unor preţuri pe o anumită piaţă este, de obicei, dăunătoare, dar cooperarea pentru acordarea patentelor poate avea efecte pozitive pentru toţi actorii dintr-o industrie. În acelaşi sens, fuziunea unei companii cu furnizorul său poate încuraja inovaţia, dar, în acelaşi timp, poate avea consecinţe negative în ceea ce priveşte competiţia.

    Tirole a scris mai multe cărţi şi articole în care a prezentat un cadru general ce trebuie urmat pentru a implementa astfel de politici adaptate. De asemenea, în articolele sale, cercetătorul francez a aplicat aceste politici în domenii diverse, cum ar fi telecomunicaţiile şi sectorul bancar. Urmând sfaturile lui Tirole, guvernele pot să încurajeze companiile mari să devină mai productive şi, în acelaşi timp, să evite ca acestea să afecteze competitorii şi clienţii. Este pentru prima oară din 2008 când premiul Nobel este atribuit unui singur economist, iar Tirole va primi astfel toate cele 8 milioane de coroane (878.000 de euro) atribuite acestui premiu.

  • Tragedia din Toulouse îl ajută pe Sarkozy în campania electorală

    Mohamed Merah, suspectat de uciderea la Toulouse şi Montauban a trei militari, trei elevi şi un profesor de la o şcoală evreiască, şi-a găsit sfârşitul aşa cum şi-a dorit: murind cu arma în mână, la capătul unui asediu spectaculos de peste 30 de ore asupra locuinţei unde s-a ascuns şi nu înainte de a fi provocat rănirea câtorva poliţişti.

    “Terorismul nu va reuşi să scindeze comunitatea noastră naţională”, a declarat preşedintele Sarkozy, care a felicitat poliţia pentru curajul ei şi a promis că în curând, promovarea şi apologia ideologiilor extremiste vor fi reprimate printr-un delict care va figura în Codul Penal şi cu mijloace folosite deja în combaterea terorismului.

    Cea care ar avea cel mai mult de câştigat de pe urma tragediei este însă Marine Le Pen, reprezentanta Frontului Naţional şi a treia clasată în sondaje, care a tunat că Franţa trebuie să lichideze pericolul islamist care corupe naţia franceză şi a acuzat autorităţile că au minimalizat până acum în mod iresponsabil această ameninţare.

    Deocamdată însă, crema a luat-o Sarkozy, care a crescut în preferinţele electoratului francez, în timp ce Marine Le Pen a scăzut. Conform sondajului Ifop/Fiducial efectuat pentru Paris Match şi referitor la preferinţele electorale pentru primul tur de scrutin al prezidenţialelor din 22 aprilie, Le Pen a scăzut cu 5,5% faţă de luna ianuarie, ajungând la 16%, în timp ce Sarkozy a crescut cu 0,5%, la 28,5%, ceea ce îl clasează înaintea candidatului socialist Francois Hollande, care a pierdut 0,5%, ajungând la 27%. Pentru al doilea tur de scrutin însă, socialistul Hollande îşi menţine avantajul, cu 54%, faţă de 46% pentru Sarkozy.