BusinessMagazin

Tag: totusi

  • Totusi, ce vad, citesc, aud romanii?

    Audientele TV sunt in scadere sensibila, dar sigura, de cativa ani incoace. La film nu ne prea ducem. Nici macar la fruntasele box-office-ului nu prea mergem. Doar daca apar productii cu un marketing covarsitor, ne mai urnim catre cinema, fara prea mare tragere de inima.

     

    Muzica nu mai cumparam de foarte mult timp. Zece-douazeci de mii de exemplare vandute de marile vedete sunt deja motiv de lauda. Ce Dumnezeu facem noi romanii, totusi, in timpul liber? O intrebare atat de grea incat nu merita raspuns. Poate doar niste explicatii. Un mare scriitor francez (sau american, sau englez) contemporan se vinde la el in tara in vreun milion de exemplare. In Polonia, atinge tiraje ametitoare de una-doua sute de mii. In Romania? Trei-patru mii de exemplare, bineinteles. Avem, e adevarat, o populatie ceva mai mica, „doar“ vreo 20 de milioane. Tirajele ziarelor, revistelor sunt si ele in continua scadere. Doar un tabloid a avut o crestere oarecum constanta – in medie, pe zi, ceva peste 200.000 de exemplare. Si e considerat fenomen. In alte tari, unele apropiate, un tabloid poate atinge numere ametitoare.

     

    Sa incepem cu raspunsurile clasice. Nu avem bani, cica. Dar vreo patru milioane de romani (conform BUSINESS Magazin) castiga peste 500 de euro / luna. Aia patru milioane ce consuma pentru propria placere? Se mai spune ca internetul e de vina. Downloadam, piratam tot ce prindem. Sa inteleg ca francezii sau englezii n-au internet? Un alt motiv invocat e slaba informare a romanului: deja am intrat intr-un cerc vicios – cum sa te informezi daca abia iti cumperi  un ziar?

     

    Am putea incerca raspunsuri ceva mai putin frecventate. Pentru lectura poate fi considerata de vina si cultura ortodoxa, foarte putin orientata catre text, carte, cu enoriasi incomparabil mai putin preocupati de lectura decat, sa zicem, cei din culturile protestante sau catolice. Dar ne cam oprim aici. Fascinatia filmului tine totusi de perioada moderna. Sau, poate, ar trebui sa sapam si mai adanc. Perioada totalitara postbelica a insemnat mai ales crearea unei schizoidii puternice intre productia buna, „vestica“ (sau cu nuante vestice), consumata pe sest, si o cultura populara oficiala practicata de oamenii regimului.

     

    Filmele propagandistice se urmareau ipocrit, in comun, in vreme ce filmul „adevarat“ era consumat conspirativ, intre prietenii stransi in jurul unui aparat video. Cartile bune se vindeau pe sub mana. Succesul era cu atat mai mare cu cat erau mai greu de procurat sau cu cat rumoarea in jurul cartii era mai mare. La mine in familie, de exemplu, cartile bune nu ajungeau decat printr-o sursa: ni le vindea la suprapret un activist de partid caruia i le pastra vanzatoarea sub tejghea.

     

    Clandestinitatea, furtul din avutul public, tainuirea si divertismentul ipocrit au dominat prea mult timp cetateanul mediu din Romania ca sa nu lase amprente puternice asupra comportamentului sau de consum. Si nu a fost o conditionare directa. Adica romanul nu a pastrat neaparat un obicei solid de lectura, vizionare sau auditie. Ci un reflex, mult mai subtil, al clandestinitatii, al divertismentului pe ascuns. Pirateria nu inseamna neaparat furt. Inseamna mai ales bucurie clandestina. Inseamna ca acel consumator sufera si de o incredibila inhibare, numita cu mandrie „lene“, „blazare“ etc. Nu a fost educat sa consume public, sa se distreze socializand. Adevarata distractie a fost prea mult timp vinovata si a fost retrasa fortat in spatiul intim de acasa. Distractia publica a insemnat prea mult timp Cantarea Romaniei, sedinte plicticoase, filme propagandistice. Poate exagerez deja importanta comunismului in istoria entertainmentului nostru. Dar totalitarismul a reusit sa distruga, in orice caz, traditiile de consum. Pana si ideea de abonament la ziar a fost compromisa de abonarea fortata la „Scinteia“.

     

    Tinerii nascuti cu www-ul la indemana au si ei niste parinti. Au legaturi puternice cu o cultura a clandestinului. In acelasi timp, imprumuta cu sarg avantajele schimbului liber de informatie si de produse culturale. Ar putea parea extrem de avantajati. Singurul lucru care se invata mai greu, extrem de greu, este demnitatea consumului, demnitatea confruntarii cu produsul cultural. Iar acesta nu e un demagogic indemn la cumparare in loc de furt de pe net. Ba chiar am o teorie legata de piraterie, care insa ar putea soca ochii cititorilor nostri business-oriented . Vorbeam despre o aristocratie a consumului care nu inseamna lux neaparat, nu inseamna cheltuiala aiuristica pe DVD-uri si CD-uri. Ea are cateva etape. Lectura unor recenzii de incredere. Depistarea zonelor artistice care te pot defini ca personalitate, ca individ, prin lectura unor reviste, a unor critici care iti sunt aproape prin opiniile si gusturile lor. Si, abia apoi, mersul – „la sigur“ – la cumparaturi.

     

    Consumul exigent inseamna achizitie lucida. Cu alte cuvinte, nu va indemn sa consumati tot ce vor sa va bage pe gat marile companii producatoare de divertisment. Ci sa cumparati in cunostinta de cauza. Cand o astfel de cultura de consum se va consolida, va asigur ca vom avea romane onorabile vandute in sute de mii de exemplare.

  • Viata ni s-a mutat pe suport digital. Cam riscant, totusi

    A fost odata, nu cu foarte mult timp in urma, o lume in care pozele stateau doar in albumul foto, muzica pe banda audio si „viniluri“, iar filmele pe VHS-uri. Noua era digitala le-a dat consumatorilor mana libera in pastrarea continutului multimedia favorit – pe hartie, pe CD sau DVD, pe calculator sau pe Internet. Dar la atata libertate, era imposibil sa nu apara si ceva probleme.

     

    V-ati gandit vreodata cum ati reactiona daca laptopul pe care tineti cei 2-3 GB de poze personale, inclusiv pe cele de la concediile din ultimii ani, aniversari, botezuri si excursii in strainatate, s-ar defecta iremediabil, iar specialistul la care ati apela ca la ultima speranta v-ar spune cu regret ca „nu se mai poate face absolut nimic“? Fragilitatea datelor stocate pe suporturi digitale este o realitate care, cel mai adesea, ne scapa. Sau la care preferam sa nu ne gandim. Hard-disk-urile defecte sunt, intotdeauna, ceva care li se intampla numai altora. CD-urile trebuie neaparat sa „tina“ o vesnicie, chiar daca garantia la cumparare, de cele mai multe ori, lipseste cu desavarsire.

     

    Specialistii in securitate IT ii sfatuiesc pe consumatori sa faca, periodic, copii de siguranta. Insa, de cele mai multe ori, sfaturile se opresc aici – nici un cuvant de-spre cat de des ar trebui facute aceste copii, pe ce suport sa fie amplasate sau care date anume trebuie salvate mai des.

     

    „Oamenii sunt foarte slabi cand vine vorba sa estimeze probabilitati, si mai ales atunci cand trebuie sa ia in calcul si potentiale pierderi“, scrie Bryan Bergeron, profesor la Harvard, in cartea sa „Dark Ages II: When the Digital Data Die“ (Evul Mediu II: Cand datele digitale dispar).

     

    Aparent, lucrurile nu sunt totusi chiar atat de grave: „Atunci cand li se ofera instrumentele potrivite, majoritatea oamenilor sunt capabili sa dezvolte abilitati de evaluare si management al riscului“. Prima intrebare pe care ar trebui sa si-o adreseze orice detinator de date digitale este: cat de importante sunt datele mele si ce risc in cazul in care le pierd? Tot profesorul american da si un exemplu: una este sa risti sa pierzi, de pilda, o colectie de legi care poate fi oricand descarcata din nou de pe Internet, alta este sa pui in pericol o lucrare de diploma care se afla in unic exemplar pe un laptop vechi de cativa ani, al carui hard-disk poate oricand sa „cada“.

     

    Daca in primul scenariu este suficienta o copie pe o simpla discheta, care poate fi apoi „uitata“ intr-o debara pana cand, eventual, va fi nevoie de ea, in a doua situatie riscul este mult mai mare. Autorul acelei lucrari de diploma se poate gandi serios sa faca mai multe copii de siguranta pe cateva dischete, pe care sa le trimita apoi catorva prieteni spre pastrare. Lucrarea se poate salva si pe serverele unui furnizor de e-mail (cu observatia ca orice document care paraseste propriul computer este supus unui risc implicit de a ajunge in mainile cui nu trebuie) si, mai mult, n-ar strica deloc nici un „print“ pe hartie – in cazul in care toate copiile digitale se pierd, se poate apela la o solutie neplacuta dar salvatoare: lucrarea poate fi tastata din nou in computer.

     

    Cu alte cuvinte, atunci cand eventuala pierdere a unor date digitale poate produce pagube importante, este mai bine ca si cele mai mici riscuri (cum ar fi varianta putin probabila ca trei dischete aflate in trei locuri diferite sa se defecteze simultan) sa fie luate in serios, spune Bergeron.

     

    Numai ca oamenii, cel mai adesea, se gandesc la preventie abia dupa ce este prea tarziu, sunt de parere analistii. „Fie din comoditate, fie din necunoastere, utilizatorii nu opteaza pentru realizarea de copii de siguranta inainte ca neprevazutul sa se intample“, spune Radu Negoescu, director de produs pentru echipamente de imprimare si imagine digitala la HP Romania.

     

    Care pot fi cauzele? Catalin Patrasescu, managing partner la compania de consultanta SmartPoint, vede doua posibile explicatii. „O generatie de utilizatori s-au format in perioada in care metodele de stocare aveau un cost prea ridicat“, spune el. Cu siguranta, multi utilizatori isi amintesc de perioada in care fisierele erau inca „plimbate“ pe dischete pentru ca investitia intr-un CD, pe acea vreme o noutate, parea nejustificata.

     

    „In al doilea rand, exista noii utilizatori care considera duratele de utilizare ale PC-urilor similare cu cele ale multor produse de uz general si le lipsesc informatiile legate de probabilitatea producerii unor evenimente neplacute“, este de parere Patrasescu. Cu toate ca un PC nu este neaparat la fel de durabil ca si un aspirator sau frigider, se poate intampla ca hard-disk-ul sa reziste si zeci de ani fara sa se defecteze. Iar daca utilizatorii sunt informati, ei pot gasi si metode de stocare practic lipsite de orice risc de pierdere a datelor. Este adevarat, cu costuri ceva mai mari. De fapt, solutiile de stocare se impart in mai multe categorii de siguranta, evident fiecare avand pretul sau. „Metoda cea mai eficienta din punct de vedere al costului este stocarea pe medii optice (CD, DVD – n.r.)“, spune oficialul Smartpoint.

     

    O a doua metoda, accesibila in trecut doar companiilor, dar care in prezent castiga teren si in casele utilizatorilor individuali, este aceea a hard-disk-ului „in oglinda“. Practic, utilizatorul instaleaza doua (sau mai multe) hard-disk-uri care functioneaza in paralel. Unul este activ, iar celelalte doar copiaza in permanenta datele de pe primul hard-disk, pentru cazul in care acesta se defecteaza.

     

    Ce este de facut pentru un utilizator care nu se pricepe la subtilitati tehnice, dar nici nu vrea sa-si vada datele pierdute pentru totdeauna? Sa zicem, cum se poate asigura un tata de faptul ca va mai avea pozele pe care le-a facut copilului in concediu (si le va mai gasi printre alte poze) si peste 10 ani?

     

    „Pentru a fi siguri de faptul ca  imaginile vor fi disponibile peste o perioada lunga de timp exista doua solutii: imprimarea lor – acasa sau la un laborator specializat – ori pastrarea intr-o arhiva digitala, pe calculator, online sau in alte locuri specializate de pastrare a datelor“, spune Patrasescu.

     

    Majoritatea producatorilor de imprimante ii incurajeaza pe consumatori sa aleaga solutia printarii acasa. Argumente? Preturile hartiei fotografice si ale cernelurilor sunt in scadere, utilizatorul nu isi mai bate capul cu mersul la un atelier foto si, in plus, aceasta solutie este si rezistenta in timp (80-100 de ani). De pilda, producatorul de imprimante Hewlett-Packard (HP) promoveaza o solutie de imprimare (hartie si cerneala proprie) despre care spune ca produce poze care vor rezista peste 100 de ani.

     

    „Intr-adevar, datele digitale pot fi foarte fragile“, spune Radu Negoescu de la HP Romania. „De aceea noi sustinem din ce in ce mai mult nevoia de a-ti imprima documentele sau fotografiile pe care doresti sa le pastrezi“. Evident, nici imprimarea pe hartie nu este o solutie ferita de riscuri.

     

    E adevarat ca riscul de aparitie al accidentelor nu poate fi indepartat complet, dar, spun specialistii, cel putin atunci cand este vorba de date in format digital (fie ele poze, melodii, filme sau documente), nu este recomandat sa va bazati doar pe fiabilitatea echipamentelor electronice. Ceea ce face ca, in final, decizia sa apartina fiecaruia. Doua intrebari pot fi, totusi, un bun punct de plecare pentru a analiza daca este sau nu vorba de o problema pe care ati neglijat-o. Cat de importante sunt datele pe care le tineti in calculator, in telefonul mobil, in camera digitala sau pe MP3 player? Ce aveti de pierdut daca ele, intr-o zi, pur si simplu ar disparea?