BusinessMagazin

Tag: Toscana

  • Ce regiune din România a fost numită de Financial Times “noua Toscana”

    Autorul articolului din Financial Times, jurnalistul Andrew Eames, spune că ideea unei paralele între Toscana şi Transilvania i-a fost prezentată de fiul unui conte italian, Giulio da Sacco, căsătorit cu o româncă şi stabilit într-un sat săsesc.

    Până în urmă cu 100 de ani, Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, dar, la sfârşitul Primului Război Mondial, a fost dată României, iar sute de mii de saşi din zonă s-au trezit în spatele unor noi graniţe. Şi-au păstrat însă neschimbate satele şi modul de viaţă. Locuitorii celor câteva sute de sate erau fermieri, meşteşugari, viticultori. După ani de persecuţie sub regimul comunist, majoritatea saşilor au plecat imediat ce graniţele s-au deschis, între anii 1980 – 1990, lăsând în urma lor case goale.

    În prezent, un număr din ce în ce mai mare de străini aleg să se stabilească în acest univers bucolic.

    Aşa cum Toscana a fost descoperită ca destinaţie de vacanţă de aristocraţia britanică, în a doua jumătate a secolului al 19-lea, şi Transilvania a atras englezi, în frunte cu prinţul moştenitor Charles, care a cumpărat mai multe case în zonă, vine anual în România şi o promovează intens la nivel internaţional. I s-au alăturat membri ai aristocraţiei britanice, precum William Blacker, autorul volumului “Along the Enchanted Way and old Etonian”, care deţine case în Transilvania şi Toscana, şi Jessica Douglas-Home, preşedintele Mihai Eminescu Trust, o organizaţie care cumpără case, le renovează şi le închiriază în scop turistic.

    Jurnalistul FT a mers în vizită în mai multe sate săseşti, precum Floreşti, Mălâncrav, Mesendorf şi Saschiz, şi descrie frumuseţea caselor cu curţi interioare specifice, grădini de legume şi livezi, care au atras mulţi străini. În Saschiz a cunoscut un scoţian, Jim Turnbull, care a cumpărat o casă gata mobilată cu suma de 20.000 de euro. Pentru cei interesaţi să îşi cumpere o reşedinţă aici, lucrurile ar putea fi însă dificile, pentru că nu se cunosc proprietarii unor case, saşi care au fost nevoiţi să plece în Germania pe timpul comunismului, motiv pentru care, uneori, trebuie să fie făcute adevărate anchete.

    În satul Richis, oameni de 11 naţionalităţi diferite au ales să îşi cumpere case, mulţi dintre ei venind aici iniţial ca turişti. Cel care i-a convins este sasul Paul Hemmerth, care şi-a deschis în sat două case de oaspeţi.

    Autorul articolului a ales să se cazeze în satul Crit, într-o casă săsească veche, restaurată de Mihai Eminescu Trust şi închiriată prin agenţia acesteia, Experience Transylvania. Casa are un interior simplu, cu duşumele şi tapiserii pe pereţi, brodate cu mesaje în germana veche: “Wenn du im Herzen Frieden hast, wird dir die Hütte zum Palast” (“Dacă ai pace în suflet, chiar şi coliba cea mai mică ţi se va părea un palat”).

    Agenţia Experience Transylvania închiriază proprietăţi care dispun fiecare de o menajeră, ce se ocupă şi de mese. Un mic dejun abudent, cu ouă, brânzeturi locale, legume, gem şi pâine de casă, cafea şi sirop de soc costă 5 euro de persoană, în timp ce cina agrementată de palincă poate ajunge la 11 euro.

    În satul Crit, locurile de cazare sunt diverse, de la La Hansi, o fermă transformată în casă de oaspeţi tradiţională, cu un şopron unde se poate servi micul dejun, la Casa Kraus, o clădire nouă, cu facilităţi moderne.

    În sat există o biserică fortificată din secolul al 15-lea, de care se ocupă unul dintre cei doar şase saşi care au mai rămas în comunitate, iar viaţa cotidiană este descrisă bucolic, de la vacile care merg dimineaţa la păscut la carele cu lapte şi legume şi fructe.

    În ceea ce priveşte atracţiile culturale, cele ale zonei sunt mai puţine decât în Toscana – unde se află binecunoscutele Florenţa şi Siena -, autorul vorbind însă despre cele 150 de biserici fortificate înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, despre centrele vechi din Sighişoara şi Sibiu, primul fiind foarte popular printre turiştii străini mai ales ca loc de naştere al lui Vlad Ţepeş, supranumit Dracula.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Ministrul Intotero: Un nou caz de sclavie cutremură românii de pretutindeni

    Acesta va verifica informaţiile apărute în spaţiul public, privind un nou caz de sclavie asupra unor români aflaţi la muncă în această ţară.

    “Din păcate, un nou caz cutremură atât românii de pretutindeni, cât şi guvernele celor două ţări. Din informaţiile pe care le deţinem până în momentul de faţă, ar fi vorba despre un număr de cetăţeni români care munceau în domeniul agriculturii în zonele Toscana-Veneto. Am luat legătura cu domnul ambasador, reprezentantul misiunii diplomatice în Republica Italiană, domnul Bologan, iar în următoarele minute domnia sa se va deplasa în zona respectivă şi va avea o întâlnire cu autorităţile locale. (…) Nu este primul caz (de sclavie – n.r), aşa este! Guvernul Republicii Italiene acţionează, dar şi forul legislativ pentru a stopa acest fenomen. A fost dată Legea caporalatului, prin intermediul căreia sunt pedepsite toate aceste fapte de trafic, de sclavie modernă”, a spus Natalia Intotero, potrivit Agerpres.

    Aceasta a mai spus că ministerul pe care îl conduce va intensifica acţiunile de popularizare a campaniei “Informare acasă, siguranţă în lume”.

    ″Încă o dată conştientizăm importanta campaniei naţionale ‘Informare acasă, siguranţă în lume’, pe care în momentul de faţă Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu toate instituţiile abilitate în domeniu, o desfăşurăm atât în ţară, cât şi în afara graniţelor, dar, în special, importanţa acesteia în ţară, pentru că acestor fenomene de sclavie modernă, de trafic de persoane le cad pradă cetăţenii români care pleacă neinformaţi”, a arătat ministrul, scrie stirileprotv.ro

  • Zona din România cu obiective medievale incluse în patrimoniul cultural mondial care este vizitată de tot mai mulţi turişti străini

    ”Pe piaţa europeană, Transilvania este considerată noua Toscana. Are atracţii şi valori ca Toscana Italiei, o zonă cu o frumuseţe indiscutabilă, una dintre cele mai vizitate din Europa, alături de regiunea Provence din Franţa sau Boemia din Cehia. Transilvania a început să fie foarte apreciată de turiştii străini, i s-a dus vestea în Europa. Aproape 75%-80% din turiştii străini pe care îi aducem, germani, francezi, spanioli sau asiatici, aleg circuitele în Transilvania. A crescut aprecierea faţă de Transilvania şi dorinţa de-a vizita această regiune“, spune Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agenţiei Invitation România, una din cele mai importante agenţii de incoming de pe plan local, care aduce anual 10.000 de turişti străini prin circuite culturale şi tematice.

    El mai precizează că mitul lui Dracula atrage turişti, care vor să vadă Bran şi Sighişoara, bisericile fortificate, proprietăţile rurale de la Viscri, mai ales că aici are şi prinţul Charles proprietăţi, dar şi fosta capitală culturală Sibiu. ”Acest cocktail atrage din ce în ce mai mulţi străini. Abia acum începem să simţim că avem mai mulţi străini, potenţialul este însă mult mai mare. Dacă am avea o autostradă care să lege Bucureştiul de Braşov, de Cluj-Napoca, Sibiu, o infrastructură rutieră mai dezvoltată, atunci am ajunge şi noi la milioane de turişti precum Toscana“, a mai spus el.

    Transilvania atrage străinii prin diverse circuite culturale, ce includ turul bisericilor fortificate, vizită la cetatea din Sighişoara, la Biserica Neagră din Braşov sau la centrul istoric din Sibiu. Biserica fortificată din Prejmer, una din fortificaţiile din Transilvania, construită în 1218 şi inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial, a fost vizitată şi de prinţul Charles. Transilvania oferă turiştilor locuri autentice, cu încărcătură istorică dar şi produse tradiţionale, turiştii putând opta chiar şi pentru o călătorie culinară în această regiune.

    Transilvania ar putea să îşi găsească un loc pe harta turistică mondială, la fel ca Toscana, o regiune cu peisaje pitoreşti, istorie, cultură, tradiţii, ce a reuşit să atragă 1,8 milioane de turişti în structurile de cazare doar în 2012. Cei mai mulţi străini ajung în Florenţa, Pisa sau în satul Castiglione della Pescaia, zone cu obiective incluse pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO.

    ”Cred că putem să facem din Transilvania o Toscana a României, avem peisaje frumoase, dar este nevoie de îmbunătăţirea serviciilor, de oameni pregătiţi în turism. începe să se mişte incomingul şi la noi, avem mult mai multe cereri din partea turiştilor străini care vor să vină în circuite în România.

    În Cluj vedem cum a explodat turismul datorită evenimentelor precum Untold, când nu se mai găsesc locuri de cazare în oraş„, este de părere Lucia Morariu, proprietara agenţiei de turism Eximtur din Cluj-Napoca, una din cele mai mari companii de pe piaţa de profil. Interesul străinilor pentru România se vede de altfel şi în suma cheltuită în ţară.

    Străinii au cheltuit în călătoriile efectuate în România 1,7 miliarde de euro în primele nouă luni din acest an, sumă în creştere cu circa 500 de milioane de euro faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele BNR.

    Braşov, Sibiu şi Cluj se numără printre cele mai atractive judeţe din Transilvania pentru turiştii străini. Doar în primele nouă luni din acest an în Braşov s-au cazat în unităţile turistice 167.000 de străini, în creştere cu 14% faţă de primele nouă luni de anul trecut, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). în total, în Braşov s-au cazat 950.000 de vizitatori străini şi români în primele trei trimestre din anul acesta, faţă de 825.000 de turişti în perioada similară de anul trecut (plus 14%), arată aceeaşi sursă. Dintre aceştia, doar în Sighişoara au ajuns anul trecut 100.000 de turişti în total.

    Pe de altă parte, Sibiu, fosta capitală culturală europeană, a atras 137.000 de turişti străini în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, hotelurile şi pensiunile din oraş funcţionând la cu 70-80% din camere ocupate. în 2009, în structurile turistice din Sibiu se cazau doar 55.800 de străini, dar anul trecut oraşul a atras în total 142.000 de străini, de aproape trei ori mai mulţi străini, arată datele de la INS.

    Mai mult, şi numărul turiştilor români care s-au cazat în Sibiu a crescut, la 298.000 în primele trei trimestre din acest an, ceea ce înseamnă un trafic în creştere cu 12% faţă de perioada similară a anului trecut. Sibiu are 315 unităţi turistice de cazare (hoteluri, pensiuni, vile turistice, hosteluri), din care 43 de hoteluri cu o capacitate de cazare de 3.940 de locuri, porivit datelor de la Statistică de anul trecut.

    Evenimentele muzicale şi culturale au adus şi la Cluj-Napoca, al treilea cel mai vizitat din regiune, 106.000 turişti străini în primele nouă luni, în creştere cu 38% faţă de perioada similară a anului trecut. în total, în oraş s-au cazat 481.000 de turişti, faţă de 377.000 de turişti în primele nouă luni de anul trecut (plus 27%). Oraşul Cluj-Napoca, una din destinaţiile turistice principale ale ţării dar şi al doilea pol de business al ţării, după numărul de firme prezente, are în total 53 de hoteluri, cu o capacitate de cazare de 8.450 de locuri.

    Transilvania reuşeşte să atragă tot mai mulţi străini datorită dezvoltării aeroporturilor din Sibiu sau Cluj-Napoca, porţi de intrare în regiunea din centrul ţării. Aeroportul din Sibiu este conectat cu zboruri regulate de Madrid, Milano, Dortmund, Memmingen, München, Nürnberg, Stuttgart, Viena, Londra şi în sezonul de vară cu Turcia – Antalya, pe o cursă charter, în timp ce aeroportul din Cluj-Napoca a avut 2 milioane de pasageri în primele nouă luni, faţă de 1,36 milioane de pasageri în perioada similară a anului trecut. Spre comparaţie, în urmă cu 20 de ani, în 1996, aeroportul internaţional din Cluj avea un trafic de doar 32.000 de pasageri; doar Tarom opera zboruri regulate, însă în prezent sunt zece companii ce leagă oraşul de peste 45 de destinaţii din Europa.

    România rămâne o destinaţie turistică cu mare potenţial de dezvoltare, regiuni precum Transilvania, Bucovina sau Delta Dunării fiind adevărate comori ce trebuie puse în valoare prin programe turistice şi promovare eficientă.
     

  • In vino veritas

    În ultimii ani, tot mai mulţi antreprenori români s-au lăsat şi ei cuceriţi de dealurile domoale din zona Dealu Mare şi Drăgăşani şi readuc în prim-plan povestea uitată a vinurilor româneşti. Cum? De regulă, cu banii câştigaţi în alte businessuri, fie ele în energie, finanţe, producţie sau auto.

    Într-o perioadă în care preţul petrolului îşi continuă declinul, bursele nu mai par nici ele la fel de atrăgătoare ca până acum şi nici măcar aurul nu mai e ce a fost, vinul devine o opţiune din ce în ce mai căutată. Nu, nu este un fenomen nou, ba din contră, connaisseurii şi pasionaţii de vinuri au în pivniţe licori în valoare de sute de mii şi chiar milioane de euro, provenind din Bordeaux, Champagne, Piemont sau alte regiuni cu tradiţie.

    Domeniul atrage deopotrivă interesul producătorilor şi colecţionarilor, iar afacerea este susţinută de cele mai multe ori financiar de alte businessuri, dar şi de pasiunea pentru o licoare considerată a avea nu doar o componentă istorică puternică, ci şi una spirituală.

    „Noi am intrat în această industrie aşa cum alţi oameni îmbrăţişează religia. Din toată inima“, sumariza recent Florence Cathiard ultimii 26 de ani din viaţă, pe care ea şi soţul său i-au dedicat vinului. Mai exact, producătorului francez de vin Smith Haut Lafitte. Povestea familiei Cathiard nu este extrem de lungă, însă cea a podgoriei şi a castelului pe care le-a cumpărat în regiunea Bordeaux se întinde pe parcursul a şase secole şi jumătate. O istorie mai lungă decât a multor state din lume.

    Florence Cathiard l-a cunoscut pe soţul său Daniel când amândoi erau adolescenţi şi membri ai echipei naţionale de schi a Franţei. S-au îndrăgostit încă de atunci unul de altul şi abia mai târziu de vin. După ce s-au retras din sport, s-au dedicat afacerilor în retail, dezvoltând două lanţuri de magazine – unul alimentar, iar un altul de echipamente sportive sub brandul Go Sport. Când cele două ajunseseră la un total de 1.000 de unităţi, familia Cathiard le-a vândut către gigantul francez Casino, unul dintre cei mai importanţi jucători din retailul mondial. Iar cei doi au decis să investească banii obţinuţi din această tranzacţie în vin, o pasiune latentă a amândurora.

    Exemplul familiei Cathiard este doar unul dintre multele de această natură. Bancherii de Rothschild, unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, sunt poate cel mai elocvent caz în domeniu. Philippe, baron de Rothschild, a fost pilot de curse, scenarist, producător de teatru şi film, poet şi unul dintre cei mai cunoscuţi producători de vin din lume. Şi, nu în ultimul rând, membru al dinastiei de bancheri Rothschild. A preluat operaţiunile de la Chateau Mouton Rothschild când avea doar 20 de ani şi a transformat afacerea într-un imperiu. Puţini sunt cei care nu au auzit despre brand.

    Alte nume sonore pe lista proprietarilor de crame sunt acţionarii caselor de modă Chanel, Ferragamo sau Bulgari, care şi-au dat seama că un vin bun nu se demodează niciodată, pe când în fashion totul este efemer. Nici oamenii de la Hollywood nu au rămas indiferenţi în faţa unui astfel de business, iar în rândul investitorilor se găsesc nume precum Brad Pitt şi Angelina Jolie, Francis Ford Coppola şi Drew Barrymore.

    O să încheiem lista cu Madonna, Gianluigi Buffon şi David Beckham (ambii fotbalişti, dacă mai era nevoie de vreo prezentare). Şi, cred că nu mai e nevoie de niciun argument pentru a spune că, indiferent de vârstă, sex sau formare, vinul naşte pasiuni.

    Cei mai mulţi aleg să îşi dezvolte businessul în zone cu „ştaif” şi renume precum Bordeaux sau Toscana. Sunt şi cei care preferă să meargă în lumea nouă, în Chile, Australia sau Africa de Sud, în căutarea licorii perfecte. Puţini sunt cei care aleg lumea foarte veche, adică România. De fapt, puţini sunt cei care ştiu că România face parte din lumea foarte veche a vinului, după cum spunea chiar antreprenorul Cristian Preotu, cu mai multe afaceri în domeniul gastronomiei de lux.

    Există însă şi curajoşi care s-au lăsat cuceriţi de dealurile molatice din zona Dealu Mare sau de colinele rotunjite din Drăgăşani şi Dobrogea. Familia de marchizi Antinori este o legendă în lumea vinului, cu o istorie de peste 600 de ani în domeniu. Local, italienii controlează în zona Dealu Mare producătorul Vitis Metamorfosis. Şi miliardarul austriac Alfred Beck a pariat peste 5 milioane de euro pe producţia locală de vin în inima ţării, în Transilvania, el deţinând astăzi Crama Liliac (cu brandurile Liliac şi Crepuscul).

    Ei nu sunt însă singurii care au simţit potenţialul pieţei locale. Viaţa lui Karl Hauptmann pare la prima vedere un joc de noroc. La o privire mai atentă însă, înţelegi că este un joc de şah, unde fiecare mutare este gândită în avans, pentru ca în final să poată striga: „Mat. Şah mat“. Doctor în economie, germanul Karl Hauptmann pariază pe pieţele financiare de aproape 30 de ani.

    După ce şi-a finalizat studiile, omul de afaceri a început să lucreze în domeniul financiar, în special ca bancher de investiţii, un job unde riscul este „felul de mâncare principal“ al fiecărei zile. Fost director al operaţiunilor internaţionale ale băncii de investiţii Merrill Lynch (divizia de wealth management a Bank of America) şi vicepreşedinte al Bankers Trust International, Karl Hauptmann a fondat la începutul anilor ’90 Telor Capital Management, propriul fond de investiţii, cu sediul la Praga. În România a mizat iniţial pe domeniul imobiliarelor, însă apoi a ales un segment pe care l-a descoperit în 1987 şi care continuă să îl fascineze şi astăzi – vinul. El este unul dintre acţionarii producătorului Alira din zona Dobrogei.

    De la astfel de pasiuni mistuitoare nu fac excepţie nici antreprenorii români, care după ce şi-au dezvoltat businessuri în auto, energie sau finanţe se lasă mânaţi de pasiunea pentru vin. Unii recunosc că este pură pasiune şi sunt convinşi că businessul cu vin are nevoie de răbdare şi timp pentru a îşi arăta roadele. Chiar şi zece ani de răbdare. Tocmai de aceea, ei nu renunţă la businessul lor iniţial.

    Un antreprenor chiar m-a întrebat odată: „Ştii cum se face o avere mică din vin? Porneşti de la o avere mare!” Fiecare poveste este însă diferită, mai ales atunci când este narată de fiecare antreprenor în parte.

  • Descoperire remarcabilă în Toscana. Dovedeşte partea înspăimântătoare a etruscilor

    Acest mormânt a fost descoperit în Populonia, o aşezare estruscă unică.

    Între secolele IV şi VI î.e.n. Populonia era cel mai important centru minier din zonă şi, tocmai de aceea, erau folosiţi sclavi, tocmai de aceea se consideră că acesta aparţinea acestei categorii. Săpăturile arheologice, realizate în partea centrală a Toscanei, în zona mai multor morminte, au scos la lumină o parte înspăimântătoare a populaţiei etrusce.

    Vezi aici descoperirea remarcabilă în Toscana. Dovedeşte partea înspăimântătoare a etruscilor

  • Record de precipitaţii, în iulie, în regiunea italiană Toscana

    Potrivit serviciului meteorologic din Toscana, în iulie media precipitaţiilor a fost de 170 mm în această regiune.

    Zona cea mai afectată de precipitaţiile abundente a fost Versilia, o localitate situată în apropierea oraşului Lucca, precum şi bazinul râului Serchio. În ambele zone, precipitaţiile au fost la nivelul de 450 de mm în luna iulie.

    Nivelul de precipitaţii a depăşit un record care data din anul 1916.

    În plus, temperatura medie a scăzut în Toscana, regiune situată în nord-vestul Italiei, ajungând la nivelul de 21,1 grade Celsius, cu două grade mai puţin decât în perioada 1981-2010.

  • Cum a descoperit un investitor Toscana din inima Ardealului

    PENTRU UN NECUNOSCĂTOR, MICA E GREU DE GĂSIT. Nu apare pe harta geografică a unui smartphone, iar şoseaua care ajunge în comuna din sudul judeţului Mureş este de fapt un îngust drum judeţean, folosit mai mult de şoferii care vor să scurteze distanţa dintre Târgu-Mureş şi Târnăveni. Patru mii de suflete îşi duc viaţa de zi cu zi pe malul Târnavei Mici, zonă cunoscută de sute de ani pentru agricultură şi creşterea viţei-de-vie. Heiner Oberrauch a ajuns prima oară în Ardeal acum 15 ani, când a văzut potenţialul zonei şi a ales să investească, la Târgu-Mureş, într-o unitate de producţie pentru businessul pe care îl conduce. Afacerea ajunge la aproape 200 de milioane de euro pe an şi e specializată pe articole destinate pasionaţilor de munte – îmbrăcăminte şi alte accesorii grupate sub brandul Salewa – o afacere derulată pe parcursul a şase generaţii, cu fabrici în Europa şi Asia şi desfacere pe toate continentele. Circa 300 de angajaţi lucrează în fabrica Salewa de la Târgu-Mureş, pe care a ales să o predea unui prieten de familie, după ce şi-a reorientat producţia dinspre îmbrăcăminte către materiale textile pentru cărucioarele de bebeluşi.

    “Bunicul meu era cultivator de viţă-de-vie şi avem vie şi în Italia, aşa că vinul e în ADN-ul familiei”, mărturiseşte Oberrauch, care după ce a vizitat Valea Târnavei a întrebat despre potenţialul acesteia şi a aflat că înainte de 1989 regiunea era renumită pentru vinurile produse. Asta i s-a confirmat după ce a adus experţi care să analizeze solul şi clima şi a decis că e locul ideal, mai ales că pământul şi vântul îl ajută să evite tratarea strugurilor cu alte substanţe şi să producă vin 100% pur din punct de vedere biologic – “solul e bogat în minerale şi se aseamănă cu cel din Toscana.” În urmă cu cinci ani a demarat proiectul în care a investit până acum trei milioane de euro, din care 20-30% au constat în fonduri europene. La crama de la Mica lucrează în mod curent 15 angajaţi, număr care creşte de câteva ori în perioada culesului strugurilor de pe cele 32 de hectare de teren aflat în proprietatea sa. “Pentru un vin bun, reuşeşti să produci cam zece mii de sticle la hectar, deci dacă anul acesta vom produce 160-170.000 de sticle, ţinta noastră este să ajungem la 200-250.000 de sticle”, explică investitorul, menţionând că un vin bun se produce abia de la patru ani în sus, de unde şi perioada de aşteptare până când se va ajunge la capacitatea maximă. Valea Târnavelor este ideală pentru sortimente precum Sauvignon Blanc, Gewurztraminer, Muscat Ottonel, Fetească Regală şi Fetească Albă. Ţelul său este să vândă întreaga cantitate produsă pe piaţa românească, ceea ce ar însemna venituri de până la două milioane de euro, iar în sprijinul său stau cele şase medalii de aur obţinute până acum, alături de premiul “cel mai bun vin” la International Wine Contest – Bucureşti pentru Gewurztraminer, un demisec alb pe care Oberrauch l-ar servi negreşit oricărui invitat de seamă pe care l-ar avea la masă. Până în prezent, zece procente din cantitatea produsă au ajuns în comerţ – în mare parte în localuri de tip horeca sau vinoteci şi mai puţin în supermarketuri -, unele sticle fiind exportate către Italia sau Germania, însă “focusul principal este România”. Preţul pentru o sticlă variază între cinci şi 18 euro. Vorbeşte despre ţara în care a ales să investească drept una cu tradiţie în viticultură, atât în producţie, cât şi în ce priveşte obiceiurile de consum: “Dacă standardul general de viaţă creşte, va creşte şi consumul de vinuri; asta a fost cheia din spatele ideii de afacere”.

    VORBEŞTE CU DRAG DESPRE LOCALNICI ŞI ABILITATEA LOR DE A ÎNVĂŢA REPEDE, dar tonul se schimbă când face referire la dificultăţile avute de un străin care alege să-şi construiască un business în România. Previzibil, problema cea mai mare se leagă de birocraţie: “Nu am ştiut niciodată care era răspunsul corect. Da nu înseamnă mereu da, iar nu poate însemna şi altceva decât nu”. El crede cu tărie că, pentru a atrage investitori străini, trebuie rezolvat coşmarul birocratic: “E greu să aştepţi aproape doi ani şi să ţi se ceară în fiecare lună alte hârtii. E mai important să te concentrezi pe struguri şi pe vin decât să pierzi timpul cu alte şi alte documente”. Investitorul ia în calcul şi posibilitatea de a dubla producţia pe termen lung, în funcţie de rezultatele obţinute de sortimentele lansate pe piaţă. “Nu ne pare în niciun fel rău că am ales România, deşi în anumite momente a fost dureros.”

  • Reportaj: Răţuşca cea urâtă a Italiei – GALERIE FOTO

    Parfumul mării, farmecul discret al orăşelelor, ospitalitatea localnicilor sunt doar câteva din lucrurile care-i rămân în minte turistului ce străbate regiunea. Aflată pe coasta Mării Adriatice, Puglia se întinde până puţin mai sus de Foggia la nord şi până unde se termină tocul cizmei la sud, la câţiva zeci de kilometri depărtare de Lecce. Cel mai mare şi mai cunoscut oraş al regiunii este însă Bari, unde de altfel am şi aterizat într-o sâmbătă noaptea, nu cu mult înainte de miezul nopţii, după ce avionul s-a lăsat aşteptat circa 40 de minute.

    Internetul nu ridica în slăvi oraşul Bari, care numără undeva în jur de 300.000 de locuitori. Şi cum “preaputernicul” internet dă tonul şi ajută în planificarea celor mai multe călătorii, am decis ca nici măcar să nu înnoptăm în Bari (oraş pe care l-am descoperit ulterior şi care este o combinaţie între cartierele tradiţionale ale Romei şi oraşele-port din Sardinia). Am optat pentru un mic oraş port situat la 50 de kilometri mai la nord. Trenul ne-a lăsat undeva la miezul nopţii în gara micuţului, dar cuceritorului Bisceglie.

    Cum la ieşirea din gară părea că taxiurile stau bine ascunse, am întrebat cum putem găsi sau comanda unul care să ne ducă la hotelul de pe malul mării pe care îl alesesem pentru scurta şedere. De la gară am fost trimişi în misiunea “să găsim un taxi” înspre centrul oraşului, aflat la cinci minute pe mers pe jos. Ca şi prima dată, şi acum taxiurile s-au lăsat aşteptate. Din vorbă în vorbă şi din întrebare în întrebare am aflat că alesesem “un oraş mult prea mic pentru a găsi taxiuri la tot pasul. Există doar două taxiuri în tot oraşul şi pe ele le găseşti doar dacă ai noroc”.

    Am decis însă să nu renunţ, ştiind că hotelul se găseşte la câteva zeci de minute de mers pe jos de centru, ceasul bate miezul nopţii şi nu peste mult timp numărul celor care vor putea să ofere indicaţii va tinde spre zero. Eram cu atât mai încurajată cu cât la întrebarea cum ajungem la hotel primeam mereu acelaşi răspuns: “Pe jos? Ohhh, dar e mult de mers pe jos… prea mult”. “Prea mult”, am aflat mai apoi, însemna adesea chiar şi 30-40 de minute.

    Norocul ne-a surâs însă când o plimbare pe malul mării până la hotel părea singura soluţie. “Mergem în direcţia hotelului şi, dacă vreţi, vă putem lăsa noi”, ne spune un grup căruia cu nici cinci minute înainte îi cerusem indicaţii. Am acceptat rapid că o plimbare cu maşina sună mult mai tentant decât o plimbare lungă prin întuneric şi într-un oraş necunoscut. Aveam să înţelegem ulterior că drumul nu era nici foarte complicat, nici foarte lung, dar maşina a fost binevenită.

    Discuţiile cu grupul celor patru italieni – două cupluri cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, potrivit estimărilor proprii – s-au desfăşurat în timpul scurtei călătorii cu maşina atât în engleză, cât şi în italiană. Prima întrebare, aşa cum era de aşteptat, a fost ce facem în Bisceglie. Apoi de unde venim. Şi mare le-a fost surpriza când au aflat că suntem români şi nu britanici. “Vorbiţi bine engleza. La noi, doar profesorii vorbesc cursiv engleza. Dar din câte ştim noi, românii învaţă repede şi pot vorbi fluent mai multe limbi, nu?”, spune una dintre italience într-o engleză cursivă pe care ne explică însă că a învăţat-o când a mers cu jobul patru ani în SUA. Doi dintre însoţitorii noştri nu vorbeau şi nici nu înţelegeau deloc engleza.

    Păreau însă dornici să ştie cât mai multe informaţii despre noi, România şi planurile noastre de călătorie. Le-am răspuns pe rând la întrebări şi le-am expus planul de călătorie pe care l-au aprobat rapid. Între timp am ajuns la hotel, unde ne-am luat rămas bun. Ce început bun de călătorie!

    Zilele următoare s-au scurs fără incidente majore, asta dacă nu luăm în considerare ploaia care a părut că ia cu asalt sudul Italiei timp de două zile. Şi totuşi nici măcar ploaia nu a avut forţa să umbrească farmecul pe care micile oraşe din regiune îl au. De la nord spre sud ele stau aliniate astfel: Trani, Bisceglie, Molfetta şi Giovinazzo. Ceva mai la sud, pictate în alb, se întind Ostuni, Alberobello şi Locorotondo.

  • Pe meleaguri piemonteze

    ALBA: Oras medieval, este una dintre capitalele gastronomice ale Italiei, renumit pentru trufe albe si vinuri. Una dintre principalele atractii culturale este catedrala de caramida rosie San Lorenzo, ce dateaza din secolul al XII-lea. Pentru amatorii de specific culinar local se recomanda Bar Pettiti, cu delicioasele sale prajituri si produse de patiserie, sau unul din restaurantele de moda veche.
     
    CANELLI: Localitate inconjurata de viile de unde se recolteaza strugurii Moscato, din care se produce vinul spumant Asti. In zona se gaseste castelul familiei Gancia, pioniera in domeniul vinului spumant in Italia, care produce in ziua de azi 20 de milioane de sticle de spumant pe an. Cele mai frumoase locuri de cazare din Canelli se afla de fapt mai sus de oras, ascunse printre vii, cum ar fi La Casa in Collina, transformata dintr-o ferma veche intr-o pensiune cu privelisti superbe.
     
    GOVONE: Situat in zona Roero, gazduieste unul dintre cele mai frumoase castele din partea locului, care aduce cu un Versailles la scara mai mica, decorat cu fresce, statui de marmura, tapiserii chinezesti si candelabre de cristal. Se recomanda sederea la pensiunea Sogni e Tulipani (“Visuri si lalele”), un vechi conac renovat cu grija de proprietarii sai actuali.