Cine n-a parasit tara sa si n-a trecut prin vama de la Rusava nu poate avea o idee giusta de torturele la care este supus nenorocitul calator, mai cu seama daca din pacatele sale va avea cu dansul tutun sau vreun alt articol colonial. Asta scria N. Filimon pe la 1860 in jurnalul sau de calatorie Escursiuni in Germania meridionala.
Autorul povesteste cu ironie despre legendara vigilenta a vamesului roman pentru tot ce insemna colonial: cafea, tutun si altele asemenea. Si despre taxele usturatoare pe care le plateai pentru un asemenea lux. In fond, asta inseamna vames, nu? Ei bine, in zilele noastre, vamesul si-a largit paleta judecatilor. Altfel spus, a inceput sa-si antreneze simturile pentru chestii abstracte, pentru previziuni: trebuie sa-si inchipuie ce se intimpla daca iti da drumul din sau in Romania. Mai rau e atunci cand legile ii vin in ajutor: mai intai esti considerat vinovat, iar apoi trebuie sa demonstrezi la un ghiseu contrariul…
Filimon descria in secolul al XIX-lea un vames normal care avea datoria sa verifice marfuri cu taxa speciala sau sa descopere marfuri interzise. Indatorire care ar trebui sa fie si azi primordiala. E mai important sa opresti un transport de droguri sau de marfuri ilegale decat sa lasi sa-ti scape cativa romani in Europa cu mai putin de 100 de euro pe zi sau un roman in Romania cu peste 90 de zile in strainatate…
Totusi, astazi la vama senzatia e alta. Esti banuit nu ca ascunzi droguri in anvelope, ca n-ai platit vama pentru cine stie ce marfa, ci, mai grav, esti banuit de fi comis infractiuni mult mai vagi: ai stat prea mult prin UE, probabil ai lucrat fara forme legale etc. La plecare, vamesul se uita la tine si se intreaba daca chiar ai bani sa faci turism prin Europa sau ai de gand sa muncesti pe la vreo firma de constructii din Italia. Incearca sa-ti citeasca biografia viitoare. Nu mai este un vames al marfurilor, ci un vames al sufletelor – el ghiceste intentii! Nu stiu daca ati avut curiozitatea si timpul sa va plimbati cu masina prin Europa. Ostilitatea fata de tine ca roman se reduce paradoxal pe masura ce mergi spre vest. Cele mai multe intrebari le primesti la iesirea din Romania.
Nimic nu se compara cu momentul in care scoti banii si-i fluturi prin fata ghiseului. Aventura incepe asadar cu o violare a intimitatii portofelului… Ungurii sunt deja mai amabili, prin Slovenia inca persista o urma de suspiciune. La intrarea in Italia, o ultima urma de indoiala. Apoi, free as a bird, vorba cantecului. Uiti de nationalitate, uiti de pasaport pentru ca poti sa zburzi prin Franta, prin Spania fara sa te intrebe nimeni nimic la frontiera. Pasaportul se pierde printre bagaje…
Abia la intoarcere incepi sa reconstientizezi cele doua elemente vitale: frontiera si pasaportul. Iar daca ai ideea stralucita sa intri pe la Nadlac, constientizarea iti poate iesi pe nas. Ore in sir ca sa intri in tara si mereu aceeasi suspiciune dominanta. Treci pe la doua ghisee consecutive – nu va inchipuiti ca e chestie de eficienta! Vamesii se plimba de colo in colo cu hartoage in mana, cetatenii straini protesteaza cu voce tare, romanii mormaie in barba. Cam acesta e marele control vamal, un control al nervilor…
Pana la urma, este vorba despre acea senzatie de nesiguranta in ciuda actelor in regula. E vorba despre: A, te dai nevinovat? Lasa ca-ti gasim noi ceva. Iar ultimul scandal cu pasapoartele nu face decit sa amplifice respectiva senzatie. Sa recapitulam: brusc, cateva mii de romani raman fara pasaport, presa explodeaza, romanii plecati refuza sa se mai intoarca, balbele autoritatilor etc. Se afla ca ordonanta fusese data cu ani buni inainte de guvernul PSD ca sa le inchida gura celor de la Bruxelles.
Si, dupa obiceiul stiut, a fost o lege care nu se aplica. Adica, sa fie si ei multumiti, si noi… Un impaciuitorism tipic: legile sunt doar pentru UE, iar noi ne facem cu ochiul. Oare cate legi in latenta de acest gen stau sa ne mai loveasca in plin?