Cum a inceput totul
TI: Am fost martor indeaproape la ce s-a intamplat si e o
diferenta intre ceea ce se citeste in presa si ceea ce se intampla
in realitate, nu numai pe plaiuri mioritice, ci peste tot, inclusiv
la New York. Prima picatura de sange pe care am vazut-o in apa a
fost in decembrie 2006 si atunci am simtit, datorita experientei pe
care am acumulat-o in 12 ani pe Wall Street, ce se va intampla. Cu
toate acestea, s-a depasit ceea ce puteam sa imi imaginez. Exista
un worst case scenario pe care l-am intuit la inceputul lui 2007;
inca n-am ajuns acolo, dar se poate ajunge acolo. Din punct de
vedere financiar, ma asteptam ca pierderile sa fie de 1000 de
miliarde dolari. Nu s-a ajuns inca acolo, dar se va trece de acest
prag. Deci, inca nu s-a terminat.
BM: Ce s-a intamplat in decembrie 2006?
TI: Practic, un bond, un mortgage bank securities emis, nu
intamplator, de Bear Stearns, a pierdut 15 puncte procentuale (15%
– n.red ) peste noapte. Ca sa pierzi 15 puncte peste noapte era
ceva aproape fara precedent. Deci un bond, de la 100 de dolari s-a
dus, sa zicem, la 80 ca valoare, peste noapte. Si atunci s-a
pierdut. Toti cei care detineau bonduri nu stiau cum sa mai scape
de ele, chiar daca Bear Stearns, emitentul, dadea asigurari ca
exista cash flow in structura. Unii au incercat sa scape din
aceasta situatie, iar altii au luat-o ca atare si au mizat pe
faptul ca o sa-si revina, e doar o banca si s-au mai vazut scene de
genul asta. Cine a reactionat primul s-a felicitat, cine nu, plange
si azi. Acela a fost doar primul semn. Pe urma, a urmat februarie,
cand au urmat primele semne de blocare a structurilor numite CDOs
(Collateral Debt Obligations – n.red). In speta, Merrill Lynch si
Citi, impreuna, au emis in jur de 50-60 de miliarde de CDOs. Una
dintre optiunile lor era sa le emita la discounturi (pe care le-au
cumparat tot ei, cu mici exceptii – equity tranch), sa le dea
drumul pe piata si sa vada cat absoarbe piata cu noile conditii
care incepeau sa apara (si prin noile conditii vreau sa zic ca deja
se simtea un val de delinquancy crescand si asta a schimbat toata
structura de liability). Lumea incepuse sa-si faca noile socoteli
pe noile conditii.
BM: In momentul acela, unde lucrati dumneavoastra?
TI: La Fortis si ma ocupam exact de CDOs. Eram numarul 12 mondial.
Cand am venit aici, am venit ca liber profesionist, pentru ca
Fortis-ul s-a inchis.
BM: Ce a stat la baza deciziei de a va intoarce in Romania?
TI: Pe langa motivele profesionale, au stat si motive
personale.
BM: Dar a cantarit si ceea ce se intampla atunci pe Wall Street, in
decizia dumneavoastra?
TI: Indubitabil!
BM: Daca ar fi sa le transformati in procente?
TI: Sunt de meserie matematician si ar trebui sa dau o cifra. Un
raport corect ar fi 50-50.
Din sectia lui Petre Roman pe Wall Street
BM: Sunteti matematician. Unde ati terminat si in ce an?
TI: In tara, am inceput Politehnica in ’87, am fost olimpic la
mate. Pe vremea aia nu prea aveai multe optiuni si am facut
Politehnica, sectia lui Petre Roman. In ’90 am schimbat macazul
pentru ca ma bucur de un anumit simt si anume de a vedea lucrurile
in viitor. E ca in sah: unii vad doua miscari, altii vad 10, unii
vad toata partida. Eu inca nu vad toata partida, dar vad destul de
multe miscari. Si mi-am dat seama ca lucrurile se vor strica, asa
ca am intrat pe partea economica. In ’90, am intrat la Cibernetica,
facand parte din prima generatie cu doua facultati la zi. Le-am
facut in paralele – anul IV-anul I, anul V-anul II. In ’92 am
terminat Politehnica si in ’95 Cibernetica.
In ’96, lucram deja, pe la P&G si am primit o bursa sa fac
MBA-ul in State, unde am plecat fara sa ma uit in urma. Am terminat
cu 3,95 din 4. Am avut o singura nota de B si in rest am avut numai
A. Era, de fapt, singura optiune pentru a prinde un job acolo.
Fiind matematician si placandu-mi finantele, nu mi-am dorit decat
sa ajung pe Wall Street.
Am avut o oferta de la Citi Bank pe care am acceptat-o imediat, nu
pentru ca as fi avut altele mai slabe si am fost trader la Citi din
iunie 1998 pana in 2001, chiar inainte de 11 septembrie. Am facut
trading la New York, apoi la Londra si apoi, din nou, la New York.
Asa era programul. Deci, am lucrat un an la Londra. Am facut FX si
Interest Rate Derivatives. Apoi am intrat intr-un hedge fund, tot
pe trading, pe urma am intrat pe partea de risc (in 2002 fiind o
alta criza, incomparabila cu cea de astazi – atunci cand a fost
colapsul dotcom). Dupa asta am intrat in Deutsche Bank, pentru
putin timp, pe partea de risc si pe urma am intrat in spatiul
credit. Atunci incepusera produsele de credit si am intrat la JP
Morgan, ca Risk Manager. Sa nu se inteleaga gresit: eram
vicepresident, dar ca nivel profesional, nu executiv. Eu manageriam
riscuri, nu oameni si optiunea asta am avut-o inca de la inceput.
Puteam sa intru pe management sau pe tehnic. Eu am ales
tehnic.
BM: Fiecare mutare a insemnat si o urcare in ierarhia companiei sau
ati mers pe aceeasi linie?
TI: Eu am fost associate, associate vicepresident, acum, in ultimul
loc, eram senior vicepresident, dar nu asta conteaza. Eu am o
vorba: poti sa ma numesti si portar, daca fac ceea ce trebuie si
bine, asta e tot ce conteaza.
“Am invatat sa fiu eficient si egoist”
BM: Haideti sa cuantificam: dispuneati de un anumit buget?
TI: Cand eram trader, aveam, normal, un buget, dar nu atat de mare,
pentru ca eu nu lucram pe investment, unde e mai mult volum. Cum am
mai spus la inceput, am avut doua optiuni: fie sa intru in
management, fie sa cunosc. Am ales sa cunosc. De ce? Cred ca e
evident. Cine stie, face, cine nu stie, face powerpoint sau scrie
emailuri. Si asta vad si aici, in Romania. Eu cunosc subiectul. In
ceea ce stiu, stiu, unde nu stiu, las pe altii.
BM: Fata de structura unei institutii financiare din Romania, cum
sunt lucrurile acolo? Ca sa putem face o paralela.
TI: N-am lucrat in banci ca sa-mi dau cu parerea. Cunosc cateva
persoane care lucreaza in banci si am intalnit si personalul
dintr-o banca. Comparatia, din punctul de vedere al nivelului
profesional este incomparabila. Am lucrat in cateva locuri de pe
planeta asta, doua mai importante, New York si Londra, unde,
intr-adevar, in ordinea asta, chiar se da ora exacta pe piata
financiara. In afara de ele, nu exista volum de tranzactii, nu
exista sofisticare, nu exista investitori. Nivelul tranzactiilor pe
BVB e mai mic decat nivelul tranzactiilor pe care il faceam eu
singur intr-o zi. Profitul unui trader e mai mare decat profitul
unei banci de aici. Sunt deskuri care fac 300 de milioane profit,
pe an. In Romania, putine sunt bancile care fac 300 de milioane
profit pe an. Acolo erau 15 oameni care faceau asta, aici sunt
10.000 de muncitori. E vorba de eficienta. Doua lucruri am invatat
acolo: sa fiu eficient si sa fiu egoist. Nu-l regret pe niciunul.
Intorcandu-ma aici, mi-am dat seama ca si ceilalti din jurul meu
sunt egoisti, asa ca nu e o cauza pierduta si, la urma urmei, e
vorba de afaceri. Nu trebuie sa fim prieteni. Trebuie doar sa
conducem o afacere.
In termeni de comparatie, aici sunt foarte multi oameni
supraplatiti, in ciuda a ceea ce se spune. Am facut un training la
o banca…slab…slab, in functii in care nu aveau ce sa caute. Dar
asta este piata. Mai mult de atat nu avem.
BM: V-a schimbat Wall Street-ul?
TI: Nu, eu am ramas la fel de cand ma stiu. Asa eram si cand eram
in tara.
BM: In ’98 gandeati la fel? Aveti aceeasi viziune in
business?
TI: Da. Nu imi place sa pierd timpul. Ca o paranteza, daca cineva
intarzie mai mult de cinci minute la intalnire, plec.
Wall Street-ul a primit ceea ce merita
BM: Spuneati mai devreme ca nu trebuie sa fim prieteni ca avem o
afacere de condus. Asta este o regula generala pe Wall Street? Ca
in Romania se cam practica cumetria.
TI: Sa va dau un exemplu foarte simplu: sa presupunem ca suntem
prieteni. Si nepoata sau nepotul dumneavoastra vrea sa se angajeze
aici, unde sunt eu mare director. Dumneavoastra imi dati un
telefon: nu vreti sa il angajati pe X,Y,Z? Ok. Sunt doua situatii:
daca cunoastem subiectul, cu cea mai mare placere, il vad la linie
cu altii, dar sa mergem pe supozitia ca eu nu stiu nimic despre el
si il angajez pentru ca mi l-ati recomandat dumneavoastra. Si ii
dau un dolar, dar el imi produce de 80 de centi. Pai, nu mai bine
ii trimit eu prin cec 20 de centi acasa si sta degeaba? Daca cineva
nu iti obtine 2, 3 tu de ce sa-i dai 1? Ca aici nu e o actiune de
caritate. Aici sunt foarte multi oameni pe un departament care nu
cunosc subiectul. Vestea buna este ca a crescut calitatea lor fata
de ’96, cand am plecat eu. Totusi, calitatea lor este foarte slaba.
Ce castiga, castiga prin experienta.
BM: Dar Romania va place, dupa 10 ani?
TI: Sunt plecat din ’96 si au fost si momente triste prin anii ’98,
’99, 2000. Acum e mai bine decat acum patru ani. De ce e mai bine?
Se vede. Pentru ca au venit bani de afara. De cand s-a schimbat
legea si investitorii pot cumpara real assets si pot repatria
profiturile, a fost un inflow masiv. Bine, masiv la scara Romaniei.
Daca noua ne-a luat 10 ani ca FDI (investitiile straine directe
-n.red) sa totalizeze ceva de nici 25 de miliarde euro, cred ca 50
mld. euro au fost in ultimii trei ani. 10 ani le-a luat sa
investeasca atat si in ultimii 3-5 ani s-a investit de 4 ori mai
mult. Si asta se vede peste tot.
BM: Din perpectiva unui insider, Wall Street-ul are ceea ce merita?
Au cazut ei intr-o groapa pe care si-au sapat-o singuri?
TI: Da. Un umar au pus si Fed-ul si SEC-ul (Security Exchange
Comission – n.red). Ei au participat la inceperea boom-ului
imobiliar, cand au tinut rata dobanzii la 1% vreo doi ani si ceva.
Cand rata dobanzii este scazuta, lumea se duce sa ia imprumuturi
pentru case, vacanta, isi ia barci. Acesta a fost doar inceputul.
Pe urma s-a ajuns la o escaladare aproape fara control a
preturilor. Rata de crestere este cu mult sub ceea ce este aici.
Chiar si fata de Londra este cu mult mai mica. In toata Europa,
piata de real estate este cu mult peste ceea ce se putea, dar,
stiti cum este, tot ceea ce se duce sus repede cade mai abrupt
decat s-a dus. Si asta se va intampla si aici.
BM: Adica se va misca piata? Va cobori?
TI: Da. Nu exista echilibru intre asseturi si puterea de cumparare.
Lumea asteapta ca daca au crescut salariile in ultimii 3-4 ani, asa
vor creste la infinit. Nu, nu, nu. Lucrurile se vor schimba. Bine,
sunt mai multe motive care vor duce la caderea pietei imobiliare.
In primul rand, ca este vorba de un boom. Si ca orice balon, se va
sparge. Ca sa ne intoarcem la intrebare, raspunsul este ca da, Wall
Street-ul isi merita soarta. Ei au creat ce e in jurul lor, dar, in
ciuda nivelului de evolutie si sofisticare a pietei, si-au luat-o
inainte. Au evoluat atat de rapid incat nici ei nu mai stiau la ce
sa se astepte, care era magnitudinea riscului la care sa se
astepte, iar forurile tutelare, responsabilii, nu au avut
cunostintele sa puna niste frane.
Dupa parerea mea, cuvantul crizei este unul singur: nu subprime, ci
leverage. Adica, pentru fiecare asset de un dolar eu creez de 10-15
ori mai multe produse derivate. 1 la 1 inseamna hedging, dar 1 la
15 inseamna deja speculatie. Prea mult!
BM: Spuneati ca biroul unui trader face un profit de 300 de
milioane de dolari. Vorbim despre 300 de milioane de biletele
verzi?
TI: Nu, de profit efectiv. Acolo e pe profit, nu pe zambete.
Trebuie sa vezi cifra ta cat mai mare in verde si cat mai mica in
rosu sau deloc in rosu. In fiecare secunda, vezi rezultatul muncii
tale.
BM: Ati fost o persoana stresata?
TI: Am fost o vreme si stresat pentru ca erau bani multi. Dar la
mine n-au contat niciodata banii decat la inceput, normal. Din
momentul in care am vazut primul pachet de relocare, banii nu mai
existau pentru mine. In Romania existau. Dar cand am ajuns in
State, nici nu stiam cand imi intrau banii in cont. Deci, nu traiam
de la luna la luna sa ma gandesc ca trebuie sa-mi intre banii ca am
nu stiu ce de platit. Puteau sa nu ma plateasca si sase luni de
zile. Pentru mine devenise o provocare intelectuala. Trebuia sa fac
bine ceea ce faceam.
BM: E aceasta abordarea corecta? Dumneavoastra ati fost un
matematician care, la un moment dat, impins de valtoarea de pe Wall
Street, a devenit un soi de poet al actiunilor, daca e sa facem o
metafora. E corect? Ati avut in spate presiunea unui grup de
actionari, nu?
TI: Nu. Am avut in spate rezultatele muncii mele. Esti trader atata
timp cat faci bani. Dupa ce nu mai faci bani, nu mai esti acolo.
Sansa asta nu o are oricine si cand ti se ofera sansa sa intri
intr-o familie atat de mica, trebuie sa dovedesti increderea care
ti s-a oferit. Ca asa oricine poate spune ca e destept, dar trebuie
s-o dovedesti. E un anumit set de aptitudini care te fac trader si
am avut de furca la inceput, crezand ca daca am un IQ foarte mare
voi avea succes peste noapte. Sub nicio forma. Cel mai mare secret
ca sa devii un bun trader este sa-ti accepti greselile. Trebuie sa
admiti ca poti gresi. Trebuie sa-ti limitezi pierderile si sa-ti
maximizezi castigurile. Si 50-50% daca reusesti sa faci, si tot
faci bani daca stii cum.
“E un colaps financiar”
BM: Este o criza in adevaratul sens al cuvantului sau este o
reasezare a pietei financiare?
TI: E o criza. E un colaps financiar. Pai nu vedeti ca sunt state
in lume care nu-si permit sa nationalizeze? Belgienii au vrut sa ia
Fortis si cand sa plece si-au dat seama ca nu pot. De ce? Pai, una
e America si alta e Europa. Toate tarile combinate din UE nu fac
cat tot PIB-ul Americii, ba chiar mai putin. Una e puterea Americii
si alta e puterea Europei. Germania a putut sa mai faca fata, UK a
putut. Sa vedem cand vor veni si alte tari care sa le urmeze
exemplul. Romania nici nu intra in calcul.
BM: Spuneati ca in momentul acesta piesele de domino inca se mai
prabusesc.
TI: Oooo, stati sa ajunga la noi.
BM: Si cam cat mai poate dura chestia asta?
TI: Nimeni nu stie. Eu mi-am luat toate deciziile cand a fost
momentul si toate asseturile mi le-am transformat in lichiditati.
Si alea au suferit. Cineva care si-a pus banii in ’82 sau ’83, dupa
25 de ani, are 25% din cat a pus. Trebuia sa aiba cu 2,5 chiar de 3
ori mai mult. Uitati-va unde sunt toate pietele: cad zi de zi.
Cumperi financials la 10 dolari, de la 80 de dolari, cat erau
inainte. Bear Stearns erau 145 in varf. Astazi sunt cativa centi
sau nici nu mai exista, sunt zero.
BM: Deci mantra cu cash ramane.
TI: Cash is king. Daca aveti cash, tineti-l. Nu-l bagati in nimic,
nici in banci.
BM: Va tenteaza bogatia?
TI: Nu. Nu-mi pasa de asta. Eu vreau doar sa fiu foarte bun in ceea
ce fac. N-am avut masina mea de cand ma stiu. N-am lucruri de
valoare, nu-mi pasa. La birou vin cu metroul. Cand veneam in tara,
toti prietenii ma intrebau in primul rand cat castig acolo si la
inceput am vrut sa par serios si pe urma am renuntat pentru ca
incercam sa le spun ce fac eu la banca si nu intelegea nimeni ce
fac (bine, am vorbit cu presedinti de banca de aici, din Romania,
si de la jumatatea CV-ului in sus nu intelegeau despre ce e vorba
si nu pentru ca era in engleza), asa ca le-am spus ca sunt la o
banca, la ghiseu, dau bani. Ma intrebau daca fac bani multi si le
raspundeam ca depinde de la cec la cec. Nimeni n-a stiut niciodata
cati bani am facut acolo.
BM: Dar ati facut bani multi?
TI: Am facut.
BM: Dormiti linistit?
TI: Am un somn perfect. Doua lucruri am perfecte: somnul si
memoria.
BM: Dar, in momentul asta, provocarile despre care vorbeati pe Wall
Street, le regasiti aici?
TI: Aici? Aici nu-i nimic.
“Am facut un deal de cinci miliarde de dolari intr-o
secunda”
BM: Sunteti cinic?
TI: Da
BM: E bine?
TI: Mie asa imi place.
BM: Ati plecat cinic sau ati devenit acolo?
TI: Cred ca eram de aici.
Imi place sa ma pastrez low profile.
BM: Un low profile care invarte sute de miliarde. Interesant.
TI: Nu sute de miliarde. Cel mai mare deal pe care l-am facut
vreodata a fost de cinci miliarde, intr-o secunda, iar cel mai mare
profit a fost de 70.000 de dolari, intr-o singura tranzactie.
BM: Dar v-ati temut vreodata ca poate faceti o miscare gresita sau
nu era timp pentru asa ceva? Ati avut emotii?
TI: Da, am fost stresat si a fost o perioada cand, din cauza asta,
luasem in greutate si cred ca atunci a fost momentul in care am
decis sa ma mut din trading in risk, sa o iau mai usor. Mergeam
acasa, dupa ce se inchidea piata la noi, pe la 5,6 si ma duceam
acasa, mancam seara si cand ma duceam la culcare la 12, lasam
CNBC-ul deschis ca sa aud in timpul noptii (aud foarte bine cand
dorm. Dorm, dar aud tot ce se intampla) si sa vad ce se intampla in
Asia, in Europa, ca daca se intampla ceva nasol ma afecta pe mine
dimineata. Si daca aparea ceva, ma trezeam, aveam Blackberry si
dadeam mesaje sa-mi inchida niste pozitii daca lucrurile erau
nasoale. Nici azi nu e zi in care sa nu citesc tot ce se intampla
pe lumea asta pentru ca trebuie sa stii tot despre tot. Cu cat stii
mai mult, cu atat mai bine. Cu cat stii mai putin, n-ar trebui sa
mai fii in piata aia.
BM: Eu va dau exemplul lui Warren Buffet care sta fara calculator
in birou, isi bazeaza deciziile pe fler, apropiere umana si mult
mai putin pe cifre. Omul zice ca daca nu stiu in 10 secunde, n-o sa
stiu nici in 10 luni. Dumneavoastra sunteti la un capat, el e la
altul, nu?
TI: Nu, si el e tot acolo. Daca nu stii tot ce se intampla pe lumea
asta, nu castigi, pierzi. Sa revenim la Warren Buffet. Va dati
seama cati oameni are in spate?
BM: Eu sunt constient ca trebuie sa treci prin niste porti ca sa
ajungi in atentia lui. Mi se pare firesc.
TI: Deci, daca el vrea sa investeasca undeva, are o armata de
oameni care se duce in locul respectiv si face ce trebuie el sa
faca. Americanii au stofa de manager, iar romanii nu o au. Asta
este parerea mea si cred cu tarie in ea. Revenind la Buffet, el are
o anumita strategie. Altii au alta strategie.
BM: Dar aceasta abordare i-a folosit totusi…
TI: E cel mai mare investitor al tuturor timpurilor…
BM: Planul de salvare conceput de autoritatile americane vi se pare
corect?
TI: Nu. Mi se pare total aiurea.
BM: Exista o alta solutie?
TI: Eu asa am zis.
BM: Daca luam 700 de miliarde si faceam 700 de banci noi sau 7.
N-ar fi fost mai bine?
TI: …cum a facut cu Baby Bells. Ce, n-a luat AT&T, care era
monopol la stat si Baby Bells erau mai puternici decat AT&T?
Acum, AT&T a venit din nou si ei sunt cei mai mari.
“Nu ma mai mira nimic”
BM: … Avem o componenta psihologica destul de importanta in criza
asta. Lumea aude ca a picat Lehman Brothers, a picat
Merrill Lynch. Erau niste nume de referinta. Lumea poate
trai fara ele? Wall Street-ul va mai fi ce-a fost?
TI: E greu de spus daca va mai fi ce a fost, in structura care a
fost, dar de banci de investitii ai nevoie, de produse financiare
ai nevoie. Cine le poate face? Acum, le pot face si bancile simple.
Daca bancile de investitii ca atare nu vor mai exista, solutia va
fi una de conglomerat: banca si banca de investitii intr-una
singura. Cate vor trebui? Nu stiu… Daca le nationalizeaza pe
toate… Oricum, economia nu exista fara banking. Cine spune ca
ce-au facut nebunii aia pe Wall Street… Ce-au facut, au facut.
Isi merita soarta. Cineva trebuie sa plateasca.
BM: Ca fost jucator pe Wall Street, va simtiti in vreun fel
responsabil?
TI: Nu.
BM: Unde se opreste nivelul de responsabilitate?
TI: Daca ai facut sau ai pierdut bani. Daca am pierdut bani, am si
eu de suferit pentru ca nu mai am jobul pe care il aveam.
BM: Dar suturile in fund pe care i le da Congresul lui Fuld, de la
Lehman Brothers, sunt corecte?
TI: CEO-ul, la urma urmei, o sa iasa. Daca inainte de angajare
stockul era de 10 dolari si dupa cativa ani l-ai dus la 50, tu esti
responsabil ca lucrurile au mers bine si trebuie sa fii recompensat
ca atare. Cu cat? Un procent din plusvaloarea pe care ai adus-o.
Daca ai dus-o in jos, ar trebui sa aduci bani de acasa. Daca exista
upside, trebuie sa existe si downside. La el care e downside-ul?
Pai, isi pierde jobul, dar are si un plan de exit. Stiu eu cine a
facut contractul si cine a zis “da” ca sa-si ia ala 100 de milioane
bonus de plecare? Dar, stiti cum e, cu suta aia de milioane mai
traiai 3 secunde. Dar nu i se cuveneau sub nicio forma. Deci e
corect ca i se dau suturi in fund. Deci, inca o data, ca solutie sa
adunam un numar de oligopolisti sau ce va fi si sa continue piata.
Daca nu se iau masuri, si in Europa sunt din ce in ce mai grele, ca
in Islanda unde e catastrofa, e prapad. Bancile alea erau mai mari
decat PIB-ul intregii tari. Trei banci. Doua au dat faliment. Cred
ca a treia moare si ea. Si asta e efectul bulgarelui de zapada: va
deveni din ce in ce mai mare. Unele state nu pot face fata si va
trece peste ei. Inclusiv ai nostri, ca toata lumea spune ca Europa
e safe ca n-a cumparat asset-urile alea, iar Romania e si mai safe
pentru ca noi n-avem niciun cent, dar problema nu e de efecte
directe, ci indirecte. In momentul in care n-ai acces la fonduri
sau costul e extrem de mare, in primii ani, iti mananca din
profitabilitate. Si daca ai nevoie de fonduri te duci pe piata de
capital, care e cum e, si nimeni nu mai da nimanui. Daca spui ca
esti o banca din Romania, nu se uita nimeni la tine, sau iti da cu
16%, cu 20% si cand nu mai ai sa pui la loc, gata, s-a terminat.
Iti ia o zi ca lumea sa stea la coada sa-si ridice banii si daca a
inceput panica asta, s-a terminat. Va cadea banca, dupa banca, dupa
banca, dupa banca.
BM: … noroc ca nu sunt multe. Sunt doar vreo 30.
TI: Sa fie sanatoase! Nici populatia nu-i multa.
BM: Catastrofica viziune
TI: A fost mai catastrofica realitatea decat ma asteptam eu. Nu ma
mai mira nimic.
Cei mai expusi sunt asiguratorii
BM: Cand ati venit in Romania mai exact?
TI: Pe 20 august.
BM: In august, era inca bine, nu? Nu incepuse totusi isteria.
TI: A, ba da. Cand am venit eu, pierderile erau de 485. Acum sunt
la 580, 570. Era rau de tot. Lehman era cu un picior in groapa,
Merrill era cu un picior in groapa s.a.m.d. Si se intrebau
astia care e urmatorul. Si urmatorul ar fi fost RBS… Sunt multi
cu probleme. Cine mai sunt expusi foarte mult? Asiguratorii. De ce?
Ei au cumparat portiunile cele mai mari din structurile astea,
care, chipurile, aveau riscul cel mai mic, dar aveau ca volum…
80% dintr-o structura de 1 miliard inseamna 800 de milioane.
Hai, sa va spun o treaba interesanta. Pierderile astea nu sunt pe
hartie. De unde sunt pierderi? De pe partea de capital. Te duci la
retail earnings si le scazi de acolo, daca ai din ce scade. Pentru
fiecare dolar pe care il pui pe ballance sheet, trebuie sa ai cel
putin 8 centi in capital. Si invers: pentru fiecare capital pe care
il ai, 10 centi, trebuie sa ai un dolar de asset. Pai, daca noua ne
dispar 1.000 de miliarde $, cate asseturi ne dispar? De 10 ori mai
multe. Adica, de zece mii de miliarde mai putine imprumuturi. De
care: ipotecare, de masina, pentru studenti, carduri de credit.
Toate astea vor disparea. Daca dispar, se ruineaza intreaga
economie pentru ca dispare si consumatorul.
BM: Inseamna ca taranul roman care traieste in ograda lui e cel mai
fericit
TI: E si el expus in mod direct desi nu are niciun ban la banca si
niciun imprumut, dar cei care au imprumuturi trebuie sa se
gandeasca de doua ori. Doua lucruri vor contribui la probabilitatea
de default a lor: in primul rand, toate imprumuturile au fost
variabile si s-a luat in primii ani cu 7-8% si dupa cativa ani au
urcat la 12-14% (omul trebuie sa-si ia imprumut fix, nu variabil.
Tu trebuie sa dormi linistit, nu banca) si, in al doilea rand, toti
cei care si-au luat imprumut sunt in euro s.a.m.d. Euro a crescut
de la 3,5 la 4 in 10 zile. Sa nu zicem ca se va duce la 5. Sa zicem
ca va ramane asa. Pai inseamna ca tu platesti cu 15% mai mult in
fiecare luna. Pentru ca tu esti platit in lei, nu in euro. Si cand
ala nu va plati, nu va plati. Bancile nu sunt in business-ul de a
detine case si vor incerca sa le vanda. Cui le vand? Unui numar din
ce in ce mai restrans de cumparatori. Si atunci, ce se intampla cu
valoarea lor, daca sunt mult mai multi vanzatori decat cumparatori?
E o directie clara in jos.
BM: Cat de sigur sunteti de scenariile astea?
TI: Probabilitatea e mai mare de 50%. Nu se intampla poate maine
dimineata, dar tot se va intampla. Eu le-am spus unor colegi din
februarie sa-si vanda casele si le-au vandut doi prieteni de-ai
mei. De ce? Pentru ca aceeasi casa pe care o ai acum o sa o cumperi
cu 30% in decembrie. Deja sunt cu 20% mai putin. E ca in short
selling, desi la ei nu era chiar short selling pentru ca le
detineau. Eu as putea sa fac short selling. Tie iti place, mie
nu-mi place. Iau ceva cu imprumut, o vand, cand cade o cumpar mai
ieftin, ti-o dau tie inapoi, intre timp, am facut un profit, ura si
la gara. Tu ai plans, eu rad.
BM: V-ati intors definitiv? Ati mai pleca din nou?
TI: Nu stiu. N-am niciun fel de responsabilitati si nici nu
vreau.
BM: Miza e pe China?
TI: Globala? Cand eram student, profesorul meu de macro a zis ca nu
vor trece nici 10 ani si China va deveni tara cu cel mai mare PIB.
Cati ani au trecut? Aproape 10 ani si China e deja numarul 3
mondial?
BM: Acum unde vedeti provocarea pe care acum 12 ani o vedeati pe
Wall Street?
TI: La urma urmei, unde a aparut boala, tot acolo apar si doctorii.
Daca ceva se schimba, tot la New York si Londra se va intampla
ceva. Provocari? Daca e ceva interesant, i’m there. Nu ma tine
nimic de nimeni, nicaieri. N-am nicio opreliste. Sunt liber.
BM: Cati dintre colegii dumneavoastra erau la fel ca
dumneavoastra?
TI: Putini. Colegii mei aveau copii, familie. Eu n-am nimic. Si
asta schimba optiunea.
BM: In meseria asta e loc si pentru oamenii asezati, mai
cumintei?
TI: Da. Erau multi care seara se duceau acasa, la nevasta si copil.
Tin minte in 2001, cand aveam un coleg care si-a luat nevasta, si-a
luat copilul si s-a dus in Australia, dar nu toti fac asta. Altii
s-au reprofilat.