Tag: Tom Cruise

  • Tom Cruise i-a interzis lui Nicole Kidman să participe la nunta fiului lor adoptiv. „Nu îndrăzneşte niciodată să nu i se supună”

    Decizia a fost a actorului american, iar fiul său, care este şi el un adept al scientologiei, a respectat-o. Surse apropiate familiei susţin tânărul în vârstă de 24 ani, Connor Cruise, “îl admiră pe tatăl său atât de mult” încât nu îndrăzneşte niciodată să nu i se supună.
     
    Fiul adoptiv al actorului american urmează să se căsătorească cu iubita sa de origine italiană, Silvia. Supranumită “prinţesă a scientologiei”, aceasta s-a mutat, împreună cu familia sa, din Italia în statul american Florida, unde se află unul dintre centrele cultului. Apropiaţii lui Tom Cruise susţin că acesta “îşi adoră” viitoarea noră şi este fericit că fiul său se va căsători cu o adeptă a cultului scientologic.
     
    Connor Cruise şi sora sa adoptivă, Isabella, au fost înfiaţi de cei doi actori în anii 1990. După ce Tom Cruise şi Nicole Kidman au divorţat, în 2001, cei doi copii au rămas în custodia tatălui lor, cunoscut pentru devotamentul faţă de cultul scientologic.
     
    Surse apropiate actriţei susţin că aceasta a dat vina pe biserica scientologică pentru destrămarea mariajului ei cu Cruise şi deteriorarea relaţiei cu cei doi copii. Ideea este susţinută prin refuzul ei de a vorbi despre scientologie şi despre familia sa, dar şi prin absenţa la evenimente importante din vieţile copiilor adoptaţi.
     
  • Tom Cruise amână filmările pentru “Top Gun 2” pentru a învăţa să piloteze avioane de vânătoare

    Actorul în vârstă de 56 de ani este celebru pentru faptul că insistă să îşi facă singur cascadoriile. Astfel, pentru lungmetrajul “Mission Impossible: Ghost Protocol”, el a escaladat celebra clădire Burj Khalifa din Dubai, iar, pentru “Fallout”, a învăţat să facă o săritură complexă dintr-un avion.

    O sursă din echipa de producţie a declarat că Tom Cruise are deja o licenţă de pilot, dar nu acoperă şi avioanele de vânătoare.

    Filmările pentru “Top Gun 2” ar putea fi amânate cu mai multe luni.

    În 2017, filmările pentru “Mission Impossible 6” au fost suspendate timp de şapte săptămâni, pentru că Tom Cruise şi-a rupt un picior în timp ce făcea o cascadorie.

    Lungmetrajul “Top Gun: Maverick”, o producţie Paramount, regizată de Joseph Kosinski, este programat pentru lansare pe 26 iunie 2020.

    Cu o poveste situată în zilele noastre şi tehnică militară modernă, noul film prezintă încercarea piloţilor veterani de a demonstra că pot face faţă noilor tehnologii în domeniu, reprezentate de drone.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Finalul nu e aproape

    E important să menţionez, în caz că mai există cineva pe faţa Pământului care nu ştia asta, că Tom Cruise realizează chiar el majoritatea cascadoriilor. Mi se pare de necrezut cât de mult poate asta să schimbe (în bine, evident) faţa francizei Mission: Impossible. Atunci când teama sau disperarea de pe faţa unui actor e reală, şi spectatorii o vor simţi; lipsa efectelor speciale generate pe calculator e un plus în ziua de azi, iar producătorii lui Mission: Impossible au ştiut să profite la maximum de asta.
    Chiar dacă scenariul are multe scăpări pe partea de logică, scenele de acţiune sunt atât de bine realizate încât firul narativ devine realmente secundar. Cei mai mulţi membri ai echipei se întorc pentru această nouă aventură: Ethan şi echipa trebuie să recupereze trei recipiente cu plutoniu înainte ca acestea să ajungă la un grup terorist numit Apostolii, ridicat pe bazele Sindicatului, grupul desfiinţat de Ethan în filmul anterior. Pare complicat? Acţiunea devine şi mai încurcată, dar recomandarea mea e să lăsaţi la o parte aspectele tehnice şi să vă concentraţi pe acţiune.
    Personajele nu sunt prezente în film pentru a atrage simpatia spectatorilor, singurul lor rol fiind de a participa la urmăriri, explozii şi alte secvenţe memorabile. Chiar şi atunci când Julia – fosta parteneră a lui Hunt – apare în peisaj, pentru a întări sentimentul de pericol care îl înconjoară, rezultatul nu e chiar cel scontat. Şi asta nu pentru că Michelle Monaghan nu e o actriţă convingătoare, ci pentru că miza e deja suficient de mare.
    Mission: Impossible – Fallout a avut un buget impresionant, de 178 de milioane de dolari; nu le plângeţi de milă producătorilor, pentru că filmul a generat din vânzarea de bilete 538 de milioane de dolari (la ora scrierii materialului, filmul rulase de 31 de zile în sălile de cinema). Chiar dacă rezultatele înregistrate până acum îl plasează pe locul 4 din 6 în cadrul francizei, e de aşteptat ca Fallout să mai aducă cel puţin 20-25 de milioane în conturile casei de producţie.
    O scenă din film îl prezintă pe Cruise faţă în faţă cu unul dintre personajele negative, acesta spunându-i: „Finalul de care te-ai temut întotdeauna e aproape“. Văzând reacţia publicului, dar şi a criticilor faţă de Fallout, aş spune că finalul e încă departe.

    Nota: 8,5/10

  • Cronică de film: şi spion, şi contrabandist

    Cruise îl interpretează pe Barry Seal, un pilot care caută diverse moduri de a-şi întreţine soţia şi copiii – în paralel cu activitatea lui, făcea şi contrabandă cu trabucuri. Potenţialul lui este identificat de CIA, astfel că într-o zi este abordat de agentul CIA Monty Schafer (Gleeson), care îi propune să efectueze mai multe zboruri de recunoaştere în America de Sud în numele guvernului. De aici, lucrurile încep să se complice.

    Pilotul nu s-a mulţumit cu banii primiţi de la CIA: se lăcomeşte şi bate palma şi cu Pablo Escobar, celebrul traficant de droguri sud-american, acceptând să transporte cocaină în Statele Unite. Anunţat iniţial pentru lansare la începutul anului, mai exact pe 17 ianuarie, filmul a fost mutat la finalul lunii august din cauza unor probleme în timpul producţiei. Mai exact, în septembrie 2015, în timpul filmărilor ce aveau loc în Medellin, Columbia, doi membri ai echipei de filmare şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit.

    Filmul are un ritm extrem de alert, iar tehnica folosită de Liman la montaj – pe care o regăsim şi în filme precum Edge of Tomorrow sau The Bourne Identity – este una care se potriveşte perfect scenariului plin de momente neaşteptate. Mulţi vor pune la îndoială acurateţea istorică a scenariului, pentru că vorbim până la urmă de o poveste adevărată; sincer, mi se pare un aspect mai puţin important, pentru că niciodată nu vei putea să împaci toate părţile implicate.

    E plăcut să îl vezi pe Tom Cruise interpretând un rol care e bazat mai mult pe personalitate decât pe abilităţile de a conduce motociclete sau de a se căţăra pe clădiri. Cruise e un actor complet, lucru pe care l-a dovedit în filme precum Jerry Maguire sau Vanilla Sky. Deşi e preferat de regizori pentru roluri de acţiune – dovadă şi recentul The Mummy – el arată că poate da profunzime unui personaj, explorând lupta acestuia cu moralitatea.

    American Made e o apariţie binevenită anul acesta, mai ales în contextul în care majoritatea filmelor din 2017 au avut o reală problemă în ceea ce priveşte menţinerea unui ritm dinamic. Chiar dacă anul în curs nu a fost unul extraordinar pentru cinefili, excepţie făcând titluri precum Dunkirk, sfârşitul de an ar putea aduce câteva producţii impresionante: Crimă în Orient Express sau Blade Runner 2049 ar putea să readucă entuziasmul în rândul iubitorilor de film. Până acum, candidaţii la premii sunt puţini şi de cele mai multe ori neconvingători.

    NOTĂ: 7,5/10

  • A apărut trailerul pentru cel mai nou film din franciza “Misiune Imposibilă” – VIDEO

    Filmul este regizat de Christopher McQuarrie (“The usual suspects”, “Edge of tomorrow”) şi îi are în rolurile principale pe Tom Cruise (“Jerry Maguire”, “Misiune Imposibilă”), Jeremy Renner (“The hurt locker”, “American Hustle”) şi Simon Pegg (“Shaun of the dead”, “Hot Fuzz”).

    “Misiune Imposibilă: Ghost protocol”, filmul din aceeaşi franciză lansat în 2011, a avut încasări globale de aproape 700 de milioane de dolari.

    “Rogue Nation” va fi lansat pe marile ecrane la sfârşitul lunii iulie.

     

  • Ce vedem la cinema: “Edge of Tomorrow: Prizonier în timp” (GALERIE FOTO, GALERIE VIDEO)

    Acţiunea filmului este plasată într-un viitor apropiat, în care Pământul este invadat de o rasă extraterestră extrem de ostilă. Întreaga planetă este atacată în mod constant, iar omenirea abia mai poate face faţă.

    Ofiţerul William Cage (Tom Cruise) nu a călcat niciodată pe câmpul de luptă, dar se vede prins subit într-o misiune sinucigaşă. Deşi este ucis în doar câteva minute, Cage se trezeşte în mod inexplicabil la începutul zilei fatidice, retrăind în mod repetat aceleaşi experienţe care s-au încheiat cu moartea sa.

    Ce vedem la cinema: “Edge of Tomorrow: Prizonier în timp” (GALERIE FOTO)
     
    Însă, cu fiecare bătălie purtată, Cage devine din ce în ce mai experimentat şi, împreună cu ofiţerul Rita Vrataski (Emily Blunt), ajunge din ce în ce mai aproape de înfrângerea extratereştrilor.

    Ce vedem la cinema: “Edge of Tomorrow: Prizonier în timp” (GALERIE VIDEO)

    Distribuit de către MediaPro Distribution, filmul “Edge of Tomorrow: Prizonier în timp”  are premiera pe 6 iunie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa,  Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni si IMAX, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Patria (Bucureşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Colours (Alba-Iulia), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Cinema Luceafărul (Vulcan), Centrul Cultural Călăraşi, Cinema Arta (Sibiu).
     

  • Cum arată Schwarzenegger, Tom Cruise, van Damme şi Zorro în Ghana (GALERIE FOTO)

    Multe dintre imagini nu au însă legătură cu versiunea originală, iar în unele cazuri reinterpretările sunt cât se poate de amuzante.