Tag: titulari

  • Coaliţia PSD-ALDE a depus un proiect de lege prin care titularii pot scoate din ariile protejate zonele cu resurse minerale

    „Prin excepţie de la prevederile alin (3), modificarea limitelor ariilor protejate este posibilă, prin scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă titularii deţin licenţe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile, în temeiul legislaţiei minere în vigoare. Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul exploataţiei minere şi drumurile de acces la exploatare să fie în afara ariei protejate. Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate şi limitele exploatării minere va fi păstrată o zonă minimă, tampon, de lăţime 100 de metri pe toată lungimea de grănţuire”, arată o prevedere a articolului 56 din proiectul de lege.

    Alineatul 3 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 prevede următoarele: “(3) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la iniţiativa structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor. În cazul ariilor naturale protejate de interes naţional, fără limite identificate până la aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului prin lege, stabilirea limitelor şi modificarea lor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea custodelui ariei naturale protejate respective, în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul Academiei Române şi cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine pleacă şi cine rămâne în Guvernul Dăncilă. SURPRIZA de la Educaţie

    Până în acest moment, pare cert că Olguţa Vasilescu va continua la ministerul Muncii, Carmen Dan la ministerul Afacerilor Interne, Mihai Fifor la Apărare, Petre Daea la Agricultură, Paul Stănescu la Dezvoltare, care va fi, cel mai probabil, şi vicepremier, dar şi Tudorel Toader la Justiţie.

    Pe de altă parte, ALDE, care a deţinut patru portofolii – Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, şi le va păstra. De asemenea, şi titularii acestor portofolii se vor regăsi în Guvernul Dăncilă, respectiv Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie. ALDE va păstra, de asemenea, şi funcţia de vicepremier, deţinută de Gavrilescu.

    Un alt ministru care se va regăsi în Cabinetul Dăncilă va fi Ioan Deneş, la ministerul Apelor şi Pădurilor, acesta fiind votat recent de CExN al PSD în locul Doinei Pană, dar nu a mai depus jurământul din cauza demisiei lui Tudose.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta Română va livra, la domiciliu, permise de conducere şi certificate de înmatriculare

    Valoarea acordului-cadru este estimată la 31.020.000 de lei, iar durata acestuia este de patru ani. Pe toată durata acordului-cadru se va livra o cantitate minimă de 600.000 de plicuri şi o cantitate maximă de 6.000.000 de plicuri.

    Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, prin serviciul Prioripost, divizia de curierat rapid a Poştei Române. Pentru persoanele fizice, predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de înmatriculare se face pe baza actului de identitate, iar pentru destinatarii persoane juridice, corespondenţa se va preda numai persoanei împuternicite.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro