Tag: Titan

  • Istoria preţurilor apartamentelor din Bucureşti. Cât costa un apartament în anul 1990 şi cât a ajuns să coste acum, după peste 30 de ani

    Piaţa imobiliară a trecut prin diverse încercări în ultimii 30 de ani, una dintre cele mai răsunătoare fiind criza din 2008, cu rădăcini în piaţa de profil, în urma acestora modelându-se şi piaţa imobiliară locală. 

    Provocările şi evenimentele cu impact asupra domeniului imobiliar au apăsat cel mai tare acceleraţia în dreptul preţurilor, motiv pentru care în intervalul 1990 – 2020 preţurile apartamentelor din Bucureşti au cunoscut o creştere spectaculoasă, iar statutul de proprietar a devenit tot mai greu de atins pentru anumite categorii de persoane, spun reprezentanţii platformei Anunţul.ro, administrată de compania Anunţul Telefonic, cu afaceri de peste 8 milioane de lei la finalul anului 2019.

    Achiziţiile de apartamente de către locatari, în primii ani de după 1990, retrocedările de terenuri şi imobile, toate au adus pe piaţa imobiliară valori noi şi astfel s-a născut ceea ce numim astăzi „piaţă imobiliară”, au spus într-un interviu pentru Business MAGAZIN reprezentanţii Anunţul Telefonic, publicaţie de profil care a luat naştere la jumătatea anului 1990. „În primii 15-18 ani piaţa imobiliară a tot crescut, natural, pe fondul cererii tot mai mari de locuinţe, până când a ajuns la bula imobiliară din 2008, când a atins un vârf financiar încă neegalat până astăzi”, transmit oficialii companiei.

    De asemenea, înainte de 1990, în Bucureşti nu erau mulţi proprietari pe „cutiile de chibrituri” în care locuiau, majoritatea fiind chiriaşi, astfel că, în acea perioadă majoritatea anunţurilor publicate în ziarul Anunţul Telefonic erau pentru schimburi sau închirieri.

    „La rubrica «imobiliare» se făceau mai degrabă schimburi sau preluări de contracte, şi nu vânzări-cumpărări. De la început, Anunţul Telefonic a fost ziarul oamenilor care au avut ceva de vândut, cumpărat, închiriat sau căutat loc de muncă/consoartă. De aceea, la început au predominat anunţurile persoanelor fizice care îşi ofereau apartamentele spre vânzare şi închiriere. În timp, pe măsură ce piaţa imobiliară au apărut tot mai des anunţurile agenţiilor imobiliare sau ale dezvoltatorilor imobiliari.” În prezent, pe parcursul unui an, perioadele cu creştere de 10-15% a numărului de oferte disponibile sunt în lunile februarie-martie şi toamna, în intervalul 15 septembrie – 15 noiembrie.

    Însă, printre cele mai notabile diferenţe observate în timp au fost înregistrate pe segmentul preţurilor. „Spre exemplu, preţul unui apartament care a stagnat în prima decadă a crescut constant între 2002 şi 2008 de până la zece ori, deşi dimensiunile, dotările şi utilităţile la apartamentele muncitoreşti din anii 2000 nu difereau fundamental faţă de anii 1990.”
    Garsonierele din majoritatea cartierelor muncitoreşti, precum Titan, Rahova, Colentina, Tineretului, au avut o creştere similară, începând din 2002-2003 până în vârful crizei din 2008, apoi preţurile au scăzut abrupt până la jumătatea valorilor, menţinându-se la acelaşi nivel cu fluctuaţii sus-jos în ultimul deceniu, potrivit informaţiilor oferite de platforma Anunţul.ro.

     „Spre exemplu o garsonieră în Titan costa în jur de 7.000 de euro în 1990, în jur de 8.000 de euro în 2002, ajunsese la 27.000 în 2006 şi la aproape 66.000 în 2008. În 2020 se vinde cu aproximativ 42.000 de euro. O evoluţie mai rapidă şi mai spectaculoasă au avut garsonierele în Băneasa, care în 1990 se vindeau cu 6.000 de euro, în 1992 preţul a ajuns la 12.000, la 42.000 de euro în 2001 şi la 89.000 în 2004 după care preţurile au scăzut abrupt la 56.000 în 2005 şi la 37.000 în 2008. Practic Băneasa a cunoscut criza cu câţiva ani înainte de 2008.”

    Apartamentele cu 2 camere au avut evoluţii similare în perioada 1990 – 2020, indiferent de cartiere, au diferit doar preţurile. Astfel, dacă un apartament cu 2 camere în Titan se vindea în 1990 cu 11.000 de euro, în 2003 ajunsese la 25.000 de euro, „în 2008 aproape atingea suta de mii de euro. Iar în prezent, un apartament cu două camere se vinde cu 64.000 de euro”.

     „În cartierul Aviaţiei, în nordul oraşului, dar şi în centru, la Piaţa Unirii, apartamentul cu două camere a pornit de la 16.000 de euro, a ajuns la 150.000-160.000 în 2008, iar azi se vinde cu 95.000-115.000 de euro, dar preţurile sunt în creştere de câţiva ani. Colentina şi Militari au urmat exemplul Titanului.”

    Apartamentele cu 3 camere se vindeau în 1990 cu 16.000 de euro în Titan sau Drumul Taberei şi cu 21.000 -29.000 de euro în Aviaţiei şi Unirii. În 2005 deja aceste preţuri se dublaseră, iar în 2008 un apartament cu 3 camere costa 123.000 de euro în Titan, 95.000 în Drumul Taberei, 193.000 în Aviaţiei şi 213.000 în Unirii. În prezent se vând cu 70.000 -83.000 în Drumul Taberei şi Titan şi 144.000 -158.000 de euro în Aviaţiei şi Unirii.

    Pe parcurs s-au dezvoltat tot mai multe proiecte rezidenţiale noi, care ofereau alternative la vechile apartamente comuniste, iar în ultima decadă s-a dezvoltat tot mai mult şi segmentul imobiliar de lux, care oferă spaţii mai mari, dotate cu noile tehnologii, „iar astăzi, practic poţi găsi pe piaţa imobiliară de la Bucureşti locuinţe de lux la preţuri de milioane de euro, la fel ca în alte metropole ale lumii.”

    Spre exemplu, în 2019 şi 2020, vor fi livrate peste 25 de ansambluri rezidenţiale cu minimum 200 de apartamente fiecare, conform datelor Coldwell Banker. De asemenea, în 2018 se aflau în construcţie aproximativ 25 de proiecte care aveau programată livrarea a minimum200 de locuinţe fiecare, comparativ cu 13 proiecte în 2017, anual, în Bucureşti şi împrejurimi livrându-se în medie 10.000 de locuinţe noi, potrivit aceleiaşi surse.
     

    În ceea ce priveşte impactul pandemiei de COVID-19 în sectorul de profil, reprezentanţii publicaţiei Anunţul Telefonic spun că statisticile arată o „evoluţie pe ultimele luni cu o uşoară scădere a preţurilor – în jur de 1.000 de euro/unitate, în martie-aprilie-mai, dar care încep să-şi revină din iunie încoace.

    Preţurile au rămas oricum la nivel ridicat comparativ cu anul trecut spre exemplu, când o garsonieră costa 41.000 de euro, iar acum se vinde cu 43.000 de euro. Interesant ni se pare că în primele luni în care s-a reluat activitatea mai intens pe zona imobiliară (iunie şi iulie) am identificat o creştere cu aproximativ 50% a numărului de oferte de închiriere garsoniere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în luna iunie chiar au fost cu 73% mai multe anunţuri de acest tip. De asemenea acest comportament s-a regăsit şi la categoria de închirieri apartamente cu două camere, unde creşterea a fost de circa 30% în ce priveste numărul de oferte disponibile”, au transmis oficialii publicaţiei Anunţul Telefonic.

    Aceştia spun că au constatat o scădere a numărului de anunţuri în aceste luni, în care am funcţionat doar cu site-ul, fără ziar – în perioada martie-mai, însă acest trend s-a schimbat începând cu reapariţia ziarului şi cu ridicarea stării de urgenţă.
     „În luna iulie, de exemplu, numărul de anunţuri de imobiliare, vânzări şi închirieri, a fost de peste 75.000, faţă de 58.000 anunţuri publicate în februarie 2020, o situaţie apropiată de luna iulie 2019, când aveam peste 80.000 de anunţuri.

    Deci, aparent piaţa revine la normal. Din discuţiile avute cu colaboratori de-ai noştri, dezvoltatori imobiliari, aceştia nu au întrerupt lucrul în perioada pandemiei, iar veştile despre continuarea programului Prima casă şi chiar majorarea plafonului sunt îmbucurătoare pentru ei. După un scurt recul în perioada stării de urgenţă, piaţa imobiliară pare să se fi dezgheţat, dar va fi cu siguranţă influenţată şi ea de o eventuală criză economică ulterioară. În fond pandemia nu s-a terminat. Să trecem cu bine peste acest capricios 2020 şi mai vedem ce ne rezervă 2021.”

    De asemenea, reprezentanţii publicaţiei de profil consideră că „chiar dacă pe alocuri pare să fie depăşit de Cluj, Bucureştiul rămâne totuşi capitala şi cel mai mare oraş al ţării, cu un potential de creştere şi dezvoltare încă neatins. E nevoie de o dezvoltare a oraşului pe orizontală, cu înglobarea în mult dorita zonă metropolitană a unor comune şi orăşele limitrofe, în care deja sunt zeci de dezvoltări imobiliare şi în care locuiesc mulţi bucureşteni care muncesc şi fac naveta zilnic în oraş. Acesta va fi cu siguranţă pasul necesar pentru o metropolă europeană şi va ajunge la un moment dat şi Bucureştiul acolo.

    Foto / Marius Spita / Unsplash

  • Metrorex va închide din 26 aprilie unele căi de acces în staţiile Republica, Titan şi N. Grigorescu

    Astfel, în staţia Republica, vor fi închise accesurile dinspre Bulevardul Basarabiei, Şoseaua Dudeşti-Pantelimon şi gara Titan-Sud. În staţia Nicolae Grigorescu va fi închis accesul dinspre Bulevardul Nicolae Grigorescu, iar în staţia Titan va fi închis accesul dinspre Bulevardul Nicolae Grigorescu, Parcul IOR.

    Călătorii vor putea utiliza celelalte căi de acces disponibile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 85% din complexul rezidenţial Citadella Titan a fost vântut prin programul Prima Casă

    Din 2014 complexul se află în portofoliul Premier Estate Management, companie de consultanţă şi vânzări asistate în domeniul imobiliar, care a tranzacţionat vânzările din ultimii doi ani. Amplasat în cartierul Titan, complexul cu o suprafaţă totală de 7.900 mp, include două clădiri eficiente energetic, cu câte 14 etaje, totalizând un număr de 224 de apartamente, dintre care 38 apartamente studio, 114 apartamente cu 2 camere şi 72 cu 3 camere. Preţurile de vânzare au pornit de la 35.000 euro + TVA 5% (pentru garsoniere), 49.000 euro + TVA 5% (pentru apartamente cu 2 camere) şi 65.000 euro (pentru apartamentele cu 3 camere).

    În cadrul ansamblului rezidenţial proprietarii beneficiază de o serie de facilităţi precum zona de relaxare, parcare atât subterană cât şi supraterană, precum şi serviciu de pază 24/24h. Amplasarea sa oferă acces uşor la toate mijloacele de transport – metrou, tramvaie, autobuze – dar şi către Autostrada Soarelui, care leagă Bucureştiul de staţiunile litoralului românesc. Ansamblul este potrivit şi pentru familiile cu copii, deoarece în imediata apropiere se află mai multe grădiniţe şi şcoli, policlinici, spitale şi hipermarketuri.

    „Proiectul Citadella Titan s-a bucurat de un real succes încă de la intrarea sa în portofoliul Premier Estate Management, înregistrând mai multe recorduri de vânzări în aceşti doi ani. Majoritatea proprietarilor sunt tineri care şi-au dorit să se mute într-un ansamblu rezidenţial nou, de o calitate bună şi la un preţ accesibil, iar Citadella Titan le-a oferit un raport foarte bun calitate-preţ” a declarat Andreea Comşa, Managing Director Premier Estate Management.

    Premier Estate a înregistrat în primele 5 luni ale anului vânzări în valoare totală de peste 22 milioane euro pentru apartamente şi terenuri. Cele mai bune vânzări rezidenţiale au fost înregistrate în complexul rezidenţial Asmita Gardens, unde au fost tranzacţionate apartamente în valoare totală de peste 4,5 milioane euro. 

  • Această carte povesteşte soarta tragică a Titanicului cu 14 ani înainte ca tragedia să aibă loc

    Cu toţii ştim povestea tragică a scufundării Titanicului, însă suntem siguri că nu ştiaţi faptul că Morgan Robertson a scris cartea „Futility, or the Wreck of the Titan” în 1898, care spune povestea unui vas numit Titan care s-a scufundat şi despre care se spunea că nu poate fi scufundat. Mai mult de atât, la jumătatea cursei, undeva în oceanul Atlantic, vasul loveşte un iceberg şi nici în cazul lui Titan vasul nu a avut destule bărci de salvare.

    În carte vasul loveşte icebergul într-o noapte de aprilie la 400 de mile distanţă de Newfoundland. Iar Titanicul a lovit icebergul pe 15 aprilie 1912 la o distanţă de 370 de mile faţă de Newfoundland.

    Morgen Robertson a susţinut că ştia foarte multe lucruri despre construirea de vase maritime şi practicile maritime, iar similarităţile dintre tragedie şi povestea acestuia sunt doar o coincidenţă.

  • Apple ar putea lansa o maşină electrică în 2019

    Potrivit unui raport dezvăluit de Wall Street Journal, Apple a stabilit data de lansare pentru 2019. Automobilul dezvoltat de Apple a primit numele de cod Titan, iar leaderii proiectului au primit aprobarea de a-şi tripla echipa, deja numeroasă formată din 600 de oameni, informează The Telegraph.

    Această dată de lansare nu înseamnă neapărat data la care clienţii vor primi automobilul, ci aceasta poate însemna şi momentul când inginerii aprobă caracteristicile principale ale produsului.

    Se ştie încă din luna august a acestui an că Apple este interesată de tehnologia din spatele maşinilor autonome, dar nu se ştia sigur dacă Apple era interesată de construcţia unui asemenea automobil.

    Apple a angajat de-a lungul timpului experţi din industria automotive. L-a angajat pe Megan McClain, fost inginer la Volkswagen, şi pe Vinay Palakkode, cercetător în cadrul Universităţii Carnegie Mellon, un hub în domeniul cercetării al tehnologiei din spatele maşinilor autonome. De asemenea, compania californiană a adus în echipă un fost inginer de la Tesla Motors, potrivit unei postări pe LinkedIn.

    În urma acestei dezvăluiri, acţiunile Apple au crescut pe Nasdaq.

  • Centrul comercial ParkLake, ocupat în proporţie de 70% cu un an înaintea inaugurării

    Centrul va avea 200 de magazine, 23 de restaurante, un cinematograf multiplex şi 2.600 de locuri de parcare în subteran. Cele mai mari şanse pentru a ocupa zona cinematografelor le au cei de la Cinema City.

    Ingo Nissen, managing director Sonae Sierra, speră ca investiţia de 180 de milioane de euro să fie inaugurată în primăvara anului viitor.

    “Cartierul Titan are o densitate de 30.000 de locuitori pe kilometru pătrat, plasând zona pe locul trei între cele mai dense din Europa. Doar Moscova şi Barcelona au o densitate mai mare decât Titan. Am turnat deja 50% din beton, iar acum se poate observa deja şi structura exterioară. Vrem să-l inaugurăm în primăvara lui 2016. Centrul comercial va fi unul prietenos cu mediul, car va reduce consumul de apă şi energie, iar gunoiul va fi selectat şi reciclat”, a spus Nissen, care a precizat că la şantier vor lucra între 500 şi 2.000 de muncitori, iar după inaugurare alte 2.000 de persoane vor avea locuri de muncă.

    Potrivit lui Nissen, centrul comercial va putea deservi 1,5 milioane de locuitori ai Bucureştiului, care pot ajunge la mall în maximum 30 de minute, în timp ce în zona de zece minute locuiesc 500.000 de persoane.

    Retailerul Carrefour va fi coproprietar al terenului, grupul francez luând decizia de a cumpăra suprafaţa pe care va fi amenajat hipermarketul.

    Compania portugheză Sonae Sierra deţine peste 46 de centre comerciale în 14 ţări de pe patru continente, a căror valoare depăşeşte 6 miliarde de euro.

    În România, Sonae Sierra mai deţine centrul comercial City Mall.

  • NASA vrea să trimită un submarin în spaţiu în jurul anului 2040

    Satelitul Titan este unic în Sistemul Solar prin faptul că este singurul corp ceresc în afară de Terra care are lacuri şi oceane lichide pe suprafaţa sa, informează dailymail.co.uk.

    Totuşi, mările şi oceanele de pe Titan sunt alcătuite din hidrocarburi lichide, iar astrofizicienii de la NASA vor să afle ce se află sub suprafaţa acestora. În acest scop, ei doresc să trimită un submarin care să exploreze cea mai mare parte din emisfera nordică a lui Titan, denumită Kraken Mare.

    Având o suprafaţă de 400.000 de kilometri pătraţi şi o adâncime de circa 300 de metri, Kraken Mare este comparabilă ca mărime cu Marile Lacuri din America de Nord.

    Submarinul pe care îl va construi NASA va cântări aproximativ o tonă şi va folosi un sistem convenţional de propulsie electrică într-o misiune de explorare care va dura 90 de zile.

    NASA spune că intenţionează să trimită acest submarin spre Titan cu ajutorul unei nave spaţiale al cărei design va semăna foarte mult cu cel al vehiculului orbital Boeing X-37.

    Acel vehicul spaţial va rezista intrării hipersonice în atmosfera lui Titan, va lansa submarinul, iar acesta se va scufunda pe fundul oceanelor de hidrocarburi de pe acel satelit natural al planetei Jupiter.

    Atmosfera de pe Titan este în mare parte alcătuită din azot şi metan, presiunea atmosferică este de 1,5 ori mai mare decât cea de pe Terra, iar temperatura medie este de -179 °C.

    Potrivit agenţiei spaţiale americane, submarinul va fi alimentat de un generator radiotermic din clasa Stirling care va propulsa vehiculul şi va produce căldură, împiedicând îngheţarea acestuia.

    “Submarinul va observa – şi, poate, se va folosi în cele din urmă – de curenţii de flux, care respectă un anumit ciclu în fiecare zi de pe Titan, ce echivalează cu 16 zile terestre”, au explicat inginerii de la NASA.

    În general, savanţii estimează că submarinul va călători cu o viteză de un metru pe secundă.

    Dacă Kraken Mare este la fel de adâncă pe cât au estimat oamenii de ştiinţă, atunci această mare de pe Titan ar putea determina ca azotul din rezervoarele de balast să se condenseze în lichid şi să determine scufundarea definitivă a submarinului.

    Pentru a împiedica acest lucru, un piston va amesteca tot timpul carburantul din rezervoare, fără să se mai bazeze doar pe presiunea atmosferică pentru asigurarea unei circulaţii eficiente în tancurile de alimentare.

    Designul acestui submarin a fost creat în cadrul Programului NASA pentru Concepte Avansate şi Inovatoare de către Compass Team, o echipă de cercetători de la NASA Glenn Research Center.

  • Contract pentru canalizarea din lacurile Titan, Tineretului, Carol, atribuit firmelor Cala şi Rotary

     Potrivit anunţului de atribuire publicat pe www.e-licitatie.ro, asocierii SC Rotary Construcţii SRL şi SC Cala SA, lider al asocierii SC Rotary Construcţii SRL, i-a fost atribuit, în 17 iunie, contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor necesare construirii sistemului de drenare de la partea dreaptă a Casetei – canalul colector principal sub albia Dâmboviţei, dar şi pentru alte lucrări la sistemul de canalizare şi de evacuare din lacurile Titan, Tineretului şi Carol.

    Valoarea totală a contractului este de 80.264.154,63 lei, din cei doi operatori economici care au depus oferte, asocierea SC Rotary Construcţii SRL şi SC Cala SA având singura ofertă admisibilă.

    Potrivit sursei citate, o parte a contractului poate fi subcontractată Institutului de Studii şi Proiectări Energetice, pentru valoarea de 2.150.000 de lei fără TVA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ELCEN se divizează şi transferă din patrimoniu către două companii noi. Urmează fuziunea cu RADET

     Operaţiunea vizează restructurarea şi eficientizarea activităţii Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), proiectul de divizare fiind publicat miercuri în Monitorul Oficial.

    Potrivit documentului, compania se va diviza iar părţi din patrimoniu vor fi transmise către două noi companii: Societatea Electrocentrale Constanţa, respectiv Societatea Electrocentrale Titan.

    “Divizarea va fi urmată de transferul integral al acţiunilor Electrocentrale Bucureşti şi Electrocentrale Constanţa în portofoliul autorităţilor locale. Pe agendă se mai află fuziunea cu RADET, odată ce Regia Autonomă se va transforma în societate comercială. În urma fuziunii, vom avea un punct comun privind strategia de dezvoltare a SACET-urilor, urmărind creşterea eficienţei şi optimizarea costurilor, ţinând cont de nivelul de suportabilitate al consumatorilor finali. În acelaşi timp, SACET-urile vor putea să dezvolte strategii comerciale de fidelizare a consumatorilor racordaţi la sistem, precum şi de reconectare a celor care au luat decizia de a folosi centrale proprii, pe gaz natural”, a declarat într-un comunicat directorul geneal al ELCEN, Gabriel Ignat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CineGrand va deschide un cinematograf în Centrul Comercial Auchan Titan

     “În perioada imediat următoare va fi deschis un cinematograf, contractul este semnat, operatorul va fi CineGrand din India. Galeria comercială va avea după deschiderea cinematografului 15.000 de metri pătraţi şi este ocupată integral”, a declarat Tatian Diaconu, managing director al Immochan România, companie parte a grupului Auchan, care se ocupă de administrarea Centrului Comercial Auchan Titan.

    Immochan Auchan şi DEGI au investit circa 2 milioane de euro pentru aducerea galeriilor comerciale Auchan Titan şi Iris sub umbrela brandului Centrul Comercial Auchan Titan, care atrage anual 12 milioane de persoane.

    Auchan Titan, primul hipermarket al grupului francez în România, este cel mai mare de pe piaţa locală, cu o suprafaţă de 16.000 metri pătraţi. Hipermarketul este cel mai performant magazin din cele 31 pe care grupul francez le operează în România, în condiţiile în care atrage în medie 35.000 de vizitatori pe zi, cu un vârf de 55.000 de persoane în perioada sărbătorilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro