BusinessMagazin

Tag: tipar

  • Tiparul consumatorului

  • Ultima modă în designul grafic: tiparul ca pe vremea bunicilor

    Un exemplu în acest sens este Centrul pentru Carte din San Francisco (San Francisco Center for the Book), unde toate materialele se tipăresc cu ajutorul maşinilor de tipar înalt. Centrul pentru Carte doreşte nu numai păstrarea tradiţiei tiparului cu litere de metal în relief, ci şi a artei legătoriei cărţilor şi încearcă să câştige cât mai mulţi adepţi, organizând cursuri de iniţiere în această artă.

    Printre cei ce frecventează asemenea cursuri se numără tinerii care studiază designul grafic şi realizează lucrări pe computer, atraşi de posibilitatea creării unei felicitări sau a unei cărţi de vizită lucrate manual sau editori care scot pe piaţă cărţi în tiraje limitate în condiţii grafice deosebite.

    Cei care se aşteaptă să le fie uşor înţeleg, odată ce participă la cursuri, cât de complex este procesul tiparului înalt, cu litere în relief, care trebuie aranjate cu grijă manual. Ca materiale didactice sunt folosite nişte maşini de tipar din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, iar cursurile încep cu lecţii despre întreţinerea maşinilor şi pregătirea cernelurilor necesare, sub îndrumarea unui tipograf cu experienţă.

    Acesta oferă asistenţă cursanţilor sau celor care au terminat deja cursurile, atunci când doresc să folosească echipamentele centrului pentru a scoate tipărituri pe care ulterior le pot comercializa. Cererea de cursuri este în creştere, spun oficialii centrului din San Francisco, ba chiar există deja liste de aşteptare.

  • Aţi citit cartea cărţilor?

    Didactică de cele mai multe ori, avântat eseistică în anumite capitole, “Istoria…” lui Martin Lyons este o carte destinată unor largi categorii de public. Deci nu doar bibliofilor, iubitorilor înverşunaţi ai cărţii, ci şi tuturor acelora care doresc să afle, într-o manieră bine documentată şi într-un stil accesibil, care au fost avatarurile obiectului “carte”, pornind de la fâşiile de bambus antice din China, trecând prin papirusurile egiptene, tăbliţele de ceară greceşti, revoluţionarele codexuri (care au înlocuit decisiv sulurile de pergament) şi ajungând la ipostaza sa tipărită, post-Gutenberg, până în zilele noastre.

    Adică până în veacul XXI, când tradiţionalul obiect, devenit demult sinonim cu cultura (vezi expresia “om cu carte”) e pe cale să fie înlocuit cu Kindle, Nook sau alte e-readers confortabile, care pot stoca o bibliotecă întreagă şi care altoiesc pe textul scris toate avantajele calculatorului (de la mărirea corpului de literă la sistemul de search). Atâta doar că au nevoie de baterii şi sunt sensibile la viruşi, spre deosebire de buna şi bătrâna carte imprimată cu cerneală pe hârtie, şi legată cu aţă tipografică, clame sau lipită cu clei.

    O istorie exhaustivă, cu imagini rare (de la anluminuri la capodopere ale tiparului timpuriu, realizate de Gutenberg şi Aldus Manutius – cel de la care ne-a rămas termenul de aldine), admirabil reproduse şi paginate, care restituie întreaga putere şi magie a cărţii: “Cartea a fost întotdeauna, spune Martin Lyons, mai mult decât un dispozitiv folositor. Printre altele, poate fi un instrument pedagogic, o sursă de inspiraţie religioasă şi o operă de artă. A stat la baza a numeroase religii şi a fost o imensă sursă de putere politică. Creştinismul, iudaismul şi islamul – trei dintre marile religii ale lumii – s-au dezvoltat în jurul unor cărţi sacre.”

    E un alt fel de a spune că istoria cărţii este mai mult decât consemnarea evoluţiei unui obiect, şi că poate, de fapt, ilustra istoria culturii, a mentalităţilor dar şi, la modul generic, a umanităţii din ultimii 2.500 de ani.

    Martin Lyons, Istoria cărţilor, Editura Art, Bucureşti 2011