“Succesiunea este o chestiune dificilă, nu doar în cazul afacerilor conduse în familie, ci şi pentru familile care administrează acele afaceri”, spune Gabriel Sherman, autorul acestui articol publicat pe site-ul bisăptămânalului New York Magazine cu titlul “Moştenitorii – o competiţie în familie, în trei, în cea mai mare parte civilizată, pentru a deveni următorul publisher de la The New York Times”.
Exemplul familiei Murdoch este relevant. Sau al familiei Bingham, clanul care a dominat presa din Kentucky, dar care s-a destrămat în anii 1980. Din punct de vedere istoric, tranziţiile din familia Sulzberger, care conduce The New York Times de peste 119 ani, nu s-au realizat întotdeauna cu uşurinţă. În perioada de început a ziarului, patriarhul Adolph Ochs a întâmpinat probleme foarte mari atunci când a trebuit să îşi aleagă moştenitorul care să preia afacerea: nepotul lui, Julius Ochs Adler, sau ginerele său, Arthur Hays Sulzberger (fiica sa, Iphigene, nu a fost niciodată luată în calcul). Competiţia i-a afectat profund pe toţi cei care erau implicaţi. În 1932, Sulzberger a suferit un infarct cauzat de stres, care i-a paralizat mâna stângă. Un an mai târziu, Adler a suferit o cădere nervoasă şi a petrecut şase săptămâni într-o clinică specializată în tratarea tulburărilor mintale. Ochs a promovat la un moment dat ideea că, poate, ambii moştenitori ar fi putut să împartă coroana. “Nu poate exista decât un singur conducător al unei afaceri”, i-a răspuns Sulzberger. În cele din urmă, Ochs a evitat să ia o decizie. Atunci când a murit, în 1935, testamentul său stipula faptul că Arthur, Julius şi Iphigene trebuiau să rezolve între ei această problemă. Iphigene, având votul decisiv, l-a susţinut pe soţul ei, dar a generat astfel o prăpastie în familie, care nu a mai fost astupată niciodată. Membrii familiilor lui Adler şi Sulzberger au încetat să îşi mai vorbească. În 1959, ultimul urmaş direct al lui Adler a fost obligat să părăsească ziarul.
În zilele noastre, după trei generaţii şi 80 de ani de la decesul lui Ochs, urmaşii lui se confruntă cu o dilemă similară: mai mulţi membri, foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional, provenind din ramuri diferite ale familiei, vor funcţia supremă: publisher la The New York Times. “Clanul” Sulzberger este alcătuit din patru familii, provenind din fiica lui Ochs, iar fiecare dintre ele are propriile ambiţii şi doleanţe. Principala rivalitate se înregistrează între cele mai puternice două ramuri ale familiei: Golden şi Sulzberger. Însă rezultatul final nu este o chestiune care ţine doar de politica familiei. Următorul publisher de la The New York Times va fi responsabil cu menţinerea independenţei celui mai mare ziar din Statele Unite ale Americii, într-un domeniu de activitate, mass-media, care se confruntă cu provocări tot mai mari.
În ultimele luni, autorul acestui articol, Gabriel Sherman, a stat de vorbă cu peste 65 de manageri şi jurnalişti, foşti şi actuali, de la The New York Times, dar şi cu membri ai familiei Sulzberger, consilieri şi prieteni ai acestora, pentru a afla felul în care această familie americană celebră a alcătuit lista scurtă de potenţiali succesori la funcţia supremă a ziarului. Au apărut astfel trei finalişti: Arthur Gregg “A. G.” Sulzberger – fiul în vârstă de 35 de ani al actualului CEO şi publisher Arthur Ochs Sulzberger Jr. -, coordonatorul comitetului care a iniţiat celebrul document “Innovation Report” ce a introdus ziarul american în era digitală; nepotul lui Sulzberger, David Perpich, în vârstă de 38 de ani, posesorul unui M.B.A la Universitatea Harvard, care a lansat cu succes programul de abonamente digitale ale ziarului; şi Sam Dolnick, în vârstă de 34 de ani, fiul unei verişoare a lui Sulzberger, Lynn Golden Dolnick, o membră influentă din cea de-a patra generaţie a acestei familii.
A.G. şi Sam au urcat în ierarhie prin intermediul redacţiilor de ştiri ale ziarului, în timp ce ascensiunea lui Perpich s-a făcut pe o altă filieră – departamentul de business al ziarului. A.G. a fost promovat în funcţia de senior-editor la departamentul “Strategie” în iulie 2014. Două luni mai târziu, Dolnick a fost numit senior-editor la departamentul “Dispozitive mobile”. Apoi, pe 23 iulie 2015, Dolnick a devenit editor-asociat. După o săptămână, un comunicat de presă anunţa că A.G. a primit aceeaşi funcţie. Între timp, pentru a-şi completa experienţa în domeniul redacţiei de ştiri, Perpich, numit senior-vicepreşedinte, în martie 2015, a început să participe la şedinţele comitetului redacţional. “David, Arthur şi Sam au fost puşi în funcţii care sunt considerate ca fiind esenţiale pentru ziar, atunci când ei ar putea să ajungă să îl conducă”, a declarat un fost senior-editor al publicaţiei americane.
Iar acest lucru ar putea să se întâmple într-un viitor care nu pare să fie foarte îndepărtat. Sulzberger a spus, în glumă: “Există o vârstă de pensionare obligatorie pentru toată lumea, cu excepţia mea”. Însă acest lucru nu este adevărat. Potrivit regulamentului intern de funcţionare, Sulzberger, care va împlini 64 de ani în septembrie, va putea să rămână în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie până la vârsta de 70 de ani. Totuşi, el este deja cu trei ani mai în vârstă decât era tatăl lui, Arthur “Punch” Sulzberger, atunci când, în ianuarie 1987, l-a numit pe Sulzberger în funcţia de publisher-asistent, desemnândul astfel “moştenitor” oficial. Atunci când “Punch” a împlinit 65 de ani, i-a cedat fiului său funcţia de publisher cu puteri depline. Prin prisma acestui precedent, familia Sulzberger pare să fi rămas puţin în urma planului programat.
Ceea ce este diferit de această dată este faptul că toţi cei trei candidaţi au pretenţii legitime la funcţia supremă de la The New York Times. “Trebuie să vă spun un lucru şi trebuie să vi-l spun într-un fel care să nu pară o declaraţie de PR. Toţi cei trei sunt cu adevărat foarte buni”, i-a spus editorul-executiv Dean Baquet autorului acestui articol din New York Magazine.
În foarte competitiva redacţie de ştiri de la The New York Times, numirile în funcţiile de conducere sunt “disecate” cu mare atenţie de jurnaliştii acestui ziar, care încearcă să determine gradul de competenţă instituţională al fiecărui manager nou. Aşadar, nu e deloc surprinzător faptul că această cursă foarte strânsă între verişorii din familia Sulzberger reprezintă o formă foarte populară de petrecere a timpului liber în biroul redacţiei. “Perpich este un om condus de cifre. Dacă ar trebui să îl caracterizez printr-un singur cuvânt, acesta ar fi «M.B.A.»”, a spus un fost director executiv al publicaţiei americane. Dolnick are un trecut marcat de câştigarea unor premii pentru scrierea unor articole interesante, dar îi lipseşte experienţa managerială. “Sam este un fel de junior şi are, în principal, o experienţă editorială”, a dezvăluit o sursă, care a lucrat pentru divizia de business a ziarului. Acest lucru înseamnă că A.G. – care beneficiază deja de experienţă managerială şi redacţională, alături de numele de familie, Sulzberger – este considerat, în general, drept marele favorit.
Cei trei verişori acceptă foarte rar, sau chiar deloc, orice sugestie despre existenţa vreunei rivalităţi între ei. “Ei urăsc ideea unei asemănări cu o cursă de cai”, a spus un angajat al ziarului. Şi, de regulă, se abţin să îşi exprime orice pretenţie sau ambiţie. “E vorba de un fel de testament, care ţine de stilul lor personal şi de valorile lor, care îi determină să acţioneze în aşa fel încât să nu îţi dai seama că fac parte din aceeaşi familie”, a spus Kinsey Wilson, noul director al diviziei digitale.
E greu însă de crezut că cei trei verişori nu îşi doresc titlul de publisher. Toţi trei au crescut în spiritul legendar al “familiei” The New York Times, reunindu-se adeseori la Hillandale, în trecut reşedinţa principală pe care familia Sulzberger o deţine în Connecticut, unde copii ale ziarelor erau plasate pe toate băncile din grădinile care înconjoară proprietatea, cu scopul de a le insufla credinţa că familia lor reprezintă un fel de “gardian” al unei instituţii publice. Această formă de îndoctrinare, spune autorul articolului, arată felul în care familia Sulzberger a ştiut să păstreze fiecare generaţie nouă ataşată de instituţia ziarului pe care îl deţine. În prezent, şase din 27 de verişori din cea de-a cincea generaţie a familiei Sulzberger deţin funcţii de conducere în structura organizatorică a ziarului.
Ultima dată când un transfer de putere a fost realizat la The New York Times, Punch Sulzberger a trebuit să le convingă doar pe cele trei surori ale sale în privinţa noului publisher. Acum, decizia va implica un ansamblu complex de interese care concurează între ele, inclusiv o familie în care există 40 de verişori, care vor trebui să se înţeleagă între ei fără ajutorul dividendelor profitabile din trecut, generate de acţiunile pe care le deţineau la acest ziar.
“Am creat un proces foarte bine gândit pentru ca eu, atunci când va veni momentul, să îl anunţ pe succesorul meu”, i-a dezvăluit Sulzberger, în iunie, autorului acestui articol. “Sistemul include un consiliu de directori, pentru că, evident, ei au acţiuni în această afacere; membri ai famliei, pentru că, evident, ei au acţiuni în această afacere; şi o echipă de manageri, pentru că, evident, ei au acţiuni în această afacere”.
Alegerea următorului publisher reprezintă, probabil, cea mai profundă provocare cu care se confruntă The New York Times. Arthur Sulzberger Jr. a introdus ziarul în era digitală şi a protejat stilul jurnalistic al cotidianului, însă următorul publisher nu va putea să îşi permită luxul de a fi un simplu administrator competent. El (pentru ca e aproape sigur că va fi un “el”, nu o “ea”) va trebui să traverseze cu bine ceea ce Kinsey Wilson a denumit “una dintre cele mai turbulente, convulsive, perioade prin care trece mass-media de la Gutenberg încoace”.
În acest an, abonamentele digitale s-au plafonat la 1 milion, o cifră respectabilă, desigur, dar departe de ceea ce ziarul are nevoie pentru a-şi finanţa bugetul de 300 de milioane de dolari. Între timp, veniturile din publicitate continuă să înregistreze un declin ce pare inexorabil, fiind cu 13% mai mici doar în ultimul trimestru. În iarna trecută, ziarul a pierdut şi o serie de angajaţi de valoare, în urma unui val de concedieri colective, inclusiv mai mulţi editori şi editorialişti de top. Şi, potrivit unei păreri larg împărtăşită, vor urma alte concedieri.
