Tag: THE INTERVIEW

  • Sony va plăti despăgubiri de 8 milioane de dolari, după atacul cibernetic generat de “The Interview”

    Acordul la care au ajuns studioul Sony Pictures Entertainment şi grupul de foşti şi actuali angajaţi ai acestuia a fost semnat, luni, la Tribunalul Federal din Los Angeles, informează Los Angeles.

    În virtutea acestui acord, Sony va plăti până la 2,5 milioane de dolari – 10.000 de dolari per persoană – pentru a-i despăgubi pe angajaţii ale căror date personale au fost furate de piraţii cibernetici şi până la 2 milioane de dolari – 1.000 de dolari per persoană -, ca despăgubiri pentru măsurile de protecţie suplimentară pe care acele persoane le-au luat după comiterea atacului cibernetic.

    De asemenea, Sony a fost de acord să plătească până la 3,49 de milioane de dolari pentru a achita taxele legale şi costurile procesului. Acordul va trebui să fie aprobat de judecătorul districtual Gary Klausner.

    Atacul cibernetic a fost comis în noiembrie 2014, cu doar câteva săptămâni înainte ca grupul Sony să lanseze “The Interview”, o comedie cu James Franco şi Seth Rogen, despre un complot fictiv american ce viza asasinarea liderului nord-coreean Kim Jong-un.

    Guvernul american a acuzat Coreea de Nord, declarând că această ţară este vinovată de comiterea acelui atac cibernetic. Autorităţile de la Phenian au negat orice implicare în atacul cibernetic, însă i-au lăudat pe autorii acestuia, spunând că acţiunea lor a reprezentat “o faptă vitejească îndreptăţită”.

    În decembrie 2014, un grup care s-a intitulat “Guardians of Peace” a ameninţat cu organizarea unor atacuri teroriste de tipul celor de la 11 septembrie 2001 împotriva cinematografelor care vor proiecta filmul “The Interview”, determinându-i pe managerii de la Sony să anuleze lansarea peliculei.

    La doar câteva zile după aceea, în urma presiunii opiniei publice, directorii grupului Sony s-au răzgândit şi au anunţat că “The Interview” va avea parte de o lansare într-un număr limitat de cinematografe, de Crăciun. Ulterior, Sony a decis că filmul poate fi descărcat gratuit şi în format digital.

    În ianuarie, Statele Unite au impus noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord ca răspuns la acel atac cibernetic.

    Procesul a fost intentat grupului Sony de mai mulţi angajaţi, care au acuzat studioul hollywoodian de neglijenţă în privinţa protejării colaboratorilor contra furtului de identitate.

  • Şeful Sony a mulţumit susţinătorilor filmului “The Interview”, după atacul cibernetic

    “Libertatea cuvântului, libertatea de exprimare, libertatea de asociere: acestea sunt principii importante pentru Sony şi pentru industria noastră de divertisment”, a declarat Kazuo Hirai, într-o conferinţă de presă, organizată la Las Vegas, cu ocazia salonului anual dedicat produselor electronice, International CES (Consumer Electronics Show).

    “Suntem mândri de partenerii noştri, pentru faptul că s-au împotrivit acţiunilor ilegale de şantaj care au vizat grupul Sony”, a adăugat CEO-ul grupului, care a vorbit pentru prima dată în mod public despre acest caz.

    În urma unui atac informatic masiv comis la sfârşitul lunii noiembrie, Sony Pictures a anulat într-o primă fază lansarea filmului “The Interview”, o comedie ce prezintă o tentativă fictivă de asasinare a liderului nord-coreean Kim Jong-un de către CIA. Guardians of Peace (GoP), un grup de piraţi cibernetici care şi-au asumat responsabilitatea pentru acel atac informatic, au formulat atunci o serie de ameninţări, spunând că vor comite atentate contra cinematografelor care vor difuza filmul.

    Lungmetrajul a fost în cele din urmă proiectat în 580 de cinematografe independente din Statele Unite ale Americii şi este disponibil pe mai multe servicii online ce oferă conţinuturi video la cerere.

    “Vreau să mulţumesc tuturor partenerilor care au făcut ca acest lucru să fie posibil, companiilor mass-media care au susţinut lansarea şi tuturor oamenilor care au mers la cinema pentru a vedea filmul”, a adăugat Kazuo Hirai.

    Statele Unite ale Americii, care au acuzat autorităţile de la Phenian că s-ar afla în spatele acelui atac cibernetic, au înăsprit vineri sancţiunile împotriva Coreei de Nord. Casa Albă a prevenit guvernul nord-coreean, spunând că aceste sancţiuni reprezintă doar “primul capitol” dintr-un set de măsuri ce vor fi luate împotriva pirateriei informatice.

    Coreea de Nord, care a negat că s-ar afla la originea atacului cibernetic comis asupra grupului Sony, a denunţat cu tărie aceste măsuri, criticând refuzul Washingtonului de a iniţia o anchetă comună.

    Potrivit site-ului boxofficemojo.com, filmul “The Interview”, lansat în prima zi de Crăciun şi care îi are ca protagonişti pe actorii James Franco şi Seth Rogen, a obţinut până în prezent încasări de 4,9 milioane de dolari pe plan mondial. Pelicula a generat însă încasări de peste 15 milioane de dolari din vânzările online în prima săptămână după lansarea sa pe internet.

  • Sony Pictures speră să găsească mijloace alternative pentru difuzarea filmului “The Interview”

    Nu am renunţat, nu am capitulat“, a declarat, vineri, la CNN, Michael Lynton, director general al Sony Pictures, la câteva ore după ce preşedintele american Barack Obama a calificat drept “o eroare” anularea lansării filmului, informează AFP.

    Ne-am dorit întotdeauna ca publicul american să vadă acest film”, care prezintă un complot fictiv al CIA pentru asasinarea liderului nord-coreean Kim Jong-un, a spus oficialul Sony, care a calificat piratarea reţelei Sony drept “cel mai grav atac informatic efectuat vreodată asupra Statelor Unite”.

    “După decizia” de anulare a fimului, “am început imediat să căutăm căi alternative pentru a difuza filmul pe diferite platforme. Sperăm ca aceia care vor dori să vadă filmul vor putea să o facă”, a explicat studioul de film într-un comunicat.

    CNN a difuzat interviul cu directorul Sony Pictures la puţin timp după ce preşedintele american Barack Obama a calificat drept “o greşeală” decizia de a nu mai lansa filmul “The Interview”.

    “Mi-ar fi plăcut ca Sony să vorbească cu mine înainte de a lua această decizie”, a spus liderul american în timpul tradiţionalei conferinţe de presă de sfârşit de an.

    Nu putem avea o societate în care un dictator dintr-o parte a lumii poate începe să impună cenzura în Statele Unite”, a mai spus Barack Obama.

    Este păcat că în acest caz, preşedintele, presa şi publicul se înşeală asupra a ceea ce s-a întâmplat de fapt”, a spus directorul Sony, care a precizat că reprezentanţii studioului “au vorbit cu un înalt consilier de la Casa Albă” şi că executivul american “a fost la curent cu situaţia”.

    Pe 24 noiembrie, Sony Pictures a fost ţinta unui atac informatic masiv revendicat de “GOP” sau “Guardians of Peace” (“Gardienii Păcii”, n.r.), atribuit de către Biroul Federal de Investigaţii (FBI) Coreei de Nord. Atacul fără precedent a blocat sistemul informatic al companiei şi a dus la difuzarea pe internet, ilegal, a cinci filme ale Sony, unele dintre ele nelansate oficial.

    Miercuri, în timp ce GOP ameninţa cu atacuri asupra sălilor de cinema în cazul în care “The Interview” urma să aibă premiera de Crăciun aşa cum era programat, principalele lanţuri americane de cinematografe au renunţat la difuzarea filmului, iar Sony Pictures a anulat lansarea peliculei.

    “A fost decizia lor”, a anunţat Sony într-un comunicat, prin care atribuie responsabilitatea anulării lansării acestui film operatorilor sălilor de cinema, o decizie criticată de Hollywood şi catalogată drept un precedent periculos, deschizând drumul spre autocenzură în industria cinematografică.

    “Pentru a clarifica lucrurile: singura decizie pe care am luat-o privind lansarea filmului este să nu o facem de Crăciun, în săli de cinema. Nu putem face asta fără sălile de cinema. Nu am avut de ales”, a explicat Sony.

    Totodată, Sindicatul regizorilor americani (Directors Guild of America, DGA, n.r.) a transmis un comunicat prin care susţinea că atacul informatic asupra Sony a relevat puterea piraţilor informatici şi îşi exprima speranţa unei mişcări de solidaritate din partea Hollywoodului pentru susţinerea Sony.

    “Îi susţinem pe regizorii Seth Rogen şi Evan Goldberg şi sperăm că va fi găsită o cale pentru distribuirea acestui film, într-un mod sau altul”, a declarat DGA într-un comunicat.

  • Presa chineză cataloghează “The Interview”, despre Kim Jong-Un, drept “aroganţă culturală absurdă”

    “Cineaştii americani greşesc atunci când îl iau în derâdere pe liderul nord-coreean Kim Jong-Un”, a mai scris publicaţia care este deţinută de Ziarul Poporului, organ oficial al Partidului Comunist Chinez.

    Comentariul din presa chineză vine după ce Statele Unite au anunţat că “vor răspunde” Coreei de Nord, care a fost identificată ca autor al celui mai grav atac informatic desfăşurat asupra Statelor Unite.

    “Filmul «The Interview», care îl ia în derâdere pe liderul inamicului Statelor Unite, nu poate fi un motiv de mândrie pentru Hollywood şi societatea americană”, potrivit editorialului din Global Times.

    “Americanii cred mereu că pot face glume pe seama liderilor altor ţări doar pentru că sunt liberi să critice şi să-şi bată joc de proprii conducători. Contează prea puţin ce crede societatea americană despre Coreea de Nord şi Kim Jong-Un. Kim este şeful statului. A face glume proaste pe seama sa este pur şi simplu rezultatul unei aroganţe culturale absurde”, potrivit Global Times.

    Cotidianul chinez a lansat un apel la adresa Statelor Unite “să dea dovadă de bune maniere, în loc să arate agresivitate excesivă”.

    Filmul “The Interview”, cu Seth Rogen şi James Franco, prezintă un complot fictiv de a-l asasina pe liderul nord-coreean Kim Jong-Un, cu ajutorul a doi jurnalişti care vor să îi ia un interviu dictatorului. Lansarea în cinematografe a filmului, prevăzută pentru 25 decembrie, a fost anulată, miercuri, de Sony Pictures, după ce un atac informatic asupra serverelor companiei a dus la publicarea pe internet de informaţii confidenţiale, date personale şi chiar filme nelansate.

    Decizia Sony, criticată de Hollywood, dar şi de preşedintele Barack Obama, a venit după apariţia unor ameninţări privind efectuarea de noi atacuri informatice, în cazul în care compania nu retrage filmul. Pe de altă parte, potrivit unor e-mailuri publicate pe internet, care nu au fost autentificate în totalitate, oficialii Sony Pictures erau nemulţumiţi de calitatea producţiei şi estimau, înaintea atacului informatic, că va fi un eşec de box office.

    FBI a identificat ca sursă a atacului informatic Coreea de Nord, ţară care a negat vehement implicarea, dar care a catalogat atacul cibernetic ca fiind justificat.

  • Oficiali ai Sony Pictures cred că filmul despre Coreea de Nord ar fi fost un eşec în box office

    Compania Sony a anulat lansarea filmului “The Interview”, programată pentru 25 decembrie, în urma ameninţărilor piraţilor informatici care au publicat documnete interne ale companiei şi mesaje e-mail, dar şi filme nelansate, pe internet, informează Reuters. Surse din cadrul guvernului Statelor Unite au declarat că anchetatorii au ajuns la concluzia că atacul informatic a fost “susţinut de un stat”, iar guvernul Coreei de Nord este responsabil.

    Dar, chiar şi înainte de anularea difuzării filmului, oficiali ai Sony Pictures responsabili cu distribuţia la nivel internaţional a peliculei erau îngrijoraţi că filmul de acţiune-comedie, care îi are ca protagonişti pe Seth Rogen şi James Franco, nu va avea succes la publicul din afara Statelor Unite, potrivit e-mailurilor publicate pe internet.

    Reuters nu a putut verifica autenticitatea documentelor care au fost publicate pe internet, deşi Sony a confirmat că cel puţin unele dintre mesaje sunt autentice.

    “Punctul de vedere unanim în acest caz este că acesta este un nou eşec al celor doi (Seth Rogen şi James Franco, n.r.)”, se afirmă într-un mesaj, despre care se presupune că ar fi fost scris de Peter Taylor de la filiala din Marea Britanie a Sony Pictures.

    Taylor a spus că filmul nu este “deloc amuzant şi este repetitiv”, iar “James Franco dovedeşte încă o dată că enervarea este principalul său atu şi este păcat pentru că acest personaj ar fi putut fi atrăgător şi amuzant dacă nu ar fi fost interpretat de el”.

    Taylor şi alţi oficiali ai Sony au fost de părere că prima jumătate de oră a filmului, care conţine un interviu satiric cu artistul hip hop Eminem, este amuzantă, dar este umbrită apoi de “violenţă foarte realistă care ar fi fost şocantă şi pentru un film de groază”.

    Oficialii din Olanda ai Sony au catalogat filmul ca “nechilibrat”, iar un director francez al companiei a spus că filmul merge prea departe. “Umorul lui Seth Rogen nu prea trece spre public”, a spus oficialul francez al companiei.

    Reprezentanţii sud-coreeni ai Sony s-au arătat îngrijoraţi în legătură cu potenţialele probleme politice şi de inexactităţile privind accentul nord-coreean folosit în film şi i-au catalogat pe actorii principali ca fiind “slabi”.

    Directorii Sony din Taiwan au spus că “filmul nu are nicio şansă” pe piaţa din această ţară, potrivit aceloraşi e-mailuri publicate online.

    Pe de altă parte, reprezentanţii din Australia ai companiei au apreciat filmul şi au cerut ca actorul James Franco să participe la un turneu de promovare a peliculei în întreaga ţară.

    Directorii britanici au fost mai puţin entuziaşti.

    “Legat de un turneu de promovare, alegerea noastră ar fi să nu avem niciun actor. Totuşi, dacă această opţiune nu este posibilă (şi cred că nu este), atunci i-am vrea pe toţi. Nu doar pe Rogen şi pe Goldberg (scenaristul Evan Goldberg, n.r.) , ci şi, Doamne ajută, chiar pe James Franco”, ar fi scris Peter Taylor.

    Site-ul specializat în recenzii de cinema RottenTomatoes.com a acordat filmului nota 6,4 din 10, pe baza a 26 de recenzii ale unor critici de film.

    Filmul “The Interview”, regizat de Evan Goldberg şi Seth Rogen, cu James Franco, Lizzy Caplan şi Seth Rogen, prezintă un complot fictiv al CIA de a-l asasina pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, cu ajutorul a doi jurnalişti (Franco şi Rogen), care vor să îi ia un interviu liderului de la Phenian.

    Compania Sony Pictures a fost victima unui atac informatic de amploare la finalul lunii noiembrie, în urma căruia documente interne, e-mailuri, date personale ale angajaţilor şi câteva filme nelansate oficial, au fost publicate pe internet. Piraţii informatici, care s-au identificat sub numele Guardians of Peace (GoP), au cerut ca pelicula “The Interview” să nu fie lansată, considerând-o o ofensă adusă regimului de la Phenian.

    Experţii în securitate şi unele surse de la Washington au indicat guvernul Coreei de Nord ca stând în spatele atacului informatic asupra reţelei Sony Pictures. Coreea de Nord a negat vehement implicarea, dar a spus că atacul a fost justificat.

    În urma scandalului izbucnit după publicarea informaţiilor confidenţiale şi a mai multor ameninţări privind eventuale atacuri informatice şi asupra lanţurilor de cinematografe care ar fi urmat să difuzeze filmul, Sony Pictures a decis miercuri să anuleze lansarea peliculei, fără să precizeze dacă producţia va fi oferită în format DVD sau pe platformele de conţinut video la cerere (video on demand/ VoD, n.r.).

  • Premiera newyorkeză a filmului “The Interview” a fost anulată

    Purtătorul de cuvânt al lanţului de cinematografe în care ar fi trebuit să aibă loc proiecţia acestui film a anunţat că evenimentul a fost anulat, informează bbc.com.

    Piraţii cibernetici care au accesat ilegal reţeaua de calculatoare a studiourilor Sony au ameninţat că vor ataca cinematografele din Statele Unite în care va fi proiectat acest film, produs de studioul hollywoodian.

    Autorii acestor ameninţări provin din acelaşi grup care a publicat pe internet e-mailuri şi date personale furate din reţeaua de computere de la Sony Pictures.

    Piraţii cibernetici din grupul GOP (“Guardians of Peace” / “Gardienii Păcii”) au menţionat atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 într-o serie de ameninţări recente, în care au spus că “lumea va fi plină de teamă”.

    “Amintiţi-vă de 11 septembrie 2001. Vă recomandăm să vă ţineţi la distanţă de locurile (în care va fi proiectat filmul “The Interview”) în acele momente”, a scris acel grup într-un mesaj dat publicităţii marţi.

    Filmul “The Interview” îi are în rolurile principale pe actorii James Franco şi Seth Rogen.

    “Dacă locuinţa voastră se află în apropiere, ar fi mai bine să plecaţi de acasă. Orice s-ar întâmpla în zilele viitoare va fi din cauza lăcomiei studiourilor Sony Pictures Entertainment”, au adăugat piraţii cibernetici.

    Purtătorul de cuvânt al grupului Landmark, lanţul de cinematografe care ar fi trebuit să găzduiască premiera din New York, a confirmat că evenimentul a fost anulat, fără să ofere însă explicaţii, precizează Reuters.

    Directorii de la Sony au spus anterior că nu vor avea obiecţii dacă anumite cinematografe vor alege să nu difuzeze filmul “The Interview”.

    Grupul Carmike Cinemas, care operează 278 de cinematografe în Statele Unite, a anulat toate proiecţiile programate ale acestui film, potrivit mai multor publicaţii americane.

    Piraţii din grupul GOP au dat publicităţii alte fragmente din datele personale furate din computerele studiourilor Sony, denumindu-le “un cadou de Crăciun”.

    Numeroase e-mailuri profesionale, numere de securitate socială şi detalii despre salariile directorilor şi angajaţilor au fost publicate.

    Marţi, doi foşti angajaţi de la Sony Pictures au dat în judecată studioul hollywoodian pe care îl acuză că nu au oferit o securitate corespunzătoare sistemelor informatice care să prevină un atac cibernetic.

    Sony Pictures a încercat în urmă cu câteva zile să limiteze pagubele suferite, contactând mai multe publicaţii americane şi cerându-le să blocheze publicarea acelor e-mailuri.

    Unele dintre e-mailurile deja publicate conţin dialoguri stânjenitoare, referitoare la câţiva actori de prim rang de la Hollywood, precum Angelina Jolie şi Leonardo DiCaprio.

    Publicaţiile Variety, The New York Times şi The Hollywood Reporter au fost avertizate de Sony Pictures că studioul “nu şi-a dat consimţământul privind posesia, distribuirea, publicarea şi folosirea în orice alt fel a informaţiilor furate”.

    Coreea de Nord a negat că ar fi fost implicată în acest atac informatic, pe care l-a descris însă ca pe o “faptă curajoasă şi îndreptăţită”, ce ar fi putut să fie realizată de “susţinătorii şi simpatizanţii” ei.

    Editorii revistei Variety spun că publicarea unor informaţii furate reprezintă o chestiune “problematică, dar necesară”, întrucât acele informaţii se află deja “în domeniul public” şi sunt “inevitabile”.