BusinessMagazin

Tag: The Economist

  • The Economist: Viena rămâne oraşul cu cele mai bune condiţii de viaţă din lume

    În 2018, a fost pentru prima dată când un oraş european s-a situat pe primul loc în acest top realizat anual de Economist Intelligence Unit, divizie a The Economist Group. Viena punea astfel capăt supremaţiei oraşului australian Melbourne, care fusese liderul acestui top timp de şapte ani.

    Fiecăruia dintre cele 140 de oraşe i se acordă un punctaj (de la 0 la 100), în categorii diverse, precum standarde de viaţă, criminalitate, infrastructură, acces la educaţie, sistem de sănătate, stabilitate economică şi politică.

    Viena a obţinut un scor “aproape ideal” de 99,1, Melbourne – de 98,4, podiumul fiind completat de Sydney, tot din Australia, cu 98,1.

    Deşi topul 10 este dominat de Australia, Canada şi Japonia, Europa are cele mai bune rezultate la nivel general. Opt oraşe din topul 20 se află în nordul Europei, cu Copenhaga (Danemarca) pe locul al nouălea, Zurich, Frankfurt şi Geneva, pe poziţiile 11, 12, respectiv 14.

    Helsinki, Amsterdam şi Hamburg apar şi ele în topul 20, în timp ce Berlin şi Luxemburg ocupă poziţiile 21, respectiv 23.

    Honolulu este oraşul american cel mai bine poziţionat, pe 22, iar Atlanta, Pittsburgh, Seattle şi Washington apar în topul 40.

  • Capitalism. Socialism. Cum vor să trăiască millennialii?

    Capitalismul în forma actuală este în pericol. După sute de ani de creşteri masive care s-au soldat cu patru crize economice şi au creat nemulţumiri şi falii în societate, actualul sistem economic pe care s-a construit democraţia modernă este pus în pericol de un val de populism, de perspectivele guvernelor din economiile dezvoltate, dar şi de atitudinea tinerilor din generaţia millennials faţă de sistem.
    „Problema în ţările dezvoltate precum Statele Unite sau Marea Britanie ţine de faptul că oamenii iau capitalismul şi toate structurile lui «de bune» (engl.: for granted), dar prosperitatea şi creşterea economică nu sunt ceva de care oamenii s-au bucurat întotdeauna, ba din contră. (…) Ce mă îngrijorează foarte tare, şi o văd aşa acum, că am îmbătrânit,  este că şi oamenii tineri sunt delăsători şi fac totul greşit. Îmi fac griji cu privire la faptul că oamenii tineri iau capitalismul de-a gata precum şi multe dintre avantajele lui”, explică Adrian Wooldridge, editorialist al celebrei publicaţii britanice The Economist, din postura de invitat special al galei în care Ziarul Financiar a aniversat 20 de ani.
    Sistemul capitalist stă la baza lumii democratice moderne, iar nemulţumirile generate în special de criza financiară din 2008 pun în pericol însăşi dorinţa de libertate şi democratizare a economiei.
    „Cred că forma actuală a capitalismului este în pericol. Modelul anglo-saxon de capitalism trece printr-un moment foarte dificil. Criza financiară a distrus încrederea oamenilor în acest capitalism, a distrus încrederea în bancherii centrali şi în expertiza lor şi a creat o perioadă de încetinire economică ce a alimentat vocile populiste. În final, aceste voci s-au făcut auzite în Brexit şi în alegerea lui Trump drept preşedinte în Statele Unite”, crede Wooldridge.
    Însă problemele sistemului sunt „mai adânci”. Editorialistul susţine că „guvernele sunt prea mari, consumă prea mult, pun prea multe reglementări şi sunt prea avide după putere. În Statele Unite ai anumite companii gigant care au acaparat foarte mult piaţa, iar toţi aceşti factori au creat un resentiment profund faţă de piaţă. Aproximativ 60% dintre tinerii atât din SUA cât şi din Marea Britanie spun că ar prefera un viitor al socialismului şi nu al capitalismului”.

    Începuturi capitaliste
    Dacă lumea este obişnuită astăzi cu creşteri economice anuale de peste 1%, până în secolul XVIII realitatea era diferită, iar creşterea economică medie anuală era de 0,11%. Odată cu primii paşi ai capitalismului, prosperitatea a ajuns unul dintre cuvintele principale.
    „Cred că trebuie să ne amintim că această creştere economică este o raritate. În cea mai mare parte a istoriei umanităţii nu au existat creşteri economice masive. Oamenii trăiau într-o lume definită de stagnare, unde doar câţiva se bucurau de prosperitate. Majoritatea oamenilor duceau vieţi sărace, grele, brutale şi scurte. Înainte de secolul XVIII creşterea economică anuală era de 0,11% în medie, deci se ajungea la o creştere de 11% pe secol. Acum, ceva remarcabil s-a întâmplat, şi anume creşterea a devenit un lucru sustenabil, iar prosperitatea a devenit ceva la care aspiră toată lumea. Este un moment unic, în loc să avem 11% pe secol, avem 11% pe deceniu, sau chiar pe an în cazul Chinei”, spune Wooldridge.
    Momentul zero al capitalismului a fost rezultatul a două revoluţii, şi anume revoluţia intelectuală şi revoluţia organizaţională.  Cea intelectuală, care a permis dezvoltarea filosofiilor de piaţă, a fost propovăduită de celebrul economist al secolului XVIII, Adam Smith, prin cartea „Avuţia naţiunilor”.
    „Până la cartea lui Smith, toată lumea credea că lăcomia e rea, că propriul interes e rău şi că urmărirea acestuia trebuie condamnată. Toate marile religii, toate filosofiile condamnau aceste lucruri, deoarece ziceau că dacă oamenii îşi urmează propriul interes, ar fi în detrimentul celorlalţi, în detrimentul societăţilor, şi s-ar crea o anarhie unde toată lumea se luptă cu toată lumea”, explică editorialistul.

    Însă toată lumea a înţeles de la Smith că prin urmărirea propriului interes poţi, prin mecanismul pieţei, să creezi un beneficiu colectiv. Prin încercarea de a fi om de afaceri, prin încercarea de a fi prosper, prin a încerca să vinzi produse în piaţă, prin toate aceste lucruri tu ajuţi societatea.
    După revoluţia intelectuală a urmat o revoluţie organizaţională, care a adus un concept nou, companii cu răspundere limitată şi mai mulţi acţionari. Până în acel moment singurele forme de organizare în mediul de afaceri erau companiile cu răspundere limitată clasice şi parteneriatele de business.
    În primul caz, un om de afaceri nu ar fi putut să înfiinţeze o companie cu răspundere limitată decât cu aprobarea statului, iar statul oferea dreptul doar în cazul în care respectiva companie avea proiecte pentru stat. A doua variantă, cea a parteneriatelor de business, era utilizată doar în cercuri restrânse bazate pe încredere, fiind afaceri de familie sau afaceri construite în interiorul unor comunităţi religioase. Acestea din urmă nefiind companii cu răspundere limitată, cei care investeau îşi puteau pierde toată averea.
    „Noi luăm companiile cu răspundere limitată de bune, credem că fac parte din lumea naturală, dar sunt de fapt creaţia unui anumit moment din istorie şi arată un efort impresionant de a pune la comun bani, cunoştinţe şi activităţi pentru un scop comun.”
    Momentul-cheie a venit odată cu democratizarea companiilor cu răspundere limitată mai întâi în SUA şi apoi în Marea Britanie. „Atunci s-a stabilit că nu îţi trebuie permisiunea explicită a statului pentru a înfiinţa astfel de companii, ci o faci automat. Nu trebuie să te duci la stat, să ai contracte cu ei sau să dai şpăgi, ci o poţi face pe cont propriu. Şi deodată oamenii au început să investească pentru că nu erau expuşi mai mult decât îşi doreau, mai mult decât investeau. Aceste companii au fost în inima revoluţiei feroviare, în inima revoluţiei oţelului sau în inima revoluţiei retailului. Acest sistem a schimbat foarte mult capitalismul”, spune Wooldridge.

    Distrugerea creativă
    Pentru a demonstra cu adevărat esenţa capitalismului, Wooldridge aminteşte de economistul austriac Joseph Schumpeter şi de teoria sa cu privire la „distrugerea creativă”.
    „Pentru a crea lucruri, trebui să distrugi lucruri. Pentru a avea dinamism şi inovaţie trebuie să cauţi constant noi moduri de a face lucruri, noi moduri de a eficientiza. Până să vină capitalismul, istoria a fost repetitivă, lucrând la fel, făcând aceleaşi lucruri. În capitalism, totul se schimbă, iar resursele sunt mutate constant pentru venituri mai bune.”
    În teorie, această explicaţie este brutală, spune editorialistul. „Înseamnă că oamenii vor fi afectaţi pe parcurs, oamenii care au investit, spre exemplu, în vechile tehnologii pierd acum, când toată lumea se mută spre cele noi – însă prin acest mecanism de distrugere creativă creşti productivitatea şi creşti nivelul de avere în societate.”
    Cu toate acestea, schimbările nu au loc de la sine, iar mecanismele de piaţă sunt greoaie şi complexe pentru a putea fi reorientate prin decizii de stat – decizii ce nu îşi au locul în democraţie şi capitalism. Deci, care este de fapt agentul distrugerii creative?
    „Cel mai mare agent al distrugerii creative este antreprenorul, omul de afaceri, care vede viitorul, vede o altă lume şi prin aptitudini organizaţionale, persistenţă şi dinamism psihologic creează acea nouă lume. Am avut în trecut oameni ca Rockefeller, care a văzut că petrolul va fi vital pentru lume şi a construit cea mai mare companie petrolieră din lume, sau oameni ca şi Carnegie, care a văzut potenţialul oţelului, sau Vanderbilt cu trenurile”, explică jurnalistul.
    Însă procesul distrugerii creative poate fi observat chiar şi în timp real. „Acum Bill Gates a pus bazele unei lumi în care toată lumea are un computer pe birou, iar Larry Page, cu Google, a văzut o lume bazată pe organizare, bazată pe date şi pe internet. La fel şi Zuckerberg cu Facebook. Toţi aceşti oameni vin în lume, văd viitorul şi îl aduc.”
    În mijlocul acestor schimbări, antreprenorul rămâne personajul principal. „Antreprenorul este cel care vede un viitor definit de internet, spre exemplu, sau de telefoane mobile, şi atunci ia telefoanele mobile – care nu au fost disponibile la un moment dat decât pentru un segment select din societate – şi îl transformă într-un produs accesibil pentru mase. Piaţa îşi face treaba şi produsele ajung mai ieftine. Nu guvernele sunt cele care fac produsele accesibile, nu guvernele fac lucrurile ieftine, ci piaţa, competitivitatea din piaţă.

    Pieţele emergente,
    în centrul atenţiei
    În jurul anului 1600, nimeni nu ar fi crezut că America va deveni astăzi cea mai mare forţă economică din lume, controlând peste 25% din PIB-ul global, însă acesta a fost de fapt avantajul tinerei naţiuni, crede Wooldridge.
    Acum, ţările dezvoltate se confruntă cu o încetinire a creşterii economice, în timp ce economiile emergente îşi păstrează încă suflul şi ar putea prinde viteză în anii ce urmează.
    „În timp ce Vestul decade, este momentul pieţelor emergente. Până acum ne gândeam la ele drept pieţele unde se face munca grea, manuală, încât pieţele emergente făceau producţia. Până acum ne gândeam că SUA, Marea Britanie şi ţările din vestul Europei sunt cei care gândesc, iar pieţele emergente sunt doar mâna de lucru.”
    Această perspectivă nu mai este însă valabilă. „Multe pieţe emergente au devenit mari inovatori. Multe ţări au tehnologie acum şi o dezvoltă uşor, ţările emergente pot crea unicorni şi pot crea şi livra produse noi de înaltă calitate. Pot prelua frâiele prosperităţii. Nu există nicio siguranţă cu privire la viitor. Ce ne-a învăţat capitalismul este că oricine poate veni de oriunde şi poate deveni următorul gigant, poate deveni următoarea companie care să domine piaţa. Problema prin care trece vestul Europei oferă oportunităţi imense pentru pieţele emergente. Suntem în secolul pieţelor emergente.”
    Însă chiar şi în economiile emergente tinerii din generaţia millennials sunt înstrăinaţi de valorile democratice şi sunt nemulţumiţi de actualul sistem şi de deficitele acestuia.
    „Dacă te uiţi la sondajele de opinie, tinerii preferă socialismul. Ei sunt foarte critici cu capitalismul şi cred că acest lucru se întâmplă pentru că s-au născut în capitalism şi îl iau de-a gata, la fel ca iPhone-urile pe care le folosesc. (…) Vedem că millennials spun că nu le place capitalismul şi ce simt ei este un sentiment de înstrăinare, dar cred că acest sistem este cauzat de faptul că este foarte greu să cumperi proprietăţi. Piaţa este la un nivel ridicat, iar proprietăţile sunt foarte scumpe şi nu sunt accesibile pentru tineri.”

    Cum ar putea intra socialismul în lumea modernă?
    „Este foarte uşor să iei creşterea şi prosperitatea de-a gata, iar cele pe care le-am înregistrat noi în lumea capitalistă în ultimul secol şi jumătate sunt remarcabile. Cred că încercările utopice de a aduce raiul pe pământ şi de a plănui economia ajung la a crea nemulţumire şi nefericire. Sunt foarte îngrijorat cu privire la Marea Britanie acum. Pe lângă Brexit, îl avem pe socialistul Jeremy Corbin, care vede Venezuela ca pe un model şi urăşte capitalismul. Condusă de el, această ţară prosperă ar putea intra foarte uşor în declin (…) În Marea Britanie oamenii vor vota pentru Corbin”, spune Adrian Wooldridge.
    Referitor la propria-i ţară, Wooldridge conştientizează că în Marea Britanie „criza financiară a distrus total încrederea oamenilor pentru că bancherii păreau să îşi asume toate riscurile dar nu îşi asumă răspunderea şi pentru consecinţe, iar toată această situaţie a dus la Brexit, care a rupt în două partidul conservator.
    În secolul XXI însă, socialismul sau concepte precum naţionalizarea au evoluat în diverse hibride şi nu mai sunt gândite şi aplicate cu aceeaşi brutalitate ca în trecut. „Este foarte posibil să ajungem la un guvern socialist condus de Corbin. Asta ar însemna, spre exemplu, naţionalizări. Corbin a zis că vrea să naţionalizeze majoritatea industriilor principale din ţară, precum cea feroviară şi cele de utilităţi, vrea să dea mai multă putere sindicatelor pentru negociere colectivă şi vrea ca guvernul să controleze 10% din orice companie listată în Marea Britanie. Practic, subordonând companiile guvernului, este socialism. Acum însă socialiştii au înţeles că prin naţionalizarea unei participaţii dintr-o companie ai destul control şi nu ai nevoie de forma clasică de naţionalizare.” 

    Ce spune generaţia tânără
    Horia, 27, angajat în comunicare
    În Europa Centrală şi de Est am impresia că încă ne jucăm de-a capitalismul. Millenniallii şi cei care vin din spate îl îmbrăţişează, au oportunităţi, fac bani, călătoresc, cei trecuţi de 40 de ani, mai puţin, din motive evidente. În vest, incluzând aici şi ţări dezvoltate de pe alte continente, oamenii caută să se reorienteze, fiecare vrea să fie pe filmul lui, să „living the dream”, cât mai simplu, cât mai pe „happiness”. Cred că economia de tip sharing va funcţiona mult şi bine până când nu vor mai merge suficienţi bani către jucătorii publici şi privaţi. Cred că ne vom trezi cu fel şi fel de reglementări pentru toate aceste platforme, până la nivelul în care va fi eliminat cel mai mare diferenţiator: preţul imbatabil (vezi Uber sau Airbnb).
    Cred că tinerii din SUA şi Marea Britanie care vor socialism ar trebui să fie mai recunoscători pentru simplul fapt că nici ei, nici părinţii sau bunicii lor nu au gustat din mărul acru al socialismului. Le-aş propune cinci ani socialişti de test, să văd dacă îşi schimbă părerea ulterior. Cred că habar nu au ce vor şi că, în lipsă de alte probleme, îşi fac altele false.
    Mi-ar plăcea o simbioză între capitalism şi socialism, pe care cred că o găsim la statele nordice. Ca să nu o dau după cireş, cred că dezideratul fiecărei ţări ar trebui să fie crearea acelui social security net, pe care să se construiască ceilalţi piloni ai unei societăţi – economie, siguranţă, educaţie etc.

    Raluca, 24,
    companie media
    Capitalismul românesc în forma în care se află acum creează de fapt un gol destul de mare între clasele sociale pentru că la nivel financiar, mai ales, există o diferenţă foarte mare între oamenii care deţin mijloacele de producţie şi cei care deţin mai puţine sau deloc. Pe măsură ce golul se adânceşte, apar tot mai multe lipsuri şi frustrări, iar cei cărora le va fi cel mai dificil de traversat această perioadă vor fi cei care sunt deja poziţionaţi în clasa de mijloc.
    Personal nu consider că întoarcerea la socialism ar fi o soluţie. Fiecare individ este liber să trăiască aşa cum îşi doreşte, în măsura în care libertatea sa nu interferează cu libertatea celorlalţi. Da, probabil că o întoarcere la socialism ar presupune satisfacerea unui set mai mare de nevoi individuale, însă motivaţia la nivelul muncii va deveni treptat una de ordin inferior, ceea ce va genera poate un grad mai redus de inovaţie şi de realizare a unor produse şi servicii de calitate.
    Răzvan, 25, reporter
    Captalismul este, momentan, singura formă de organizare socio-economică care a avut rezultate mai bune pentru o parte mai mare din populaţie, prin comparaţie cu alte forme. Este greu de spus încotro se îndreaptă, însă un lucru este cert: schimbarea este constantă şi într-o lume în care intrăm din ce în ce mai mult în zona digitală şi automatizată, termenul de „capital” capătă noi definiţii, dar şi alţi termeni adiacenţi, precum „preţ”, vezi cazul Facebookului, care nu cere niciun ban pentru a accesa platforma, dar datele pe care le furnizăm devin un activ foarte valoros pentru companie.
    Nici eu nu am trăit în socialism, însă părerea mea este că tinerii din SUA şi Marea Britanie intervievaţi nu înţeleg pe deplin ce înseamnă socialismul în practică versus teorie. Teoria sună foarte bine, egalitate pentru toată lumea, ceva de vis, dar în practică ne putem uita în istorie şi să ne dăm răspunsul singuri. Pe de altă parte, sunt de părere că aderarea la ideologii de genul acesta este consecinţa unor evenimente negative cu impact în masă, cum ar fi criza financiară din 2008.
    Robert, 23, personal trainer
    Capitalismul din ziua de azi are o ascensiune foarte mare din punctul meu de vedere deoarece din ce în ce mai multe firme se axează pe proprietarea privată a factorilor de producţie şi consider că pe viitor tot mai multe firme vor apela la acest lucru, pentru că trăim în secolul vitezei şi totul se întâmplă la foc automat şi continuu.
    Faptul că tinerii americani doresc socialism nu este o noutate pentru mine, deoarece eu consider democraţia din Statele Unite ca fiind de faţadă, pentru că oamenii au fost îndreptaţi puţin câte puţin către socialism fără ca aceştia să realizeze.

  • Următoarea revoluţie: Capitalismul are nevoie să fie salvat de el însuşi

    The Economist are o istorie de 175 de ani, iar temele pe care le aduce în discuţie sunt globale şi privesc trenduri şi evoluţii care ţin ani de zile, dacă nu chiar decenii.
    Alăturarea dintre revoluţie şi capitalism este un paradox. Cum să ceri să fie o revoluţie a capitalismului, având în vedere că aşa ceva era apanajul stângii, al comunismului, al socialismului, al proletariatului?
    The Economist, prin autorii ei anonimi, susţin că în acest moment capitalismul, prin ceea ce a crescut, prin aceste companii gigant, prin consolidarea pieţelor, a creat un monstru.
    Această putere a companiilor mari, profiturile pe care le obţin distrug capitalismul, iar oamenii din jur vor ajunge să urască acest sistem. Pentru a reclădi încrederea în pieţe – un concept care a fost serios zdruncinat în criză, când s-a ajuns la concluzia că pieţele nu rezolvă toate lucrurile – competiţia trebuie reclădită.
    Într-o lume a competiţiei, The Economist propune o nouă revoluţie. Competiţia de acum, prin monopolurile şi rentele pe care le-a creat, a distrus şi începe să distrugă adevărata competiţie. În ciuda faptului că dobânzile şi costul de finanţare sunt la un minim istoric, iar pieţele sunt inundate de bani, marile companii au încetat să mai investească, preferând să folosească banii în răscumpărarea propriilor acţiuni. Pieţele au ajuns să aibă bariere foarte mari de intrare, ceea ce nu mai încurajează deloc apariţia unor noi competitori.
    Deşi Google şi Facebook oferă un produs şi un serviciu gratis pentru clienţii lor, în spate se ascunde un monopol teribil care determină distrugerea altor pieţe. Puterea salariaţilor este la cel mai scăzut nivel, iar The Economist aduce în discuţie reapariţia sindicatelor, care trebuie să-şi reia locul la masa de conducere.
    Organismele de reglementare şi de competiţie ar trebui să se uite la sănătatea pieţelor şi la sănătatea profiturilor obţinute de către companii în detrimentul celorlalţi jucători.
    The Economist, o revistă care a promovat liberalismul, economia de piaţă, competiţia încă de la primul număr, susţine nici mai mult, nici mai puţin că profiturile companiilor americane trebuie aduse la un nivel normal, salariaţii trebuie să-şi reia beneficiile, iar salariile reale trebuie să crească cu 6%.
    Consumatorii au nevoie de mai multe opţiuni, iar autorităţile trebuie să încurajeze prin toate mijloacele apariţia concurenţei şi să protejeze acest lucru. Nu să-i protejeze pe cei mari.
    În ciuda faptului că firmele au devenit mari, că operează restructurări continue, productivitatea nu creşte. Pentru că de fapt s-au creat monopoluri din care se extrag rente.
    Statul şi autorităţile au început să introducă din ce în ce mai mult bariere de intrare în meseriile liberale, începând de la licenţele pentru avocaţi, notari, alte profesii, până la taximetrişti, ceeea ce nu încurajează deloc competiţia şi nici apariţia unor produse şi servicii mai bune, în interesul celor care le plătesc.
    Protecţia patentelor, produsele descoperite de companii trebuie să aibă o viaţă mai scurtă.
    Prea puţină lume, capitalistă, s-ar aştepta ca The Economist să pună pe tapet această necesitate a unei revoluţii capitaliste, care să salveze capitalismul de ceea ce el a creat.
    Dar evoluţia vieţii, a economiilor, a societăţii implică şi acest gen de revoluţii, nu numai revoluţii ale comunismului, socialismului, proletariatului. 

  • Viena, oraşul cu cele mai bune condiţii de viaţă. Pe ce loc se situează Bucureştiul

    Viena pune astfel capăt supremaţiei oraşului australian Melbourne, care a fost liderul acestui top în ultimii şapte ani.

    Aceasta este pentru prima dată când un oraş european se situează pe primul loc în acest top realizat anual de Economist Intelligence Unit, divizie a The Economist Group.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, FĂCUTĂ PRAF în presa internaţională. Informaţia care DEMOLEAZĂ TOTAL imaginea Guvernului PSD

    Într-o amplă analiză intitulată “Puterea nu se află întotdeauna acolo unde v-aţi putea aştepta în Europa”, jurnaliştii de la The Economist se întreabă dacă nu cumva Italia va urma exemplul Poloniei, României şi Cehiei în cazul în care alianţa fostului premier Silvio Berlusconi va câştiga alegerile legislative de duminică.

    Jurnaliştii de la The Economist afirmă că europenii s-au obişnuit cu astfel de personaje din umbră, “de când Vladimir Putin conducea Rusia din postura de premier, în timp ce factotumul său, Dmitri Medvedev, îi ţinea cald tronul prezidenţial”.

    Primul exemplu de personaj din umbră citat în analiza publicaţiei britanice este Jaroslav Kaczynski, şeful partidului aflat la guvernare în Polonia, considerat şi cel mai proeminent din această categorie de oameni politici.

    “În decembrie, Kaczynski a expediat-o rapid pe Beata Szydlo pentru a face loc lui Mateusz Morawiecki, adjunctul ei. Decizia a fost luată pentru a îmbunătăţi relaţiile disonante ale Poloniei cu partenerii europeni (…) Dar liderii Europei ştiu cine este în realitate la conducere. Kaczynski a ales să rămână în umbră, poate pentru a evita inflamarea unui segment larg al alegătorilor polonezi care detestă populismul său naţionalist”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • The Economist: Naţionalismul este în ascensiune în Europa şi Statele Unite, luând frecvent forma populismului

    “Oriunde privim, naţionalismul este în ascensiune. Uneori ia forma naţiunilor autoproclamate care solicită dreptul de a-şi determina viitorul: Catalonia în Spania, Kurdistanul în Irak, Scoţia în Marea Britanie, Biafra în Nigeria. Mai frecvent, este vorba de tendinţele spre dreapta populistă şi reacţionară. Partidul Alternativă pentru Germania (AfD) a obţinut 94 de locuri în Bundestag. Marine Le Pen, liderul formaţiunii Frontul Naţional, a obţinut o treime din voturi în scrutinul prezidenţial din Franţa. În Ungaria, Austria şi Cehia au ajuns la putere naţionalişti; la fel, în Polonia. În perioada postreferendum din Marea Britanie, «au preluat din nou controlul», sau cel puţin aşa au pretins. Turcia are politici militante, Japonia vrea renunţarea la pacifism, India jonglează cu noţiunea supremaţiei hinduse, China visează la glorie, iar Rusia a adoptat o atitudine beligerantă”, observă editorialiştii The Economist într-un material intitulat “Naţionalismul, încotro? / Naţionalismul nu se atenuează, dar nu este clar spre ce direcţie se îndreaptă”.

    “Cele mai remarcabile sunt tendinţele naţionaliste din Statele Unite. America a fost prima naţiune care a proclamat independenţa faţă de toţi suveranii, cu excepţia poporului şi Constiuţiei naţiunii. Statele Unite s-au perceput permanent drept un loc special. Dar, de-a lungul istoriei ţării, acest excepţionalism a fost o formă de universalism; (…). Acum, la putere a ajuns un preşedinte furios, cu doctrină nativistă, care observă că America nu mai conduce pe plan mondial, ci este lăsată în urmă, astfel că promite să o facă din nou măreaţă”, adaugă editorialiştii The Economist.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tinerii antreprenori ai viitorului vor fi pensionarii, iar copiii vor deveni mai săraci pentru că nu vor mai avea ce moşteniri să primească

    Ideea centrală este că aceia care ies acum la pensie, generaţia de după al doilea război mondial, cea mai puternică din istoria lumii, vor schimba economia actuală, denumită Gig/Economy, mai mult decât estimăm noi în acest moment. Pur şi simplu pensionarii vor deveni principala forţă economică prin consum, turism, leisure, wellness şi sănătate. La polul opus, copiii şi nepoţii pensionarilor vor fi mai săraci pentru că nu vor mai avea ce moşteniri să primească.

    1. Creşterea speranţei de viaţă va aduce această generaţie de pensionari în situaţia de a deveni noua generaţie de antreprenori ai lumii mai mult decât tânăra generaţie. Etica muncii cu care au fost obişnuiţi va face diferenţa în business versus etica muncii tinerilor antreprenori. Lumea se va baza mai mult pe pensionarii antreprenori decât pe tinerii antreprenori. |n America, ”the Boomers“, cei care sunt între 55 şi 65 de ani, au şanse mai mari – 65% – de a începe o companie faţă de cei care au între 20 şi 34 de ani, scrie The Economist citând un institut de cercetare – The Kauffman Foundation.

    2. Companiile vor căuta în viitor să angajeze seniori, pentru că nu vor avea de unde să ia tineri, având în vedere că noile generaţii sunt din ce în ce mai reduse ca număr. Roboţii vor înlocui multe poziţii, dar nu pe toate. Pentru a menţine cultura muncii firmele se vor baza mai mult pe cei seniori decât pe cei tineri.

    3. Creşterea speranţei de viaţă îi va aduce pe pensionari în postura de a avea după pensie a doua viaţă şi chiar a treia viaţă – în acest caz, vor creşte ”întâlnirile“ dintre oameni, mulţi îşi vor reface viaţa, ceea ce va implica schimbări majore în comportament, în consum, în economie. La un moment dat am citit un articol despre viitor în Financial Times; un futurolog spune că vom trăi până la 100 de ani (cei care vin din spate), iar pe parcursul vieţii vom avea trei relaţii majore/căsătorii. Un Tinder pentru pensionari va fi ceva comun.

    4. Industria de turism şi wellness va exploda peste tot: ”pensionarii“ vor dori să se bucure de viaţă, mai ales că vor fi mai sănătoşi, iar speranţa de viaţă creşte. Nu degeaba chinezii au cumpărat Club Med, cea mai cunoscută companie franceză din turism.

    5. Economiile acumulate în timp de către pensionari vor fi cheltuite în timpul vieţii, ceea ce înseamnă că mai puţini bani vor fi lăsaţi moştenire. Aviz copiilor!

    6. Pentru că pensia va fi prea mică, pensionarii îşi vor cash-ui proprietăţile imobiliare deţinute pentru a face rost de bani ca să se plimbe în lume, să beneficieze de tratamente de sănătate şi să o ducă bine. Asta înseamnă că nu vor mai lăsa moştenire casele şi apartamentele, făcându-le viaţa mai grea copiilor, care va trebui să muncească.

    7. Copiii pensionarilor vor deveni mai săraci: pentru că vor lăsa mai puţine bunuri moştenire, relaţiile cu copiii se vor răci, fiecare trăindu-şi viaţa separat. Acest lucru va implica o schimbare fundamentală în comportamentul copiilor, care vor deveni mai săraci.

    8. Tehnologia, noile produse şi aplicaţii vor face viaţa mai uşoară seniorilor: asta înseamnă că aceia care vor să schimbe lumea, să devină milionari, ar trebui să se gândească mai mult la ce nevoi vor avea pensionarii şi cum ar trebui să arate aplicaţiile pentru ei, dacă vor să dea lovitura.

    9. Industria de servicii va creşte exponenţial, ceea ce înseamnă că banii se vor duce spre cei care vor avea grijă de pensionari, începând de la azilele de lux şi până la însoţitori. |n Bucureşti, Wargha Enayati investeşte 40 de milioane de euro într-un complex de lux pentru seniori, de fapt un hotel cu de toate, începând de la parteneri de discuţie, călătorii, business şi până la servicii de sănătate.

    Mai mult ca sigur că o bună parte dintre voi, cei care citiţi Business Magazin, încă mai aveţi mult până la pensie, aşa că nu vă bateţi capul cu viitorul. Dar, treptat, aceste tendinţe demografice şi economice din vest se vor îndrepta şi către noi, iar când veţi ieşi la pensie va fi o altă lume. Eu zic să vă rezervaţi de pe acum o cameră într-un azil de lux. Gândiţi-vă cum rezervaţi locurile la o grădiniţă mai bună pentru copiii voştri, cu câţiva ani înainte.

  • Situaţia economică europeană în primele trei trimestre ale anului 2016

    Economiile celor 19 ţări din inima Uniunii Europene a crescut într-un ritm susţinut în primele trei trimestre ale 2016. În primele trei luni din 2015, creşterea trimestrială a ajuns la 0,8%, apoi a scăzut la 0,5% în primul trimestru din 2016 şi a rămas la 0,4% tot restul anului.

    Această încetinire sugerează faptul că Europa încă se chinuieşte să iasă din criză, scrie The Economist. Incertitudinea politică, performanţă scăzută a economiei în afara UE şi comerţul global scăzut atârnă greu asupra creşterii economice. Deşi rata şomajului pe continet este scădere, încă mai sunt ţări unde şomajul rămâne foarte ridicat. Grecia conduce la acest capitol cu un şomaj de 23%, urmată de Spania (18%), apoi Croaţia cu 12,5%. Din toate ţările europene cea mai mică rată a şomajului este în Cehia şi Germania (în jur de 4%). În România şomajul se află în jur de 6%, potrivit datelor Eurostat. Ce este interesant este faptul că şomajul în rândul tinerilor (15-24 de ani) ajunge la 46% în Grecia, Spania (42,5%) şi Italia (37%). În România, puţin peste 20% dintre tineri sunt şomeri. În Germania doar 6-7% dintre tineri nu lucrează, iar Malta şi Cehia sunt la egalitate cu puţin sub 10%.

    În ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, lider detaşat este Luxemburg cu 89,000 de euro pe cap de locuitor, urmat de Irelanda (55.000 de euro) şi Danemarca (46.000 de euro). Cum era de aşteptat, România se află la coada clasamentului cu aproximativ 7000 de euro pe cap de locuitor, însă nu suntem ultimii, ultimul loc revenind-ui Bulgariei cu aproximativ 6000 de euro.

    Dacă la capitolul PIB pe cap de locuitor nu stăm extraordinar, când vine vorba de datoria publică stăm bine. Estonienii datorează cel mai puţin (0-19% din PIB), urmaţi de alţi nordici precum suedezii, letonienii sau danezii, toţi cu o datorie de 20-30% din PIB. România, Polonia, Slovacia şi Lituatinia au o datorie publică de 40-59% din PIB, pe când datoria Portugaliei, Italiei, Greciei sau Ciprului depăşeşte 100% din PIB.

    Per total, economia României se află într-o stare bună, în ultimul trimestru înregistrând o creştere de 4,6%, cea mai mare din Europa, urmată de Luxemburg (4,4%) apoi de Irlanda (4,3%).Cea mai lentă creştere are loc în Danemarca (0,25%), apoi în Letonia (0,7%) şi Italia (0,8%).

    The Economist notează că per total, situaţia economică a continentului în 2017 este incertă. Părăsirea iminentă a Marii Britanii a Uniunii Europene sigur va deveni o sursă de instabilitate economică, dar şi politicile comerciale protecţioniste ale noului preşedinte al Statelor Unite ar putea avea un efect de îngheţare al creşterii economice europene. 

  • Operatorul aerian care introduce o nouă clasă de zbor. ”Mai rău decât orice altă opţiune low-cost”

    În timp ce candidaţii pentru cursa prezidenţială se pregătesc de alegerile ce se apropie în Statele Unite ale Americii, operatorii liniilor aeriene tradiţionale sunt concentrate pe segmentarea clienţilor în mai multe clase de zbor. Dacă până recent, acestea erau împărţite între clasa economy (şi premium economy în cazul unor operatori aerieni), business şi first class, de la începutul anului, operatorul aerian Delta Airlines a introdus şi ”ultima clasă” sau ”basic economy”, potrivit The Economist.  

    Liniile aeriene s-au bucurat de-a lungul timpului de proftabilitate ridicată prin investiţii în clasele business şi întâi, în acelaşi timp în care au scăzut calitatea experienţei de zbor a pasagerilor de la clasele economy. Analiştii The Economist spun că, de puţin timp, au descoperit că şi clasa economy poate fi divizată, iar apoi divizată din nou.

    Mai întâi, operatorii aerieni din Statele Unite ale Americii au creat premium economy, care îi taxează suplimentar pe pasagerii ce îşi doresc spaţiu suficient pentru picioare, spre exemplu. The Economist descrie apariţia unei noi clase de zbor, aflată sub standardul economy. Se numeşte ”basic economy”  (cunoscută unora drept ”last class”, ultima clasă). Eliminarea upgrade-urilor pentru anumiţi pasageri reduce costurile administrative, iar forţarea unor pasageri să stea pe locurile pe care nu le vrea nimeneni ar putea să reducă riscul ca acestea să rămână neocupate. 

    Specialiştii internaţionali suspectează însă un alt motiv pentru lansarea acestei opţiuni de zbor: Delta şi rivalii companiei transformă basic economy într-un mod suficient de neplăcut de călătorie încât să îi determine pe pasageri să plătească suplimentar pentru a face un upgrade înspre standard economy.

    Noua clasă a fost discutată intens în publicaţiile americane. Time a numit-o ”mai rău decât orice altă opţiune low-cost a unui operator aerian”, Forbes a avertizat pasagerii că în curând ”vor plânce din cauza acestei situaţii”

    Specialiştii The Economist spun despre ”ultima clasă” că este varianta de zbor prin care se renunţă la ultimele puţine aspecte ce ţin de confortoul pasagerilor de la clasa economy. Cel mai mare sacrificiu este legat de pierderea abilităţii de a rezerva un loc la momentul achiziţionării unui bilet de avion – astfel că dacă pasagerii călătoresc cu prietenii sau familia, nu vor avea parte de ”luxul” de a călători împreună cu aceştia, la fel ca în cazul unor companii low-cost. Clienţii basic economy renunţă de asemenea la dreptul lor de a-şi face upgrade la locuri şi de a-şi schimba sau anula rezervările la mai mult de 24 de ore după booking.

    De ce operatorii aerieni cu tradiţie se mulează pe caracteristici ale operatorilor low-cost, care au cele mai mari rate de nesatisfacţie şi plângeri? Fiindcă acestor operatori aerieni le merge extrem de bine, potrivit The Economist. Pasagerii au arătat astfel că sunt dispuşi să suporte tot felul de neplăceri şi inconvenienţe de dragul unui preţ mai mic. Operatorii aerieni tradiţionali ai Statelor Unite ale Americii oferă astfel pasagerilor ceea ce îşi doresc, iar operatorii europeni par să urmeze şi ei aceste trenduri.

     

  • Şefa DNA, tratată ca un star rock la summitul anticorupţie de la Londra

     The Economist a publicat, în ediţia tipărită, un articol despre lupta anticorupţie din lume, pornind de la accidentul în care şi-a pierdut viaţa patronul Hexi Pharma, Dan Condrea. Scandalul Hexi Pharma reprezintă, potrivit The Economist, un exemplu al luptei anticorupţie din România. De asemenea, articolul atinge şi subiectul summit-ului anticorupţie de la Londra unde, scrie publicaţia, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost „tratată ca un star rock”.

    Accidentul în care a murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, o companie cercetată pentru că ar fi diluat dezinfectanţii pe care ulteriori îi vindea spitalelor, a reprezentat pentru mulţi străini o confirmare că România este o „cleptocraţie, dominată de infracţiuni şi şpagă”, scrie The Economist.

    „Cazul Hexi Pharma este un exemplu al luptei anticorupţie din România. Scandalul a fost dezvăluit de jurnalişti de investigaţie şi autorităţile statului au reacţionat rapid şi au început anchetele. Sistemul judiciar din România a devenit din ce în ce mai independent de când a intrat în Uniunea Europeană în 2007. Noul procuror general, numit în aprilie de un preşedinte care a fost ales pentru că a susţinut lupta anticorupţie, instrumentează cazul Hexi Pharma cu zel.

    Laura Codruţa Kovesi, şefa neobosită a Direcţiei Anticorupţie din România, spune că şi agenţia pe care o conduce investighează cazul. Anul trecut a trimis în judecată peste 1.250 de oficiali şi a ajutat la înlăturarea premierului de la putere. La summitul anticorupţie din Londra de luna trecută, Laura Codruţa Kovesi a fost tratată ca şi cum ar fi un star rock”, a scris The Economist.

     

    Cititi mai multe pe wwwdigi24.ro