BusinessMagazin

Tag: The

  • The Boss

    George Steinbrenner a condus Yankees timp de 34 de ani, asa cum Generalul Douglas MacArthur a condus Japonia. Poate chiar mai imperios de atat.
    Pentru Steinbrenner, detinerea pachetului majoritar la New York Yankees a fost mereu sinonima cu posesia Mona Lisei. Si-a aparat “comoara” cum a stiut el mai bine, dar vremea cand va trebui sa-si desprinda mainile de pe Yankees se apropie cu pasi repezi.

    “Les Yankees, c’est moi”
    In varsta de 77 de ani, el a fost prezent la un singur meci al yankeilor in tot sezonul, iar asta e dovada clara ca ceva nu este in ordine cu omul a carei casa s-a confundat cu loja proprietarului Yanks timp de aproape patru decenii.
    “Nu exista indiferenta cand vorbim de Yanks. Ori ii iubesti, ori ii urasti, dar trebuie sa simti ceva pentru ei”, spune Bill Giles, presedintele echipei Philadelphia Phillies. Acelasi lucru este valabil si pentru Steinbrenner.
    “Les Yankees, c’est moi”, a fost atitudinea cu care si-a condus el afacerile si, 34 de ani la rand, a fost cel care a semnat contractele vedetelor, cel care a dat afara si reangajat managerii echipei, dar si cel care a rupt biletele la intrarea in parcarea complexului sportiv. Mai important, a fost de fiecare data cel mai potrivit om pentru fiecare job.
    Valoarea clubului cumparat in 1973, pentru 10 milioane de dolari, de la CBS, a fost estimata recent la peste 1,2 miliarde de dolari. Echipa obtine 300 de milioane de dolari pe sezon numai din vanzarea biletelor si alte 100 de milioane din drepturile de televizare (peste 50% din acesti bani sunt obtinuti direct de propria retea de televizare si promovare a echipei, Yankees Entertainment and Sports, YES, din care Steinbrenner detine 35%). De altfel, YES Network, ce transmite meciurile lui Yanks si New Jersey Nets, valoreaza mai mult decat clubul in sine: in cazul unei vanzari, tot mai vehiculata de presa din SUA, valoarea retelei ar putea depasi 3,5 miliarde de dolari.

    Personaj de film
    In primii ani ai “dictaturii” sale nimeni nu a reusit sa tina pasul cu ambitiile si setea sa de victorie; “The Boss” a schimbat 20 de manageri la echipa in primele 23 de sezoane. De cinci ori l-a demis numai pe celebrul Billy Martin, transferand showul George-Billy pe platourile de filmare ale comediilor de peste ocean (in Seinfeld, personajul sau era seful lui George Costanza, a aparut intotdeauna cu spatele, vorbea intr-una si era obsedat ca cineva vrea sa-i fure clubul).
    Dar nu a fost nici pe departe singura rumoare pe care a provocat-o intr-un sport american, unde spectacolul a fost mereu mai presus de orice. A fost implicat in scandalul Watergate, a fost suspendat in doua randuri din baseball, ultima data pe viata, dar iertat ulterior de conducerea sportului pe care l-a transformat intr-o mina de aur.
    A fost primul proprietar care a folosit piata jucatorilor liberi, fara agent, si, pentru ca a platit sume impresionante pentru marile vedete aduse la NY, este considerat principalul vinovat pentru sumele uriase pe care le primesc astazi jucatorii de baseball din America.
    “Cine nu poate tine pasul sa se dea la o parte”, a raspuns, in mai multe randuri, un om care a considerat marketingul din jurul sportului adevarata competitie si mai putin sportul in sine.
    Dar lui Steinbrenner soarta i-a suras intotdeauna. S-a nascut pe 4 iulie, de ziua nationala a Americii, intr-o familie privilegiata din Rocky River, Ohio. Tatal sau, Henry, conducea acolo Kinsman Marine, o companie navala pe care Steinbrenner a dezvoltat-o foarte mult pana in 1973, an in care s-a implicat la Yankees.
    Insa, asa cum nimeni nu gaseste apa la prima fantana sapata, au fost si cateva incercari nereusite de a conduce o echipa de baschet sau de a prelua un alt club de baseball, de fiecare data fiind nevoit sa se retraga la afacerile mai familiare, cu vapoare. Aici a avut mereu succes si a ajuns chiar sa preia carma gigantului vremii, American Shipbuilding Company.
    Dar lista cu dorinte era doar la inceput. In 1970 a oferit, din nou fara succes, 9 milioane de dolari pentru Cleveland Indians, chiar inainte de a-si indrepta definitiv atentia inspre New York Yankees.

    Watergate
    Trei ani mai tarziu era in capul listei investitorilor care au cumparat clubul New York Yankees de la CBS. “Nu o sa ma amestec in operatiunile de zi cu zi ale clubului, pentru ca am destule batai de cap de la afacerile cu vapoare.” Dar nu i-a trebuit mult timp sa se razgandeasca.
    In numai patru luni, parteneriatul cu Michael Burke, omul care a creat puntea de legatura dintre el si NY, s-a rupt. Alti manageri au plecat imediat sau le-a fost aratata usa mai tarziu, si vacanta dinaintea primului sezon ca proprietar l-a prins la cumparaturi de manageri si jucatori.
    Dar marele subiect al vremii era Watergate, nu baseball-ul. Steinbrenner a fost implicat in scandal si, atunci cand s-au descoperit contributiile sale ilegale pentru campania prezidentiala a lui Nixon, a fost amendat cu 20.000 de dolari si, mai important, suspendat pentru doi ani din liga americana de baseball, Major League Baseball (MLB).
    Imediat dupa revenirea in loja proprietarului a inceput sa cumpere nume sonore pe banda rulanta. Semnatura lui Billy Martin, managerul care ulterior avea sa fie demis de cinci ori de la echipa, a fost cea mai importanta achizitie din punct de vedere al performantei sportive, dar miscarea de geniu a fost marirea capacitatii stadionului. A urmarit in principal cresterea numarului de loje de lux (adevarate apartamente in incinta arenei) si s-a orientat mai putin catre platitorii de rand. De atunci, cele mai importante personaje din Big Apple sunt fani Yankees si, implicit, prietenii sau cunoscutii sai. Afinitatea societatii de top newyorkeze pentru Yankees este bine cunoscuta, dar putini stiu ca aceasta s-a nascut tocmai pentru ca Steinbrenner a transformat lojele stadionului in adevarate status symboluri.

    Suspendat pe viata
    Managerul Martin si marea vedeta Reggie Jackson au fost primele garantii pentru acei fani privilegiati ca timp de cel putin cinci ani, perioada contractului, vor vedea un adevarat spectacol de la propriul balcon de deasupra terenului. Costul “afacerii” a fost de 3 milioane de dolari, atunci un record absolut pentru cumpararea unui jucator.
    Dar ideea sa aduca vedete la NY indiferent de pret si sa recupereze banii ulterior, din marketing, a dat roade de atunci inainte si a fost preluata de alte si alte cluburi sportive din SUA si din lume (in Europa fotbalul este cel mai bun exemplu).
    Un sezon mai tarziu, incurajat serios de cifrele clubului, a plusat: 23 de milioane de dolari pentru semnatura lui Dave Winfield, alta vedeta de 24 de carate. Dar Winfield si Steinbrenner au fost implicati intr-un scandal cu implicatii in lumea pariurilor sportive, ce a condus la a doua sa suspendare din baseball, de data aceasta mult mai serioasa, pe viata. Insa Steinbrenner fost iertat, dupa doar doi ani, de o conducere a ligii profund indatorata pentru cresterea interesului general din jurul baseball-ului. Foarte curand, rezultatele echipei au trecut in plan secund si, indiferent daca echipa castiga sau nu sezonul, caruselul schimbarii managerilor si al cumpararii vedetelor a continuat. Important insa, lumea a continuat sa fie puternic atrasa in jurul echipei, transformand New York Yankees in “nestemata” ligii americane de baseball, o echipa ce aduce in prezent o mare parte din banii obtinuti de MLB din vanzarea drepturilor de imagine si televizare ale meciurilor de baseball.

    O noua era
    Dar timpul nu iarta pe nimeni asa cum o face conducerea ligii, iar acum Steinbrenner va trebui sa coboare singur din loja pe care a iubit-o atat de mult.
    “The Boss” s-a retras treptat din fata presei si a fanilor, incepand din 2003, cand a lesinat la inmormantarea unui prieten si presa a ridicat primele semne de intrebare asupra starii lui de sanatate.
    La cei 77 de ani, el este vazut tot mai rar in loja proprietarului de unde si-a desenat ascensiunea. Ultima oara a fost prezent acolo la inceputul sezonului actual, in aprilie, dar de atunci comunica cu presa numai prin intermediul lui Howard Rubenstein, un guru al PR-ului din New York.
    Dar Steinbrenner si-a facut atat de bine treaba, incat o alta era glorioasa a New York Yankees este gata sa inceapa, chiar daca timpul lui personal se apropie de final.
    Mai raman de discutat cateva aspecte importante, ca viitorul fotoliu de conducere, sau daca precursorii lui George vor sti sa mentina interesul oamenilor pentru echipa, asa cum a facut-o tatal lor. “A vrut mereu sa faca prima pagina si s-a priceput de minune la asta”, spune Hal Steinbrenner, favorit sa preia destinele echipei.
    Insa un lucru este indiscutabil: faptul ca George Steinbrenner este cel mai important proprietar de echipa din istoria SUA, iar presa de peste ocean ar fi mai indreptatita sa se intrebe nu numai cine va prelua NY Yankees dupa iminenta sa retragere, dar ce va insemna schimbarea pentru intreg sportul american.

    Viitorul Yanks, al ligii si al sportului american
    New York Yankees este organizat ca un S.R.L, cu Steinbrenner care controleaza pachetul majoritar si alti 23 de parteneri, care detin, impreuna, sub 50% din echipa. Printre acestia, fondatorul si presedintele Coca-Cola, Donald Keough, sau alte nume grele ca Thomas Murphy, fostul CEO al Capital Cities, ori producatorul de pe Broadway, James Nederlander, nu au avut niciodata vreun cuvant de spus in conducerea Yanks. Pana de curand, Steve Swindal, ginerele sau, a ocupat “pozitia” de numar 2 in grup, inainte ca sotia sa sa-i intenteze divort in martie anul acesta. Odata cu deportarea lui Swindal, rolul de locotenent pare sa-i fi revenit lui Harold “Hal” Steinbrenner, 38, fiul cel mic al lui George. Acesta a reprezentat clubul la reuniunea proprietarilor de club din MLB, in mai, si pare cea mai plauzibila varianta pentru ocuparea lojei principale din complexul Yanks, desi in trecut a preferat, alaturi de fratele sau, Hank, sa creasca cai pursange.

    “Labradorul meu auriu ar putea sa vanda clubul”
    Spun la unison brokerii apropiati fenomenului baseball si, chiar daca familia a declarat ca va pastra controlul echipei pentru multi ani de-acum inainte, exista precedente: nimeni nu credea ca Dow Jones, publisherul Wall Street va fi vreodata vandut, asta pana in momentul in care cineva a oferit pretul potrivit. Eticheta New York Yankees arata 1,2 mld. dolari acum (estimativ), dar ar putea sa cresca simtitor din 2009, cand se va da in folosinta “noua casa a yankeilor”, in valoare de 1 mld. de dolari, chiar vizavi de vechiul stadion. “Ar fi cel mai mare razboi in oferte din istoria SUA”, spune Richard Walden, managerul executiv al J.P Morgan, despre eventuala vanzare a celui mai mare club sportiv din SUA.

    “DA”
    Yankees Entertainment and Sports (YES) este propria retea de televiziune a New York Yankees si dovada clara ca imaginea si brandul sunt cele mai valoroase “active” ale unei companii. YES, ce transmite alaturi de meciurile propriei echipe si intalnirile celor de la New Jersey Nets, valoreaza in prezent de trei ori mai mult decat New York Yankees in sine, aproape 3,5 miliarde de dolari. Cablevizion, Verizon sau News Corp. se afla printre cei interesati de preluarea pachetului de actiuni, intr-o tranzactie negata de Steinbrenner, care detine 35% din YES, dar anticipata de presa americana.

  • Simfonia The Body Shop

    Un mod de a face business
    Nu am avut nici o viziune sau habar nu am cum am ajuns aici, sunt replicile Anitei Roddick, fondatoarea The Body Shop, la intrebarile despre cum trebuie sa faci business sau ce inseamna succesul.

    Spune ca succesul nu are legatura cu banii, statutul sau celebritatea, ci inseamna gasirea unui mod de viata care sa te faca fericit si prin care sa contribui la fericirea celorlalti. Totusi, nu a ezitat sa vanda afacerea pe care a fondat-o cu mai putin de 10.000 de dolari pentru aproape 1,2 miliarde de dolari gigantului L’Oreal.

    Decizia sa neasteptata de a vinde restul de 20% din actiunile pe care le mai detinea in cadrul companiei a bulversat atat comunitatea de afaceri, cat si baza traditionala de clienti ai companiei. Nemultumirea consumatorilor vine de la faptul ca, daca Body Shop era cunoscuta pentru produse conforme celor mai exigente norme etice, L?Oreal tocmai fusese acuzata ca practica testarea pe animale, potrivit presei internationale.

    Nu e de mirare ca Roddick a fost criticata in repetate randuri ca principiile evocate in discursurile sale nu sunt decat o arma de marketing. Intrat sub umbrela unui gigant al industriei cosmetice, brandul The Body Shop isi poate pierde din notorietate in lipsa unei strategii coerente de marketing din partea L’Oreal.

    Anita insa este foarte optimista in urma vanzarii companiei. Spune ca este de datoria ei sa explice femeilor din toata lumea care sunt clientii preponderenti ai Body Shop, de ce a facut acest pas si de ce este atat de increzatoare in acest proiect. Noi ii vom invata pe partenerii nostri cum sa introduca comertul comunitar (programul Community Trade n. red.) in afacerile lor, iar L’Oreal ne va ajuta in cercetare, caci sunt cunoscuti pentru rezultatele excelente din acest domeniu. Nu am muncit atatia ani ca sa schimb ce am dobandit cu greu – un nou mod de a face business. Sunt sigura ca L’Oreal nu va compromite etica The Body Shop. Am facut acest lucru ca sa protejez viitorul miilor de noi angajati precum si al colaboratorilor nostri, spune ea.

    Anita Roddick a facut primul pas in retragerea din cadrul companiei The Body Shop in 2002, cand a renuntat impreuna cu sotul sau, Gordon, la conducerea executiva pentru a deveni un simplu consultant. Roddick va pastra functia de consultant Body Shop si dupa preluarea de catre L’Oreal.

    Fara banci
    Roddick, acum in varsta de 64 de ani, a fondat compania dintr-o nevoie personala de decenta si a vandut-o la presiunea pietei, in conditiile in care sustinerea financiara a extinderii lantului de magazine devenise tot mai dificila. Decizia de a-si vinde compania a fost luata, potrivit presei internationale, pentru a proteja miile de angajati, amenintati de somaj.

    Anita Roddick, o persoana plina de energie si entuziasm, si-a petrecut o mare parte a vietii provocand mentalitatile oamenilor. Fiica unor imigranti italieni, ea a predat istorie si engleza la un colegiu britanic, renuntand insa la activitatile pedagogice pentru a pleca in insulele din Pacific, unde a lucrat in industria miniera.

    La intoarcerea in Littlehampton, Marea Britanie, s-a casatorit si si-a deschis impreuna cu sotul sau, Gordon, un restaurant, iar apoi un mic hotel.
    In 1976 a incercat sa ia un imprumut de 4.000 de lire sterline de la o banca britanica, dar a intampinat dificultati, pentru ca, spune ea, atunci era mai simplu pentru o femeie sa imprumute bani pentru noua bucatarie sau chiar noua masina decat pentru propria afacere. Bancile erau inutile atunci, ca de altfel, si acum, explica Roddick.

    Dar atitudinea ei reticenta fata de banci este chiar unul din motivele pentru care s-a vazut nevoita sa-si vanda compania, in conditiile in care nu i-a mai putut finanta cresterea.
    Tot in acea perioada de inceput a imprumutat bani de la sotul ei pentru a-si pune ideile de business in aplicare, iar cativa ani mai tarziu a fost nevoita sa apeleze la un business angel caruia i-a inapoiat 50% din castigurile obtinute cu primele magazine Body Shop, miscare pe care spune ca o regreta acum.

    In timp ce fondatorii celor mai mari companii din prezent au prins gustul banilor inainte de implini varsta majoratului, cum ar fi Ingvar Kamprad (proprietarul IKEA) care vindea chibrite in scoala generala sau Richard Branson (proprietarul Virgin) ce edita reviste in liceu, Roddick nu a avut nici un fel de experienta de business. Deschiderea primului magazin de produse pentru ingrijirea pielii si a parului in Brighton, Marea Britanie, in urma cu 30 de ani, a invatat-o ca afacerile nu sunt tocmai o stiinta exacta. O afacere de succes inseamna, in opinia sa, stiinta de a face un produs atat de bun incat oamenii sa plateasca pentru el.

    Desi la inceput a vrut sa gaseasca doar o modalitate pentru a reusi sa asigure confortul material pentru familia sa, nu doar necesitatea economica a inspirat nasterea The Body Shop. Calatoriile Anitei au insemnat multa experienta – a petrecut mult timp in comunitati de fermieri sau de pescari, intr-un mediu neindustrial in care a intrat in contact cu ritualurile localnicilor de ingrijire a trupului. Aceste experiente au fost principala sursa de idei pentru gama de cosmetice cu ingrediente naturale care au consacrat brandul The Body Shop.

    Cat mai natural
    In vremea aceea tot ce doream era sa am cat mai multe experiente. Imi doream sa fiu profesor, regizor sau orice altceva, spune Anita. In anii 60 calatoriile au fost pentru mine ca o scoala fara pereti. Am calatorit la Paris si am trait acolo, am lucrat pentru Natiunile Unite la Geneva, mi-am petrecut un an calatorind prin insulele Oceanului Indian si Pacific si am trait cu oamenii de acolo. Am vazut acolo puterea unei comunitati si am gasit idei pentru Body Shop, isi aminteste fondatoarea retailerului de cosmetice.

    Driverul afacerilor lui Roddick s-a dovedit a fi The Body Shop Community Trade, un program prin care Anita ajuta comunitatile din zone sarace dar in acelasi timp castiga produse de calitate prin ingredientele naturale care provin din zone nepoluate. Uleiul nucilor braziliene, de exemplu, este folosit pentru sampoane si balsamuri, diverse ierburi din Nepal si India sunt folosite pentru produsele de ingrijire corporala, la fel ca si germenii unor seminte din Nicaragua.

    Gama de produse din unt de cacao s-a nascut dupa experienta lui Roddick din Tahiti, unde femeile folosesc untul pentru ingrijire corporala.

    Comert comunitar
    Contractele The Body Shop cu acesti oameni nu-i vor face bogati, spune Anita, dar macar banii le vor asigura un trai decent, pastrandu-si in acelasi timp modul lor de viata. The Body Shop are in acest moment 29 de astfel de proiecte in 23 de tari si isi propune sa dezvolte mai multe. La inceput, spune Roddick, singurele probleme ridicate de echipa manageriala in sedintele Consiliului Director al The Body Shop erau intrebari simple ca: de ce sa nu cumparam sticle mai mici de sampon si de ce sa nu le refolosim sau de ce sa cumparam mai mult decat ne trebuie?, isi aminteste Roddick.

    Ne-am purtat ca in Al Doilea Razboi Mondial, am refolosit tot ce puteam, de-aici si interesul nostru pentru problemele mediului inconjurator, povesteste Roddick.

    Verde de la body shop
    The Body Shop s-a nascut exact la momentul potrivit, atunci cand Europa si intreaga lume devenea verde, in plin boom al organizatiilor pentru protectia mediului. Compania a fost dintotdeauna recunoscuta dupa culoarea verde, de altfel si singura culoare pe care Anita a considerat-o potrivita pentru a zugravi primul magazin deschis in anii 70.

    Succesul inseamna sa-ti conturezi propriul tau destin, spune fondatoarea Body Shop. Discursurile sale sunt de obicei insotite si de donatii consistente, asa cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand Roddick a daruit 1,8 milioane de dolari organizatiei Amnesty International. Am uitat sa-l intreb pe sotul meu, dar oricum este de acord, glumea la vremea respectiva sefa Body Shop. Compania The Body Shop este prezenta pe piata autohtona printr-o franciza a The Body Shop Grecia, dar activitatile caritabile ale lui Roddick in Romania au precedat micile magazine verzi.

    In 1990, a infiintat organizatia nonguvernamentala Children on The Edge. Abia 9 ani mai tarziu avea sa apara si primul magazin The Body Shop, situat in primul mall deschis in Bucuresti. Aparitia primului magazin a fost primita cu mult entuziasm, mai ales de catre studentii straini si de catre expatii care lucrau in Romania, care cunosteau produsele din tarile lor.

    Business-ul a crescut si in prezent compania are sapte magazine deschise in Romania: patru in Bucuresti si cate unu in Constanta, Timisoara si Iasi.

    Ce a riscat Anita
    Inainte sa vanda Body Shop catre L’Oreal, Anita sustinea ca firma ei o duce bine, atat ca imagine cat si financiar. Schimbarea de actionariat a parut o amenintare pentru clientii care au crezut in valorile companiei, ca drepturile omului sau dreptatea sociala in afaceri. Este absurd. L?Oreal este singura firma care a fost de acord sa accepte programul nostru Community Trade, justifica Roddick. Intrat sub umbrela unui gigant al industriei cosmetice, brandul The Body Shop isi poate pierde din notorietate in lipsa unei strategii coerente de marketing din partea L?Oreal, care si-a asumat mentinerea programului Community Trade (centrat pe ajutorarea comunitatilor din tarile subdezvoltate) initiat de Anita Roddick.