Tag: Teszari

  • RCS&RDS ia credite de 800 mil. euro

    Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat în unanimitate în luna mai această decizie, arată un document publicat în Monitorul Oficial. Creditele ar urma să provină de la bănci, instituţii financiare, fonduri de investiţii româneşti sau internaţionale şi/sau orice alte entităţi private, inclusiv prin încheierea unuia sau mai multor contracte de finanţare.

    De asemenea, în cadrul şedinţei AGA din 7 mai la care au participat acţionari care deţin 90% din companie, a fost aprobată şi luarea oricăror măsuri necesare pentru obţinerea finanţării, restructurarea creditelor existente sau plata lor anticipată. La finele anului 2011, compania avea datorii totale de 860 de milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

  • Teszari va încasa dividende de 6 mil. lei de la RCS Management

    Omul de afaceri Zoltan Teszari, care controlează indirect operatorul telecom RCS&RDS, va încasa dividende de aproape 6 milioane de lei (1,3 mil. euro) de la RCS Management, societate unde deţine aproape 60% din capital, iar restul acţionarilor vor primi diferenţa până la 10 milioane de lei. RCS Manage­ment este una dintre companiile prin care Teszari controlează compania RCS&RDS. 

    „Cu unanimitatea voturilor acţionarilor prezenţi se aprobă (…) distribuirea sub formă de dividend a sumei totale de 10 milioane de lei. De asemenea, se aprobă ca dividendul nedistribuibil către acţionarul Cable Communications Systems NV să fie distribuit proporţional către ceilalţi acţionari (…)“, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial de RCS Management.

    Compania RCS Management este controlată de Zoltan Teszari, cu o participaţie de 58,92%, alături de Sfetozar Bugarszki – 7,23%, Nicu­şor Dorel Schelean – 6,98%, Mihai Patap – 5,31%, Maria Docea – 4,56%, Ioan Bendei – 4,51%, Gheorghe Maftei – 4,51%, Dorina Schelean – 3,02%, Cable Com­muni­cations Systems NV – 2,47% şi Traian Aurelian Sirian – 2,18%.

    Toate stirile sunt pe zf.ro