BusinessMagazin

Tag: terenuri agricole

  • Cine se înfruptă din comoara agricolă a statului: Care sunt cei mai mari concesionari ai terenurilor aflate în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului din România?

    ♦ În top 10 cele mai mari contracte de concesiune a terenurilor aflate în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului se află arabii de la Al Dahra, trei companii cu acţionariat libanez, parte a grupului Maria, cu peste 25.000 de hectare, Jean Valvis, fondatorul brandului Aqua Carpatica, grupul Vargas 10 din Spania, un acţionar italian şi politicianul PSD Paul Stănescu.

    Peste 50% din suprafaţa de teren concesionată de Agenţia Do­meniilor Statu­lui – 130.000 de hectare – este lucrată de primele zece companii din cele aproape 600 cu care a încheiat contracte, arată o analiză ZF pe baza datelor oferite de Agenţia Domeniilor Statului (ADS).

    Cel mai mare contract de concesiune a terenului românesc, semnat de ADS în 2012, este încheiat cu compania Agricost, deţinu­tă de arabii de la Al Dahra. În Insula Mare a Brăilei, arabii exploatează 57.720 de hectare şi plătesc 606 kg de grâu/hectar pentru teren arabil. Nivelul redevenţei este la jumătate faţă de nivelul actual al arendei. „La noi în judeţ arenda este de 1.200 – 1.300 kg grâu/hectar, iar aceasta este media şi la nivel naţional“, spune Vlad Popescu, CEO al Norofert Group, ce are o fermă de 1.000 de hectare, dintre care 750 de hectare de teren sunt în arendă, în localitatea Zimnicea din judeţul Teleorman. Unul dintre marile con­tracte de conce­siune din 2022 a fost încheiat cu Gigi Becali, patronul FCSB (echipă denumită înainte Steaua). El a dat 2.433 de kilograme la hectar pentru a obţine 755 de hectare de teren agricol şi 94,6 hectare de teren nea­gricol. Cele mai multe con­tracte de con­ce­siu­ne sunt înche­iate în ju­deţele Sibiu (63), Tulcea (58), Că­lăraşi (38), Timiş (41) şi Constanţa (33). Ju­deţul cu cea mai mare su­pra­faţă concesio­nată este însă Brăila.

  • Legea arendei pe minim 7 sau 10 ani – a doua confiscare a proprietăţii private în agricultură după naţionalizarea din anii ‘60?

    Puţini ştiu că în aceste zile se dezbate în Parlament o lege care va avea consecinţe pe decenii asupra pieţei terenurilor agricole, o lege care poate avea o importanţă similară ca legislaţia retrocedării terenurilor agricole din anii ‘90, dar cu consecinţe exact în sens invers retrocedării.

    Conform proiectului de lege privind arenda care se dezbate în această perioadă în Parlament, contractele de arendă se vor face pe o perioadă de minim 7 ani sau chiar de minim 10 ani. Aceasta înseamnă practic o a doua confiscare sau naţionalizare a celor peste 2 milioane de mici proprietari care au astăzi încheiate contracte cu arendaşi.

    În numele necesităţii de „comasare“ a terenurilor şi de a facilita arendaşilor investiţii în utilaje, irigaţii sau echipament, micii proprietari vor fi obligaţi să intre în contracte pe 7 sau 10 ani pe arende stabilite iniţial şi nu vor mai putea practic dispune de terenul lor, proprietatea lor de 1, 2, 3 sau 5 hec­tare, acolo unde este aceasta: într-un singur lot sau în mai mult loturi, aşa cum sunt, istoric, fărâmiţate parcele de teren agricol din România.

    Dacă un mic proprietar va vrea să iasă din arendă după un an, doi trei, sau va vrea să vândă după un an doi trei, nu va mai putea. Va vinde cel mai probabil chiar arendaşului, care este poziţionat foarte sus pe lista de preemptori. Va fi de fapt captiv. Nu va mai dispune de dreptul său de proprietate. Tocmai de dreptul care a fost reconstituit în anii ‘90 după abuziva naţionalizare a terenurilor agricole din anii ‘60.

    A cui este vina că aşa e România, cu 2 milioane de ferme mici? Re­for­mele agricole din vremea lui Cuza prin împărţirea averilor mănăstireşti, împroprietărirea de după războaiele din 1877, din 1918, din 1945 – au creat o ţară aşa cum este ea astăzi, au dat mijloace de trai ţărănimii române care a luptat pentru ţară. Hectarul acela de teren, aşa cum a fost el, a fost pâinea ţărănimii române.

    Fărâmiţarea terenurilor are cauze istorice. Aşa s-a format România. Nu are toată lumea sute de hectare, că nu are de unde. Ba chiar în Muntenia şi Moldova sunt mai mulţi mici proprietari decât în Transilvania, unde românii ca naţie au fost defavorizaţica proprietari şi din această cauză emigrau în America sau veneau în ţară peste munţi.

    Culmea, mulţi dintre cei care astăzi au puterea şi miile de hectare în proprietate sunt chiar foşti directori de IAS sau descendenţii lor. Deci foştii directori de IAS – Întreprinderile Agricole de Stat care au preluat pământul ţăranilor naţionalizaţi în anii ’60 –  pun acum la cale, prin reprezentanţii lor din Parlament, o a doua naţionalizare, de data aceasta mascată în contracte de arendă din care nu se poate ieşi! Au luat o dată pământul, acum îl iau înapoi de la oameni, dar cu acte.

    Şi asta tot în numele eficienţei, în numele mecanizării şi modernizării agriculturii, ca atunci.

    Dacă această lege va fi adoptată, peste 2 milioane de mici proprietari îşi vor vedea proprietăţile îngheţate în con­tracte de arendă din care nu vor putea ieşi. De ce să nu aibă dreptul un proprietar să schimbe arendaşul după unu-doi-trei ani dacă nu este mulţu­mit? Cum vor putea fermierii care sunt mici sau mijlocii astăzi să devină mari?

    Practic va fi îngheţat tot. Cine a apucat să cumpere şi să se extindă pe mii de hectare la superpreţurile din anii 2000, marii proprietari şi arendaşi, mulţi cu legături în fostul Partid Comunist sau foşti şefi de IAS sau de CAP, vor deveni stăpâni.

    Ani de zile s-a vorbit în agricultură numai de comasare, comasare, comasare. Şi s-a făcut comasarea. Două – trei mii de mari proprietari, cu peste 1.000 de hectare, deţin jumătate din suprafaţa arabilă de 10 milioane de hectare din România. La capătul celălalt, peste 2 milioane de mici proprietari deţin 3 milioane de hectare. La mijloc, 10-100 ha, fermele de familie care domină în Austria, în Germania, Franţa sau Italia, sunt cele mai puţine.

    În 2021, deficitul extern de produse agroalimentare a fost de aproape 3 miliarde de euro, cu 40% mai mare decât în anul anterior. Structura aceasta polarizată a proprietăţii agricole conduce la un model deficitar: export de cereale brute, import de bunuri alimentare procesate, pentru că fermele mici care ar trebui să acopere cât mai mult din consumul de lactate, de carne, de legume şi fructe lipsesc.

    Însăşi Comisia Europeană a trimis observaţii României la depunerea Planului Naţional Strategic – planul de aproape 16 mld. euro pentru finanţarea agriculturii în perioada 2023-2027 – că polarizarea terenurilor a devenit o problemă, că discrepanţele sunt prea mari, că fermierii mici şi mijlocii nu trebuie scoşi din piaţă, ci ajutaţi să se dezvolte.

    Poate că mâine cine are un hectar-două undeva pe o colină vrea să facă o livadă, sau vrea să facă fiul său întors din străinătate. Sau poate vrea să pună vie sau aronia. Sau să facă un parc solar. Nu va mai putea odată ce această lege va trece.

    Dezvoltarea ţării înseamnă slujbe mai bune, un trai mai bun pentru oameni. În agricultură înseamnă valoare adăugată, procesare, înseamnă ferme integrate, mici pro­prietari prosperi, nu sate semipărăsite unde nu găseşti la magazinul din centru măcar o gogoaşă produsă pe o rază de 10 km de în jur, înconjurate de suprafeţe de mii de hectare cu proprietarii la Paris.

  • Care este de fapt motivul pentru care China deţine atât de mult din Ucraina?

    Invazia Rusiei în Ucraina provoacă foamete la nivel mondial şi creşterea galopantă a preţurilor la alimente, iar viitoarele întreruperi ale lanţului de aprovizionare vor aduce şi mai multă mizerie. Multe ţări îşi dau seama că ar trebui să cultive mai multă hrană, dar au vândut o mare parte din cele mai bune terenuri Chinei, care le foloseşte pentru a-şi hrăni propria populaţie. În urmă cu câţiva ani, China a cumpărat aproape o zecime din terenurile agricole arabile ale Ucrainei. Ţările ar trebui să înceapă să îi verifice pe cei care doresc să le cumpere terenurile agricole, aşa cum fac deja cu potenţialii cumpărători de tehnologie sensibilă.

    “Nu poate exista o soluţie eficientă la criza alimentară globală fără reintegrarea producţiei alimentare a Ucrainei, precum şi a alimentelor şi îngrăşămintelor produse de Rusia, pe pieţele mondiale”, a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres, la 24 iunie, avertizând că lumea se confruntă cu multiple foamete în acest an şi cu una mai gravă în 2023. Dar cerealele şi alte alimente ucrainene nu vor putea intra pe piaţa mondială prea curând, deoarece ruta maritimă rămâne blocată de Rusia. Ucraina trimite o parte din cereale pe pieţele mondiale pe calea ferată către Polonia şi România, dar acest lucru este laborios şi costisitor. Înainte de război, aproximativ 90% din grânele Ucrainei erau exportate prin porturile sale maritime.

    În ultimii ani, cumpărătorii chinezi au achiziţionat terenuri agricole în ţări care variază de la SUA şi Franţa la Vietnam. În 2013, gigantul alimentar WH Group, cu sediul în Hong Kong, a cumpărat Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din America, şi peste 146.000 de acri de teren agricol din Missouri. În acelaşi an, Xinjiang Production and Construction Corps a cumpărat 9% din faimoasele terenuri agricole fertile din Ucraina, echivalentul a 5% din teritoriul total al ţării, cu un contract de închiriere pe 50 de ani. (În 2020, SUA au impus sancţiuni companiei chineze din cauza încălcării drepturilor omului). Între 2011 şi 2020, China a cumpărat aproape şapte milioane de hectare de terenuri agricole în întreaga lume. Firmele din Marea Britanie au cumpărat aproape două milioane de hectare, în timp ce firmele americane şi japoneze au cumpărat mai puţin de un milion de hectare.

    “Ceea ce contează cel mai mult este ceea ce fac chinezii cu pământul”, a declarat J. Peter Pham, un analist de lungă durată pentru Africa, care a fost trimisul administraţiei Trump în regiunea Marilor Lacuri din Africa. În Republica Democrată Congo, “au primit aprobarea din partea regimului anterior de a lua 100.000 de hectare pentru a produce pentru ulei de palmier”, a cărui cultivare provoacă defrişări dăunătoare. “Iar în Zimbabwe, se produce carne de vită pentru a fi exportată în China, ceea ce nu reprezintă o utilizare durabilă şi nici înţeleaptă a terenurilor agricole într-o ţară în care oamenii suferă de foame din cauza lipsei alimentelor de bază”.


    Pierderea terenurilor arabile devine calamitoasă pentru ţările mai bine poziţionate decât Zimbabwe. Până în aprilie, mai ales ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, preţurile cu ridicata ale alimentelor au crescut cu 18% faţă de anul precedent. Aceasta este cea mai mare creştere pe 12 luni din ultimele aproape cinci decenii, relatează Bloomberg. În Franţa, preţurile la grâu s-au dublat din 2020. Şi este posibil ca China să vrea să cumpere mai multe terenuri străine. Are 21% din populaţia lumii, dar doar 7% din terenurile agricole productive.

    Soarta Ucrainei evidenţiază pericolul de a avea o altă ţară care să se ocupe de o bucată din propriul teritoriu. În timp ce Kievul ar putea fi îngrijorat de faptul că un aliat al Rusiei îi controlează pământul, trebuie să se teamă, de asemenea, că China ar putea renunţa brusc la proprietăţile sale, exacerbând astfel problemele economice ale Ucrainei.

    Un proiect de lege sponsorizat de către reprezentantul Dan Newhouse (R., Wash.), aflat în prezent în faţa Comisiei de Credite a Camerei, propune interzicerea companiilor chineze, ruseşti, iraniene şi nord-coreene să cumpere terenuri agricole americane. Acesta urmează un proiect de lege introdus în 2020 de către senatorii republicani. Jim Inhofe şi Thom Tillis, care ar impune verificarea achiziţiilor de terenuri agricole de către entităţi străine.

    O astfel de examinare ar trebui să fie însoţită de eforturi de răscumpărare a terenurilor de la China şi de la orice alţi rivali strategici. A permite puterilor ostile să deţină terenuri agricole a devenit prea riscant. Cererea de terenuri arabile va creşte odată cu schimbările climatice. În acelaşi timp, confruntările geopolitice vor provoca mai multe perturbări ale lanţurilor de aprovizionare cu alimente. Fiecare hectar contează.

  • Care este de fapt motivul pentru care China deţine atât de mult din Ucraina?

    Invazia Rusiei în Ucraina provoacă foamete la nivel mondial şi creşterea galopantă a preţurilor la alimente, iar viitoarele întreruperi ale lanţului de aprovizionare vor aduce şi mai multă mizerie. Multe ţări îşi dau seama că ar trebui să cultive mai multă hrană, dar au vândut o mare parte din cele mai bune terenuri Chinei, care le foloseşte pentru a-şi hrăni propria populaţie. În urmă cu câţiva ani, China a cumpărat aproape o zecime din terenurile agricole arabile ale Ucrainei. Ţările ar trebui să înceapă să îi verifice pe cei care doresc să le cumpere terenurile agricole, aşa cum fac deja cu potenţialii cumpărători de tehnologie sensibilă.

    “Nu poate exista o soluţie eficientă la criza alimentară globală fără reintegrarea producţiei alimentare a Ucrainei, precum şi a alimentelor şi îngrăşămintelor produse de Rusia, pe pieţele mondiale”, a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres, la 24 iunie, avertizând că lumea se confruntă cu multiple foamete în acest an şi cu una mai gravă în 2023. Dar cerealele şi alte alimente ucrainene nu vor putea intra pe piaţa mondială prea curând, deoarece ruta maritimă rămâne blocată de Rusia. Ucraina trimite o parte din cereale pe pieţele mondiale pe calea ferată către Polonia şi România, dar acest lucru este laborios şi costisitor. Înainte de război, aproximativ 90% din grânele Ucrainei erau exportate prin porturile sale maritime.

    În ultimii ani, cumpărătorii chinezi au achiziţionat terenuri agricole în ţări care variază de la SUA şi Franţa la Vietnam. În 2013, gigantul alimentar WH Group, cu sediul în Hong Kong, a cumpărat Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din America, şi peste 146.000 de acri de teren agricol din Missouri. În acelaşi an, Xinjiang Production and Construction Corps a cumpărat 9% din faimoasele terenuri agricole fertile din Ucraina, echivalentul a 5% din teritoriul total al ţării, cu un contract de închiriere pe 50 de ani. (În 2020, SUA au impus sancţiuni companiei chineze din cauza încălcării drepturilor omului). Între 2011 şi 2020, China a cumpărat aproape şapte milioane de hectare de terenuri agricole în întreaga lume. Firmele din Marea Britanie au cumpărat aproape două milioane de hectare, în timp ce firmele americane şi japoneze au cumpărat mai puţin de un milion de hectare.

    “Ceea ce contează cel mai mult este ceea ce fac chinezii cu pământul”, a declarat J. Peter Pham, un analist de lungă durată pentru Africa, care a fost trimisul administraţiei Trump în regiunea Marilor Lacuri din Africa. În Republica Democrată Congo, “au primit aprobarea din partea regimului anterior de a lua 100.000 de hectare pentru a produce pentru ulei de palmier”, a cărui cultivare provoacă defrişări dăunătoare. “Iar în Zimbabwe, se produce carne de vită pentru a fi exportată în China, ceea ce nu reprezintă o utilizare durabilă şi nici înţeleaptă a terenurilor agricole într-o ţară în care oamenii suferă de foame din cauza lipsei alimentelor de bază”.


    Pierderea terenurilor arabile devine calamitoasă pentru ţările mai bine poziţionate decât Zimbabwe. Până în aprilie, mai ales ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, preţurile cu ridicata ale alimentelor au crescut cu 18% faţă de anul precedent. Aceasta este cea mai mare creştere pe 12 luni din ultimele aproape cinci decenii, relatează Bloomberg. În Franţa, preţurile la grâu s-au dublat din 2020. Şi este posibil ca China să vrea să cumpere mai multe terenuri străine. Are 21% din populaţia lumii, dar doar 7% din terenurile agricole productive.

    Soarta Ucrainei evidenţiază pericolul de a avea o altă ţară care să se ocupe de o bucată din propriul teritoriu. În timp ce Kievul ar putea fi îngrijorat de faptul că un aliat al Rusiei îi controlează pământul, trebuie să se teamă, de asemenea, că China ar putea renunţa brusc la proprietăţile sale, exacerbând astfel problemele economice ale Ucrainei.

    Un proiect de lege sponsorizat de către reprezentantul Dan Newhouse (R., Wash.), aflat în prezent în faţa Comisiei de Credite a Camerei, propune interzicerea companiilor chineze, ruseşti, iraniene şi nord-coreene să cumpere terenuri agricole americane. Acesta urmează un proiect de lege introdus în 2020 de către senatorii republicani. Jim Inhofe şi Thom Tillis, care ar impune verificarea achiziţiilor de terenuri agricole de către entităţi străine.

    O astfel de examinare ar trebui să fie însoţită de eforturi de răscumpărare a terenurilor de la China şi de la orice alţi rivali strategici. A permite puterilor ostile să deţină terenuri agricole a devenit prea riscant. Cererea de terenuri arabile va creşte odată cu schimbările climatice. În acelaşi timp, confruntările geopolitice vor provoca mai multe perturbări ale lanţurilor de aprovizionare cu alimente. Fiecare hectar contează.

  • Preţul mic al terenului agricol din România, 6.000 euro/hectar, atrage apetitul investitorilor

    Media de preţ a unui hectar de teren agricol în România este de circa 6.000 euro, ceea ce atrage atenţia investitorilor români, dar şi străini, mai ales în contextul în care media europeană este mai mare, au susţinut invitaţii ediţiei din 13 septembrie a emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Profi.

    „În unele zone ale ţării şi pentru anumite tranzacţii preţul a sărit de 10.000 de euro, dar media naţională este sub această valoare. Credem că există o tendinţă naturală de creştere a preţului terenului agricol, deoarece este un activ stabil, dorit de mulţi investitori, dar nu vedem pentru perioada următoare o creştere accelerată“, a spus Robert Lisenche, director de investiţii al HoldeAgri Invest.  Punctul forte al terenurilor agricole din România este solul fertil, însă vechea problemă a lipsei unui sistem de irigaţii este un dezavantaj. De la începutul anului până în prezent au fost scoase la vânzare peste 20 de terenuri agricole mari, de peste 30 de hectare, ce totalizează circa 1.000 de hectare, conform datelor de pe site-ul Ministerului Agriculturii, care avizează aceste tranzacţii. Doar cinci s-au realizat efectiv.

  • Primii 20 de proprietari de terenuri deţin în total 250.000 de hectare, adică 2,5% din suprafaţa arabilă a României

    Primii 20 de proprietari de terenuri deţin în total o suprafaţă de 248.683 de hectare, adică 2,5% din suprafaţa arabilă toată a României, potrivit datelor APIA. Pământul deţinut de aceştia este comparabil cu întreaga suprafaţă agricolă din judeţul Cluj (234.000 hectare) sau din judeţul Satu Mare (236.000 hectare).

    Cei mai mari proprietari de terenuri arabile sunt arabii de la Al Dahra, care deţin ferma Agricost din Brăila, care are un contract de concesiune pentru cultivarea a 57.000 de hectare de teren agricol, practic toată suprafaţa agricolă din Insula Mare a Brăilei. Pe următoarele poziţii se află Intercereal, companie preluată anul trecut de Augustin Oancea, proprietarul companiei din domeniul energiei Tinmar Energy de la Ioan Neculaie, care lucrează aproximativ 23.500 de hectare, conform ultimelor date ale ZF, şi JD Agro Cocora, deţinută de oameni de afaceri danezi. În 2018, JD Agro Cocora avea în proprietate 12.000 de hectare de teren, potrivit datelor declarate la acel moment la APIA.

    „Sintagma «noi vrem pământ» este încă va­lidă. Există o dorinţă mai mare din partea marilor proprietari să cumpere teren, pentru că au şi o putere mai mare de cumpărare, dar şi cei mici se extind încet, încet. Acum, vân­zarea de terenuri e blocată din cauza le­gis­laţiei, dar există înţelegeri, iar tranzac­ţiile au fost amânate“, a spus Ovidiu Bucătaru, CFO în cadrul Grup Şerban Holding, din care face parte şi Interagro­ali­ment, compa­nie care lucrează peste 13.000 de hectare.

    În top 20 de proprietari de terenuri sunt jumătate români şi jumătate străini. Printre antreprenori, alături de Augustin Oancea sunt Petru Corvin Mateiu din judeţul Timiş, Mihai Anghel din judeţul Dolj şi Nicolae Şerban din judeţul Bacău. În 2012, la vârf se aflau companii româneşti. Atunci, marii fermieri ai României erau Culiţă Tărâţă, Adrian Porumboiu şi Ioan Neculaie.

  • Cartofii folosiţi de McDonald’s în SUA sunt crescuţi pe terenurile agricole ale lui Bill Gates. Plantaţiile sunt atât de mari încât pot fi văzute din spaţiu

    Cartofii, morcovii şi cepele sunt doar unele dintre legumele crescute în interiorul imperiului agricol pe care îl deţin Bill şi Melinda Gates. Cu 108.860 de hectare pe numele lor, cei doi sunt cei mai mari proprietari de teren agricol din Statele Unite, fermele din Washington fiind atât de mari încât pot fi observate din spaţiu, notează The Independent.

    Cuplul se află acum în mijlocul unui divorţ care presupune împărţirea unei averi colosale, incluzând aici mai multe businessuri şi terenuri din cel puţin 18 state americane, achiziţionate prin intermediul unui număr de 22 de societăţi cu răspundere limitată de tip paravan.

    Cei doi deţin peste 28.000 de hectare de boabe de soia, porumb, bumbac şi orez în Louisiana; circa 8.000 de hectare de boabe de soia în Nebraska; şi aproximativ 5.700 de hectare în Washington, incluzând mai multe câmpuri cultivate cu cartofi care merg direct către McDonald’s.

     

    Sursa foto: Google Maps

     

    Deşi faptul că numărul de exploataţii agricole deţinute de cei doi miliardari ar putea şoca destui de mulţi oameni, investiţiile în terenuri agricole au câştigat tot mai multă popularitate în ultimii ani. Peste 50% din fermierii americani nu deţin pământul pe care îl lucrează, iar preţul suprafeţei cultivate s-a dubat de la mijlocul anilor 1990 până în prezent la aproape 3.000 de dolari/acru.

    Un acru este egal cu 0,4 hectare.

    Firme precum Prudential şi Hancock au divizii dedicate special investiţiilor în peste 114 milioane de hectare de teren agricol deţinut şi închiriat de non-fermieri.

    „Fermierii nu mai deţin active. Alte persoane deţin activele, indiferent că vorbim despre pământ sau echipamentul închiriat. Când grupurile de investiţii deţin pământurile respective, fermierul are nevoie în continuare să îl cultive. Însă aleg să îl închirieze… aşa că fermierii nu se vor bucura de beneficiile pe care le implică deţinerea propriu-zisă a pământului”, spune Jonathan Hladik, director de politici în cadrul Centrului pentru Afaceri Rurale din SUA.

    De asemenea, există o serie de temeri cu privire la climă: Gates a declarat că activităţile sale agricole reprezintă un business separat de fundaţia filantropică pe care o conduce, printre obiective căreia se găseşte şi combaterea schimbărilor climatice. Miliardarul a mai notat că fermele sale fac parte dintr-un program de sustenabilitate privind sănătatea solului.

    Agricultura din SUA produce peste 10% din totalul emisiilor de carbon din ţară, conform Departamentului pentru Agricultură din Statele Unite.

  • Companiile de petrol şi gaze spun că noua legislaţiei privind vânzarea terenurilor agricole îngrădeşte investiţiile în sectorul petrolier şi limitează drepturile proprietarilor

    Companiile de Explorare şi Producţie Petrolieră, membre a asociaţiei ROPEPCA, atrag atenţia că proiectul de lege privind vânzările terenurilor Agricole, adoptat săptămâna trecută de Parlament, afectează securitatea energetică şi duce companiile în imposibilitatea de investi în proiecte de producţie şi dezvoltare a resurselor energetice, dar şi de transport sau furnizare de energie.

    Legea adoptată, ce urmează a fi trimisă spre promulgare, instituie noi condiţii pentru tranzacţiile cu terenuri agricole, completând şi amendând Legea nr. 17/2014 şi Legea nr. 268/2011.

    Printre altele, legea adoptată impune ca terenurile agricole să fie vândute numai companiilor şi persoanelor fizice care pot demonstra că au desfăşurat în ultimii 5 ani preponderent activităţi agricole. Mai mult, odată cumpărat, terenul trebuie folosit numai pentru activităţi agricole.

    Astfel, companii româneşti cu alt obiect de activitate, dar care au nevoie de teren în extravilan pentru activitatea lor, cum sunt companiile petroliere, nu îl vor putea achiziţiona ori închiria pentru derularea de operaţiuni petroliere, conform legii adoptate.

    Cu alte cuvinte, companii active în România care, conform obligaţiilor asumate faţă de statul român, trebuie să obţină folosinţa unui teren pentru forarea unei sonde, ori pentru construirea unei facilităţi de producţie, nu vor putea respecta acordurile de concesiune pe care le-au semnat cu Guvernul.

    În acest moment, Legea Petrolului oferă titularilor de acord petrolier drept de folosinţă pentru terenurile incluse în perimetrul petrolier aferent acordului.

    Titularul acordului petrolier negociază cu proprietarul terenului respectiv şi el poate poate fie cumpăra, fie închiria terenul respectiv pentru o perioadă mai lungă, proprietarul terenului având posibilitatea de a negocia şi primi preţul pe care îl consideră corect.

    Legea adoptată va schimba complet modul în care acest drept este exercitat şi va priva proprietarul terenurilor de dreptul său constitutional de a dispune cum doreşte de proprietatea sa şi de posibilele beneficii financiare.

    ”Atragem atenţia asupra faptului că nu numai companiile petroliere sunt afectate de această lege! Orice companie care nu desfăşoară activităţi agricole şi doreşte să investească în teren agricol se află în aceeaşi situaţie”, se menţionează în comunicatul ROPEPCA.

    Mai mult decât atât, legea adoptată impune aceleaşi restricţii şi pentru persoanele fizice, români sau străini, cu domiciuliul sau reşedinţa în România de cel puţin 5 ani, care doresc să întreprindă activităţi agricole, cu excepţia tinerilor fermieri ori a celor care au domiciliul în comuna în care vor să cumpere terenul.

    Potrivit ROPEPCA, românii nu vor putea cumpăra un teren agricol decât dacă lucrează de 5 ani în agricultură la momentul în care doresc să cumpere acel teren.

     

  • Condiţiile pentru un împrumut de 8 miliarde dolari de la FMI: Ucraina elimină legea din anii `90 care le interzicea cetăţenilor să vândă terenuri agricole

    Parlamentul din Ucraina a aprobat o lege prin care le dă cetăţenilor dreptul de a-şi vinde terenurile agricole, respectând astfel una dintre cele două condiţii impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea acordării unui împrumut de 8 miliarde dolari, necesar pentru stabilizarea economică a ţării în timpul pandemiei de COVID-19, potrivit FT.

    Legislaţia votată luni le dă voie cetăţenilor să vândă până la 100 de hectare din terenurile pe care le-au primit de la stat în urmă cu 30 de ani, începând din vara viitoare.

    În anii `90, ţăranii au primit teren agricol de la stat, însă legea le-a interzis acestora să vândă.

    Cu ajutorul noii legi, ţăranii îşi pot vinde micile parcele către fermieri mai mari, care pot ajunge să cultive mai eficient, pe terenuri agricole de dimensiuni mai mari.

    În acelaşi timp, libertatea de a-şi vinde pâmântul le dă fermierilor dreptul de a-l folosi drept colateral pentru credite.

    Tot ieri, parlamentarii din Ucraina au aprobat o lege pentru sistemul bancar – cealaltă condiţie a FMI – care ar putea deschide uşa pentru ajutor extern, inclusiv de la UE, Banca Mondială şi BERD.

  • Senatorii şi deputaţii deţin împreună terenuri cu o suprafaţă de două ori mai mare decât cea a municipiului Alexandria. TOPUL celor mai înstăriţi parlamentari

    În total, parlamentarii deţin aproximativ 1.918 hectare de pământ extravilan, suprafaţă care este de aproape două ori mai mare decât oraşul Alexandria. Municipiul Alexandria are, potrivit datelor oficiale, o suprafaţă de 956 de hectare.

    Dintre deputaţi, 131 deţin cel puţin un teren agricol sau forestier, iar împreună suprafaţa acestora ajunge la 1.118 hectare. Deputatul PSD Bihor, Nicu Niţă, are, conform ultimei declaraţii de avere, 152,18 ha agricole şi alte terenuri extravilane, obţinute prin cumpărare sau moştenire şi deţinute în totalitate de el.

    Următorii în topul celor mai înstăriţi deputaţi, din punctul de vedere al terenurilor deţinute, sunt Furic Iarco şi Mariana-Venera Popescu, reprezentanţi ai minorităţilor, cunoscuţi după ce au votat în favoarea modificării Codului Penal. Furic Iarco reprezintă Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România şi deţine 116,44 ha de teren agricol, în satele Butin şi Percosova din judeţul Timiş. Reprezentanta Asociaţiei Macedonilor din România, Mariana-Venera Popescu, a obţinut prin hotărâre judecătorească terenuri agricole de 116 hectare, în judeţul Mehedinţi şi Dolj.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro