Tag: Tennessee

  • Nokian Tyres inaugurează lucrările de construcţie la fabrica de anvelope din Statele Unite

    Locaţia va găzdui, de asemenea, o unitate de distribuţie cu o capacitate de depozitare de 600.000 de anvelope. Lucrările de construcţiei sunt programate să debuteze la începutul anului 2018, urmând ca în 2020 să fie produse primele anvelope în această unitate.

    Pe parcursul ceremoniei inaugurale, Hille Korhonen, preşedinte şi CEO al Nokian Tyres a reafirmat obiectivul ambiţios al companiei de a îşi dubla vânzările de anvelope pe piaţa nord-americană în următorii cinci ani. Aceasta a evidenţiat, de asemenea, şi obiectivul Nokian Tyres de a deveni lider în industria anvelopelor din punct de vedere al producţiei sustenabile şi acela de a deveni angajatorul preferat de populaţia din comunităţile majore pe care le deserveşte.

    În noua unitate de producţie se vor fabrica primele anvelope în anul 2020. În principal, noua fabrică Nokian Tyres se va concentra pe dezvoltarea gamei de anvelope destinate autoturismelor specifice continentului nord-american şi camioanelor uşoare. Capacitatea totală de producţie de 4 milioane de anvelope anual va fi atinsă până în anul 2022, ceea ce va permite Nokian Tyres să satisfacă cererea în creştere din America de Nord. În acest fel, serviciul pentru clienţi va fi îmbunătăţit prin scăderea timpilor de livrare şi printr-o mai mare flexibilitate. În timp ce unitatea de producţie din Dayton va deservi într-un mod eficientizat clienţii din America de Nord, va elibera, în acelaşi timp, celelalte fabrici de anvelope Nokian Tyres de sarcina de producţie destinată acestei regiuni, permiţându-le acestora să asigure capacitatea necesară pentru susţinerea altor pieţe în creştere.

    Nokian Tyres a fost fondată în 1988, însă îşi are rădăcinile în anul 1898, când a fost înfiinţată Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de cauciuc finlandeză. Compania este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Promovează şi facilitează şofatul în siguranţă, în condiţii exigente. Anvelopele inovatoare pentru autoturisme de pasageri, camioane şi maşini grele, sunt comercializate în special în zonele cu zăpadă, împădurite, şi cu condiţii de şofat dificile din cauza anotimpurilor schimbătoare.

    În 2015, cifra de afaceri netă a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar la finalul anului numărul angajaţilor a fost de 4.400. Acţiunile Nokian Tyres sunt listate la bursa Nasdaq Helsinki. Unităţile de producţie se află în Finlanda şi Rusia. La sediul central din Nokia, Finlanda, are loc dezvoltarea centralizată a produselor, sunt finalizate prototipurile şi sunt efectuate testele. Toate produsele sunt dezvoltate conform obiectivelor de siguranţă durabilă şi de respectare a mediului pe parcursul întregului ciclu de viaţă al produsului. Sediul central al Nokian Tyres se află în Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.

    Citiţi şi: Cum arată cea mai eficientă fabrică de anvelope din lume: produce zilnic 46.000 de unităţi

  • A crescut fără părinţi, dar asta nu a oprit-o să strângă o avere fabuloasă de peste 3 miliarde de dolari

    Născută de o adolescentă necăsătorită, Oprah Winfrey şi-a petrecut primii ani de viaţă la ferma bunicii ei în Kosciusko, Mississippi. Deşi viaţa la fermă era sărăcăcioasă, bunica sa învăţat-o la o vârstă foarte fragedă, de trei ani, să citească, să recite poezii şi versete biblice. În ciuda greutăţilor mediului în care trăia, ea s-a bucurat de sprijinul bunicii şi comunităţii bisericii, care o preţuiau pentru talentul său.  

    Lumea sa a luat o turnură groaznică când, la vârsta de şase ani,  fost trimisă să locuiască împreună cu mama ei, care între timp îşi găsise de lucru în alt oraş. În zilele când aceasta nu era acasă, tânăra Oprah a fost molestată în mod repetat – de la nouă până la 13 ani-  de către rudele de sex masculin şi de un alt prieten de familie. La 14 ani aceasta a dat naştere unui băieţel, care la scurt timp a decedat. Ulterior, adolescenta  s-a hotărât să locuiască cu tatăl său. Vernon Winfrey a fost un tată foarte stirct, dar i-a oferit fiicei sale siguranţa şi liniştea de care avea nevoie. Unul dintre lucrurile pe care Oprah le povesteşte în legătură cu el este că în fiecare săptămână o punea să citească o carte şi să-i facă recenzia. „Nu accepta nimic decât ce credea el că este mai bun pentru mine”, spune ea.  În acest mediu Oprah a a devenit o studentă silitoare, ce a primit numeroase premii pentru oratorie şi recitare.

    La varsta de 17 ani, Oprah Winfrey a câştigat concursul de frumuseţe Miss Black Tennessee şi i s-a oferit un loc de muncă la WVOL, un post de radio care deservea comunitatea afro-americană din Nashville. Ulterior, tânăra a câştigat o bursa la Tennessee State University, unde s-a specializat în domeniul comunicării şi artelor spectacolului. Oprah a continuat să lucreze la WVOL în primii ani de facultate, dar, după ce cariera ei în radiodifuziune începuse să prindă avânt, a lăsat şcoala şi a semnat cu un post de televiziune local unde a devenit reporter.

    În anul 1976 Oprah s-a mutat la Baltimore, unde s-a alăturat WJZ-TV News pentru un post de coprezentatoare, unde a găzduit primul său talk-show. Opt ani mai târziu a fost invitată la Chicago, pentru a găzdui un program de o jumătate de oră dimineaţa la canalul WLS. În mai puţin de un an, Oprah a transformat Chicago AM în cel mai bun spectacol din oraş, acesta fiind extins la o oră, datorită meritelor sale. În septembrie 1985, emisiunea a fost redenumită The Oprah Winfrey Show. Un an mai târziu, The Oprah Winfrey Show era difuzat la nivel naţional  şi a urcat rapid pe primul loc pe această nişă. După primul an de eligibilitate, show-ul a primit trei premii Emmy la categoriile Gazdă Remarcabilă, Talk Sow Remarcabil şi Abordări Impresionante. The Oprah Winfrey Show a rămas cel mai popular show din istorie, difuzat în peste 140 de ţări din întreaga lume. De-a lungul anilor, ea şi-a folosit emisiunea pentru a promova diverse asociaţii de filantropice .

    La alegerile prezidenţiale din 2008, Winfrey şi-a făcut publică susţinerea pentru un candidat politic –  senatorul Barack Obama. De aceea, este unanimă părerea conform căreia sprijinul său a fost crucial pentru câştigarea cursei prezidenţiale de către democrat.  În acel an electoral, ea şi-a anunţat, de asemenea, planurile pentru noul proiect Oprah Winfrey Network (OWN). Într-un interviu din 2010, vedeta a anunţat decizia de a încheia Oprah Winfrey Show. Transmisiunea finală a avut loc pe 25 mai 2011, după 24 de sezoane şi peste 5.000 de emisiuni. Conform Forbes, „brandul” Oprah valorează circa 3,1 miliarde de dolari.

  • A trăit cu bunicii ei când era mică şi a avut o viaţă plină de provocări, dar asta nu a oprit-o să devină cea mai cunoscută personalitate TV şi la o avere de peste 3 miliarde de dolari

  • Poza zilei: escaladarea unei “hiperbole”

    Pentru a ajunge în vârf, trebuie să suporţi îndepărtarea de turn, din cauza formei hiperboidale.