Tag: Teatrul National

Atât oameni de cultură, cât şi politicieni au participat la redeschiderea Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), printre aceştia numărându-se Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, Gabriela Szabó, ministrul Tineretului şi Sportului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Mona Muscă, fost ministru al Culturii, academicianul Răzvan Theodorescu, Marinela Ţepuş, directorul Teatrului Nottara din Bucureşti, Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti (ONB), Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), Virgil Ştefan Niţulescu, directorul interimar al Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, pianistul Dan Grigore, actriţa Cezara Dafinescu, soprana Felicia Filip, actorul Mircea Albulescu, principele Radu şi principesa Maria, precum şi fostul jucător de tenis Ion Ţiriac şi jucătoarea de tenis Simona Halep.

Înainte de începerea spectacolului, Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, a precizat că, prin procesul de reconstrucţie şi modernizare a instituţiei teatrale, au fost desfiinţate simbolurile comuniste.

“Teatrul a revenit la forma lui iniţială, cu refaceri substanţiale ale rezistenţei la cutremur. Mai în glumă, mai în serios, vă pot spune că ne aflăm într-un adăpost antiseismic garantat până la un cutremur de 9 grade şi că reconstrucţia teatrului a cuprins şi o întreagă muncă de reconfigurare a interiorului”, a declarat Ion Caramitru.

În discursul său, Ion Caramitru a mulţumit tuturor celor care au sprijinit procesul de reconstrucţie a TNB, menţionându-i pe colegii săi, care au avut de suferit în această perioadă, dar au continuat să muncească în clădirea aflată în renovare, pe arhitecţi, dar şi pe politicieni.

“Trebuie să mulţumesc (…) celor care au contribuit în mod esenţial la realizarea acestui lucru. În primul rând, Guvernului României, în diferitele lui ipostaze, pornind de la Guvernul Tăriceanu şi de la iniţiativa generoasă a ministrului de Finanţe de atunci, Sebastian Vlădescu, care au iniţiat un împrumut record de un sfert de miliard de euro destinat exclusiv domeniului culturii. În Bucureşti, aceşti bani au fost îndreptaţi către Biblioteca Naţională şi Teatrul Naţional. (…) De asemenea, trebuie să mulţumesc guvernelor prinse în cleştele recesiunii şi crizei, care n-au cedat presiunilor de a opri această finanţare, lucru care ar fi întârziat nemăsurat de mult realizarea teatrului şi nu cred că pot să fac excepţii mulţumind tuturor celor care au pus umărul la această reconstrucţie şi, fără niciun fel de jenă, prim-ministrului Victor Ponta, pentru încheierea lucrărilor şi finanţării economice”, a declarat Ion Caramitru.

Prezent la eveniment, Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, a spus că teatrul a jucat, de-a lungul vremii, un rol esenţial, iar pe scena TNB s-au întâmplat “lucruri magice”.

“Reinaugurăm în această seară Sala Mare a Teatrului Naţional «Ion Luca Caragiale» din Bucureşti cu una din cele mai cunoscute piese din repertoriul dramatic din Bucureşti, «Înşir’te mărgărite», de Victor Eftimiu. Cred că este pentru toţi cei prezenţi în această sală, în această seară, şi pentru tot publicul iubitor de teatru din ţară cu adevărat un eveniment. Teatrul a jucat, de-a lungul timpului, un rol esenţial şi aici, pe scena Teatrului Naţional, s-au întâmplat lucruri magice. În urmă cu aproape două secole, Iancu Văcărescu îndemna să păstrăm teatrul şi, din păcate, istoria nu ne-a ajutat să-l păstrăm, deşi s-au făcut eforturi foarte, foarte mari. Domnul director s-a referit la o serie de lucruri şi este foarte bine, cred, că dincolo de cicluri electorale, atunci când e vorba de interesul public şi de interesul pentru arte şi pentru cultură, putem să demonstrăm că ne dăm mâna şi avem o responsabilitate şi o obligaţie, în primul rând faţă de publicul nostru. Teatrul este şi o poveste de la om la om şi renovarea acestui teatru este o poveste de la om la om, începută în anii ’60. Oameni extremi de diverşi, ca gândire, convingeri, profesii, responsabilităţi, au făcut un admirabil efort colectiv pentru a servi o idee, un proiect care trece dincolo de calcule politice de moment, servind politica interesului public, iar Guvernul pe care îl reprezint aici merge mai departe cu sprijinul pe care îl acordă Teatrului Naţional, finanţând recent Festivalul NETA – New European Theatre Action”, a declarat ministrul Culturii.

De asemenea, Ionuţ Vulpescu a spus că Teatrul Naţonal “I. L. Caragiale” din Bucureşti reprezintă “prelungirea unei lungi istorii”, iar, prin reinaugurarea clădirii, România primeşte “unul dintre cele mai mari şi mai moderne centre culturale, cu care Europa se poate mândri”.

“Reinaugurând astăzi clădirea Teatrului Naţional din Bucureşti, dăruim României şi capitalei ei unul dintre cele mai mari şi mai moderne centre culturale, cu care Europa se poate mândri. Un centru deschis întregii cetăţi, tinerilor creatori, artelor neconvenţionale, experimentului, ca şi reprezentării valorilor consacrate. Un centru mult amplificat faţă de ce era înainte de reconstrucţie, care reprezintă o resursă importantă pentru cultura română şi pentru spiritul european modern în România. Teatrul Naţional «I. L. Caragiale» din Bucureşti este prelungirea unei lungi istorii, a unei mari idei, un drum de secole în căutarea publicului său, o legătură între oameni, un timp al înţelegerii şi al bucuriei”, a mai spus Ionuţ Vulpescu.

De asemenea, ministrul Culturii a menţionat că reinaugurarea clădirii TNB reprezintă “un vis care se împlineşte”.

“Ştiu că una din piesele care sunt acum în repertoriul Teatrului Naţional este «Furtuna» (…). Îmi vine în minte o replică a lui Prospero: «Suntem făcuţi din acelaşi material din care se ţes visele». În această seară, e un vis care se împlineşte”, a spus acesta.

Inaugurarea noii Săli Mari a TNB marchează încheierea lucrărilor de reabilitare şi deschiderea în totalitate a teatrului pentru public, urmând ca, în vară, să fie deschis şi Amfiteatrul în aer liber, cel de-al şaptelea spaţiu de joc din clădirea reabilitată şi modernizată.

Arhitectul Romeo Belea, autorul proiectului, a precizat, pentru reprezentanţii mass-media, că nu s-au schimbat foarte mult ideile iniţiale faţă de rezultatul final.

“E greu de spus (dacă sunt diferenţe între primele schiţe şi rezultatul final, n.r.). Ideea a fost de la început asta. Sigur, lucurile evoluează, evoluează până şi detaliile. Nu pot să spun că diferă mult de ce-a fost din primele schiţe, din primele idei”, a declarat Romeo Belea.

Acesta a mai precizat că a ales culoarea roşie pentru Sala Mare pentru că este caracteristică sălilor de tip italian. Iar despre statuile care “veghează” în foaierul teatrului arhitectul a spus că au fost luate din depozitele instituţiei, care sunt “de-o bogăţie absolut incredibilă”.

“E o scoatere afară a averii teatrului, care este colosală”, a mai spus arhitectul.

Instituţie cu o veche şi solidă tradiţie culturală, misiunea acestui teatru s-a dezvoltat de la o epocă la alta, în concordanţă cu aspiraţiile naţionale, în interiorul procesului de creaţie artistică şi sub adăpostul celor două edificii, informează reprezentanţii instituţiei teatrale.

Prima clădire a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) – între 1852 şi 1944 – a fost cea din Calea Victoriei, pe locul unde în prezent este Hotelul Novotel. La începuturi, a purtat denumirea de Teatrul cel Mare (1852 – 1864), iar, din 1875, cea de Teatru Naţional.

În 1852 s-a deschis Teatrul cel Mare din Bucureşti, realizat după planurile arhitectului vienez Heft, primul director fiind Costache Caragiale. Prima reprezentaţie a avut loc pe 31 decembrie 1852, cu spectacolul “Zoe sau Un amor românesc”, un vodevil tradus din limba franceză.

În 1864, Teatrul cel Mare a devenit instituţie publică de cultură, când, printr-un decret semnat de prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, “s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională”.

În 1875, Alexandru Odobescu, director al teatrului, a pus pe frontispiciu numele instituţiei: Teatru Naţional. Clădirea în stil baroc a Teatrului Naţional din Calea Victoriei, aflată în imediata vecinătate a Palatului Telefoanelor, a rezistat până în august 1944, când a fost parţial incendiată în urma unui bombardament. Teatrul a continuat să funcţioneze în sălile Comedia (Majestic), Studio din Piaţa Amzei, iar, pentru scurtă vreme, au mai fost şi alte spaţii de joc – sălile de festivităţi ale liceelor Sfântul Sava şi Matei Basarab, Cercul Militar.

În 1952, s-a sărbătorit centenarul Teatrului Naţional şi s-a jucat “Matei Millo”, de Mircea Ştefănescu. Tot atunci teatrul a primit numele lui Ion Luca Caragiale.

Teatrul Naţional din Bucureşti, cu sediul pe care spectatorii îl cunosc în prezent şi cu pălăria lui Caragiale aşezată peste cea mai mare dintre săli, a fost proiectat şi realizat, în 1973, de un colectiv de la I.P. Proiect Bucureşti, condus de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea (şef de proiect complex) şi Nicolae Cucu, având drept consultanţi pe regizorii Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei şi Horea Popescu. Structura de rezistenţă a fost concepută de inginerul Alexandru Cişmigiu. Planul iniţial al clădirii prevedea numai trei săli: Sala Mare, Sala Studio (Mică) şi Sala Atelier – o sală experimentală de teatru.

Pe 25 decembrie 1973, a avut loc inaugurarea Teatrului Naţional în noua clădire, la Sala Mare, cu “Apus de soare”, de Barbu Ştefănescu Delavrancea, în regia Mariettei Sadova, cu George Calboreanu în rolul lui Ştefan cel Mare, şi cu “Simfonia patetică”, de Aurel Baranga, care semna şi regia.

Pe 30 aprilie 1974, Sala Mică (Studio) a fost inaugurată cu spectacolele “Năpasta” şi “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, de I. L. Caragiale, spectacol-coupé în regia lui Ion Cojar, iar, pe 1 octombrie 1975, s-a deschis Sala Atelier, cu drama “Capul”, de Mihnea Gheorghiu, în regia Letiţiei Popa.

După incendiul din noaptea de 16/ 17 august 1978, Sala Mare a fost complet distrusă. Ca urmare, ideea de a revizui întreaga construcţie a câştigat teren. Clădirea ceauşistă a eliminat “pălăria lui Caragiale”.

Între 1982 – 1984, proiectul de refacere, extindere şi de reconfigurare a interiorului TNB i-a fost atribuit arhitectului Cezar Lăzărescu. Pentru a modifica aspectul de pălărie, echipa a decis şi înălţarea clădirii, ceea ce a însemnat turnarea a 1.200 de tone de beton peste structura iniţială. Acest proiect a adus o serie de alte modificări, între care, capacitatea sporită a Sălii Mari – de la 950 la 1.155 de locuri, slăbind însă structura de rezistenţă a clădirii. Tot cu această ocazie s-a construit Sala Amfiteatru – pe locul garderobei şi al intrării oficiale.

În 2005, actorul Ion Caramitru, fost ministru al Culturii, a devenit manager al Teatrului Naţional din Bucureşti. Conform proiectului său managerial, a fost iniţiată o serie de studii ale căror rezultate au impus reabilitarea clădirii Teatrului Naţional. Proiectul a fost finanţat de Guvernul României şi de Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, costurile totale ale acestuia fiind în jur de 65 de milioane de euro.

În martie 2011, în cel de-al doilea mandat de manager al TNB al lui Ion Caramitru, a început propriu-zis munca la acest proiect. Prima parte a proiectului a presupus îndepărtarea unei structuri de beton de aproximativ 1.500 tone, care fusese adăugată în 1983 şi care încărcase clădirea, afectându-i structura de rezistenţă.

Teatrul de Operetă “Ion Dacian”, Centrul Naţional al Dansului şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, care au funcţionat pentru o bună perioadă de timp în această clădire, şi-au găsit spaţii noi de lucru. Lucrările de consolidare şi optimizare funcţională a clădirii Teatrului Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti, începute în martie 2011, s-au întins pe o perioadă de peste patru ani.

Autorul proiectului a fost arhitectul Romeo Belea, proiectantul general, Peccon Invest S.R.L., director general – arhitect Gabriel Ghelmegeanu, executantul – societatea Aedificia Carpaţi în asociere cu Romtest Electronic.

Obiectivul a fost crearea unui imobil care să corespundă din punct de vedere tehnic, să confere siguranţă şi să asigure accesul publicului larg la actul de cultură. Vechile săli au intrat treptat în procesul de reabilitare, pe măsură ce altele noi au fost date în folosinţă.

Pe toată perioada reconstrucţiei, teatrul a funcţionat continuu, prezentând spectacole în cel puţin una dintre sălile sale.

Astfel, pe 9 octombrie 2012, a fost inaugurată prima dintre sălile nou construite, Sala Mică. Atunci a avut loc premiera spectacolului “Două loturi”, de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija. Pe 16 decembrie 2012, a fost inaugurată Sala Media, cu premiera “Năpasta”, de I. L. Caragiale, în regia lui Radu Afrim, care a marcat şi încheierea anului Caragiale la TNB, program de referinţă dedicat centenarului morţii marelui dramaturg. Apoi, pe 4 octombrie 2013, a fost inaugurată Sala Pictura, cea de-a treia sală nouă, amplasată pe locul fostului Atelier de pictură. Atunci a avut loc premiera spectacolului “Micul infern”, de Mircea Ştefănescu, în regia lui Mircea Cornişteanu. În continuare, pe 11 octombrie 2013, s-a redeschis Sala Studio, cu premiera spectacolului “Revizorul”, de N. V. Gogol, în regia lui Felix Alexa, marcând revenirea acestei săli cu dotări sceno-tehnice speciale în circuitul teatral (timp de 27 de ani a fost în folosinţa Operetei).

Pe 3 noiembrie 2013, Sala Atelier, refăcută şi îmbogăţită cu un balcon, a reintrat şi ea în circuitul de spectacole, odată cu premiera “Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga.

În cele din urmă, sâmbătă seară, a avut loc premiera spectacolului “Înşir’te mărgărite”, după Victor Eftimiu, în regia lui Dan Puric, eveniment care a marcat inaugurarea noii Săli Mari, integral refăcută şi redimensionată.

Astfel, TNB devine un complex cultural modern, comparabil cu marile centre culturale europene şi mondiale, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii instituţiei.

În urma reconstrucţiei, Teatrul Naţional îşi asumă, sub sloganul “Un teatru nou pentru un public nou”, nu doar o vocaţie culturală, dar şi responsabilitatea de complex cultural naţional şi poate chiar internaţional, în care pot fi găsite cele mai moderne săli de teatru, precum şi spaţii dedicate proiecţiilor media, expoziţiilor, unei palete largi de evenimente culturale importante, ce se desfăşoară constant, alături de spectacolele de teatru, în cadrul unui program numit “Parateatral”.

Atât oameni de cultură, cât şi politicieni au participat la redeschiderea Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), printre aceştia numărându-se Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, Gabriela Szabó, ministrul Tineretului şi Sportului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Mona Muscă, fost ministru al Culturii, academicianul Răzvan Theodorescu, Marinela Ţepuş, directorul Teatrului Nottara din Bucureşti, Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti (ONB), Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), Virgil Ştefan Niţulescu, directorul interimar al Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, pianistul Dan Grigore, actriţa Cezara Dafinescu, soprana Felicia Filip, actorul Mircea Albulescu, principele Radu şi principesa Maria, precum şi fostul jucător de tenis Ion Ţiriac şi jucătoarea de tenis Simona Halep.

Înainte de începerea spectacolului, Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, a precizat că, prin procesul de reconstrucţie şi modernizare a instituţiei teatrale, au fost desfiinţate simbolurile comuniste.

“Teatrul a revenit la forma lui iniţială, cu refaceri substanţiale ale rezistenţei la cutremur. Mai în glumă, mai în serios, vă pot spune că ne aflăm într-un adăpost antiseismic garantat până la un cutremur de 9 grade şi că reconstrucţia teatrului a cuprins şi o întreagă muncă de reconfigurare a interiorului”, a declarat Ion Caramitru.

În discursul său, Ion Caramitru a mulţumit tuturor celor care au sprijinit procesul de reconstrucţie a TNB, menţionându-i pe colegii săi, care au avut de suferit în această perioadă, dar au continuat să muncească în clădirea aflată în renovare, pe arhitecţi, dar şi pe politicieni.

“Trebuie să mulţumesc (…) celor care au contribuit în mod esenţial la realizarea acestui lucru. În primul rând, Guvernului României, în diferitele lui ipostaze, pornind de la Guvernul Tăriceanu şi de la iniţiativa generoasă a ministrului de Finanţe de atunci, Sebastian Vlădescu, care au iniţiat un împrumut record de un sfert de miliard de euro destinat exclusiv domeniului culturii. În Bucureşti, aceşti bani au fost îndreptaţi către Biblioteca Naţională şi Teatrul Naţional. (…) De asemenea, trebuie să mulţumesc guvernelor prinse în cleştele recesiunii şi crizei, care n-au cedat presiunilor de a opri această finanţare, lucru care ar fi întârziat nemăsurat de mult realizarea teatrului şi nu cred că pot să fac excepţii mulţumind tuturor celor care au pus umărul la această reconstrucţie şi, fără niciun fel de jenă, prim-ministrului Victor Ponta, pentru încheierea lucrărilor şi finanţării economice”, a declarat Ion Caramitru.

Prezent la eveniment, Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, a spus că teatrul a jucat, de-a lungul vremii, un rol esenţial, iar pe scena TNB s-au întâmplat “lucruri magice”.

“Reinaugurăm în această seară Sala Mare a Teatrului Naţional «Ion Luca Caragiale» din Bucureşti cu una din cele mai cunoscute piese din repertoriul dramatic din Bucureşti, «Înşir’te mărgărite», de Victor Eftimiu. Cred că este pentru toţi cei prezenţi în această sală, în această seară, şi pentru tot publicul iubitor de teatru din ţară cu adevărat un eveniment. Teatrul a jucat, de-a lungul timpului, un rol esenţial şi aici, pe scena Teatrului Naţional, s-au întâmplat lucruri magice. În urmă cu aproape două secole, Iancu Văcărescu îndemna să păstrăm teatrul şi, din păcate, istoria nu ne-a ajutat să-l păstrăm, deşi s-au făcut eforturi foarte, foarte mari. Domnul director s-a referit la o serie de lucruri şi este foarte bine, cred, că dincolo de cicluri electorale, atunci când e vorba de interesul public şi de interesul pentru arte şi pentru cultură, putem să demonstrăm că ne dăm mâna şi avem o responsabilitate şi o obligaţie, în primul rând faţă de publicul nostru. Teatrul este şi o poveste de la om la om şi renovarea acestui teatru este o poveste de la om la om, începută în anii ’60. Oameni extremi de diverşi, ca gândire, convingeri, profesii, responsabilităţi, au făcut un admirabil efort colectiv pentru a servi o idee, un proiect care trece dincolo de calcule politice de moment, servind politica interesului public, iar Guvernul pe care îl reprezint aici merge mai departe cu sprijinul pe care îl acordă Teatrului Naţional, finanţând recent Festivalul NETA – New European Theatre Action”, a declarat ministrul Culturii.

De asemenea, Ionuţ Vulpescu a spus că Teatrul Naţonal “I. L. Caragiale” din Bucureşti reprezintă “prelungirea unei lungi istorii”, iar, prin reinaugurarea clădirii, România primeşte “unul dintre cele mai mari şi mai moderne centre culturale, cu care Europa se poate mândri”.

“Reinaugurând astăzi clădirea Teatrului Naţional din Bucureşti, dăruim României şi capitalei ei unul dintre cele mai mari şi mai moderne centre culturale, cu care Europa se poate mândri. Un centru deschis întregii cetăţi, tinerilor creatori, artelor neconvenţionale, experimentului, ca şi reprezentării valorilor consacrate. Un centru mult amplificat faţă de ce era înainte de reconstrucţie, care reprezintă o resursă importantă pentru cultura română şi pentru spiritul european modern în România. Teatrul Naţional «I. L. Caragiale» din Bucureşti este prelungirea unei lungi istorii, a unei mari idei, un drum de secole în căutarea publicului său, o legătură între oameni, un timp al înţelegerii şi al bucuriei”, a mai spus Ionuţ Vulpescu.

De asemenea, ministrul Culturii a menţionat că reinaugurarea clădirii TNB reprezintă “un vis care se împlineşte”.

“Ştiu că una din piesele care sunt acum în repertoriul Teatrului Naţional este «Furtuna» (…). Îmi vine în minte o replică a lui Prospero: «Suntem făcuţi din acelaşi material din care se ţes visele». În această seară, e un vis care se împlineşte”, a spus acesta.

Inaugurarea noii Săli Mari a TNB marchează încheierea lucrărilor de reabilitare şi deschiderea în totalitate a teatrului pentru public, urmând ca, în vară, să fie deschis şi Amfiteatrul în aer liber, cel de-al şaptelea spaţiu de joc din clădirea reabilitată şi modernizată.

Arhitectul Romeo Belea, autorul proiectului, a precizat, pentru reprezentanţii mass-media, că nu s-au schimbat foarte mult ideile iniţiale faţă de rezultatul final.

“E greu de spus (dacă sunt diferenţe între primele schiţe şi rezultatul final, n.r.). Ideea a fost de la început asta. Sigur, lucurile evoluează, evoluează până şi detaliile. Nu pot să spun că diferă mult de ce-a fost din primele schiţe, din primele idei”, a declarat Romeo Belea.

Acesta a mai precizat că a ales culoarea roşie pentru Sala Mare pentru că este caracteristică sălilor de tip italian. Iar despre statuile care “veghează” în foaierul teatrului arhitectul a spus că au fost luate din depozitele instituţiei, care sunt “de-o bogăţie absolut incredibilă”.

“E o scoatere afară a averii teatrului, care este colosală”, a mai spus arhitectul.

Instituţie cu o veche şi solidă tradiţie culturală, misiunea acestui teatru s-a dezvoltat de la o epocă la alta, în concordanţă cu aspiraţiile naţionale, în interiorul procesului de creaţie artistică şi sub adăpostul celor două edificii, informează reprezentanţii instituţiei teatrale.

Prima clădire a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) – între 1852 şi 1944 – a fost cea din Calea Victoriei, pe locul unde în prezent este Hotelul Novotel. La începuturi, a purtat denumirea de Teatrul cel Mare (1852 – 1864), iar, din 1875, cea de Teatru Naţional.

În 1852 s-a deschis Teatrul cel Mare din Bucureşti, realizat după planurile arhitectului vienez Heft, primul director fiind Costache Caragiale. Prima reprezentaţie a avut loc pe 31 decembrie 1852, cu spectacolul “Zoe sau Un amor românesc”, un vodevil tradus din limba franceză.

În 1864, Teatrul cel Mare a devenit instituţie publică de cultură, când, printr-un decret semnat de prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, “s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională”.

În 1875, Alexandru Odobescu, director al teatrului, a pus pe frontispiciu numele instituţiei: Teatru Naţional. Clădirea în stil baroc a Teatrului Naţional din Calea Victoriei, aflată în imediata vecinătate a Palatului Telefoanelor, a rezistat până în august 1944, când a fost parţial incendiată în urma unui bombardament. Teatrul a continuat să funcţioneze în sălile Comedia (Majestic), Studio din Piaţa Amzei, iar, pentru scurtă vreme, au mai fost şi alte spaţii de joc – sălile de festivităţi ale liceelor Sfântul Sava şi Matei Basarab, Cercul Militar.

În 1952, s-a sărbătorit centenarul Teatrului Naţional şi s-a jucat “Matei Millo”, de Mircea Ştefănescu. Tot atunci teatrul a primit numele lui Ion Luca Caragiale.

Teatrul Naţional din Bucureşti, cu sediul pe care spectatorii îl cunosc în prezent şi cu pălăria lui Caragiale aşezată peste cea mai mare dintre săli, a fost proiectat şi realizat, în 1973, de un colectiv de la I.P. Proiect Bucureşti, condus de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea (şef de proiect complex) şi Nicolae Cucu, având drept consultanţi pe regizorii Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei şi Horea Popescu. Structura de rezistenţă a fost concepută de inginerul Alexandru Cişmigiu. Planul iniţial al clădirii prevedea numai trei săli: Sala Mare, Sala Studio (Mică) şi Sala Atelier – o sală experimentală de teatru.

Pe 25 decembrie 1973, a avut loc inaugurarea Teatrului Naţional în noua clădire, la Sala Mare, cu “Apus de soare”, de Barbu Ştefănescu Delavrancea, în regia Mariettei Sadova, cu George Calboreanu în rolul lui Ştefan cel Mare, şi cu “Simfonia patetică”, de Aurel Baranga, care semna şi regia.

Pe 30 aprilie 1974, Sala Mică (Studio) a fost inaugurată cu spectacolele “Năpasta” şi “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, de I. L. Caragiale, spectacol-coupé în regia lui Ion Cojar, iar, pe 1 octombrie 1975, s-a deschis Sala Atelier, cu drama “Capul”, de Mihnea Gheorghiu, în regia Letiţiei Popa.

După incendiul din noaptea de 16/ 17 august 1978, Sala Mare a fost complet distrusă. Ca urmare, ideea de a revizui întreaga construcţie a câştigat teren. Clădirea ceauşistă a eliminat “pălăria lui Caragiale”.

Între 1982 – 1984, proiectul de refacere, extindere şi de reconfigurare a interiorului TNB i-a fost atribuit arhitectului Cezar Lăzărescu. Pentru a modifica aspectul de pălărie, echipa a decis şi înălţarea clădirii, ceea ce a însemnat turnarea a 1.200 de tone de beton peste structura iniţială. Acest proiect a adus o serie de alte modificări, între care, capacitatea sporită a Sălii Mari – de la 950 la 1.155 de locuri, slăbind însă structura de rezistenţă a clădirii. Tot cu această ocazie s-a construit Sala Amfiteatru – pe locul garderobei şi al intrării oficiale.

În 2005, actorul Ion Caramitru, fost ministru al Culturii, a devenit manager al Teatrului Naţional din Bucureşti. Conform proiectului său managerial, a fost iniţiată o serie de studii ale căror rezultate au impus reabilitarea clădirii Teatrului Naţional. Proiectul a fost finanţat de Guvernul României şi de Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, costurile totale ale acestuia fiind în jur de 65 de milioane de euro.

În martie 2011, în cel de-al doilea mandat de manager al TNB al lui Ion Caramitru, a început propriu-zis munca la acest proiect. Prima parte a proiectului a presupus îndepărtarea unei structuri de beton de aproximativ 1.500 tone, care fusese adăugată în 1983 şi care încărcase clădirea, afectându-i structura de rezistenţă.

Teatrul de Operetă “Ion Dacian”, Centrul Naţional al Dansului şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, care au funcţionat pentru o bună perioadă de timp în această clădire, şi-au găsit spaţii noi de lucru. Lucrările de consolidare şi optimizare funcţională a clădirii Teatrului Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti, începute în martie 2011, s-au întins pe o perioadă de peste patru ani.

Autorul proiectului a fost arhitectul Romeo Belea, proiectantul general, Peccon Invest S.R.L., director general – arhitect Gabriel Ghelmegeanu, executantul – societatea Aedificia Carpaţi în asociere cu Romtest Electronic.

Obiectivul a fost crearea unui imobil care să corespundă din punct de vedere tehnic, să confere siguranţă şi să asigure accesul publicului larg la actul de cultură. Vechile săli au intrat treptat în procesul de reabilitare, pe măsură ce altele noi au fost date în folosinţă.

Pe toată perioada reconstrucţiei, teatrul a funcţionat continuu, prezentând spectacole în cel puţin una dintre sălile sale.

Astfel, pe 9 octombrie 2012, a fost inaugurată prima dintre sălile nou construite, Sala Mică. Atunci a avut loc premiera spectacolului “Două loturi”, de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija. Pe 16 decembrie 2012, a fost inaugurată Sala Media, cu premiera “Năpasta”, de I. L. Caragiale, în regia lui Radu Afrim, care a marcat şi încheierea anului Caragiale la TNB, program de referinţă dedicat centenarului morţii marelui dramaturg. Apoi, pe 4 octombrie 2013, a fost inaugurată Sala Pictura, cea de-a treia sală nouă, amplasată pe locul fostului Atelier de pictură. Atunci a avut loc premiera spectacolului “Micul infern”, de Mircea Ştefănescu, în regia lui Mircea Cornişteanu. În continuare, pe 11 octombrie 2013, s-a redeschis Sala Studio, cu premiera spectacolului “Revizorul”, de N. V. Gogol, în regia lui Felix Alexa, marcând revenirea acestei săli cu dotări sceno-tehnice speciale în circuitul teatral (timp de 27 de ani a fost în folosinţa Operetei).

Pe 3 noiembrie 2013, Sala Atelier, refăcută şi îmbogăţită cu un balcon, a reintrat şi ea în circuitul de spectacole, odată cu premiera “Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga.

În cele din urmă, sâmbătă seară, a avut loc premiera spectacolului “Înşir’te mărgărite”, după Victor Eftimiu, în regia lui Dan Puric, eveniment care a marcat inaugurarea noii Săli Mari, integral refăcută şi redimensionată.

Astfel, TNB devine un complex cultural modern, comparabil cu marile centre culturale europene şi mondiale, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii instituţiei.

În urma reconstrucţiei, Teatrul Naţional îşi asumă, sub sloganul “Un teatru nou pentru un public nou”, nu doar o vocaţie culturală, dar şi responsabilitatea de complex cultural naţional şi poate chiar internaţional, în care pot fi găsite cele mai moderne săli de teatru, precum şi spaţii dedicate proiecţiilor media, expoziţiilor, unei palete largi de evenimente culturale importante, ce se desfăşoară constant, alături de spectacolele de teatru, în cadrul unui program numit “Parateatral”.