Tag: teamnet

  • Încă o insolvenţă ZGUDUIE piaţa. Una dintre cele mai mari companii din România a intrat în INSOLVENŢĂ

    „În acest moment, lucrăm la un proces de reorganizare şi redefinire a modului intern de lucru. Am luat această decizie la nivelul Board-ului Director pentru a ne susţine mai departe ca business şi pentru a ne onora angajamentele faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi furnizori”, precizează reprezentanţii companiei.

    Potrivit acestora, în perioada imediat următoare „ne vom concentra pe reducerea costurilor operaţionale şi optimizarea proceselor interne, menţinând în acelaşi timp competenţele existente în cadrul companiei”.

    Încă o insolvenţă ZGUDUIE piaţa. Una dintre cele mai mari companii din România a intrat în INSOLVENŢĂ 

  • Divizia de investiţii a Băncii Mondiale intră în acţionariatul Teamnet

    Potrivit unei informaţii publicate pe pagina web a IFC, divizia va cumpăra acţiuni de 5 milioane de euro şi va acorda companiei şi un împrumut de 10 milioane de euro. Investiţia a fost aprobată de boardul IFC în data de 26 decembrie 2013, dar nu a fost încă semnată.

    IFC va ajuta integratorul IT să atragă finanţări pe termen lung, să îmbunătăţească structura de capital a companiei pentru a susţine creşterea viitoare şi “să-şi îmbunătăţească credibilitatea în faţa partenerilor şi clienţilor Teamnet din România şi de pe alte pieţe din Estul Europei”. Implicarea IFC va duce şi la o îmbunătăţire a guvernanţei corporative.

    “Teamnet caută o finanţare de 25-30 de milioane de euro, pe care intenţionează să o obţină prin vânzarea de acţiuni şi împrumuturi, pentru a susţine dezvoltarea pe alte pieţe din Europa de Est. Fondurile vor fi utilizate pentru actualizarea produselor şi a platformei tehnice, creşterea capacităţii pentru subsidiarele existente, finanţarea unor potenţiale achiziţii în Europa de Est şi recrutarea de specialişti. Fondurile vor asigura şi capitalul de lucru necesar şi vor fi utilizate şi pentru a restructura datoria pe termen scurt a companiei”, arată IFC.

    Compania Teamnet International a avut în 2012 o cifră de afaceri de 53 mil. euro şi un profit net de 3,6 mil. euro. Compania nu a oferit detalii despre cifra de afaceri pe 2013. Aproximativ 80% din veniturile Teamnet vin din contracte cu sectorul public, potrivit datelor furnizate de companie. Grupul este format din patru companii specializate în integrarea de soluţii IT&C, tehnologie medicală, automatizare de sisteme şi cloud.

  • Siveco şi Teamnet, o nouă afacere cu APIA

    Anterior, sistemul informatic al APIA a fost extins şi dezvoltat de Siveco România, în baza unui contract de 14,28 milioane de euro, atribuit în decembrie 2008, conform datelor de pe www.e-licitatie.ro. De asemenea, în baza unui contract atribuit în noiembrie 2012, Teamnet International a dezvoltat, modificat, extins şi adaptat sistemul informatic al APIA pentru 6,48 milioane de lei.

    Teamnet International Ploieşti a fost înfiinţată în 2001, are peste 260 de angajaţi şi este un furnizor de soluţii IT şi sisteme informatice pentru companii. În 2012, afacerile firmei au crescut la 235,7 milioane de lei, de la 148,6 milioane de lei în urmă cu un an. Teamnet a fost înfiinţată de deputatul PSD şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, ca parte a grupului de firme Asesoft. Ghiţă a anunţat în luna august a anului 2012 că şi-a vândut toate acţiunile deţinute la firmele de IT&C, inclusiv la Teamnet.

    Siveco România a fost înfiinţată în 1992 şi are peste 1.300 de angajaţi. La nivelul anului 2012, afacerile Siveco România au însumat 89 milioane de dolari.

    APIA funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Instituţia gestionează acordarea subvenţiilor din fonduri UE în agricultură.

  • Vola.ro, cea mai dinamică firmă de tehnologie din Europa Centrală

    La 33 de ani, Daniel Truică conduce vola.ro. Dacă ar vinde acum partea lui, crede că i-ar reveni cam 7-8 milioane de euro. Dar nu vrea să vândă, pentru că afacerea nu şi-a atins potenţialul şi pentru că vrea să fie pe val când piramida din turism se va răsturna, iar turismul tradiţional va fi fost depăşit de viteza din online.

    În top se mai regăsesc 5 firme româneşti. Dintre cele cinci firme, patru sunt dezvoltatori de software, respectiv TeamNet International, pe locul 17, Crys Computers, pe 26, Fortech, pe 38, Ingenio Software pe 43 şi una este furnizor de soluţii pentru mobile banking, SmartTel, aflată pe poziţia 37. În anul 2008, Vola.ro avea o cifră de afaceri de aproape 1,6 milioane de lei şi 12 angajaţi. La sfârşitul anului 2012, pentru agenţie lucrau 52 de persoane, iar cifra de afaceri era de 92,8 milioane de lei.

    Poziţiile a doua şi a treia din clasament sunt ocupate de Bitgear Wireless Design Services d.o.o. din Serbia şi compania poloneză Softhis Sp. Z.o.o., cu creşteri ale veniturilor în ultimii cinci ani de 1.872%, respectiv 1.573%. “Sectorul tehnologic se remarcă prin rate de creştere peste medie, în ciuda unui context economic încă afectat de criza globală”, spune Alina Mirea, partener audit la Deloitte România, specializată în industriile Tehnologie, Media şi Telecomunicaţii.

    Raportul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe cuprinde şi topul celor cinci cele mai mari companii de tehnologie din Europa Centrală şi top Rising Stars, care cuprinde zece companii de tehnologie în ascensiune. Şi topul celor mai mari cinci companii de tehnologie din Europa Centrală cuprinde o firmă românească, TeamNet International, aflată pe locul al treilea, după Goclever din Polonia şi Internet Shop din Cehia şi înaintea Eset din Slovacia şi a eSKY din Polonia. La categoria Rising Stars, primul loc în top zece este ocupat de firma românească de software Insoft Development & Consulting, care a avut o creştere de 2.884%, urmată de firme din Slovacia şi Polonia.

    Companiile prezente în Deloitte CE Technology Fast 50 trebuie fie să deţină o proprietate tehnologică sau intelectuală ce contribuie semnificativ la veniturile operaţionale, fie să aloce un procent semnificativ din venituri către cercetare şi dezvoltare de tehnologie.

     

  • Teamnet va furniza MAE un portal de 4,5 mil. euro

    “Sistemul E-Viza va fi în esenţă un serviciu electronic pus la dispoziţia aplicanţilor în vederea obţinerii vizei pentru România prin intermediul internetului, care îi va ajuta şi asista în procesul de constituire a dosarului de aplicare. Acest proiect vizează atât creşterea gradului de satisfacţie în rândul publicului aplicant prin oferirea posibilităţii de a-şi constitui dosarul de aplicare pentru viză de acasă sau dintr-o altă locaţie dotată cu conexiune la internet, cât şi eficientizarea muncii angajaţilor serviciilor consulare române prin faptul că o parte din dosarele aplicanţilor se pot constitui fără implicarea lor directă”, se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.

    Portalul nu vizează gestionarea efectivă a cererilor de viză pentru România, care este responsabilitatea actualului sistem de acordare a vizelor pentru România, ci va juca doar rolul de interfaţă electronică între SNIV şi utilizatorii aplicanţi în cadrul portalului, se mai spune în document. Contractul a fost atribuit la 13 septembrie şi va fi finanţat din fonduri europene. Alături de cea a Teamnet International, la licitaţie au mai fost depuse trei oferte.

  • Principalii jucători de pe piaţa de soluţii IT fac afaceri de 600 de milioane de euro

    Clasamentul este dominat, la fel ca şi în anii anteriori, de subsidiarele locale ale giganţilor americani IBM şi HP, unii dintre cei mai mari furnizori de servicii IT din lume, iar pe locul trei se află compania românească Teamnet.

    Dintre cele 25 de companii din top, doar 12 sunt deţinute la vedere (cu deţinerile declarate direct la Registrul Comerţului din România) de antreprenori români, cele mai mari dintre ele după cifra de afaceri fiind Novensys, Star Storage şi ETA2U. Cifra de afaceri cumulată a celor 12 companii este de 177 de milioane de euro în anul precedent, potrivit datelor de la Finanţe. Cea mai mare creştere a cifrei de afaceri a fost înregistrată în 2012 de subsidiara grupului austriac Kapsch, pe fondul expansiunii companiei pe piaţa locală.

    Anul trecut, potrivit datelor preliminare ale companiei de consultanţă şi cercetare de piaţă Pierre Audoin Consultants (PAC), piaţa de soft şi servicii IT din România a scăzut. Datele preliminare arată în acest moment pentru anul 2012 o piaţă de 777 mil. euro, dintre care software 325 de milioane de euro şi servicii IT – 452 de milioane de euro. Din punctul de vedere al clienţilor, piaţa este împărţită în mod aproximativ egal între sectorul privat şi cel public, spune Eugen Schwab-Chesaru de la Pierre Audoin Consultants.

    Sectorul public are circa 30% din cheltuielile cu serviciile IT din România şi circa 26% din cele pe software, dar dacă adăugăm toate instituţiile şi companiile aflate sub influenţa statului, atunci ajungem la un procent de 50%, afirmă Chesaru. În zona privată, industria are în continuare investiţii mai mari în soft şi servicii IT. Pierre Audoin Consultants include în zona de producţie de la domeniile petrol şi gaze, auto, alimente şi băuturi, auto, construcţii. “Anul trecut au scăzut şi cheltuielile făcute de operatorii telecom, de sectorul public. Au fost constante în schimb investiţiile din sectorul financiar. În zona financiară este însă posibil ca datele finale să arate o scădere.”