Tag: taxi spatial

  • Presedintele Obama a glumit cu astronautii de pe Atlantis: “Eu sunasem sa cer o pizza” (VIDEO)

    “Sunt presedintele Obama. Cu cine stau de vorba?”, a inceput
    presedintele, apoi, dupa ce capitanul Chris Ferguson s-a prezentat,
    a continuat cu o gluma: “Eu sunasem sa cer o pizza, nu stiam ca am
    ajuns in spatiu”.

    Liderul de la Casa Alba le-a multumit apoi tuturor oamenilor de la
    NASA si le-a spus ca e mandru de ei. “Voi ati facut ca tara noastra
    sa fie in fruntea tuturor in era spatiala si continuati sa fiti o
    inspiratie pentru toti”, a spus Obama.

    Naveta Atlantis, care a adus cateva tone de provizii si alimente
    la bordul Statiei Spatiale Internationale (ISS) si va lua de aici
    alte cateva tone de deseuri, se va intoarce pe Pamant joia
    viitoare, urmand sa se alature celorlalte vehicule iesite din uz
    din flota NASA, transmite BBC.

    Membrii echipajului au vorbit cu presedintele despre intentia NASA
    de a lansa transporturi spatiale comerciale, operate de companii
    private. Primul “taxi spatial” de acest fel ar putea fi lansat in
    interval de trei sau patru ani.

    “Speram sa-i vedem pe unii dintre partenerii nostri comerciali
    sosind aici cat de curand”, a declarat capitanul Chris Ferguson.
    Echipajul a lasat pe statia spatiala un steag special purtat de
    Atlantis la primul sau zbor, in 1981, urmand ca primul “taxi
    spatial” care va sosi pe ISS sa revendice steagul ca premiu.