BusinessMagazin

Tag: taxele

  • Sorin Pâslaru, ZF: Drobul de sare în 2024: ce vor mai creşte taxele în 2025! Dacă toţi spun aşa, efectul va fi suficient pentru frânarea economiei, nici nu mai trebuie să crească impozitele cu adevărat

    Tot mai multe opinii acreditează ideea că în 2025, odată cu noul guvern, va veni un val de creşteri de taxe sau de taxe noi, însă chiar cei care vehiculează aceste opinii pe piaţă nu-şi dau seama că au de pierdut şi toată economia are de pierdut dacă insistă fără bază reală pe această idee.

    Micii antreprenori s-au făcut deja arici, amână investiţiile şi se gândesc cu îngrijorare ce va fi anul următor. Problema cu opiniile acestea negative despre ce va fi este că prind foarte repede într-o ţară obişnuită cu şocurile. Mulţi antreprenori sunt atât de convinşi că vor fi majorate taxele de parcă le-au şi citit în Monitorul Oficial. Unii poate cred că deja că plătesc mai mult.

    În loc să-şi vadă de treabă în business şi să facă ce ştiu mai bine – să descopere produse noi, pieţe noi, să le facă mai bune, să dinamizeze organizaţiile şi să găsească permanente soluţii de creştere din nimic – din cauză că sunt sufocaţi de diverşi analişti sau specialişti care dau ca sigură creşterea impozitelor, în loc să se uite la piaţă şi la client au început să se uite în sus la guvern.

    Câteodată, poate că antreprenorii nici nu ar trebui să fie informaţi de contabili că au mai crescut sau au scăzut taxele, că nu de acolo le vine lor creşterea de fapt, ci din produsul sau serviciul pe care îl pun pe piaţă. Şi probabil mulţi dintre ei acţionează ca atare. Oricum taxele sunt atât de încâlcite încât mai bine le laşi în seama contabililor.

    Puţini dintre cei care vehiculează pe piaţă această idee că vor creşte sigur taxele în 2025, că nu există altă soluţie, realizează ce rău fac economiei. Mai rău chiar decât o creştere reală de taxe, pentru că mediul economic trăieşte din încredere şi pentru antreprenori optimismul că mâinele va fi mai bun este benzina cu care se alimentează zilnic motorul creşterii investiţiilor şi a afacerilor.

    Fac rău economiei pentru că tocmai aceste mesaje înseamnă un efect de blocare a investiţiilor, a tranzacţiilor şi a proiectelor de extindere.

    Este adevărat că deficitul bugetar va urma să fie redus dar, aşa cum a spus şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, va fi o vorba de o dietă „echilibrată”, care să nu destabilizeze organismul economic. Înţelegerea cu Comisia Europeană de scădere a deficitului cu doar 0,3-0,4 puncte procentuale an după an este istorică. România nu a mai beneficiat de o asemenea etapizare, pe o perioadă atât de lungă, şapte ani, a consolidării fiscale.

    Condiţiile internaţionale geopolitice sunt astăzi de aşa natură încât nimeni nu îşi permite ca în ţările de graniţă cu Ucraina situaţia economică să scape de sub control. România va continua să aibă finanţare de la creditorii occidentali cel puţin până se va încheia războiul de la est. Dacă nu ar fi fost acest război, agenţiile de rating demult ar fi amendat deficitele în creştere din ultimii ani.

    Şi pe urmă chiar dacă se vor mai mişca taxele. Mediul de afaceri local este călit în lupte şi mai mari. Capitalul privat românesc a prins cheag. La o cifră de afaceri de
    500 miliarde de euro pe an, capitalul privat românesc are jumătate. La un profit de 10% pe an, sunt 25 miliarde de euro pe an de investit sau dividende. Companiile locale au în bănci mai mulţi bani decât împrumută de la bănci. E cu totul alta situaţia decât în 2008-2009, când 70% din finanţare venea de afară şi România a fost pusă în genunchi când băncile străine şi-au retras banii de aici spre sediile din străinătate şi ţara a luat bani de la Fondul Monetar Internaţional în loc.

    E păcat că aceste mesaje vin şi de la aşa numitele firme din BIG4, care ar trebui să fie mult mai echilibrate, pentru că au acces la datele din cele mai mari companii locale, străine sau cu capital privat. Nu este bine să încerci să dai dovadă de competenţă macroeconomică speriind lumea, că se poate întoarce împotriva ta totul foarte repede.

    Până la urmă ei atâta aşteaptă: ia să mărim taxele, că tot aţi spus voi că o să facem asta. În loc de asta, poţi spune: este nevoie de consolidare fiscală, dar mediul de afaceri local va lucra împreună cu autorităţile şi va găsi căile prin care să continuie investiţiile şi creşterea de care are nevoie economia românească.

    Un pic de încredere, şi de o parte şi de alta, nu strică. Chiar nu contează cine e la guvernare. Contează ce se construieşte şi ce rămâne în urmă, nu cine anunţă primul că vine lupul. Creangă a scris povestea „Drobul de sare” acum 140 de ani, dar iată de ce era genial: pentru că va fi valabilă mereu.

  • Sorin Pâslaru, ZF: România pare un paradis fiscal conform datelor privind taxele şi contribuţiile raportate la PIB. Ce-ar fi să se raporteze mai bine taxele/capita decât PIB/capita pentru a vedea progresul ţării în UE?

    Comisia Europeană a publicat ieri datele privind ponderea în PIB a taxelor şi contribuţiilor sociale în statele din Uniunea Europeană şi cele asociate, Norvegia, Islanda şi Elveţia.

    Cum era de aşteptat, România este la coada listei în ceea ce priveşte aşa numitul raport tax-to-GDP, adică ponderea taxelor în PIB, cu un nivel de 27%, doar peste Irlanda, cu 22,7%.

    Problema este că Irlanda este considerată un paradis fiscal, cu taxe preferenţiale pentru multinaţionale, iar Google, Amazon sau Facebook face afaceri pe tot continentul european din această ţară.

    Media europeană a raportului taxe şi contribuţii la PIB este la 40%, iar în zona euro este de 40,6%.

    În Franţa, Belgia şi Danemarca este cel mai mare raport al taxelor şi contribuţiilor raportat la PIB, de peste 44%, iar în Franţa este chiar de 45,6%. Ciprul, care era considerat un paradis fiscal dar între timp a mai restrâns din facilităţile fiscale, este la 38% pondere taxe şi contribuţii în PIB.

    Având în vedere această diferenţă atât de mare între cât strânge România şi ce se întâmplă în Uniunea Europeană, poate fi România considerată un paradis fiscal? Dacă le spui asta antreprenorilor, explodează. Îţi vor răspunde că sunt sufocaţi de nivelul taxelor şi contribuţiilor şi că oricum sunt prea mulţi bani daţi statului/birocraţilor care îi administrează prost.

    Dar pe undeva lipsesc 13% din PIB din nivelul taxelor, ne spune această comparaţie. Şi situaţia este destul de complicată pentru că asta se întâmplă la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană. S-ar fi presupus că două decenii sunt suficiente pentru alinierea la nivelul mediu sau măcar spre nivelul mediu din UE, dar iată că deşi la alţi indicatori precum PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare România a recuperat de la 40% la 75% faţă de media UE, în ceea ce priveşte taxele colectate rămâne jos.

    Ani de zile s-a spus că ne lipseşte digitalizarea iar de 4-5 ani ANAF propune probabil cel mai amplu proces de digitalizare din UE, de care au rămas miraţi şi profesorii de contabilitate din Germania când li s-a explicat câte componente include. Raportarea online, în timp real, a bonurilor eliberate de casele de marcat, de la magazine către ANAF, a fost începutul. O treabă care a presupus schimbarea a 800.000 de case de marcat din toată ţara. S-a făcut, ANAF are datele în timp real. Acum sunt în curs SAF-T, e-factura şi e-transport. Fiecare se află în diferite faze, în funcţie de nivelul de mărime al companiei. Firmele nu-şi mai trimit facturile unele altora, ci acestea se salvează într-un spaţiu virtual. În 2025, maximum 2026, ANAF va şti tot. Va vedea toate intrările şi ieşirile de bani dintr-o companie.

    Şi totuşi, surpriza este că în planul trimis Comisiei Europene pentru aducerea deficitului bugetar la un nivel de 3% din PIB, veniturile la buget vor rămâne la un total de 34%-35% din PIB în 2031, adică doar cu 1%-2% mai mult faţă de nivelul actual. Nivelul total al veniturilor în PIB include şi alte venituri precum cele nefiscale faţă de cele 27% strânse din impozite şi contribuţiile sociale.

    Deci guvernul se aşteaptă ca în următorii şapte ani nivelul taxelor şi contribuţiilor să rămână în jur de 27%-28% din PIB.

    Şi atunci de ce toată această tevatură cu digitalizarea? Nu era vorba că prin digitalizare România va recupera diferenţa faţă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte taxele şi contribuţiile? Ce se întâmplă de fapt cu aceste date care se strâng de către ANAF dar care nu pot fi utilizate pentru a creşte încasările raportate la activitatea economică?

    Dacă nici la 25-30 de ani de la aderarea la UE nu pot converge aceste date către o medie, pe undeva înseamnă că există ceva mai de adâncime, care ţine de structura economiei, dacă România nu poate trece peste 30% taxe în PIB.

    Pe de altă parte, din cele două valori ale raportului, doar taxele şi contribuţiile, de la numărător, sunt bani reali. Bani strânşi în conturi. PIB-ul de la numitor este un calcul statistic, o estimare a valorii adăugate din economie care porneşte de la cifrele de afaceri ale companiilor corectate cu inputurile – materiile prime, materialele. Ori PIB-ul e umflat şi atunci datele privind creşterea economică sunt nerelevante, ori de fapt nu digitalizarea ci oamenii sunt problema la strângerea de taxe. Aşa că poate ar fi mai bun un raport al taxelor şi contribuţiilor strânse pe cap de locuitor decât PIB/capita pentru a evalua progresul faţă de celelalte ţări din UE.