Dincolo de faptul că oferta de forţă de muncă este redusă – sunt săptămâni întregi în care pentru un job nu sună nimeni –, este şi de slabă calitate, din perspectiva aşteptării firmelor.
Toată lumea vrea oameni bine pregătiţi, tineri, serioşi, care să fie implicaţi la cel mai mic preţ posibil.
Iar şcoala şi piaţa muncii nu oferă acest lucru.
Conform unui sondaj al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, 68% din patroni spun că experienţa angajaţilor este principalul element de care ţin cont într-un interviu, 54% se uită după calităţile şi abilităţile de specialitate deţinute de un potenţial angajat, iar 48% se uită la gradul de implicare al angajaţilor din companie.
Interesant este că numai 31% cer ca un potenţial angajat să fie inteligent.
De asemenea, se caută angajaţi care să depună efort, să fie fideli faţă de companie, să ştie limbi străine şi să aibă abilităţi de lucru în echipă.
Piaţa muncii nu oferă aceste lucruri, iar companiile, în special cele româneşti, sunt din ce în ce mai nervoase.
Şcoala, de la care au aşteptări nerealiste de a le furniza angajaţi cu aceste calităţi (la care se adaugă dorinţa de a fi gata pregătiţi), nu ţine deloc pasul cu cererea.
„Atunci eu de ce mai plătesc taxe şi impozite?”, se întreabă Teodor Negrea de la Form Space Cluj, o companie care administrează un spaţiu de evenimente la parterul complexului sportiv Cluj Arena. El a fost unul dintre cei care, de-a lungul timpului, au iniţiat două proiecte de entertainment mari din Cluj – Boiler şi Electric Castle, unde a fost director artistic.
De fapt, aproape toţi patronii, toţi antreprenorii, toţi oamenii de afaceri se întreabă acest lucru: „Eu de ce mai plătesc taxe şi impozite, dacă trebuie să mai investesc din banii companiei în pregătirea şi trainingul angajaţilor pentru a se apropia cât de cât de necesarul unui job?”.
El, ca şi toată lumea, nu are ce face şi trebuie să facă aceste investiţii, trebuie să muncească cot la cot cu angajaţii, pentru că nu are alternativă.
Pentru cei care au planuri pe termen lung în România, pentru cei care se aşteaptă ca afacerea lor să reziste şi peste 10 ani, soluţia este să investească, să se chinuie cu noi angajaţi, cu noile generaţii, să piardă bani cu ei – mulţi, după ce fac cursuri sau învaţă un job, pleacă imediat la concurenţă – şi să-şi creeze propriile şcoli, propriile centre de pregătire şi să obţină facilităţi şi deduceri fiscale pentru acest lucru.
Parcul de maşini din România a explodat, ceea ce necesită mai multe service-uri auto, deci şi mai mulţi tinichigii auto. Dar tinerii nu prea mai vor să fie tinichigii auto, nu mai vor să stea cu mâinile în ulei, indiferent de preţ, indiferent de salariu.
Dacă nu ar fi fost show-ul MasterChef, cu toate declinările lui, piaţa de restaurante nu ar fi crescut atât de mult în ultimii ani: acum 10 ani nimeni nu voia să fie bucătar, dar acum toţi vor să fie chefi.
Şcoala nu are cum să ţină pasul cu dezvoltarea businessului, cu apariţia atâtor posturi şi joburi noi, care necesită tot timpul alte abilităţi.
Şcoala românească este teoretică, fiind doar câteva facultăţi şi secţii mai aproape de realitatea pieţei muncii – IT, medicină, construcţii.
De unde să apară angajaţi pentru industria de entertainment, dacă nu există şcoli, dacă nu există cursuri de manageri de discotecă, de cluburi, de complexuri sportive etc.?
Companiile private trebuie să dezvolte aceste lucruri, aşa cum o fac în fiecare zi, luând oameni de la zero şi învăţându-i ceea ce ştiu.
Şcoala românească scoate pe bandă rulantă absolvenţi de drept pentru că are profesori în acest domeniu.
Şcoala nici nu şi-a pus problema să dezvolte şi să aibă cursuri pentru cei care vor să ştie şi vor să înveţe cum se organizează Electric Castel sau Untold.
Deci patronii de companii trebuie să devină ei profesori.
Tag: taxe si impozite
-
Atunci eu de ce mai plătesc taxe şi impozite?
-
Oraşul din România care va avea taxe şi impozite mai mari din 2019: Impozitul pe maşini urmează să crească cu 50%
Consiliul Local Timişoara a aprobat, miercuri, în şedinţa ordinară, un proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în capitala Banatului pentru anul 2019.Documentul prevede, printre altele, ca impozitul pe maşini să crească cu 50%, iar impozitul pe clădirile nerezidenţiale deţinute de persoanele juridice vor fi majorate tot cu 50%. De asemenea, începând de anul viitor, va fi introdusă şi o taxă specială pentru promovarea turistică, de 2% din tarifele de cazare practicate şi numărul de zile de cazare sau la tariful practicat pentru o noapte de cazare.Totodată, ar urma să fie instituită şi o taxă specială de salubrizare de 7,89 lei pe lună pentru persoanele fizice şi de 21,38 lei/mc pentru deşeurile reciclabile şi de 113,17 lei/mc pentru deşeurile reziduale, în cazul persoanelor juridice.De asemenea, începând cu anul viitor, va fi instituită şi o nouă taxă pentru oficierea căsătoriilor care sunt realizate într-o altă locaţie decât Casa Căsătoriilor, în valoare de 1.000 de lei. Vor fi scutite de la plata acestei taxe persoanele internate în spital, care nu se pot deplasa, şi cele care se află în detenţie. -
Autorităţile dintr-un sat nu vor mai percepe taxe şi impozite de la cetăţeni, pentru că este deja “prea bogat”
Le Perthus, un sat cu doar 586 de locuitori, de la graniţa franco-spaniolă, are un excedent bugetar la primărie mai mare de un milion de euro.Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită taxelor de aproape 800.000 de euro pe an pe care autorităţile locale le încasează pentru parcare de la francezii care traversează frontiera în Spania pentru a face cumpărături mai ieftine.Strada principală din Le Perthus, Avenue de France, se află atât pe teritoriul Franţei, cât şi pe cel al Spaniei. Comercianţii de pe partea spaniolă a străzii vând produse ca alcool, ţigări şi parfumuri la preţuri considerabil mai mici faţă de preţurile din Franţa, datorită taxelor şi accizelor reduse.
De exemplu, un pachet de ţigări care în partea franceză costă 8 euro, în partea spaniolă poate fi cumpărat cu 5 euro. În timp ce Franţa are preţuri mai mari la produsele accizate, în Spania preţurile sunt sub media UE, atât la produsele de lux, cât şi la haine.
În aceste condiţii, Le Perthus a devenit un magnet pentru cumpărătorii francezi care trec graniţa în căutare de chilipiruri în ţara vecină. Iar dacă localnicii pot face acest lucru pe jos, cei din zonele învecinate vin cu maşinile pe care le lasă la graniţă şi pentru parcarea cărora plătesc taxe la bugetul local din Le Perthus.
În acest fel, autorităţile s-au trezit cu un excedent de taxe pe care nu reuşesc să le cheltuiească, dar care au devenit mărul discordiei dintre putere şi opoziţie în micul orăsel de munte. În timp ce opoziţia din consiliul local acuză primarul că nu foloseşte banii, puterea acuză opoziţia că a blocat proiecte utile cum ar fi un centru medical sau un parc pentru copii.
În consecinţă, primaria propune suspendarea plăţii de taxe locale de către rezidenţii satului până când autorităţile vor reuşi să cheltuiască banii strânşi deja la buget. O decizie în acest sens va fi luată la sfârşitul lunii.
-
RĂZBUNAREA lui Firea: PMB dezvăluie ONORARIUL plătit Angelei Gheorghiu. A cerut ŞI ŞTERGEREA unor taxe şi impozite neplătite
“La propunerea Primarului General şi prin votul consilierilor generali, doamna Angela Gheorghiu a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti în data de 11 septembrie 2017, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru promovarea Bucureştiului şi a României în lume. Doamna Gheorghiu nu doar că a acceptat această înaltă distincţie, dar A ŞI MULŢUMIT Primarului General şi Consiliului General pentru aceasta. În data de 15 septembrie 2017, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, soprana Angela Gheorghiu a concertat în Piaţa Constituţiei din Capitală. Onorariul plătit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub, pentru concertul susţinut de soprana Angela Gheorghiu a fost de 144.906 EURO, inclusiv TVA”, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă remis marţi Mediafax.
Instituţia condusă de Gabriela Firea mai arată, referitor la ceremonia de acordare a titltului de cetăţean de onoare şi a Cheii Oraşului Bucureşti, că, la solicitarea expresă a artistei, s-a convenit ca evenimentul să aibă loc pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.
Reprezentanţii Primăriei Capitalei au făcut toate demersurile pentru organizarea acestui eveniment la Palatul Regal, la data solicitată de Angela Gheorghiu, însă, cu o seară înainte de eveniment, soprana a anunţat prin e-mail că nu mai poate participa la ceremonie „din motive personale”, condiţionând participarea de soluţionarea unor probleme fiscale, transmite Primăria Capitalei.
-
Surpriză pentru bucureşteni. Primăria propune creşteri de taxe şi impozite locale
În expunerea de motive sunt invocate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, conform cărora, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, sumele se indexează anual, până la data de 30 aprilie, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, potrivit Agerpres.
Conform datelor INS, rata anuală a inflaţiei (în decembrie 2017) a fost de 3,3%.
De asemenea, în expunerea de motive este menţionat art. 489 din Legea nr. 227/2015, potrivit căruia autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în Titlul IX, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi în funcţie de necesităţile bugetare locale.
Proiectul prevede şi pentru 2019 o bonificaţie de 10% pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie, a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate de către contribuabilii persoane fizice pentru întregul an.
Astfel, pentru terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în Registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitele ar urma să crească în felul următor: zona A – de la 10.353 lei/ha în prezent la 10.695 lei/ha, conform proiectului, pentru zona B – de la 8.597 lei/ha la 8.881 lei/ha, pentru zona C – de la 6.499 lei/ha la 6.713 lei/ha, pentru zona D – de la 4.447 lei/ha la 4.594 lei/ha.
În ce priveşte terenurile amplasate în extravilan, taxele vor creşte după cum urmează: pentru terenurile cu construcţii – de la 27 lei/ha la 28 lei/ha, pentru teren arabil – de la 46 lei/ha la 48 lei/ha, pentru păşune – de la 24 lei/ha la 25 lei/ha.
Pentru vehiculele fără capacitate cilindrică evidenţiată, impozitul va creşte de la 100 lei/an la 103 lei/an.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare ar urma să fie majorată de la 17 la 18 lei, iar cea pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol de la 69 de lei la 71 de lei.
De asemenea, ar urma să fie majorată taxa pentru eliberarea/ vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii înregistrate în grupele CAEN 561 – Restaurante (de la 3.000 la 3.099 lei pentru suprafeţe de până la 500 mp şi de la 4.000 lei la 4.132 lei pentru suprafeţe mai mari de 500 mp).
Sunt prevăzute creşteri şi în ce priveşte taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru filmare – de la 2.205 lei/zi/locaţie la 2.278 lei pentru film scurt sau lungmetraj şi de la 2.730 lei/zi/filmare la 2.820 pentru videoclipuri cu caracter publicitar.
-
Simona Halep, invitată să se mute în altă ţară pentru a nu mai plăti taxe şi impozite. Ce a răspuns:
Într-un interviu acordat Digisport, Simona a recunoscut că a primit propunerea de a se muta în Monte Carlo, pentru a nu mai plăti taxe şi impozite, după modelul marilor sportivi, însă a refuzat acest lucru.
“niciodată”. În România mă simt acasă şi mă simt cel mai bine”, a spus sportiva.„Eu am jucat întotdeauna pentru România. Pe viitor mă voi implica să produc campioni pentru România. Nu ştiu cum o voi face, dar ştiu că asta voi face”, a mai spus ea.
-
70% dintre români cred că banii din taxe şi impozite sunt risipiţi, în loc să ajungă la sănătate
Opt din zece români sunt de părere că pot lupta împotriva economiei gri cu ajutorul plăţilor electronice, potrivit unui studiu Mastercard, realizat de Ipsos, pe tema conştientizării existenţei economiei subterane şi a atitudinii faţă de aceasta şi numit „Percepţia asupra economiei gri în România”.
Studiul arată, totodată, că patru din cinci respondenţi îşi doresc să plătească mai des cu cardul, ca soluţie de a combate economia subterană, în timp ce jumătate dintre aceştia cred că ar trebui introdusă obligaţia de a deţine un terminal POS pentru comercianţi. Mai mult, opt din zece români sunt de părere că economia subterană poate fi combătută şi prin solicitarea chitanţei, se arată într-un comunicat al Mastercard.
„Marea majoritate a românilor sunt conştienţi de impactul negativ pe care îl are economia gri asupra finanţelor publice şi, automat, asupra nivelului de trai. Ei îşi doresc să ajute autorităţile publice să lupte împotriva economiei subterane şi consideră că plăţile electronice sunt un mod prin care pot limita efectele economiei nefiscalizate. Astfel, ei vor să plătească mai des cu cardul. Şi, ca să poată face acest lucru, ei îşi doresc mai multă transparenţă atât din partea autorităţilor, cât şi din partea comercianţilor”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager, Mastercard România.
-
Câteva sute de angajaţi din administraţia publică protestează în faţa Parlamentului
“Funcţionarii publici trebuie să fie independenţi. În acest moment se încearcă nu o lege a salărizării unitare, cu o grilă, ci o politizare a tuturor funcţionarilor primăriei. El trebuie să fie independent. Nici eu, nici altcineva nu trebuie să putem decide salariul funcţionarului public. Nu poţi să îl ţii slugă, are o facultate, a făcut pregătire, iar presiunea asta crează şi problemele cu DNA-ul, care sunt peste tot. E clar că 30% din funcţionari pleacă acasa, acolo unde bugetele primăriilor sunt mici. Protestez pentru că sunt primar din 2000, iar ei sunt colegii mei, nu poţi ca primar să accepţi asemenea lege. E ca un părinte care îşi ucide copilul. Toata lumea încearcă, în momentul de faţă, să aduca marionete. Primarul, cel mult ar trebui să duca salariul cu 15% mai sus sau mai jos, nu aşa, cu totul. Astfel o să ajungă să îi spună funcţionarului <<fă aşa, scrie aşa, că depinzi de mine>>”, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Dumitrache, primar al localităţii Poiana Lacului, judeţul Argeş.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ce bonusuri acordă companiile în acest an: Tichete cadou de Ziua Copilului, de Ziua Bancherului, a Energeticianului sau a Contabilului
Pe lângă sărbătorile de Paşte şi Crăciun, când zeci de mii de companii oferă salariaţilor tichete şi carduri cadou, numeroase companii aleg să îşi motiveze angajaţii de 1 Iunie – Ziua Copilului. Companiile mai acordă angajaţilor tichete cadou şi cu ocazii mai puţin uzuale, cum ar fi Ziua Bancherului (4 iunie), Ziua Energeticianului (20 iulie), Ziua Petrolistului (8 septembrie), Ziua Inginerului Român (14 septembrie), Ziua Naţională a Contabilului (21 septembrie) sau chiar Ziua Naţională a României (1 decembrie).
„Remarcăm o tendinţă clara din partea angajatorilor de a puncta cu un plus de fast momentele speciale din viaţa profesională, precum aniversările companiilor sau chiar aniversările şi momentele speciale din viaţa personală a angajaţilor, oferindu-le tichete sau carduri cadou. Avantajele sunt atât de natură financiară, respectiv scutiri de taxe sociale salariale şi patronale, căt şi de natură logistică, tichetele şi cardurile cadou fiind foarte simplu de comandat şi utilizat în orice companie, de orice dimensiune sau domeniu de activitate. În plus, tichetele şi cardurile cadou scot din anonimat orice eveniment sărbătorit de companii, asociind un gest memorabil şi de impact bonusurilor oferite”, spune Dana Sintejudean, director general adjunct al Edenred România.
Tichetele cadou oferite salariaţilor de 1 iunie în beneficiul angajaţilor şi al copiilor minori sunt deductibile şi scutite de taxe şi impozite atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi, în limita sumei de 150 de lei per beneficiar. De 1 iunie, pot beneficia de tichete cadou atât copiii minori ai angajaţilor, cât şi angajaţii înşişi. Astfel, un angajat care are doi copii minori poate primi tichete cadou în valoare totală de 450 lei, scutite de taxe sociale şi de impozitul pe venit. Pentru companiile angajatoare, tichetele cadou acordate salariaţilor sunt deductibile în limita a 5% de la calculul impozitului pe profit.
Conform analizelor Edenred România, cea mai mare companie emitentă de tichete şi carduri de beneficii pentru salariaţi, câteva mii de companii vor acorda angajatilor tichete cadou de 1 iunie în acest an, în creştere cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Estimăm că trendul deja marcat, de a oferi angajaţilor tichete şi carduri cadou ca bonus cu diverse ocazii speciale, va continua pe tot parcursul anului 2017. Tichetele şi cardurile cadou sunt preferate de angajaţi şi angajatori în locul cadourilor în numerar sau în natură, acestea din urmă fiind impersonale, lipsite de memorabilitate şi greu de gestionat din punct de vedere logistic. De asemenea, un cadou clasic poate să nu fie pe placul angajaţilor. În schimb, tichetele şi cardurile cadou oferă libertatea de alegere a cadoului dorit dintr-o varietate de produse şi servicii” , adaugă Dana Sintejudean, Edenred România.
Tichetele şi cardurile cadou pot fi cheltuite pentru a cumpăra orice tip de produse, de la îmbrăcăminte, bijuterii, cosmetice, cărţi, IT & electronice, accesorii, decoraţiuni, bricolaj, articole de sport, până la produse alimentare din cea mai mare reţea de magazine partenere. Tichetele cadou de la Edenred sunt acceptate pe întreg teritoriul ţării de peste 65.000 de comercianţi parteneri. Cardurile cadou Compliments® pot fi cheltuite în peste 7.000 magazine de toate tipurile.
-
În 2016, românii au plătit cu cardul taxele şi impozite de peste 360 de milioane de lei
Românii au realizat în 2016 peste un milion de plăţi de taxe şi impozite cu cardul, la ghişeele primăriilor şi online. Valoarea taxelor şi impozitelor achitate cu cardul a crescut cu aproape 50% anul trecut, la peste 360 milioane lei, datorită dublării numărului de plăţi online şi extinderii reţelei de acceptare, arată datele obţinute de Visa de la băncile din România.
„Valoarea impozitelor achitate cu cardul a crescut de aproape zece ori în ultimii şase ani, datorită avantajelor evidente ale acestei metode de plată: siguranţă, confort, rapiditate. Am asistat la o creştere spectaculoasă în special a plăţilor online, care scutesc contribuabilul de un drum la ghişeu şi îl ajută să economisească timp”, a declarat Cătălin Creţu, directorul general pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa.
Anul trecut, una din trei tranzacţii de plată a taxelor şi impozitelor cu cardul a fost realizată online, un rezultat notabil, având în vedere că în urmă cu doar şase ani aceste plăţi erau aproape inexistente. Peste 370.000 de plăţi online s-au realizat în 2016, dublu faţă de anul anterior, valoarea acestora fiind de 78 milioane de lei, se arată într-un comunicat Visa.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro