Tag: taxa pe stalp

  • Guvernul vrea să elimine taxa pe stâlp, din 2016, pentru a încuraja investiţiile private

    Eliminarea taxei pe construcţii speciale, cunoscută drept taxa pe stâlp, ar avea un impact negativ de 1,6 miliarde lei, reprezentând sume neîncasate anul viitor.

    În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor estimează că va recupera, ca efect al eliminării taxei, circa 850 milioane lei din TVA, contribuţii sociale, impozite pe salarii şi alte taxe.

    În urma eliminării taei pe stâlp, Guvernul se aşteaptă pe termen mediu la un impact pozitiv asupra creşterii economice de 0,2 puncte procentuale şi o creştere cu 20.000 a numărului de locuri de uncă chiar de anul viitor.

    Totodată, prin eliminarea taxei pe stâlp investiţiile în sectorul privat vor creşte cu 0,5 puncte procentuale.

    Impozitul pe construcţii speciale a fost introdus la începutul anului trecut. Aplicarea taxei a fost propusă încă din toamna anului 2012 de fostul ministru delegat pentru Buget Liviu Voinea. Taxa se aplică pentru construcţiile care nu intrau în sfera de impozitare, cum ar fi stâlpi, rampe, platforme betonate, altele decât imobilele de producţie sau birouri, care erau deja impozitate.

  • Ponta: Poate un alt guvern mai bun va reduce la anul taxa pe stâlp la 0,5%

    Aflat în vizită la rafinăria Petrobrazi, Victor Ponta a evocat faptul că în urmă cu doi ani şi jumătate, imediat după ce a preluat mandatul de prim-ministru, a discutat pentru prima dată cu şeful OMV, Gerhard Roiss, despre ce înseamnă o ţară independentă din punct de vedere energetic, cât de important este pentru România ca şi pentru orice altă ţară să aibă companii puternice, să-şi folosească aceste resurse, să aibă investiţii pe termen mediu şi lung în domeniul energiei.

    “Aici este un domeniu în care nu există investiţii pe termen scurt şi profituri pe termen scurt, există numai o strategie bine gândită, şi cred că în aceşti doi ani şi jumătate, lucrând împreună cu Petrom-OMV, cu celelalte companii din domeniu, România a progresat foarte mult. A făcut o reformă structurală reală şi din punct de vedere legislativ, şi din vedere operaţional pentru piaţa de energie, şi-a asigurat surse pentru a fi stabilă şi aproape în totalitate independentă, a creat premisele pentru ca în foarte scurt timp, prin rezervele proprii pe care le avem la dispoziţie, România, şi când spun România mă gândesc întotdeauna şi la Republica Moldova, să poată să asigure industriei şi populaţiei o siguranţă în ceea ce priveşte resursele energetice”, a afirmat Ponta.

    “Nu ne-am înţeles întotdeauna, dar acum dacă dau vestea că taxa pe construcţii speciale se reduce de la 1,5 la 1%, doamna Gheorghe îmi spune că să o reducem la 0,5%. Poată o să vină la anul un guvern şi mai bun decât cel al meu, şi o s-o reducă la 0,5%. Guvernul acesta atâta a putut să facă, poate însă să vină în paralel cu reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, iar pentru dvs., care sunteţi o companie cu mulţi angajaţi şi cu toate contractele de muncă fiscalizate, sunt convins că şi acest tip de stimulent pentru crearea de locuri de muncă va fi bine primit”, a spus premierul.

    El s-a referit astfel la declaraţiile recente ale Marianei Gheorghe, CEO Petrom, potrivit cărora este încrezătoare că guvernul va crea un cadru fiscal prietenos pentru investiţii, inclusiv din punctul de vedere al nivelului total al taxării industiei petroliere (taxa pe stâlp, redevenţe), întrucât în caz contrar, Petrom va reduce volumul investiţiilor.

    Guvernul a anunţat recent la începutul lunii că taxa pe construcţiile speciale va fi redusă de la 1,5%, la 1% din valoarea construcţiei, iar veniturile colectate vor rămâne la dispoziţia autorităţilor locale În privinţa redevenţelor din industria energetică, premierul Ponta a declarat, în această săptămână, că raportul Ministerului Finanţelor privind sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat cu delegaţia FMI, CE şi Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaţionale.

    La începutul lui septembrie, preşedintele Traian Băsescu a lansat un avertisment la adresa OV, afirmând: “Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate”. El a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat platforma maritimă Ocean Endeavor, unde companiile ExxonMobil şi Petrom fac foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural.
     

  • Ponta, despre taxa pe stâlp: Poate o să vină la anul un guvern şi mai bun şi o să o reducă la 0,5%

    ”Acum dacă dau vestea că taxa pe construcţii speciale se reduce de la 1,5 la 1%, doamna Gheorghe (n.r. – Mariana Gheorghe, CEO Petrom România)îmi va spune să o reducem la 0,5%. Poate o să vină la anul un guvern şi mai bun decât al meu şi o să o reducă la 0,5%. Guvernul acesta atât a putut să facă. Poate însă să vină cu reducerea contribuţiilor la asigurări sociale”, a spus Ponta, sâmbătă, în discursul ţinut cu ocazia celebrării a 80 de ani de la înfiinţarea rafinăriei Petrobrazi.

    Premierul a mai spus că, în ultima perioadă, România s-a apropiat mult de statul de ţară independentă din punct de vedere energetic.

    ”Domeniul energiei e un domeniu în care nu există investiţii pe termen scurt şi profituri pe termen scurt, există numai o strategie bine gândită şi cred că în aceşti doi ani şi jumătate, lucrând împreună cu Petrom-OMV, cu celelalte companii din domeniu, România a progresat foarte mult. A făcut într-adevăr o reformă structurală reală şi din punct de vedere legislativ şi din punct de vedere operaţional. Pe partea de energie şi-a asigurat resurse pentru a fi într-adevăr stabilă şi aproape, aproape în totalitate independentă, a creat premisele ca în foarte scurt timp, prin rezerve proprii pe care le avem la dispoziţie, România, şi când spun România mă gândesc şi la Republica Moldova, să poată să asigure industriei şi populaţiei o garanţie în ceea ce priveşte resursele energetice”, a mai spus Ponta.

    El a adăugat că, în condiţiile în care în regiune există ”confruntări şi conflicte”, cu atât mai mult România şi companiile din domeniul energetic trebuie să aibă o strategie pe termen mediu şi lung.

    În 4 septembrie, premierul Victor Ponta a anunţat că taxa pe construcţiile speciale va fi redusă de la 1,5% la 1% din valoarea construcţiei, iar veniturile colecate vor rămâne la dispoziţia autorităţilor locale, şi nu vor mai intra la bugetul de stat.

    Taxa pe construcţii speciale a fost introdusă la începutul acestui an. Introducerea taxei a fost propusă încă din toamna anului 2012 de fostul ministru delegat pentru Buget Liviu Voinea. Taxa se aplică pentru construcţiile care nu intrau în sfera de impozitare, cum ar fi stâlpi, rampe, platforme betonate, altele decât imobilele de producţie sau birouri, care erau deja impozitate.

    Taxa se plăteşte în două rate anuale, iar după prima declarare a reieşit că statul va încasa mult peste valoarea estimată inişial în negocierile cu FMI, de 500 milioane lei. În prezent se estimează că încasările din taxa pe construcţii speciale vor depăşi în acest an 1,5 miliarde lei.

    Introducerea taxei pe stâlp şi creşterea accizelor la carburanţi au reprezentat principalele argumente ale autorităţilor române în negocierile cu FMI şi CE pentru ca instituţiile internaţionale să accepte creşterea cheltuielilor bugetare pentru acest an.

  • Scăderea CAS de la 1 iulie, plătită cu taxa pe stâlp

    Ioana Petrescu, ministrul finanţelor, a asigurat însă că reducerea CAS cu 5% va intra în vigoare la 1 iulie, conform promisiunii Guvernului, iar scăderea consecutivă a veniturilor la buget, estimată la 1,5 mld. lei, ar urma să fie contracarată prin încasările suplimentare din taxa pe construcţii speciale (“taxa pe stâlp”) şi majorarea accizei pe carburanţi, precum şi prin eventuala tăiere a altor cheltuieli, în funcţie de rezultatul negocierilor cu FMI.

    Misiunea FMI soseşte la 2 iunie la Bucureşti pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cea mai importantă temă de pe agenda discuţiilor cu autorităţiile vizând posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la jumătatea anului.

    Deocamdată, execuţia bugetară arată corect, cu un deficit de 0,28% din PIB pe primele 4 luni, faţă de 1,19% în aceeaşi perioadă din 2013, provenit în special din scăderea cheltuielilor. Cât priveşte taxa pe stâlp, secretarul de stat în MFP Dan Manolescu a arătat că Ministerul Finanţelor a înregistrat la 26 mai din declaraţiile companilor care trebuie să plăteasca taxa pe construcţii speciale suma de un miliard de lei, mai mult decât dublu faţă de estimările înscrise în bugetul pe acest an. El a afirmat că Guvernul a convenit cu FMI să treacă în buget o sumă mai mică din taxa pe construcţiile speciale însă estimările de încasări erau mai mari.

    Taxa pe stâlp a fost extrem de criticată de multiple voci din mediul de afaceri. La conferinţa ZF Construction & Infrastructure Summit ‘14, avocatul Gabriel Biriş a declarat că taxa este în realitate un impozit pe investiţii şi a fost aprobată de Guvern fără consultarea mediului de afaceri şi în lipsa unei analize temeinice a impactului financiar, care ar putea fi în realitate de 4-5 ori mai mare decât estimările autorităţilor.

    “Sunt foarte curios câţi bani a strâns Ministerul Finanţelor din acest impozit. Ei au prevăzut că vor strânge 488 milioane lei tot anul. Dintr-un studiu AmCham a rezultat că doar de la primele 38 de companii care au răspuns survey-ului ar avea de colectat 1,1 miliarde lei, ceea ce ne poate duce cu gândul că în realitate în loc de jumătate de miliard de lei vor strânge anul acesta peste jumătate de miliard de euro, bani scoşi din economie”, a spus Biriş.