Tag: Ţara Mea

  • Cooperativa agricolă integrată Ţara Mea şi-a majorat afacerile cu puţin peste 3% în 2020, până la 153 mil. lei, dar profitul a crescut cu peste 30%

    Cooperativa agricolă integrată Ţara Mea cu sediul în Vaslui şi peste 1.000 de membrii, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 153 de milioane de lei, în creştere cu 3,6% faţă de anul precedent, arată datele Confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor. Totuşi, cel mai bun rezultat din istoria sa a fost înregistrat în 2018, de circa 200 de milioane de lei.

    Reprezentanţii cooperativei au spus anterior pentru ZF că au divizat activitatea acesteia în 2019 în mai multe companii, separând producţia de distribuţie. ZF a solicitat mai multe detalii şi rezultatele consolidate, dar nu a primit un răspuns până la finalul ediţiei. În 2019, ei au spus că au avut afaceri totale de 214 milioane de lei.

    Afacerile companiei Cooperativa agricolă integrată Ţara Mea au fost în creştere anul trecut comparativ cu 2019, în contextul în care de la jumătatea lui 2020, cooperativa – cu activităţi de cultivare a legumelor, procesarea lactatelor, producţia de carne de porc şi pasăre şi realizarea de produse finite de băcănie, precum mierea – a început să-şi desfacă marfa în toate reţelele de comerţ modern, până la acel moment fiind doar furnizorul principal al reţelelor Kaufland şi Penny Market.

    Totodată, în 2020, cooperativa Ţara Mea a preluat activitatea de centralizare, stocare şi livrare a legumelor de la cinci cooperative agricole din principalele bazine legumicole din ţară, din judeţele Dâmboviţa, Olt, Ilfov şi Hunedoara, care produc, în total, 15.000 de tone de legume.

    Astfel, profitul înregistrat în 2020 a fost de 2 milioane de lei, în creştere cu 37% faţă de anul precedent, potrivit datelor publice. Mai mult, acesta a fost şi cel mai profitabil an. Florin Burculescu, preşedintele cooperativei, spunea anterior că prevede creştere în continuare, pentru că există planuri de dezvoltare şi chiar îşi doreşte să facă o fermă didactică voluntară, astfel încât membrii cooperativei să poate experimenta anumite culturi, cu o valoare adăugată mai mare.

    Cooperativa Ţara Mea deţine o fermă proprie aflată la Ciolpani, lângă Bucureşti, întinsă pe 60 de hectare şi mai are două fabrici de procesare a materiei prime şi produce conserve, dar are şi trei depozite. De altfel, la începutul anului 2021 a deschis un departament de export pentru produsele prelucrate româneşti, ca să le trimită în ţări din Europa, SUA şi Golful Persic.

    Florin Burculescu este acţionar unic şi al companiei Food Market Top Distribution, care se ocupă cu comerţul cu ridicata al produselor alimentare, potrivit Confidas.ro. Aceasta a avut în 2020 o cifră de afaceri de 108,5 milioane de lei, în creştere cu 2,2%, şi un profit de 8,5 milioane de lei, cu 45% mai mare decât în anul precedent. De altfel, el este acţionar majoritar (90%) în cadrul companiei Easy Route, ce are cod CAEN de intermediere a materiilor prime agricole, şi a avut afaceri de 14,2 milioane de lei în 2020, în primul an de funcţionare, însă şi o pierdere de 0,3 milioane de lei, conform sursei citate anterior.

    Cooperativa agricolă integrată Ţara Mea a fost înfiinţată în 2015, iar din 2018 este cea mai mare cooperativă din România după cifra de afaceri şi numărul de membrii.

  • Deficit în comerţul agroalimentar. De ce vând italienii roşii în România? Pentru că cea mai mică fermă de roşii pe care o au în zona de sud a Italiei pleacă de la 30-40 de hectare

    România ar trebui să sprijine dezvoltarea fermelor mari sau asocierea micilor fermieri, pentru ca deficitul comercial să fie corectat în următorii zece ani, consideră Florin Burculescu, preşedintele Cooperativei agricole integrate Ţara Mea, cea mai mare cooperativă din România după cifra de afaceri şi numărul de membri – peste 1.000. El a fost prezent în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Microsoft.

    „De ce vând italienii roşii în România? Pentru că cea mai mică fermă de roşii pe care o au în zona de sud a Italiei pleacă de la 30-40 de hectare. De aici încolo putem face orice. Ai 40 de hectare de roşii, ai tehnologie ca să lucrezi pe ele, lucurile se pot întâmpla şi în România. Însă, o fermă de 2 hectare, de subzistenţă, nu poate să evolueze fără asociere“, a spus Florin Burculescu.

    Mai mult, el spune că ar trebui create anumite programe de sprijin, punctuale, pentru dezvoltarea agricultorilor şi stimularea asocierii şi dezvoltării unor cooperative mari.

    „Spre exemplu FrieslandCampina, cea mare cooperativă de lapte, are aproape 10.000 de membri.“ Compania este şi unul dintre cei mai mari producători de lactate din România.

    Deficitul comercial al României cu produse agroalimentare a crescut accelerat în ultimii cinci ani, iar în anul 2020 a ajuns la 1,9 miliarde de euro, mai mare cu 58% faţă de 2019, coform datelor de la Ministerul Agriculturii.

    „Nu suntem la nivelul de convergenţă la care ar trebui să fim, pentru că nu-mi aduc aminte în ultimii 30 de ani să fi fost cineva din mediul politic ancorat în relaţiile sociale ale agricultorilor, să dorească să facă ceva punctual pentru agricultori“, a mai spus Burculescu.