Tag: Tanase

  • Comisia Etică-TVR: Semnalele noastre privind comentariile politice ale lui Tănase au fost ignorate

    Comisia de Etică şi Arbitraj din Societatea Română de Televiziune (SRTv) aminteşte că, în noiembrie 2014, “s-a autosesizat şi a sancţionat fără echivoc comentariile defăimătoare, discriminatorii şi lipsite de echidistanţă” publicate de Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, în campanie electorală.

    Atunci, Comisia a analizat un comentariu publicat de Stelian Tănase, pe 13 noiembrie, pe site-ul personal, intitulat “Cine a câştigat dezbaterile dintre candidaţi”. În acest comentariu, şeful TVR a spus, printre altele, că Victor Ponta este votat de “babe din sate părăsite şi beţivi de prin cârciumi rurale”.

    În decembrie 2014, Comisia de Etică a SRTv a făcut publice concluziile analizei sale, precizând că şeful TVR a încălcat Codul de conduită şi Reglementările privind blogurile din Televiziunea Română.

    “În concluziile trimise atunci Consiliului de administraţie atrăgeam atenţia asupra încălcării atât a Reglementărilor interne privind blogurile şi alte forme de webcontent personal, cât şi a Codului de conduită pentru personalul de specialitate, conducătorii şi colaboratorii TVR. Insistam atunci asupra articolului 6 din Codul de conduită, valabil şi pentru dl Stelian Tănase: «Nicio activitate din afara emisiei, incluzând redactarea de materiale pentru ziare, reviste sau site-uri, scrierea de cărţi pe teme controversate, acordarea de interviuri, susţinerea de discursuri sau prezidarea unor conferinţe nu trebuie să pună la îndoială obiectivitatea sau integritatea muncii lor pentru TVR»”, spune Comisia de Etică a Televiziunii Române, într-un document publicat miercuri, pe site-ul TVR, ca răspuns la o sesizare primită de la criticul de teatru şi editorialistul Mircea Morariu.

    Totodată, Comisia de Etică a TVR a spus că nu i se poate reproşa “lipsa de reacţie” faţă “de tot mai desele comentarii cu conţinut politic partizan” publicate de Stelian Tănase pe blogul personal.

    “(…) suntem de părere că nu comisia trebuie învinovăţită pentru ceea ce reprezintă o nouă dovadă a ignorării rezoluţiilor sale de către conducerea TVR”, spune Comisia de Etică a TVR.

    Totodată, Comisia precizează că se află într-un impas din cauză că rezoluţiile sale sunt ignorate de conducerea Televiziunii Române.

    “Faptul că şi acest semnal al nostru a rămas fără răspuns din partea Consiliului de administraţie, ba chiar a fost urmat de alte exprimări ale preşedintelui-director general susceptibile de partizanat politic, ne arată că suntem într-un impas, dacă nu chiar într-un blocaj în ceea ce priveşte activitatea comisiei şi respectarea regulamentelor din TVR”, spune Comisia de Etică a TVR.

    Potrivit articolului 47 din Statutul ziaristului din SRTv, Comisia de Etică şi Arbitraj “întocmeşte rapoarte şi rezoluţii ce vor fi înaintate Comitetului director, preşedintelui-director general sau, în caz de interes major, Consiliului de Administraţie”.

    “Întrucât prevederea de mai sus stabileşte limitele noastre de acţiune internă, nu ne rămâne decât să sperăm că reflectarea corectă a activităţii noastre în presă va contribui până la urmă la sensibilizarea celor responsabili de situaţia din TVR”, mai spune Comisia de Etică a TVR.

    În ultima perioadă, Stelian Tănase a scris mai multe comentarii pe blogul personal referitoare la premierul Victor Ponta.

    De altfel, miercuri, Stelian Tănase a declarat, pentru MEDIAFAX, că blocarea conturilor TVR de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) este, de fapt, “o revanşă” pe care şi-a luat-o Victor Ponta, după mai multe editoriale pe care Tănase le-a scris despre acesta. “De mult Ponta e clientul meu (…) Da. A vrut să-şi ia o revanşă. Mi-a arătat pisica”, a afirmat Tănase.

    Pe de altă parte, referitor la faptul că şi Comisia de Etică a TVR a făcut recomandări şi a reacţionat de mai multe ori, după ce Stelian Tănase a scris anumite editoriale pe blogul său, spunând că se încalcă regulamentele din SRTv, Tănase a spus scurt: “Nu se încalcă niciun regulament”.

  • Tănase, supărat că politicienii preferă posturile private, nu TVR. Practica ar fi început cu Băsescu

    Stelian Tănase a spus că, în raport cu televiziunile private, TVR este “un spaţiu legitim de comunicare a ceea ce autorităţile, adică cele alese legitim prin procese electorale, au de comunicat cu populaţia”.

    “Televiziunile private nu au acest rol. Şi, când televiziunile private o fac, o fac selectând aceste informaţii în funcţie de audienţă, de semnificaţia pentru agenţii de publicitate (…), nu în ordinea importanţei în societatea respectivă”, a declarat Stelian Tănase, miercuri, într-o dezbatere despre necesitatea televiziunii publice în România, organizată la sediul Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

    Potrivit lui Tănase, acest lucru este ignorat. “De zece ani, de la Băsescu, când Băsescu a devenit preşedinte, care, spre deosebire de Iliescu, care nu prea ieşea în televiziune, apărea foarte rar, de două – trei ori pe an (…) el (Băsescu, n.r.) şi-a luat obiceiul să apară de două – trei ori pe zi, fie telefonic, fie într-un studio, fie în cadrul unui eveniment, unde se ducea tocmai pentru că ştia că este televizat. Această practică a obscurizat de fapt această distincţie între televiziunile publice şi private“, a spus Stelian Tănase.

    El a precizat că televiziunea publică a încercat să ţină pasul mai curând cu acest nou fenomen, în care politicienii s-au înghesuit pe toate platourile de televiziune private să apară şi să spună vorbe.

    “Esenţial pentru interesul lor politic a fost să-şi creeze o imagine, de unde şi această prezenţă foarte activă în emisiunile de televiziune”, a spus Stelian Tănase.

    El a spus că, în Franţa, oamenii politici, precum un ministru, un prim-ministru şi un preşedinte, nu apar într-un platou de televiziune privată aproape niciodată, iar, dacă apar, o fac la televiziunea publică din ţara respectivă.

    “În România, practica este invers. Se amestecă vedetele din revistele glossy cu miniştri, se amestecă fotbalişti cu infractori, apar aşa în fiecare seară şi asta e reţeta televiziunilor private. În acest context, mă întreb de ce ne mai întrebăm care este rostul televiziunii publice, pentru că este evident, de a face diferenţa, de a crea un spaţiu public legitim, neutru, echidistant şi care creează dezbateri de esenţă, care nu urmăreşte neapărat audienţa, dar nici nu o ignoră”, a spus Stelian Tănase.

  • Stelian Tănase: Va fi sesizată Comisia de Etică TVR în cazul prezenţei lui Ponta la “Viaţa satului”

    Stelian Tănase a confirmat pentru MEDIAFAX că subiectul prezenţei lui Victor Ponta în emisiunea “Viaţa satului” a fost discutat în şedinţa de miercuri a Comitetului Director (CD) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), din care face parte şi Tănase.

    “Am stat de vorbă şi am convenit să trimitem chestiunea la Comisia de Etică. Au fost păreri şi păreri. Dar, până la urmă, am convenit că este problema Comisiei de Etică”, a spus Stelian Tănase.

    El a mai spus că nu va fi luată nicio măsură împotriva directorului TVR 1, Gabriel Gherghescu. “Comisia de Etică va face o analiză. Nu putem să ne antepronunţăm. Comisia de Etică va spune: a fost corect, n-a fost corect, a respectat regulamentele, nu s-au respectat”, a mai spus Tănase.

    Contactat miercuri de agenţia MEDIAFAX, Horia Gruşcă, preşedintele Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR, a spus că, până în acest moment, nu a fost primită sesizarea Comitetului Director. “Nu ştiu nimic în clipa de faţă, nu am primit nimic”, a spus Gruşcă.

    Trei membri ai CA al TVR, Andrei Muraru, Radu Carp şi Romina Surugiu, au declarat la începutul acestei săptămâni că Victor Ponta şi-a făcut publicitate electorală duminică, în emisiunea “Viaţa satului” de la TVR 1, deşi acest program nu era unul dedicat campaniei, Carp şi Surugiu cerând demisia directorului TVR 1, Gabriel Gherghescu.

    “Am luat act cu îngrijorare de prestaţia domnului Victor Ponta în emisiunea TVR «Viaţa satului» din data de 26 octombrie. Această emisiune are un caracter informativ şi nu un caracter electoral, în condiţiile în care timpii de antenă au fost stabiliţi de către televiziunea publică de comun acord cu reprezentanţii tuturor celor 14 candidaţi pentru alegerile prezidenţiale. Nu este pentru prima dată când în emisiunea «Viaţa satului» candidaţilor la alegerile prezidenţiale li se face publicitate mascată: în urmă cu câteva săptămâni, invitatul emisiunii a fost Călin Popescu – Tăriceanu, care şi-a prezentat programul electoral în domeniul agriculturii”, au spun, într-un comunicat comun remis luni agenţiei MEDIAFAX, Radu Carp şi Romina Surugiu.

    Aceştia au mai spus că TVR a difuzat, în regim de publicitate şi nu în cadrul emisiunilor electorale, “un videoclip electoral mascat al unei unei formaţiuni politice – reclama la Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului, care a avut loc în perioada 23 – 26 octombrie”. “Sloganul candidatului PSD Victor Ponta, «Mândri că suntem români», a făcut parte din conţinutul acestui videoclip”, se arată în acest comunicat.

    Totodată, Radu Carp şi Romina Surugiu au solicitat demisia lui Gabriel Gherghescu, directorul TVR 1, care difuzează emisiunea “Viaţa satului”.

    “Domnul Gherghescu a abuzat de calitatea sa şi a inclus dezbateri electorale în mod repetat în cadrul unor emisiuni informative (Victor Ponta a prezentat programul electoral PSD – UNPR – PC folosit la alegerile pentru Parlamentul European în cadrul aceleiaşi emisiuni, în luna mai)”, au spus Carp şi Surugiu.

    Potrivit celor doi, “aceste abateri grave de la legislaţia care guvernează domeniul audiovizual în timpul campaniei electorale trebuie aduse la cunoştinţa CNA”. “Am solicitat ca în şedinţa extraordinară a Consiliului de Administraţie al SRTV din data de 27 octombrie aceste cazuri să fie puse pe ordinea de zi şi discutate, pentru a se lua măsurile care se impun”, au mai spus Radu Carp şi Romina Surugiu.

    Aceştia au precizat că emisiunile “Viaţa satului” în format electoral au încălcat Decizia CNA numărul 528 din 11 septembrie privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei pentru alegerea preşedintelui României, potrivit căreia “Candidaţii, reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi şi care deţin funcţii în instituţii şi/sau autorităţi publice pot avea intervenţii, în direct sau înregistrate, şi în alte emisiuni decât cele prevăzute la art. 5 (cele electorale), strict în probleme legate de exercitarea funcţiei lor; în aceste situaţii radiodifuzorii au obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea echidistanţei şi a pluralismului de opinii” (articolul 4, alineatul 2)”.

    Pe de altă parte, şi Andrei Muraru, un alt membru al CA al SRTv, a atras atenţia, într-un alt comunicat remis duminică agenţiei MEDIAFAX, cu privire la prezenţa lui Victor Ponta la “Viaţa satului”.

    Potrivit lui Andrei Muraru, la TVR se întâmplă “lucruri ciudate”, Victor Ponta fiind considerat “erou” la emisiunea “Viaţa satului”, cu o săptămână înainte de alegeri.

    “Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, la televiziunea publică se întâmplă lucruri ciudate. Aceste evenimente stranii nu au cum să nu trezească serioase suspiciuni asupra autonomiei şi independenţei editoriale a televiziunii publice care, conform legii, trebuie ferită de orice ingerinţă politică. După presiunile care s-au făcut asupra conducerii televiziunii şi care au dat naştere unui mare scandal de presă în urmă cu o lună, lucurile par să nu se fi liniştit la nivelul managementului acestei instituţii”, a spus Andrei Muraru.

    El a precizat că Victor Ponta, candidatul PSD la aceste alegeri prezidenţiale, “nu a găsit de cuviinţă să participe la nici o dezbatere electorală organizată de TVR, dar asta nu l-a făcut să refuze «invitaţia» la o «ediţie specială» a emisiunii «Viaţa Satului»”, difuzată duminică, de Ziua Recoltei.

    “Probabil, a recoltei electorale, deducem noi, întrucât emisiunea a fost atât de «specială» încât publicitatea electorală a fost banal mascată sub o discuţie despre banii agricultorilor. Îmbrăcată în subiecte «sensibile» precum cuantumul fondurilor primite de fermieri, piaţa laptelui sau eliminarea unor accize, emisiunea a fost o mostră de manipulare. Întrebările ridicate la fileu, temele aranjate şi subiectele probabil dinainte negociate au avut darul de a adânci suspiciunile că TVR este controlată de partidul de guvernământ nu doar prin deciziile majorităţii membrilor Consiliului de Administraţie, dar chiar prin unii angajaţi aflaţi în posturi de conducere”, a mai spus Andrei Muraru.

  • Steaua s-a calificat în grupele Ligii Europa, după meciul cu ŢSKA Sofia – scor 1-1 (VIDEO)

    Golurile au fost marcate de Cristian Tănase, pentru Steaua, în minutul 73, şi Michel Platini, pentru ŢSKA, în minutul 83.

    Partida dintre ŢSKA şi Steaua a fost întreruptă de mai multe ori din cauza altercaţiilor dintre jucătorii celor două echipe, dar şi a scandărilor din tribune. Fanii bulgari au strigat de mai multe ori către români “ţiganii, ţiganii”. Antrenorul israelian al Stelei, Roni Levi, a mers personal în dreptul fanilor români pentru a-i linişti.

    La meciul din Bulgaria au asistat aproximativ 30.000 de suporteri ai echipei ŢSKA Sofia, fanii stelişti fiind în număr de 300.

    Faza golului lui Tănase:

    În meciul tur, Steaua obţinuse victoria cu 2-0 contra bulgarilor.

    Rezultatele din celelalte meciuri de calificare ale echipelor româneşti pentru grupele Ligii Europa:

    Dinamo – Vorskla Poltava 2-3 (calificare ratată, rezultat în tur 1-1)

    Gaz Metan Mediaş – Austria Viena 1-0 (calificare ratată, în tur 1-3)

    Rapid – Slask Wroclaw 1-1 (calificare reuşită, rezultat în tur 1-0)

    Sparta Praga – FC Vaslui 1-0 (calificare reuşită, rezultat în tur 0-0).

    Mai mult pe www.mediafax.ro.