BusinessMagazin

Tag: suspans

  • Recomandare de film: Miliardele şi dramele aduse de acestea

    Lansată în 2016, producţia HBO Billions a revenit cu cel de-al cincilea sezon în luna mai a acestui an. Serialul este o dramă (deşi pe alocuri putem spune că este şi o comedie a locurilor de muncă), axată pe lupta dintre miliardarul Bobby „Axe” Axelrod (Lewis), un titan al fondurilor de hedging, şi unul dintre cei mai buni procurori din New York – Chuck Rhoades (Paul  Giamatti). După o alianţă neaşteptată între cele două personaje principale în cel de-al patrulea sezon, cei doi se întorc la lupta psihologică în cea mai recentă serie.
    Noile episoade readuc în scenă intrigile din lumea politicii şi a finanţelor din New York (fiindcă, indiferent de geografie, cele două par să fie inseparabile). Iar dacă primele sezoane s-au concentrat pe ura dintre personaje şi pe setea lor pentru putere, acum ele se confruntă şi cu consecinţe ale acţiunilor lor iniţiale.
    Sezonul se deschide cu o nuntă tensionată, unde Chuck şi soţia sa, Wendy, asistă la unirea tatălui lui Chuck cu o fostă amantă.
    Într-un alt tablou, Axe încearcă o călătorie spirituală – un road trip cu motocicleta. Dramele personale sunt doar consecinţele adevăratului conflict al filmului.
    Axe îl aduce de partea sa pe fostul angajat transformat în rival Taylor Mason (Asia Kate Dillon).
    Geniul în matematică Taylor Mason este forţat de fapt să revină în firma lui Axe după ce eşuează în încercarea de a-şi lansa o companie rivală. Situaţia este bizară, în contextul în care Axe (cu ajutorul lui Rhoades) este cel care a sabotat planurile lui Mason.
    La finalul sezonului anterior, Rhoades a realizat că tot ce este greşit în viaţa sa a fost cauzat de conflictul cu Axe, astfel că acum pare să fie mai hotărât ca niciodată să ia atitudine în direcţia eliminării acestuia. Noul jucător din acest joc de putere este Michael Prince (Corey Stoll), care este adus în scenă în „armura filamtropiei”. Este un oponent pe măsura averii, prestigiului şi ferocităţii de business a lui Axe. În plus, el vine cu imaginea imaculată a liderului ghidat de dorinţa de a face fapte bune.
    După cum remarcă Axe la prima întâlnire cu Prince, „Oamenii ca noi trebuie să îi distrugă pe oamenii ca el”, iar asta îl ghidează pe parcursul următoarelor episoade.
    Serialul aduce şi noi teme – după cele patru sezoane în care s-a concentrat pe răzbunare, acum seria se concentrează pe demolarea acestui comportament distructiv. Lupta pentru putere este evidenţiată astfel şi de unele teme secundare – spre exemplu, în unul dintre episoade este evidenţiată relaţia dintre taţi şi copii – dorinţa de putere a lui Axe rezidă în copilărie, ca urmare a abuzurilor şi abandonării de către tatăl său, când avea 12 ani.
    Unde va înclina balanţa în această serie vom afla abia mai târziu, în contextul în care noul sezon va fi împărţit în două părţi din cauza unei opriri a producţiei cauzate de coronavirus, potrivit informaţiilor din presa internaţională.

    Billions
    Lansare: 17 ianuarie 2016
    Gen: Dramă
    Producători: Brian Koppelman, David Levien, Andrew Ross Sorkin
    Actori: Paul Giamatti, Damian Lewis, Maggie Siff, Malin Akerman, Toby Leonard Moore
    Durata unui episod: 54-60 de minute
    Distribuţie: HBO

  • Statul îi ţine pe români în suspans cu amânarea taxelor

    Statul îi ţine pe români în suspans cu amânarea taxelor şi întârzie să publice Ordonanţa în Monitorul Oficial. Dacă ordonanţa nu se va publica la timp şi cineva decide să nu plătească acum, ar putea fi executat silit de către fisc.

    Guvernul a dat o Ordonanţă de Urgenţă care permite amânarea plăţii taxelor până pe 25 octombrie. Însă, Ordonanţa nu este publicată în Monitorul Oficial, aşa că nu se aplică.

    Miercuri, 24 iunie, este ultima zi pentru depunerea declaraţiilor.

    „În momentul de faţă, recomandarea ar fi să se amâne orice decizie legată de plată, până mâine. Pentru a nu depune declaraţii rectificative şi pentru a putea beneficia de facilitate recomandăm să se amâne puţin operaţiunile, în speranţa că până la sfârşitul zilei se va publica în Monitorul Oficial, Ordonanţa. Este foarte importantă pentru antreprenori pentru că în această perioadă, costurile pentru menţinerea afacerii sunt destul de ridicate şi în principal, scopul urmărit a fost de a sprijini plata salariilor şi a furnizorilor pe perioada acestei stări de criză. Pentru toată lumea, în momentul de faţă, contează ceea ce apare în Monitorul Oficial. Nu este exclus ca faţă de varianta publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, să apară unele modificări”, a declarat Emilian Duca, consultant fiscal.

  • Cronică de film: The Alienist, un alt fel de Sherlock Holmes

    Bazat pe romanul de succes al lui Caleb Carr, The Alienist urmăreşte în primul rând ancheta unor crime, iar în al doilea rând dezvoltarea cartierelor rău-famate din New Yorkul sfârşitului de secol XIX.

    Povestea aminteşte în mod evident de aventurile lui Sherlock Holmes şi nu pare că scenariştii s-ar fi ferit de asemănări: personajul principal, doctorul Laszlo Kreizler, este un specialist în boli mintale. Alături de el îl regăsim pe John Moore, un grafician care lucrează pentru New York Times şi care împărtăşeşte chemarea doctorului către crime neelucidate. La expertiza celor doi apelează Theodore Roosevelt, şef al poliţiei din New York; conflicte apar între toate personajele, aşa cum se întâmplă şi în cărţile semnate de Arthur Conan Doyle, însă scopul celor implicaţi e întotdeauna acelaşi: găsirea celor responsabili de crime şi aducerea lor în faţa justiţiei.

    Atmosfera primelor episoade mi-a adus însă aminte de un alt serial recent, Taboo; stilul de a filma e oarecum similar, însă The Alienist se foloseşte mai mult de elemente istorice, concrete, şi mai puţin de unele supranaturale, aşa cum era cazul în serialul lui Tom Hardy.

    Nu pot să nu remarc distribuţia, care este excelent aleasă – Daniel Brühl, pe care l-aţi mai văzut în filme precum Goodbye, Lenin!, The Bourne Ultimatum sau Inglourious Basterds; Dakota Fanning, intrată în atenţia publicului în 2005, atunci când a interpretat rolul fiicei lui Tom Cruise în War of the Worlds, şi Luke Evans, pe care îl veţi recunoaşte din francizele The Hobbit şi Fast & Furious.

    Dacă ar trebui să încadrez serialul într-un anumit gen, aş spune că e o dramă istorică cu accente de thriller. The Alienist punctează la multe capitole şi sper că producătorii vor da undă verde pentru mai multe sezoane. E important de spus că ratingul serialului a crescut în Statele Unite de la episod la episod, ajungând până la aproape 2 milioane de spectatori.

    Ca termen de comparaţie, cel mai urmărit serial de televiziune din Statele Unite, The Walking Dead, e urmărit săptămânal de aproximativ 6 milioane de telespectatori. Dramele istorice par să fie tot mai apreciate în rândul spectatorilor, iar explicaţia e una cât se poate de simplă: bugetele mai mari permit o mai mare atenţie la detalii, iar asta se traduce într-o doză crescută de realism. The Alienist e un bun exemplu în acest sens, având un buget de 5 milioane de dolari pe episod.

    În concluzie, sunt foarte mulţi spectatori care vor găsi The Alienist pe placul lor, iar asta ar trebui să dea un semnal pozitiv caselor de producţie care se gândesc, încă, dacă se investească sau nu într-o astfel de poveste.

    NOTA: 8,5/10
     

  • Cronică: Star Wars: The Last Jedi – Două puncte de vedere – VIDEO

    Florin Caşotă, redactor Business Magazin

    După ce J.J. Abrams a readus la viaţă universul Star Wars, anul acesta a venit rândul unui alt regizor tânăr să ducă povestea mai departe. Rian Johnson se află la cârma lui „The Last Jedi“ şi face o treabă foarte bună, chiar mai bună decât Abrams, aş zice.

    Pe lângă faptul că aduce un omagiu seriei originale, prin introducerea de creaturi noi şi menţinerea aceluiaşi spirit, Johnson reuşeşte să-şi imprime stilul asupra filmului. The Last Jedi se simte diferit de celelalte filme din univers, lucru bun deoarece era nevoie de o gură de aer în povestea ce dăinuieşte din anii ‘70. Dacă Abrams a reluat seria în 2015 călcând pe urmele lui George Lucas, Johnson a făcut nişte alegeri riscante care au stârnit nemulţumirea unor fani, însă mă bucur că a făcut-o, deoarece este nevoie de o reîmprospătare a universului.

    La nivel narativ, The Last Jedi stă bine şi scenariştii reuşesc să ţină spectatorii în suspans de la început până la final, mai ales în porţiunea despre aventura rebelilor. Partea cu Rey şi cu Luke avansează într-un ritm mai lent, dar poate era necesar pentru a crea un sentiment satisfăcător atunci când Rey ajunge în punctul culminant. Totuşi filmul nu este perfect şi problema mea cu povestea este bucata în care vedem aventura în care sunt implicaţi Finn şi noul personaj introdus, Rose. Partea lor se simte mai mult ca un scurtmetraj decât ca o parte din film. Sigur, povestea lor are un scop şi ajută la închegarea filmului, însă nu accelerează acţiunea şi se simte mai mult ca o pauză atunci când Johnson trece de la Rey sau de la rebeli la povestea celor doi. De asemenea, mi-aş fi dorit ca filmul să dezvolte ceva mai mult povestea lui Snoke.

    Rose, alături de DJ, sunt noile personaje introduse de Johnson în universul Star Wars şi pot să zic că aduc o aromă nouă universului, însă fără a aduce prea multă profunzime.

    Scenele de acţiune sunt foarte bine regizate şi sunt unele dintre cele mai bune din filmele Star Wars de până acum. Efectele speciale sunt foarte bune şi nu conştientizezi niciodată că ai de-a face cu o creatură sau un moment create pe calculator. Totuşi, pe partea de acţiune, mi-aş fi dorit să văd mai multe lupte în care este utilizată sabia laser. Nici în Force Awakens, nici aici, nu mi-a fost satisfăcută setea de lupte cu săbiile laser.

    Daisy Ridley dovedeşte din nou că a fost alegerea perfectă pentru rolul Rey şi este absolut fantastică în film. Din punctul meu de vedere, acelaşi lucru poate fi spus şi despre Adam Driver pentru rolul Kylo Ren. În precedentul film, vedem un Kylo Ren imatur, furios, nerăbdător şi care vrea să devină ca idolul său, Darth Vader. În acest film, conflictul interior continuă, iar Driver arată asta foarte simplu prin jocul actoricesc. Mark Hamill revine, în sfârşit, în rolul lui Luke Skywalker şi face o treabă foarte bună. În The Last Jedi vedem un Luke Skywalker diferit faţă de ceea ce ştiam din trilogia originală şi faţă de ceea ce fanii înrăiţi ar fi aşteptat. Alegerea lui Rian Johnson în dezvoltarea personajului emblematic este una interesantă, neaşteptată, care-i oferă mai multă profunzime personajului Luke Skywalker. De asemenea, Carrie Fisher, în rolul Leiei, este foarte bună, iar regizorul şi producătorii au ales un mod foarte bun de a-i aduce un omagiu.

    Aşadar, filmul este distractiv, are suspans, nu este plictisitor şi m-a făcut să vreau să văd cât mai repede posibil continuarea şi finalul seriei.
    P.S. BB8 este în continuare la fel de distractiv, iar de data aceasta devine şi extrem de inventiv şi util pentru eroii pe care-i vedem pe ecran.

    Bogdan Angheluţă, redactor Business Magazin

    Atunci când vezi seria Star Wars de (prea) multe ori, aşa cum am făcut-o eu, ai mereu în minte aventurile din trilogia originală. Nu spun că e bine, dar e o justificare a faptului că voi compara întotdeauna noile personaje cu Han Solo, Luke Skywalker sau Darth Vader.

    Cred că până acum cei care voiau să vadă Star Wars au ajuns la cinematograf, aşa că paragrafele următoare conţin destul de multe dezvăluiri legate de povestea şi deznodământul filmului. În primul rând, Luke Skywalker apare în The Last Jedi ca un personaj înfrânt; apare ca un luptător care nu mai are pentru ce să lupte. Iar asta, din punctul meu de vedere, reprezintă un punct de plecare greşit. Conceptul de speranţă e cel pe care s-a construit întreg universul Star Wars – nu e întâmplător faptul că filmul original, cel din 1977, a fost redenumit Episodul IV – O nouă speranţă atunci când George Lucas a înţeles potenţialul francizei. Înţeleg ce a vrut să transmită regizorul, dar nu cred că introducerea personajului a fost cea corectă.

    În al doilea rând, Rian Johnson – cel care a semnat The Last Jedi şi care va regiza şi noua trilogie Star Wars – a ales să scape de personajul negativ, Snoke, într-un mod absolut bizar. Prezentat ca noul împărat, avându-l ca ucenic pe Kylo Ren (aşa cum împăratul îl avea ucenic pe Darth Vader), Snoke nu prinde decât cinci-zece minute în film, după care e ucis în timpul unei scene care nu mi-a transmis nimic. Revin, inevitabil, la comparaţia cu trilogia originală: amintiţi-vă de finalul episodului VI, când Luke Skywalker îşi determină tatăl să se întoarcă pe calea Jedi şi să-i curme viaţa împăratului. Cele două scene nu au aproape nimic în comun.

    Mă opresc din critici pentru a face o scurtă remarcă: nu am o problemă cu modul în care Disney a ales să readucă pe marile ecrane universul Star Wars. Din contră, sunt de părere că Episodul VII: The Force Awakens a fost unul dintre cele mai reuşite filme ale francizei; alegerile lui Rian Johnson nu mi s-au părut însă dintre cele mai reuşite.

    Revenind la The Last Jedi, un alt personaj care a primit un sfârşit mult sub meritele sale e chiar Luke Skywalker. După o încercare de luptă cu sabia laser, aflăm că Luke îşi proiectase de fapt personajul pe o planetă distantă, iar asta i-a consumat toată puterea. Prin urmare, eroul care a dărâmat imperiul moare din cauza epuizării.

    Un alt segment a cărui utilitate nu am reuşit să o descopăr este cel de pe Canto Bight, acolo unde Finn şi Rose nu fac altceva decât să producă pagube. Rian Johnson a încercat să aducă un omagiu celebrei scene din cantina de pe Mos Eisley, dar poate că un simplu flashback ar fi fost ceva mai potrivit. Nu mai zic că ar fi salvat şi vreo 20 de minute din film.

    Din păcate, aş putea să continuui cu multe alte probleme ale filmului, dar nu aş vrea să las impresia că The Last Jedi e echivalentul unui Transformers. Episodul VIII are numeroase părţi bune, aşa cum ar fi luptele sau majoritatea scenelor de acţiune.

    Închei cu speranţa că J.J. Abrams se va apropia mai mult de stilul original al lui Lucas, dar şi cu cea că Rian Johnson îşi va tempera puţin dorinţa de experimente – măcar în ceea ce priveşte noua trilogie.

  • Cronică de film: Masterminds

    Masterminds este o comedie plină de suspans şi acţiune, bazată pe o întâmplare reală: spune povestea unui şofer de camion din sudul Statelor Unite care organizează unul dintre cele mai mari jafuri din istorie, reuşind să fure 17 milioane de dolari.

    Filmul este regizat de Jared Hess, iar scenariul este semnat de Chris Bowman, Hubbel Palmer şi Emily Spivey. Din distribuţie fac parte Zach Galifianakis, Kristen Wiig, Owen Wilson şi Jason Sudeikis.

    David Ghantt (Zach Galifianakis), paznic pe o maşină de transport de valori într-un orăşel din sudul Statelor Unite, pune la cale unul dintre cele mai mari jafuri bancare din istorie.

    Complicii săi sunt Kelly (Kristen Wiig), fostă colegă şi iubită, şi un prieten din liceu al acesteia, Steve (Owen Wilson). Filmul este inspirat dintr-un jaf celebru petrecut în realitate în oraşul Charlotte din Carolina de Nord. În toamna anului 1997, David Ghantt şi complicii săi au reuşit să fure peste 17 milioane de dolari cash dintr-un seif al companiei Loomis Fargo & Company.

    După ce îndeasă peste 17 milioane de dolari într-o camionetă, David livrează banii găştii lui Chambers şi fuge în Mexic pentru a se ascunde de ancheta FBI-ului. Chambers şi soţia lui îşi cumpără o vilă de lux şi din banii furaţi şi angajează un asasin plătit care are drept însărcinare să meargă în Mexic şi să îl ucidă pe David. Însă acesta îşi dă seama repede că e trădat şi decide să revină în Carolina de Nord pentru a-şi salva relaţia, dar şi pentru a-l expune pe Chambers.

    Regizorul Jared Hess e recunoscut pentru talentul său de a exploata personajele negative, aşa că atunci când a aflat pentru prima dată de jaful din 1997 de la compania Loomis Fargo, a fost prins de poveste şi a început să se gândească serios la o variantă de o transpune într-un film. A fost doar o chestiune de timp până când actorul Owen Wilson, cunoscut pentru roluri din comedii precum Zoolander, a fost adus în proiect. Un element esenţial în realizarea peliculei a fost găsirea acelui actor potrivit pentru a juca rolul lui David Ghantt. Cel ales în final, Zach Galifianakis, a copilărit în proximitatea locului unde a avut loc jaful şi era foarte familiarizat cu povestea. În rolul partenerei lui David, cea care de fapt îl împinge să ia banii, joacă Kristen Wiig, o prezenţă care îşi încarcă personajul cu multă empatie.

    Masterminds este o comedie care merită văzută; nu vă aşteptaţi la o desfăşurare logică a evenimentelor sau la „political correctness“ în ceea ce priveşte personajele, ci mai curând la o serie de poante care de cele mai multe ori îşi ating ţinta.

    Nota: 7/10

  • Te întrebi cum se întâmplă magia? Explicaţiile fascinante din spatele a şase trucuri clasice de magie – FOTO

    Trucurile iluzioniştilor ne-au copleşit încă din copilărie. Mulţi dintre noi ne întrebam cum se pot depăşi condiţiile fizicii, gravitaţiei şi chiar şi ale morţii?

    Abilitatea unui magician constă, de fapt, în capacitatea sa de a ţine în suspans publicul până la următorul truc incredibil. De multe ori, ni se pare că magicienii sunt cu adevărat capabili de a face lucruri care sfidează toate legile cunoscute ale universului.

    Vezi aici Explicaţiile fascinante din spatele a şase trucuri clasice de magie – FOTO

  • Un autor român are şansa istorică să aiba un roman best-seller internaţional

    Eugen Ovidiu Chirovici, un român de 51 de ani a scris prima carte care ar putea deveni un fenomen global. Cartea “The Book of Mirrors” scrisă de un român stabilit în Marea Britanie, a fost deja luată de edituri din 23 de ţări, de la unele dintre ele primind chiar şi cereri de la 11 edituri, scrie The Guardian.

    După numai 3 ani după plecarea din ţară, Eugen Chirovici, a lansat un roman poliţist plin de suspans, având în centru o poveste impresionantă care va apărea pe rafturile librăriilor abia în 2017.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • 95 de minute de suspans şi hohote de râs

    Subiectul implică tema adulterului, iar pe scenă se regăsesc personaje mereu actuale – un milionar, soţia acestuia, dar şi amanţii fiecăruia – precum şi eroi pitoreşti – un samsar sau o slujnică. Dialogurile sunt alerte, scenariul propune întorsături ale firului acţiunii, decorurile sunt potrivite epocii interbelice, iar umorul se regăseşte deopotrivă în formele clasice – de limbaj, de caracter şi de situaţii. Deşi cunoscut în prezent mai cu seamă ca poet, Ion Minulescu (1881-1944) se dovedeşte în calitatea sa de autor dramatic la fel de actual ca şi în timpul vieţii sale, când piesele semnate de el înregistrau succese pe scenele teatrelor de la acea vreme.

    Titu Micşoreanu, milionar îmbogăţit pe cont propriu, doreşte să primească recunoaştere şi ca autor dramatic, fără a avea minime cunoştinţe de literatură sau talent scritoricesc. Motiv pentru care Micşoreanu „colaborează“, încercând să-şi impună voluntar ideile, aşa cum este obişnuit, cu un autor de piese de teatru, cu Ion Marian, la recomandarea soţiei sale, Cocuţa Micşoreanu, interpretată de Costina Ciuciulică.

    Intervenţiile domnului Cuţui, samsar, şi ale servitoarei Florica adaugă sare şi piper în desfăşurarea acţiunii, altminteri condimentată cu umor la tot pasul.

    Actorul Marius Rizea, care îl interpretează pe milionar, a mai jucat în stagiunea care se încheie în această săptămână în spectacolele Micul Infern, Scrisoarea, Un duel şi Vizita bătrânei doamne. Gavril Pătru, care însufleţeşte în Allegro, ma non troppo autorul dramatic, a jucat în această stagiune în alte opt piese, între care Bârfe, zvonuri şi minciuni, Două loturi şi Furtuna, în vreme ce diva spectacolului actual, interpretată de Costina Ciuciulică, mai joacă în alte patru piese, între care Dineu cu proşti, Revizorul şi Toţi fiii mei.

    Allegro, ma non troppo este pus în scenă de regizorul Răzvan Popa, acesta fiind al 16-lea spectacol pe care îl coordonează în cariera sa, care cuprinde şi roluri de teatru şi de film.Potrivită pentru o seară de destindere, piesa promite să vă descreţească frunţile şi să menţină treaz interesul spectatorului până la ultima replică.

  • Aventuri la 10.000 de metri altitudine (VIDEO)

    În timpul unui zbor transatlantic New York – Londra, ofiţerul de zbor Bill Marks (Neeson) primeşte mai multe mesaje criptate prin care este instruit să convingă linia aeriană să transfere 150 de milioane de dolari într-un cont secret. În caz contrar, un pasager din avion ar urma să fie omorât la fiecare 20 de minute.

    Cu un spaţiu de desfăşurare limitat, un inamic necunoscut şi multe dovezi care îl incriminează, Marks trebuie să salveze atât pasagerii din avion, cât şi propria reputaţie.

  • Rusia păstrează suspansul privind asistenţa financiară oferită Ucrainei: “Prioritatea este încetarea violenţelor”

     Ucraina este în pragul intrării în incapacitate de plată, iar Ministerul rus al Finanţelor anunţase că o tranşă de două miliarde de dolari va fi oferită Kievului săptămâna aceasta.

    Întrebat despre acest subiect, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, a răspuns: “Deocamdată, nu pot spune nimic despre acest subiect. Este evident că în contextul în care extremiştii fac ce vor în Ucraina, prioritatea este găsirea unei soluţii” pentru încetarea violenţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro