Tag: surinam

  • De ce mor românii cu zile. Cum ne-au luat-o înainte Surinam şi Cambodgia în topul investiţiilor în sănătate

    Sistemul sanitar românesc s-a blocat undeva între lipsa de interes acordată cererilor înaintate de spitale şi incompetenţa alocării banilor şi resurselor materiale către unităţile medicale care aveau nevoie de investiţii în vederea renovării secţiilor, achiziţionării de aparatură medicală necesară pentru a asigura bunul tratament al pacienţilor sau deschiderea de noi secţii moderne de tratament.

    Acest lucru este susţinut de datele care arată că, la finele anului 2015, disponibilul bugetar nealocat a fost de 522 milioane lei. Auditul Curţii de Conturi estimează că numai folosind aceşti bani se puteau achiziţiona un număr de 72 aparate de diagnostic prin imagistică medicală (aparate tip RMN cu un preţ mediu de 7,2 milioane lei, ce reprezintă preţ de achiziţie mediu realizat la nivelul unităţilor sanitare), aparate cu care se puteau dota tot atâtea unităţi sanitare, asta în condiţiile în care România se află pe ultimul loc în UE şi la acest capitol.

    În aceste condiţii, Ministerul Sănătăţii s-a trezit în situaţia imposibilităţii de a accesa fonduri nerambursabile în valoare de 1.467.000 lei din fondul regional în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

    Potrivit raportului Curţii de Conturi, autorităţile din domeniul sanitar nu au ştiut să cheltuie banii pe care îi aveau disponibili pentru investiţii în unităţile medicale din ţară. Reţeaua de spitale din România este amplă şi fragmentată. La finele anului 2015, potrivit datelor publicate exista un număr de 375 spitale publice.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Noul Google Doodle o omagiază pe Maria Sibylla Merian

    Google o omagiază astăzi pe Maria Sibylla Merian, la 366 de ani de la naşterea naturalistei şi artistei germane, care a avut o influenţă semnificativă în dezvoltarea entomologiei, ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor.

    Pentru epoca în care a trăit Maria Sibylla Merian, studiul insectelor era văzut ca o ocupaţie extrem de ciudată, având în vedere că erau poreclite “bestiile diavolului”. În consecinţă, etapele dezvoltării la aceste specii erau aproape necunoscute. Maria Sibylla Merian a descris în studiile sale dezvoltarea a 186 de speci de insecte, care au contrazis concepţiile vremii potrivit cărora toate insectele se năşteau în noroi.

    Noul Google Doodle include imaginile mai multor insecte precum şi a unei şopârle, în timp ce literele cuvântului “Google” au fost înlocuite de frunze de viţă de vie.

    Toate stirile sunt pe zf.ro