Tag: sucursale

  • Drama din sistemul bancar: Zeci de sucursale, închise! Ce se întâmplă

    Restructurarea sistemului bancar a continuat în primele nouă luni din 2016, zeci de sucursale şi agenţii bancare fiind închise, potrivit datelor transmise de Banca Naţională.

    La sfârşitul lunii septem­brie erau 55.796 de salariaţi la ni­velul întregului sistem ban­car, iar numărul sucursalelor şi agenţiilor bancare a coborât spre 4.800.

    Reducerea costurilor de funcţionare ale băncilor în urma ajustării reţelelor teritoriale şi a numărului de angajaţi, precum şi diminuarea costurilor legate de riscul de credit au ajutat sistemul bancar, însă cu un cost puternic. 

    Drama din sistemul bancar: Zeci de sucursale, închise! Ce se întâmplă 

  • RBS a intrat în grupul sucursalelor de bănci străine

    Britanicii de la RBS operează de luna aceasta în România în regim de sucursală, noua denumire oficială fiind The Royal Bank of Scotland plc, Edinburgh, Sucursala România (RBS România).

    Succesoarea fostei ABN Amro, intrată pe piaţa locală în urmă cu circa 18 ani, a hotărât să-şi restrângă aria de activităţi la serviciile furnizate companiilor şi clienţilor instituţionali (tranzacţii bancare şi operaţiuni de trezorerie). Managementul RBS România afirmă că transformarea băncii locale în sucursală nu va afecta oferta pentru clienţii corporate, ba dimpotrivă.

    Luna aceasta ar trebui să se încheie transferul portofoliului de retail către UniCredit. Schimbarea de statut juridic a RBS România implică, între altele, desfiinţarea consiliului de administraţie.

    Echipa de conducere este formată din Henk Paardekooper – director general, Sridhar Cadambi – director executiv pe operaţiuni, Birgit Baehr – director executiv pe risc, şi Ştefan Soos – director executiv pe financiar. Cu RBS numărul sucursalelor de bănci străine ajunge la 10.

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.09.2013

  • Hidroelectrica iese din insolvenţă

    Valoarea creanţelor revendicate de cei 381 creditori însumează 5,4 mld. lei, din care 3,5 mld. lei au fost recunoscute de către administratorul judiciar.

    Hidroelectrica a fost restructurată şi rămâne cu 7 sucursale din 13, procesul urmând să genereze, printre altele, reducerea cu circa 300 a numărului de posturi şi o economie anuală la fondul de salarii estimată la aproximativ 6 milioane euro.

    Sucursalele Oradea, Sibiu, Slatina, Târgu Jiu, Buzău, Caransebeş au fost transformate în uzine şi integrate în sucursalele Cluj, Sebeş, Râmnicu Vâlcea, Porţile de Fier, Curtea de Argeş şi Haţeg. A şaptea sucursală este Bistriţa, care a preluat de la SH Buzău centralele Călimăneşti şi Movileni.

    Personalul va fi redus, în urma restructurării, cu încă 150 de salariaţi, după ce din iunie 2012 şi până în aprilie 2013 numărul de salariaţi a scăzut de la 5.239 la 4.866, prin pensionări şi concedieri.

  • Coldwell Banker deschide 11 noi sucursale

    Noile sucursale au fost deschise în Bistriţa, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Miercurea Ciuc, Ploieşti, Satu Mare, Sfântul Gheorghe, Suceava şi Vaslui.”Prin deschiderea noilor birouri am ajuns să avem o acoperire naţională, putând oferi astfel canalul optim pentru administrarea şi vânzarea proprietăţilor imobiliare intrate în posesia instituţiilor finanţatoare. În plus, reţeaua de 30 de puncte de lucru din ţară ne permite să derulăm contracte naţionale de administrare a proprietăţilor deţinute de marii proprietari de spaţii imobiliare, fie că vorbim de companii din domeniul telecom, financiar sau energie”, a declarat Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania.

    Coldwell Banker administrează în acest moment un portofoliu format din aproximativ 900 de clădiri cu o suprafaţă cumulată de circa 800.000 de metri pătraţi de spaţii imobiliare. În acelaşi timp, compania şi-a dezvoltat activitatea de administrare a proprietăţilor aflate în dificultate financiară, activitate desfăşurată prin divizia specializată Coldwell Banker REO Management (nota: Real Estate Owned Management).

    “Insolventa sau chiar falimentul unei companii care isi desfasoara activitatea in sectorul imobiliar sau care are un bun imobiliar drept colateral nu reprezinta neaparat un final de drum. In primul rand, aceste proprietati trebuie administrate de cineva specializat pe durata procesului de insolventa si valorificare si, in al doilea rand, valoarea acestor bunuri imobiliare poate fi crescuta printr-o expertiza adecvata”, a mai declarat Valentin Ilie.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania ofera servicii de consultanta, brokeraj si management al proprietatilor imobiliare pe toate segmentele pietei: rezidential, birouri, industrial, terenuri si investiţii. Compania are in prezent 46 de sucursale – sasesprezece in Bucureşti si cate una in Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Botosani, Braila, Bran, Brasov, Campulung, Cluj-Napoca, Constanta, Drobeta-Turnu Severin, Galati, Iasi, Miercurea Ciuc, Onesti, Oradea, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Rasnov, Satu Mare, Sfantul Gheorghe, Suceava, Targu Mures, Turda, Vaslui, Zalau si Zarnesti.

    Cu o istorie de peste 100 de ani, compania de origine americana este detinuta in prezent de Realogy Corporation, unul din cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial. Prin reteaua sa, Coldwell Banker acopera 45 de tari cu 3.800 de birouri si are peste 120.000 de consultanti si brokeri.

  • Coldwell Banker deschide două noi sucursale şi ajunge la o reţea de 20 de birouri

    Prin deschiderea noilor sucursale, Coldwell Banker Affiliates of Romania îşi atinge obiectivul stabilit pentru activitatea pe segmentul rezidenţial – de a ajunge, până la finalul acestui an, la o reţea de minimum 20 de sucursale. Noile birouri sunt Coldwell Banker Victoriei, amplasat pe Calea Victoriei, şi Coldwell Banker Pipera, amplasat pe Şoseaua Bucureşti Nord, în cadrul proiectului Global City. Amplasamentul noilor sucursale a fost ales pentru creşterea acoperirii zonei centrale din Bucureşti şi pentru a oferi servicii dedicate potenţialilor cumpărători ai unei locuinţe în zona de nord – Pipera.

    Datele companiei relevă o majorare, în 2011, cu aproximativ 15% a numărului de tranzactţi pe segmentul rezidenţial, comparativ cu perioada similară din 2010.

    “O altă sursă sigură de majorare a activităţii pe segmentul rezidenţial este reprezentată şi de creşterea acoperirii regionale, prin deschiderea de noi sucursale. În plus, o reţea cât mai dezvoltată va reprezenta vehiculul optim de vânzare pentru proiectele rezidenţiale care vor fi lansate în viitor cât şi pentru activele care vor intra în posesia instituţiilor finanţatoare”, a declarat Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania.

    În cadrul Codwell Banker sunt disponibile, în acest moment, peste 200 de posturi, ţinând cont atât de deschiderea celor două noi birouri cât şi de planurile de dezvoltare pe segmentele de activitate ale companiei. Divizia de rezidenţial contribuie cu peste 30% la veniturile firmei.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania oferă servicii de consultanţă, brokeraj şi management al proprietăţilor imobiliare pe toate segmentele pieţei: rezidenţial, birouri, industrial, terenuri şi investiţii. Compania are în prezent douăzeci de sucursale – şaisprezece în Bucureşti şi câte una în Arad, Braşov, Câmpulung şi Piatra Neamţ.

  • Relansarea consumului se zareste printr-o fanta de bancomat

    Cand a venit in Romania, acum trei ani, si a traversat orasul ca
    sa ajunga la Marriott, Kumar Ramachandran s-a mirat ce multe
    sucursale de banci sunt la tot pasul. Acum, dupa ce majoritatea
    bancilor din Romania si-au redus retelele, remarca doar cat de des
    e intrebat in continuare cate agentii are Citibank in Romania, desi
    banca nu s-a concentrat niciodata pe o retea de sucursale fizice:
    acum are 12 cu totul, dintre care cinci in Bucuresti.

    “Nu suntem o banca mass market, nici in Romania, nici in alte
    tari. In India, tara mea, sunt 1,2 miliarde de locuitori, dar numai
    40 de sucursale Citibank, si cu ele ne descurcam foarte bine”,
    spune Ramachandran, cel ce a coordonat in Romania proiectul
    Citibank de extindere a serviciilor pe segmentul persoanelor
    fizice, incepand din 2009, si acum conduce divizia de persoane
    fizice pentru Romania si Cehia. Pornit de la zero, acest segment
    furnizeaza la ora actuala circa 15% din veniturile totale ale
    bancii in Romania.

    Strategia grupului american in Romania, ca si in alte tari unde
    a intrat pe segmentul persoanelor fizice, a fost in schimb sa
    exploateze la maximum posibilitatea clientului de a lua legatura
    oricand cu “relationship managerul” – consultantul bancii, fie prin
    telefon, fie mai nou printr-o aplicatie de chat, urmand ca restul
    operatiunilor sa le faca fie prin internet banking, fie prin
    ATM-uri. Ramachandran afirma ca banca tinteste doua categorii de
    clienti: cei cu venituri mari, carora le e destinat serviciul
    Citigold (conditia este ca acestia sa aiba un sold mediu in conturi
    de cel putin 50.000 de dolari) si profesionistii din companii,
    “oameni ocupati, fara mult timp la dispozitie, dar care in schimb
    stiu sa se foloseasca de tehnologie si se bazeaza pe relatia
    personala cu consultantul”.

    Potrivit unor studii independente evocate de Citibank, in
    Romania exista o piata potentiala de 150.000 de persoane cu
    lichiditati disponibile de peste 50.000 de dolari. Iar cu aceasta
    ajungem la ratiunea evidenta pentru care atat bancherul indian, cat
    si alte banci cu aceeasi tinta se declara optimisti, dar si putin
    afectati de cresterea creditelor neperformante in piata. Kumar
    Ramachandran adauga si un alt motiv pentru care Citibank nu
    vorbeste de credite neperformante: banca n-a dat credite in valuta
    pentru persoane fizice, iar la cele in lei a avut doar dobanda
    fixa.

    In noiembrie, directorul diviziei de retail banking a RBS Bank
    Romania, John Bell, sustinea chiar ca “Romania este in continuare o
    piata a creditului de retail”, in particular pentru clientii cu
    venituri peste medie – circa 10% din populatie. Banca are o
    penetrare de 3% din segmentul clientelei potentiale cu venituri
    peste medie si considera ca peste 3-4 ani penetrarea va ajunge la
    10-15%, “avand in vedere ca de cele mai multe ori acesti clienti nu
    sunt serviti in mod optim de serviciile bancare generaliste”, in
    opinia lui John Bell. Pentru clientii cu veniturile cele mai mari,
    RBS Bank Romania ofera servicii de private banking prin divizia
    Royal Preferred Banking, care anul trecut a depasit pragul de 1.500
    de clienti, in timp ce valoarea activelor aflate in administrare de
    divizie era de 150 de milioane de euro.

    Aceeasi este explicatia pentru care ultima jumatate de an a adus
    o serie de oferte noi pe segment. BCR a lansat Powercard Gold, un
    card cu acces la un credit intre 10.000 si 100.00 de lei si
    beneficii ca asigurare de calatorie in strainatate, acces gratuit
    in salonul business de la Henri Coanda sau asigurare de protectie a
    cumparaturilor. Bank Leumi a lansat Leumi Gold Card, cu limita de
    credit de pana la 100.000 de euro si gratuitate la servicii
    medicale premium in peste 270 de clinici private. Banca
    Transilvania a lansat MasterCard Gold Debit, cu discounturi la
    comerciantii parteneri si acces gratuit in saloanele business de la
    aeroportul Henri Coanda si la cel din Cluj.


    In paralel a avut loc ofensiva cardurilor co-branded, pentru cei
    cu venituri sub plafonul “Gold”, insa dornici sa profite de
    promotiile lansate de banci la cumparaturile facute la comerciantii
    parteneri, ofensiva care a atins un apogeu cu ocazia sezonului de
    sarbatori. Citibank, care are deja in oferta din 2009 serviciul
    Citigold (in cazul lor, beneficiile includ, de pilda, rezervare de
    loja la Ateneu, reduceri la Royal Yachting Club sau acces la
    salonul VIP de la Movieplex din Plaza Mall), a venit cu o oferta
    (Citi Value Card) pentru clientii cu venituri lunare de peste 1.000
    de lei, mai agresiva decat celelalte de pe piata: recompense de
    pana la 5% la cumparaturile zilnice, reduceri aditionale in reteaua
    de comercianti parteneri, acces gratuit la muzee, garantie extinsa
    la produsele electronice.

  • Cum functioneaza bancile comerciale in perioada sarbatorilor

    In zilele de 24 si 31 decembrie, programul de lucru al
    unitatilor BRD (altele decat cele amplasate in mari magazine,
    malluri si Visa Tax – aeroport Henri Coanda) va fi redus pana la
    ora 15.

    Agentiile BRD din marile centre comerciale din tara (Carrefour,
    Kaufland, Cora, Auchan, Euromall, Baneasa Shopping City etc) vor
    functiona si in zilele de 26 decembrie 2010 si 2 ianuarie 2011,
    potrivit unui program special, afisat la sediul fiecarei
    unitati.

    Agentiile Bran si Poiana Brasov vor functiona in zilele de 26
    decembrie 2010 si 2 ianuarie 2011 intre orele 10.00 si 14.00.
    Agentia din aeroportul Henri Coanda (Visa Tax) va avea program
    non-stop.

    Serviciul Vocalis al bancii va oferi toate functionalitatile pe 24
    si 31 decembrie intre orele 8 si 16. In zilele de 25, 26 decembrie
    2010, respectiv 1 si 2 ianuarie 2011 vor fi disponibile numai
    serviciile de interogare a soldului si a ultimelor operatiuni
    aferente contului curent, precum si de asistenta de urgenta pentru
    posesorii de carduri bancare.

    BANCA COMERCIALA ROMANA

    BCR anunta ca unitatile teritoriale, inclusiv cele din malluri si
    centrele de afaceri corporate, nu vor avea program cu publicul in
    zilele de 25 si 26 decembrie, respectiv 1 si 2 ianuarie 2011.

    Clientii BCR vor avea acces la conturi si vor putea sa efectueze
    operatiuni bancare in perioada sarbatorilor – telefonic, prin Alo
    24 Banking BCR, disponibil 24 de ore din 24, prin apelarea InfoBCR,
    si prin internet – Click 24 Banking BCR, accesibil 24 de ore din 24
    prin portalul BCR. Serviciul de Asistenta Carduri va fi disponibil
    24 de ore din 24.

    Zonele Easy 24 Banking BCR vor fi disponibile tuturor posesorilor
    de carduri bancare pe parcursul intregii perioade de sarbatori.
    Easy 24 Banking BCR este o zona amenajata in cadrul anumitor
    unitati BCR, 100% automatizata, dotata cu echipamente ce permit
    efectuarea de operatiuni bancare.

    Serviciul good.bee Tranzactii mobile va fi functional 24 de ore din
    24, iar serviciul Suport Clienti good.bee Tranzactii mobile este
    disponibil zilnic intre orele 9 si 18.

    RAIFFEISEN BANK ROMANIA

    Unitatile Raiffeisen Bank vor fi inchise in zilele de 25 si 26
    decembrie 2010 si 1 si 2 ianuarie 2011, iar in zilele de 24 si 31
    decembrie 2010 programul va fi intre orele 9 si 14. Acest program
    se va respecta si in ceea ce priveste serviciul Raiffeisen Direct
    (call-center).

    Exceptie fac unitatile Raiffeisen Bank din hipermarketuri si
    malluri. Agentiile bancare din Selgros vor functiona pe 24 si 31
    decembrie si 8 ianuarie intre orele 8 si 16, in 26 decembrie si 2
    ianuarie intre 9 si 19. In Bucuresti, agentia Vergului / Grigorescu
    din incinta Cora va fi deschisa pe 24 si 31 decembrie intre orele 8
    si 16 si pe 26 decembrie si 2 ianuarie intre orele 11 si 15.
    Agentia Colentina din incinta Carrefour vor fi deschise pe 24
    decembrie intre orele 9 si 18, pe 26 decembrie si 2 ianuarie intre
    orele 10 si 20, iar pe 31 decembrie intre 9 si 16. Agentia AFI
    Cotroceni va functiona intre orele 10 si 18 pe 24, 26, 31 decembrie
    si 2 ianuarie. Toate aceste agentii vor fi inchise pe 25 decembrie
    si 1 ianuarie. Agentiile Titan Mall si Liberty Center vor fi
    deschise pe 24 si 31 decembrie intre orele 10 si 16.

    In tara, agentia Vaslui Mall va fi deschisa pe 24 decembrie intre
    orele 10 si 17 si pe 31 decembrie intre 10 si 14. Era Iasi va
    functiona pe 24, 26 si 31 decembrie intre 10 si 16, Armonia Arad pe
    24 si 31 decembrie intre 10,30 si 17, iar pe 26 decembrie si 2
    ianuarie intre 10 si 16. Agentia Bartolomeu Brasov va avea program
    intre 10 si 16 pe 24 si 31 decembrie.

  • Turcia si Romania, principalele tinte de expansiune pentru UniCredit: cate 300 de sucursale noi in cinci ani

    In Turcia si Romania, UniCredit va deschide in urmatorii cinci
    ani cate 300 de sucursale, in Ungaria 120, plus inca 180 in alte
    tari est-europene, in principal Rusia, Bulgaria si Serbia, urmand
    ca expansiunea sa ajunga pana la 900 de sucursale noi in total.
    “Confirmam implicarea noastra in aceasta regiune, unde putem creste
    mai repede decat concurentii nostri. Exista spatiu de crestere si
    in retail, si in corporate banking, si in activitatea de banca de
    investitii”, a spus
    Ghizzoni
    , la o conferinta desfasurata la Londra.

    Criteriile de selectie a pietelor unde italienii vor sa se extinda
    sunt prezenta in top 5 in sistemul bancar al tarilor respective,
    din punctul de vedere al activelor, al numarului de sucursale, al
    numarului de angajati si al cotei de piata la depozite bancare,
    respectiv potentialul in termeni de profit si de calitate a
    activelor, in celelalte tari. “In 2010, an de criza,
    profitabilitatea in tarile din Europa de Est a fost pentru noi
    superioara chiar celei din Europa de Vest de la nivelul din 2007,
    pe cand nu incepuse criza. Aceasta este ratiunea pentru care
    treptat vom investi mai mult aici”, declara seful UniCredit.

    El a admis ca va fi necesar sa monitorizeze “cu
    grija
    ” tendintele bancare din Romania si – intr-o masura mai
    mica – Bulgaria, unde recesiunea a fost mai aspra decat in
    majoritatea celorlalte economii emergente. Ghizzoni a numit
    piete
    fragile
    ” si Ucraina si Kazahstanul, precizand in privinta
    acesteia din urma ca operatiunile de aici nu sunt de vanzare, insa
    vor fi restructurate.

    Grupul italian este in top 5 al sistemului bancar in 11 tari din
    regiune – pe primul loc in Croatia, Bosnia si Bulgaria, pe locul
    secund in Polonia, pe locul al patrulea in Cehia si Serbia, pe
    locul al cincilea in Slovacia, Slovenia, Ucraina, Turcia si
    Kazahstan. In Romania este pe locul 6, in Rusia pe 9, iar in Tarile
    Baltice pe locurile 7-9.

    UniCredit isi poate finanta din surse proprii expansiunea, fara a
    apela la majorari de capital, a precizat Ghizzoni. “Perspectiva de
    profit operational in Europa de Est este in crestere, iar
    provizioanele sunt asteptate sa scada”, a adaugat bancherul.

    “Decizia de a investi puternic in Europa de Est a fost luata cu
    ceva timp in urma si n-a fost deloc o alegere rea. Problema este
    expunerea destul de mare pe Italia, care face obiectul atacurilor
    speculative pe pietele financiare”, apreciaza Alessandro
    Frigerio
    , analist la firma italiana de administrare a activelor
    RMJ Sgr.

    Unicredit are 3.860 de sucursale in Europa de Est si Turcia, iar
    profitul inainte de impozitare in al treilea trimestru al anului a
    fost, pe ansamblul regiunii, de 366 milioane de euro – mai mult
    decat triplu fata de aceeasi perioada a anului trecut si echivalent
    cu un sfert din profitul total al grupului.

    In Romania, UniCredit Tiriac Bank are 234 de sucursale. Banca a
    avut in primele noua luni ale anului un profit net de 215 milioane
    lei (52 milioane euro) potrivit standardelor contabile
    internationale (IFRS), in scadere cu 15% fata de aceeasi perioada a
    anului trecut. Volumul activelor a ajuns la 20,2 miliarde lei (4,7
    miliarde euro) la finele lunii septembrie, in crestere cu 1,2% fata
    de 30 septembrie 2009.

  • RBS Romania s-a mutat in sediul din Lakeview

    Sucursala din World Trade Center, inclusiv lounge-ul Royal
    Preferred Banking, vor ramane in continuare functionale, a informat
    banca.

    “Cladirea Lakeview ne ofera lumina naturala pe o durata mai lunga,
    zone pentru depozitarea bicicletelor si spatii verzi in
    vecinatate”, a explicat Johan Gabriels, CEO al RBS Romania,
    sustinand ca banca a dorit de la bun inceput sa-si schimbe sediul
    cu unul mai ecologic.

    Lakeview, cladire dezvoltata cu o investitie de circa 50 de
    milioane de euro de compania AIG Lincoln si fondul de investitii
    Fabian, controlat indirect de omul de afaceri Dinu Patriciu, are o
    suprafata inchiriabila de 24.000 mp. Tot aici si-au mutat sediul si
    PriceWaterhouseCoopers Romania, Colgate Palmolive, Eurest Romania
    si AIG Lincoln.

    Cladirea este prima de acest fel din Romania care a primit
    certificare BREEAM (Building Research Establishment Environmental
    Assessment Method), o metodologie de evaluare care masoara impactul
    cladirilor asupra mediului, luand in considerare mai multe criterii
    – management, energie, transport, apa, materiale, folosirea
    terenului, poluare.

    RBS Bank Romania precizeaza, in acelasi context, ca a initiat si un
    program ce are ca scop reducerea consumului de energie, permitand
    inchiderea automata a computerelor in afara orelor de program, iar
    din 2006 pana acum, adica de la inceputul campaniei interne de
    reciclare a produselor din hartie, au fost reciclate peste 52 tone
    de hartie, 6,5 tone de carton si 6,7 tone de ambalaje PET.

    RBS are operatiuni in Romania de 15 ani (pana in 2008, cand a fost
    preluata de Royal Bank of Scotland, a functionat sub numele de ABN
    Amro Romania) si are 31 de sucursale in 15 orase.

    Grupul financiar RBS a avut in prima jumatate a anului un profit de
    9 milioane de lire sterline (10,3 milioane de euro), fata de o
    pierdere de 1.042 milioane de lire in aceeasi perioada a anului
    trecut. Banca a iesit practic din criza in primul trimestru din
    2010, cand a anuntat profit pentru prima data din octombrie 2008,
    data la care a fost nationalizata de guvernul britanic.

  • Costurile unui an de criza la banci: 4.200 de concedieri si peste 200 de sucursale inchise

    Personalul din banci era la nivelul lunii martie cu peste 3.000
    de oameni mai mic fata de aceeasi luna a anului trecut, coborand la
    67.387, in timp ce numarul unitatilor a scazut cu mai mult de 100,
    ajungand la 6.341.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro