Tag: subiecte

  • (P)Trecerea la un sistem de sănătate axat pe rezultate

    Sistemul de sănătate de tip outcome-based este definit ca un sistem în care unităţíle medicale sunt evaluate în funcţie de rezultatele obţinute atât pentru tratarea pacienţilor, cât şi în prevenţia unor afecţiuni cronice. Prin urmare, vorbim de un sistem diferit de cel tradiţional, în care decontarea serviciilor medicale se face în funcţie de numărul de pacienţi trataţi.

    Beneficiile unui astfel de sistem se observă în creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de calitate, precum şi în îmbunătăţirea experienţei pacientului, dar şi a personalului medical.

    Toate aceste aspecte au stat la baza raportului Future Health Index 2018, realizat de Philips la nivel global, care a analizat rolul tehnologiei în susţinerea tranziţiei sistemelor de sănătate către acest nou model. „Trebuie să ne uităm la ceea ce Philips face astăzi, deoarece compania s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Suntem o companie matură, avem deja 127 de ani de la înfiinţare. Astăzi însă, Philips se concentrează pe dezvoltarea de produse şi soluţii în domeniul sănătăţii care adresează conceptul de îngrijire continuă – continuum of care – care implică asistarea pacienţilor de-a lungul unei perioade îndelungate de timp şi pe mai multe paliere, de la un stil de viaţă sănătos şi prevenţie, la diagnostic, tratament şi îngrijire la domiciliu”, explică Reinier Schlatmann, CEO-ul Philips Central & Eastern Europe.

    Asta înseamnă că îngrijirea începe cu o viaţă sănătoasă. „Un stil de viaţă sănătos implică, printre altele, o dietă potrivită şi un somn de calitate – iar acesta e un punct esenţial, pentru că dacă ar fi să comparăm o persoană care doarme doar cinci ore pe noapte cu una care doarme opt ore pe noapte, prima are şanse mult mai ridicate de a dezvolta diverse afecţiuni.”

    Prevenţia are, aşadar, un rol deosebit de important. Dacă putem preveni îmbolnăvirea, atunci creşte calitatea vieţii pacienţilor, iar asta aduce beneficii inclusiv pentru sistemul de sănătate, deoarece costurile care ar fi fost necesare diagnosticării şi tratamentului sunt reduse sau eliminate. Mai mult, în contextul îmbătrânirii populaţiei, vedem faptul că „din ce în ce mai mulţi oameni dezvoltă boli cronice. Dacă ai peste 65 de ani, sunt 80% şanse să te lupţi cu cel puţin o boală cronică. Având în vedere că vei trăi cu ea tot restul vieţii, cum gestionezi situaţia?”

    Tehnologiile digitale ‒ element fundamental pentru un sistem de sănătate axat pe calitate şi rezultate
    „Cred că cele mai importante schimbări în acest domeniu au venit din modul în care sistemele IT au devenit parte integrantă a actului medical”, spune Reinier Schlatmann, referindu-se la modul în care tehnologia schimbă sistemele de sănătate. „Datele sunt cele care conectează pacienţii cu spitalul sau cu doctorii şi care permit acestora din urma să urmărească evoluţia pacientului.”

    Informaţiile stau şi la baza unui sistem de tip outcome-based, explică Schlatmann. „Pentru a înţelege dacă tratamentele au succes, trebuie să creezi un standard şi să compari toate celelalte date cu acel standard. În cadrul unui sistem outcome-based, e mai puţin important câte programări ai avut sau de câte ori ai ajuns la doctor, ceea ce contează e dacă ai primit diagnosticul corect. Cu alte cuvinte, totul se învârte în jurul rezultatului obţinut de pacient.” Reducerea costurilor reprezintă, de asemenea, o provocare, spune Schlatmann, pentru că odată cu îmbătrânirea populaţiei, presiunea pe sistemul de sănătate este din ce în ce mai mare. Iar sistemele de sănătate au specific local, atât datorită pacienţilor, cât şi a modului în care actorii sunt organizaţi — autorităţi, asociaţii ale pacienţilor şi personalul specializat.

    „Din ce în ce mai mult”, răspunde CEO-ul Philips CEE la o întrebare legată de gradul de integrare a inteligenţei artificiale şi a proceselor de machine learning în tehnologia Philips. „Dacă ne gândim la un mediu dedicat intervenţiilor critice, aşa cum ar fi sălile de terapie intensivă, astăzi avem sisteme care rulează permanent şi care pot avertiza doctorii din timp că starea pacientului se înrăutăţeşte.

    Mai mult, cu ajutorul telemedicinei, avem posibilitatea de a monitoriza secţiile de terapie intensivă de la distanţă, astfel încât un specialist să poată urmări mai mulţi pacienţi. Această soluţie vine în întâmpinarea provocărilor date de deficitul de specialişti, o problemă cu care sistemele de sănătate se confruntă peste tot în lume, nu doar România.”

    În ceea ce priveşte viitorul, referindu-se la îngrijirea continuă, Reinier Schlatmann crede că se va pune mai mult accent pe prevenţie şi pe îngrijirea la domiciliu. „Cum te asiguri, atunci când părăseşti spitalul, că nu te vei întoarce şi cum vor fi sprijiniţi cei care au boli cronice sunt doar câteva dintre temele care vor fi de interes în anii ce vin.”

    CEO-ul Philips CEE crede că, pe măsură ce tehnologia avansează, fiecare pacient va avea conturat şi va putea accesa istoricul său medical, aşa-numitul „digital twin”.  „Acum, de multe ori se întâmplă să mergi la secţii diferite şi să răspunzi la aceleaşi întrebări; mai mult, centralizarea datelor va permite doctorilor să ofere diagnostice mult mai exacte. Pe de altă parte, există numeroase provocări legate de securitatea datelor.”
    Sistemul de sănătate al viitorului va fi unul mai eficient, axat pe precizie şi personalizarea serviciilor medicale, ca urmare a folosirii analizelor de date, adaugă Schlatmann. „Actul medical se va muta din ce în ce mai mult în afara spitalului, atât pentru prevenţie, cât şi pentru îngrijire la domiciliu, iar spitalele vor fi centre de excelentă specializate; nu va mai fi vorba de clădirea în sine, ci de instituţia spitalului − o reţea de profesionişti cu acces la un set complex de informaţii ce le va permite gestionarea coordonată a îngrijirii pacientului. Rolul medicului va fi întotdeauna deosebit de important ca şi interacţiunea acestuia cu pacientul, dar procesul va fi semnificativ îmbunătăţit prin accesul acestora la date.”
     

  • SIMULARE BAC 2019 ROMÂNĂ. Subiecte şi barem REAL şi UMAN, clasele a XI-a şi a XII-a, la simulare bacalaureat 2019 care a început luni

    SIMULARE BAC 2018 SUBIECTE ROMÂNĂ. Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea simulării examenului naţional de Bacalaureat 2019 în perioada 18 – 29 martie pentru elevii de clasele a XI-a şi a XII-a. Probele vor fi susţinute la limba şi literatura română, proba obligatorie de profil şi una la alegere a profilului. Luni va fi susţinută prima probă, la limba şi literatura română.

     
    Simularea se adresează elevilor înscrişi în clasele a XI-a şi a XII-a la începutul anului şcolar 2018-2019
     
    CALENDAR SIMULARE BACALAUREAT 2019
     
    Simulare probe scrise ale examenului de bacalaureat
    18 martie 2019 Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
    19 martie 2019 – PRoba E) b) – probă scrisă Limba şi literatura maternă
    20 martie 2019 Proba E) c) proba scrisă – proba obligatorie a profilului
    21 martie 2019 – Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării (se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a)
    29 martie 2019 – Afişarea rezultatelor.
     
  • Dăncilă, acuzaţii la adresa lui Toader: Nu am văzut textul ordonanţei pe niciuna dintre cele două subiecte din justiţie

    “Nu am văzut textul ordonanţei pe niciuna dintre cele două subiecte”, a spus premierul Viorica Dăncilă.
     
    Declaraţia vine după ce Tudorel Toader a afirmat săptămna trecută, la dezbaterea moţiunii simple pe Justiţie, că a transmis mai departe textele ordonanţelor.
     
    „Proiectul de Ordonanţă pentru modificarea Codului penal în acord cu deciziile CCR şi transpunerea diretivei privind confiscarea extinsă a fost trimis în iulie pe 17 de la Guvern la Parlament. Între timp, proiectul de ordonanţă a fost actualizat, adică îmbunătăţit şi cu alte soluţii ce fuseseră neconstituţionale. (…) Eu ca ministru – împreună cu colegii mei de la direcţia de elaborare – redactăm proiectele. Şi le-am redactat, v-am spus. Dar momentul, oportunitatea promovării proiectului de ordonanţă sau de lege nu este în sarcina mea. (…) Oportunitatea nu e a mea ca ministru al Justiţiei”, a spus Tudorel Toader.
     
  • Confesiunile unei angajate Facebook: am avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă din viaţa mea

    Să lucrezi pentru Facebook pare o oportunitate pe care nu trebuie să o ratezi, însă lucrurile nu par a fi chiar aşa, potrivit unei foste angajate Facebook care a spus pentru The Guardian că acolo a avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă.

    Sarcina ei în cadrul diviziei de “Trending” era să aleagă ce link-uri să apară în caseta „trending” a Facebook.  „În fiecare zi, analizam sute de subiecte (sau cuvinte cheie), despre care Facebook îmi spunea că sunt în tendinţe pe platformă. Apoi, alegeam o poveste, compuneam un titlu şi un scurt rezumat care apăreau în casetă”, mărturiseşte tânăra.

    Fosta angajată spune că în departamentul în care lucra tronau favoritismul, sexismul şi intimidarea. Mediul de muncă devenise inconfortabil, angajaţii erau nervoşi, deprimaţi şi nu aveau dreptul să îşi exprime opiniile. Părerile femeilor erau ignorate şi nu li se recunoşteau meritele şi competenţa în soluţionarea problemelor, spune fosta angajată. “Am constatat că, atunci când raportam o problemă sau o discrepanţă, raportul meu nu era luat în considerare. Numai că atunci când un bărbat făcea acelaşi lucru compania se mobiliza în a rezolva acele chestiuni. Această ignorare era devastatoare. Am ajuns la un punct în care nici nu mă mai oboseam să raportez probleme”, adaugă ea.

    O femeie a raportat o problemă cu pontarea la locul de muncă, dar supervizorul său a spus că nu este nicio problemă. Săptămâna următoare mai mulţi angajaţi au semnalat faptul că le lipsesc ore din program.

    Afirmaţiile acesteia sunt susţinute şi de faptul că din 2014 până acum, 15 din cei 45-50 de angajaţi ai departamentului Trending şi-au dat demisia, iar zece din 15 au fost femei.

    Salariile pentru asemenea poziţie se învârteau în jurul a 55.000 şi 65.000 de lire pe an

  • Netflix pe stil vechi

    Spre exemplu, oamenii din epoca victoriană aveau propria lor versiune de Netflix, chiar dacă cinematograful nu se inventase încă, scrie CNN, care citează concluziile recent dezvăluite ale unui studiu dedicat acestei perioade.
    Studiul, întreprins de profesorul John Plunkett, specialist în epoca victoriană din cadrul Universităţii din Exeter din Marea Britanie, este dedicat unei modalităţi foarte populare de distracţie din acea vreme, aşa-numita „lanternă magică”, prin care se puteau proiecta imagini cu diverse subiecte care, completate cu explicaţii şi alte efecte, alcătuiau un adevărat spectacol, iar ca materiale de cercetare au fost folosite reclamele din publicaţiile vremii. Iniţial distracţie pentru cei bogaţi, care-şi permiteau să închirieze echipamentele necesare cu tot cu operatori pentru ocazii speciale, „lanterna magică” a devenit ulterior accesibilă unui public mai larg, cererea mare permiţându-le unor librari, spiţeri ori papetari să mai câştige un ban în plus organizând proiecţii pentru doritori sau închiriind doar imagini. Odată cu răspândirea acestui tip de divertisment au apărut şi furnizorii de conţinut pe bază de abonament, strămoşii unor servicii de azi ca Amazon sau Netflix. O mulţime de firme mici le ofereau abonaţilor accesul la biblioteci de imagini cu tot felul de subiecte, cum ar fi călătorii, basme, astronomie, adaptări ale unor romane celebre, subiecte biblice şi nu numai. Cele mai populare erau însă cele cu efecte speciale, obţinute cu ajutorul unui aparat care proiecta două imagini în acelaşi loc, dând impresia trecerii de la zi la noapte ori a apariţiei unei fantome, de exemplu. 

  • PNL vrea AUDIEREA premierului Dăncilă în plenul Parlamentului, pe două subiecte importante: violenţele din 10 august şi pesta porcină

    “Această sesiune parlamentară este obligatoriu să înceapă cu audierea primului ministru Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului cu privire la reprimarea protestelor paşnice şi intervenţia violentă a Jandarmeriei împotriva protestatarilor paşnici. PNL a solicitat astăzi audierea primului ministru al României, Viorica Dăncilă, în plenul Parlamentului la ora Guvernului, exact la începutul sesiunii parlamentare”, a anunţat, miercuri, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

    Ea a mai spus că Viorica Dăncilă trebuie să spună de ce nu a remaniat-o Carmen Dan, ministru de Interne, ”ca urmare a celei mai dezastruoase intervenţii a Jandarmeriei împotriva protestatarilor de la mineriade încoace”.

    ”Primul ministrul este obligat să spună în faţa Parlamentului adevărul şi îl provocăm să spună adevărul pentru că oferirea de informaţii false Parlamentului atrage răspundere penală în baza legii răspunderii ministeriale. Primul ministru Viorica Dăncilă este obligată şi o provocăm să nu mai citească minciuni din tot felul de hârtiuţe puse în faţă de către cei de care se înconjoară şi în caz contrar să înţeleagă că îşi atrage răspunderea penală în baza răspunderii ministeriale”, a adăugat Turcan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European la Bruxelles, în perioada 28-29 iunie

    “Pe agenda discuţiilor se află teme care vizează politica europeană de apărare, subiecte economice referitoare la ocupare, creştere economică, competitivitate, domeniul digital, inovare şi comerţ, migraţie, viitorul buget al Uniunii Europene post-2020, precum şi aspecte privind relaţiile externe ale Uniunii. În plus, vor fi abordate şi ultimele evoluţii referitoare la procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    În legătură cu politica europeană de apărare, şeful statului se va referi la importanţa cooperării structurate permanente (PESCO) şi va exprima sprijinul României pentru iniţiativele dezvoltate de către NATO şi UE, destinate îmbunătăţirii mobilităţii militare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vladimir Putin şi Emmanuel Macron au discutat telefonic despre situaţia din Siria

    Cei doi au subliniat importanţa misiunii experţilor din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) care au drept sarcină să ancheteze acuzaţiile privind folosirea de arme chimice de către regimul de la Damasc.

    “A fost discutată situaţia din Siria ca urmare a atacurilor aeriene coordonate de SUA”, se arată în comunicatul Kremlinului.

    “Rusia a subliniat că această acţiune a fost o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, ce a creat noi dificultăţi în procesul de reglementare politică din Siria. În acest sens, sa observat că misiunea OPCW în Siria a fost deosebit de importantă”, a adăugat serviciul de presă al Kremlinului .

  • Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European. Subiecte din domeniul economic, pe agendă

    „Pe agenda reuniunii se află o serie de subiecte din domeniul economic, recentele măsurile luate de Statele Unite ale Americii privind instituirea unor taxe la importurile de oţel şi aluminiu urmând să fie principala temă abordată. Vor fi incluse şi subiecte legate de ocupare, creştere şi competitivitate, axate pe Piaţa Internă a Uniunii Europene, Piaţa Unică Digitală, Uniunea Pieţelor de Capital, Uniunea Energiei, Semestrul European, Pilonul European al drepturilor sociale şi Pachetul de echitate socială. Impozitarea, inclusiv în domeniul digital, va fi, de asemenea, luată în discuţie. Relaţiile externe, respectiv stadiul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turcia, precum şi cazul fostului spion rus Serghei Skripal reprezintă teme care vor fi dezbătute cu prilejul întâlnirii de la Bruxelles”, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis a convocat pentru marţi şedinţa CSAT. Obiectivele pentru 2018, printre subiecte

    Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării va fi condusă de către Preşedintele României, Klaus Iohannis.

    “Activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2017 şi principalele obiective pentru anul 2018;
    Activitatea desfăşurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2017 şi principalele obiective pentru anul 2018;
    Activitatea desfăşurată de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) în anul 2017 şi Planul de activitate pentru anul 2018;
    Activitatea desfăşurată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2017″, sunt subiectele aflate pe ordinea de zi, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

    Totodată, în cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.