Tag: stridii

  • Un italian a găsit cinci perle în stridiile pe care le comandase pentru a-şi impresiona iubita

    Giuseppe Di Bianco, angajat al Poştei italiene, a rezervat o masă la un restaurant bine cotat din centrul oraşului Salerno, la jumătatea lunii august, cerându-i chelnerului să îi servească şampanie şi două porţii de stridii, pentru a o impresiona pe iubita sa.

    Întrucât nu mai avea nicio stridie în stoc, proprietarul restaurantului s-a deplasat în mare grabă la o pescărie din apropiere pentru a se aproviziona, însă aceasta mai avea doar trei.

    Giuseppe Di Bianco a trebuit să se mulţumească cu cele trei stridii, care erau destul de mari. Însă, imediat după ce a deschis-o pe prima, a descoperit în ea trei perle. Celelalte două stridii conţineau şi ele fiecare o perlă.

    A doua zi de dimineaţă, italianul a mers la un prieten bijutier, care a evaluat valoarea celor cinci perle la aproximativ 2.000 de euro, potrivit Corriere del Mezzogiorno.

  • Cu stridia la curăţat New Yorkul (VIDEO)

    Aşa stau lucrurile la New York, o zonă cândva bogată în stridii, dispărute ca urmare a poluării şi mai ales dragării portului pentru a face loc navelor. Aici se încearcă refacerea populaţiei de moluşte, considerate a fi foarte eficiente în curăţarea apelor, rezolvând astfel problema poluării acvatice. Experţii apreciază că o singură stridie poate filtra până la 50 de galoane de apă pe zi, reuşind să elimine azotul, algele, diverşi poluanţi care umplu apa din zona portuară.

    Proiectul început în Brooklyn presupune amenajări speciale de care stridiile să se poată prinde pentru a trăi, de succesul său depinzând atragaerea unor alte vieţuitoare acvatice în zonă.

    Ideea a început să fie vehiculată tot mai insistent şi pentru alte zone din SUA, mai ales după intervenţia în acest sens de anul trecut a arhitectei Kate Orff la una dintre ediţiile TED Talks: