BusinessMagazin

Tag: Stratfor

  • Tendinţe globale în 2016: Anul se anunţă unul tumultuos pentru o mare parte a lumii

    Toate aceste tendinţe – alături, între altele, de scăderea preţului petrolului şi altor mărfuri şi a consumului chinez – sunt conectate între ele, iar modul în care ele încheie acest an poate determina cât de tumultuos va fi anul viitor, preconizează agenţia americană de analiză Stratfor.

    Odată cu reapariţia unor mai vechi realităţi geopolitice în Eurasia şi odată cu criza preţurilor materiilor prime, 2016 se anunţă un an agitat în multe regiuni ale lumii.

    Turcia – o ţară care leagă Europa şi Asia, mai nervoasă, dar mai articulată din punct de vede politic decât a fost anul trecut – ar putea să trimită în 2016 trupe în nordul Siriei şi să încerce totodată să-şi extindă prezenţa în nordul Irakului. Ankara nu va înfrunta doar Statul Islamic, ci va încerca să ţină expansiunea kurdă în şah, deoarece aceasta ridică miza confruntării cu mai vechii săi rivali – Rusia şi Iranul.

    Ultimul lucru pe care şi-l doreşte Rusia este o confruntare cu Turcia – gardianul mărilor Neagră şi Mediterană -, în pofida faptului că aceasta pare de neevitat. Moscova riscă o derivă a misiunii sale, în contextul în care şi-a sporit implicarea pe câmpul de luptă sirian. Însă Statul Islamic se va afla doar în parte în centrul atenţiei ruşilor în Siria anul viitor.

    Rusia va încerca, de asemenea, să atragă Statele Unite către un compromis care să încetinească eforturile occidentalilor în fostul spaţiu sovietic dominat de ruşi. Statele Unite vor fi dispuse să negocieze chestiuni de ordin tactic, dar nu îi vor oferi Moscovei pârghiile pe care aceasta caută să le obţină prin legarea cooperării în domeniul luptei împotriva terorismului de subiecte strategice mai largi. Administraţia americană va acţiona, în schimb, în 2016, în vederea unei consolidări a aliaţilor săi europeni de pe linia frontului cu Rusia.

    Indiferent de motivele de ordin secund ale participanţilor, o intensificare a campaniei militare împotriva grupării Stat Islamic va afecta cu siguranţă nucleul dur al grupării jihadiste.

    Însă tânărul “califat” nu va fi eradicat în 2016. Lipsa unor forţe terestre pe care să se bazeze va afecta eforturile în campania împotriva organizaţiei extremiste.

    În schimb, cu cât vor slăbi mai mult capacităţile convenţionale ale reţelei Stat Islamic, cu atât mai mult vor încerca, atât organizaţia, cât şi grupările care i s-au afiliat să comită mai multe atacuri în afara regiunii Orientului Mijlociu, cu scopul de a-şi păstra relevanţa. Acest lucru va duce, însă, la o intensificare a concurenţei în peisajul jihadist, în contextul în care filialele Al-Qaida în Peninsula Arabică, Magreb, Africa de Vest şi Asia de Sud vor încerca să ţină pasul.

    Ameninţarea jihadistă va alimenta islamofobia în Occident şi va cataliza fragmentarea Europei.

    Controalele la frontieră şi îndemnurile la apărarea identităţii naţionale vor slăbi principiul liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană, iar închiderea frontierelor va bloca migranţi în Balcanii Occidentali, o regiune deja afectată de tensiuni etnice şi şi religioase.

    Însă în centrul atenţiei Europei, în 2016, se vor afla Franţa şi Germania – cei doi piloni ai Uniunii Europene. Amândouă se vor pregăti pentru alegerile din 2017 şi ambele înclină către direcţii mai naţionaliste şi mai eurosceptice. În timp, Germania va deveni mai vocală şi mult mai puţin dispusă la compromis în probleme de integrare UE.

    O continuare a scăderii producţiei şi preţurilor petrolului timp de încă un an va avea un efect paliativ asupra unor fricţiuni mai adânci în Europa, însă pieţele de mărfuri de la nivel global vor continua să fie afectate.

    Intrarea pe piaţă a petrolului iranian, în prima jumătate a lui 2016, va conduce la o scădere a producţiei americane.

    O modificare a producţiei de petrol a Arabiei Saudite va avea loc ulterior, după ce Riyadhul va fi evaluat atât impactul asupra preţului petrolului în urma revenirii Teheranului pe această piaţă, cât şi efectul producţiei americane de gaze de şist. Orice încercare a Riyadhului de a-şi scădea producţia în coordonare cu Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Kuwaitul va avea loc numai după această evaluare.

    Indiferent de impactul Iranului pe piaţa petrolului, Arabia Saudită va fi pregătită în continuare să contracteze datorii şi să-şi reducă rezervele pentru a face faţă preţului scăzut al petrolului.

    China nu va contribui nici ea la o redresare a preţurilor materiilor prime. Creşterea consumului va încetini, în contextul în care Beijingul se străduieşte să implementeze reforme pe fondul unei opoziţii tot mai puternice a elitei partidului unic. În pofida riscului unei împărţiri a partidului în facţiuni, Beijingul va dispune de suficientă putere economică pentru a le oferi stimulente unor state din Asia de Sud-Est, cu scopul de a contrabalansa o prezenţă mai puternică în regiune, domeniul securităţii, a Statelor Unite.

    Preţul scăzut al mărfurilor şi creşterea ratei dobânzii de către Statele Unite – care afectează devize – vor conduce, de asemenea, la încă un an dificil pentru America Latină.

    Ameninţarea unei proceduri de destituire a preşedintei braziliene Dilma Rousseff va persista şi va afecta şi mai mult atmosfera investiţiilor pe termen scurt în această ţară.

    Argentina are un nou preşedinte reformist, însă lupta cu nivelul ridicat al inflaţiei şi penuria de devize străine îi lasă puţin spaţiu de manevră în vederea plăţii datoriilor şi consolidării măsurilor protecţioniste. La rândul ei, Venezuela se apropie de sfârşitul chavismului. Partidul Socialist Unit din Venezuela, care se confruntă cu grave dificultăţi, se va rupe până la urmă sub presiunile politice şi economice tot mai mari, iar ţara riscă, în 2016, un default în domeniul datoriei externe.

    Aceste evenimente – care vor defini anul 2016 – vor amplifica temerile în întreaga lume şi vor conduce, probabil, la un 2017 şi mai tumultuos, în contextul în care o serie de conflicte aflate în desfăşurare se vor afla şi mai pregnant în centrul atenţiei. Este esenţial să nu se piardă din vedere faptul că toate aceste tendinţe sunt conectate, şi anume impasul dintre Statele Unite şi Rusia, ascensiunea naţionalismului în Europa, reemergenţa Turciei şi alte curente geopolitice, care se vor lega şi se vor alimenta unele pe altele, subliniază Stratfor, care preconizează încă de pe acum că peisajul lui 2017 tinde să fie mult mai complex decât cel pe care-l preconizează pentru 2016.

  • Tendinţe globale în 2016: Anul se anunţă unul tumultuos pentru o mare parte a lumii

    Toate aceste tendinţe – alături, între altele, de scăderea preţului petrolului şi altor mărfuri şi a consumului chinez – sunt conectate între ele, iar modul în care ele încheie acest an poate determina cât de tumultuos va fi anul viitor, preconizează agenţia americană de analiză Stratfor.

    Odată cu reapariţia unor mai vechi realităţi geopolitice în Eurasia şi odată cu criza preţurilor materiilor prime, 2016 se anunţă un an agitat în multe regiuni ale lumii.

    Turcia – o ţară care leagă Europa şi Asia, mai nervoasă, dar mai articulată din punct de vede politic decât a fost anul trecut – ar putea să trimită în 2016 trupe în nordul Siriei şi să încerce totodată să-şi extindă prezenţa în nordul Irakului. Ankara nu va înfrunta doar Statul Islamic, ci va încerca să ţină expansiunea kurdă în şah, deoarece aceasta ridică miza confruntării cu mai vechii săi rivali – Rusia şi Iranul.

    Ultimul lucru pe care şi-l doreşte Rusia este o confruntare cu Turcia – gardianul mărilor Neagră şi Mediterană -, în pofida faptului că aceasta pare de neevitat. Moscova riscă o derivă a misiunii sale, în contextul în care şi-a sporit implicarea pe câmpul de luptă sirian. Însă Statul Islamic se va afla doar în parte în centrul atenţiei ruşilor în Siria anul viitor.

    Rusia va încerca, de asemenea, să atragă Statele Unite către un compromis care să încetinească eforturile occidentalilor în fostul spaţiu sovietic dominat de ruşi. Statele Unite vor fi dispuse să negocieze chestiuni de ordin tactic, dar nu îi vor oferi Moscovei pârghiile pe care aceasta caută să le obţină prin legarea cooperării în domeniul luptei împotriva terorismului de subiecte strategice mai largi. Administraţia americană va acţiona, în schimb, în 2016, în vederea unei consolidări a aliaţilor săi europeni de pe linia frontului cu Rusia.

    Indiferent de motivele de ordin secund ale participanţilor, o intensificare a campaniei militare împotriva grupării Stat Islamic va afecta cu siguranţă nucleul dur al grupării jihadiste.

    Însă tânărul “califat” nu va fi eradicat în 2016. Lipsa unor forţe terestre pe care să se bazeze va afecta eforturile în campania împotriva organizaţiei extremiste.

    În schimb, cu cât vor slăbi mai mult capacităţile convenţionale ale reţelei Stat Islamic, cu atât mai mult vor încerca, atât organizaţia, cât şi grupările care i s-au afiliat să comită mai multe atacuri în afara regiunii Orientului Mijlociu, cu scopul de a-şi păstra relevanţa. Acest lucru va duce, însă, la o intensificare a concurenţei în peisajul jihadist, în contextul în care filialele Al-Qaida în Peninsula Arabică, Magreb, Africa de Vest şi Asia de Sud vor încerca să ţină pasul.

    Ameninţarea jihadistă va alimenta islamofobia în Occident şi va cataliza fragmentarea Europei.

    Controalele la frontieră şi îndemnurile la apărarea identităţii naţionale vor slăbi principiul liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană, iar închiderea frontierelor va bloca migranţi în Balcanii Occidentali, o regiune deja afectată de tensiuni etnice şi şi religioase.

    Însă în centrul atenţiei Europei, în 2016, se vor afla Franţa şi Germania – cei doi piloni ai Uniunii Europene. Amândouă se vor pregăti pentru alegerile din 2017 şi ambele înclină către direcţii mai naţionaliste şi mai eurosceptice. În timp, Germania va deveni mai vocală şi mult mai puţin dispusă la compromis în probleme de integrare UE.

    O continuare a scăderii producţiei şi preţurilor petrolului timp de încă un an va avea un efect paliativ asupra unor fricţiuni mai adânci în Europa, însă pieţele de mărfuri de la nivel global vor continua să fie afectate.

    Intrarea pe piaţă a petrolului iranian, în prima jumătate a lui 2016, va conduce la o scădere a producţiei americane.

    O modificare a producţiei de petrol a Arabiei Saudite va avea loc ulterior, după ce Riyadhul va fi evaluat atât impactul asupra preţului petrolului în urma revenirii Teheranului pe această piaţă, cât şi efectul producţiei americane de gaze de şist. Orice încercare a Riyadhului de a-şi scădea producţia în coordonare cu Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Kuwaitul va avea loc numai după această evaluare.

    Indiferent de impactul Iranului pe piaţa petrolului, Arabia Saudită va fi pregătită în continuare să contracteze datorii şi să-şi reducă rezervele pentru a face faţă preţului scăzut al petrolului.

    China nu va contribui nici ea la o redresare a preţurilor materiilor prime. Creşterea consumului va încetini, în contextul în care Beijingul se străduieşte să implementeze reforme pe fondul unei opoziţii tot mai puternice a elitei partidului unic. În pofida riscului unei împărţiri a partidului în facţiuni, Beijingul va dispune de suficientă putere economică pentru a le oferi stimulente unor state din Asia de Sud-Est, cu scopul de a contrabalansa o prezenţă mai puternică în regiune, domeniul securităţii, a Statelor Unite.

    Preţul scăzut al mărfurilor şi creşterea ratei dobânzii de către Statele Unite – care afectează devize – vor conduce, de asemenea, la încă un an dificil pentru America Latină.

    Ameninţarea unei proceduri de destituire a preşedintei braziliene Dilma Rousseff va persista şi va afecta şi mai mult atmosfera investiţiilor pe termen scurt în această ţară.

    Argentina are un nou preşedinte reformist, însă lupta cu nivelul ridicat al inflaţiei şi penuria de devize străine îi lasă puţin spaţiu de manevră în vederea plăţii datoriilor şi consolidării măsurilor protecţioniste. La rândul ei, Venezuela se apropie de sfârşitul chavismului. Partidul Socialist Unit din Venezuela, care se confruntă cu grave dificultăţi, se va rupe până la urmă sub presiunile politice şi economice tot mai mari, iar ţara riscă, în 2016, un default în domeniul datoriei externe.

    Aceste evenimente – care vor defini anul 2016 – vor amplifica temerile în întreaga lume şi vor conduce, probabil, la un 2017 şi mai tumultuos, în contextul în care o serie de conflicte aflate în desfăşurare se vor afla şi mai pregnant în centrul atenţiei. Este esenţial să nu se piardă din vedere faptul că toate aceste tendinţe sunt conectate, şi anume impasul dintre Statele Unite şi Rusia, ascensiunea naţionalismului în Europa, reemergenţa Turciei şi alte curente geopolitice, care se vor lega şi se vor alimenta unele pe altele, subliniază Stratfor, care preconizează încă de pe acum că peisajul lui 2017 tinde să fie mult mai complex decât cel pe care-l preconizează pentru 2016.

  • Stratfor: Ponta riscă un conflict cu Iohannis şi cu justiţia, expunându-se presiunilor internaţionale

    “Premierul Victor Ponta se confruntă cu perspectiva unui conflict cu preşedintele şi cu justiţia, riscă să aibă dificultăţi în adoptarea unor proiecte legislative şi să fie vizat de posibile presiuni din partea aliaţilor străini ai României”, conform unor analişti Stratfor citaţi de Bloomberg.

    Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut lui Victor Ponta să demisioneze, iar opoziţia menţine obiectivul înlăturării Guvernului României, notează Bloomberg.

    “Chiar dacă aceşti factori nu îl forţează pe Ponta să demisioneze, vor afecta stabilitatea Guvernului”, adaugă Stratfor.

    “Conflictul dintre susţinătorii şi criticii (lui Ponta – n.red.) poate slăbi abilitatea actualei legislaturi de a adopta reforme”, atrag atenţia analiştii Strafor.

    Agenţiile de presă internaţionale relatează despre respingerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta, Bloomberg şi Agence France Presse notând că scandalul de corupţie care îl vizează pe premierul României va continua.

    “Premierul României supravieţuieşte moţiunii de cenzură, iar scandalul de corupţie va continua”, titrează agenţia Bloomberg. “Premierul României a reuşit să învingă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce. Această situaţie probabil nu va stinge criza în care este implicat”, comentează Bloomberg. Victor Ponta “este supus presiunilor pentru a demonstra angajamentul de combatere a corupţiei. Uniunea Europeană, care nu a permis României să adere la Spaţiul Schengen nici măcar la opt ani de la admiterea în Blocul comunitar, monitorizează situaţia corupţiei din România. Statele Unite au transmis săptămâna trecută, în momentul anunţării anchetei în cazul lui Victor Ponta, că «legea trebuie aplicată în mod egal pentru toată lumea»”, subliniază Bloomberg.

    “Premierul României, suspectat de corupţie, supravieţuieşte moţiunii de cenzură”, scrie agenţia Associated Press. “Primul-ministru al României, suspectat de acte de corupţie, inclusiv de spălare de bani şi conflict de interese, a supravieţuit cu uşurinţă unei moţiuni de cenzură”, relatează AP.

    “Guvernul României supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură”, titrează Reuters, notând că “rezultatul aşteptat” este “primul mare test politic” pentru Victor Ponta după înfrângerea suferită în scrutinul prezidenţial din 2014.

    “Parlamentul României a respins vineri o moţiune de cenzură împotriva Guvernului social-democratului Victor Ponta, un vot care îi permite să rămână la putere dar care nu rezolvă criza provocată de problemele sale cu justiţia”, comentează Agenţia France Presse, amintind că DNA îl suspectează pe Victor Ponta de conflit de interese în exercitarea funcţiei.

  • Stratfor: România va juca în următorul deceniu un rol semnificativ într-o coaliţie antirusă

    În cele din urmă, după ce puterea Moscovei va slăbi, această alianţă va deveni dominantă nu doar în Belarus şi Ucraina, ci şi mai departe către Est, consolidând poziţia economică şi politică a Bucureştiului, Varşoviei şi Washingtonului în regiune, preconizează agenţia americană de analiză şi informaţii în previziunile pentru deceniul 2015-2025.

    România şi Polonia vor beneficia de pe urma acestui parteneriat strategic cu Statele Unite, deoarece este în interesul Washingtonului, după ce intră într-o relaţie de tip strategic, să facă astfel încât partenerii săi să devină cât mai viguroşi economic, cu scopul ca aceştia să-şi stabilizeze societatea şi să devină capabili să-şi construiască forţa militară – o poziţie în care vor ajunge în următorul deceniu atât Bucureştiul, cât şi Varşovia, în contextul în care Washingtonul şi-a prezentat în mod clar interesul faţă de regiune, subliniază Stratfor

    România, Polonia şi Ungaria, vecinii din vestul Rusiei, vor căuta să recupereze regiuni pierdute în favoarea ruşilor în diverse momente, scrie agenţia în secţiunea dedicată Rusiei în cadrul acestor previziuni, adăugând că cele trei state vor acţiona pentru a atrage Ucraina şi Belarusul de partea lor, într-un proces mai amplu de fragmentare a Federaţiei ruse.

    Este improbabil ca Federaţia rusă să supravieţuiască – în forma actuală – preconizează Stratfor, care apreciază că eşecul Moscovei de a-şi transforma veniturile din domeniul energetic într-o economie care să se autosusţină o face vulnerabilă la fluctuaţia preţurilor. Rusia este lipsită de apărare împotriva acestor forţe ale pieţei, iar modul în care funcţionează federaţia în privinţa distribuirii veniturilor şi resurselor vor conduce la un declin al Moscovei în ceea ce priveşte susţinerea infrastructurii naţionale, ca în anii ’80 şi ’90, pe timpul fostei Uniuni Sovietice, şi la apariţia unor entităţi regionale ce vor fragiliza legăturile periferiei cu centrul.

    Rusia a rezolvat astfel de probleme prin poliţia secretă – KGB şi succesorul său FSB -, însă, la fel ca în anii ’80, poliţia secretă nu va putea să controleze forţele centrifuge, care vor îndepărta regiunile de capitală în acest deceniu. În acest fel, puterea FSB va slăbi, prin implicarea conducerii Biroului în economia naţională, iar odată cu clătinarea economiei se va clătina şi puterea FSB. Fără teroarea inspirată de FSB, fragmentarea Federaţiei ruse nu va putea fi evitată, preconizează agenţia americană de analiză.

    De asemenea, în flancul de sud, abilitatea ruşilor de a controla Caucazul de Nord se va evapora, destabilizând Asia Centrală, apreciază agenţia. În nord-vest, regiunea Karelia va căuta să se alăture Finlandei, iar în Extremul Orient regiunile maritime – mai apropiate de China, Japonia şi Statele Unite – vor acţiona independent. Alte zone din vecinătatea Moscovei nu vor căuta neapărat autonomia, dar şi-o vor dori, continuă Statfor, preconizând că nu vor exista revolte contra Moscovei, în pofida declinului acesteia.

    Toate acestea vor crea cea mai puternică criză din deceniul următor, iar având în vedere masiva forţă nucleară a ţării declinul puterii Moscovei va ridica întrebarea cine controlează toate aceste rachete şi cum poate fi garantat faptul că nu vor fi folosite, ceea ce va constitui un test major pentru Statele Unite. Washingtonul este singurul care poate aborda problema, dar nu va putea să preia controlul asupra vastelor instalaţii militare şi să garanteze că nu va fi trasă nicio rachetă în acest proces. Astfel va fi nevoit fie să inventeze o soluţie militară – greu de conceput în prezent -, fie să creeze un guvern stabil şi viabil economic în regiunile implicate, în vederea neutralizării arsenalului, în timp.

    În prima parte a deceniului următor, problema va fi cât de departe se va extinde alianţa dintre Marea Baltică şi Marea Neagră, mai scrie Stratfor, apreciind că aceasta ar putea ajunge până în Azerbaidjan şi Marea Caspică, în funcţie de ceea ce se va întâmpla în Orientul Mijlociu şi Turcia.

    În amplul material, pe lângă previziunile pentru marile regiuni geopolitice ale lumii – Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia şi Asia – Stratfor preconizează continuarea unor tendinţe actuale în restul de cinci ani ai primului deceniu din anii 2000, între care continuarea războiului dintre Statele Unite şi jihadişti, amplificarea presiunii pe care diversitatea de sisteme şi demografică o exercită asupra Uniunii Europene, încercarea Rusiei de a se salva înainte să fie afectată de un declin demografic, amplificarea presiunilor Moscovei asupra foştilor sateliţi din Europa Centrală, reducerea ratei creşterii economiilor asiatice şi continuarea amplificării puterii economice şi militare americane – un proces început cu peste un secol în urmă.

    În ceea ce priveşte deceniul 2015-2025, Stratfor scrie că lumea va continua să se restructureze după invadarea Georgiei de către Rusia în 2008 şi criza creditelor ipotecare cu risc, în urma cărora au apărut trei tipare.

    Primul: UE a intrat într-o criză pe care nu a putut-o soluţiona şi care a crescut în intensitate. Agenţia preconizează că Uniunea nu se va mai întoarce la unitatea anterioară, iar în cazul în care va supravieţui va opera mai limitat şi mai fragmentat în deceniul următor; că zona euro îşi va spori protecţionismul şi că Germania va fi afectată de regrese economice grave, care vor avea ca rezultat o creştere a puterii regionale a Poloniei.

    Confruntarea actuală cu Rusia, în legătură cu Ucraina, va rămâne piesa centrală a sistemului internaţional în următorii câţiva ani, iar Rusia nu va rămâne în actuala formă întregul deceniu, preconizează Stratfor, subliniind că dependenţa ei extremă de exporturi energetice şi lipsa de fiabilitate a aşteptărilor cu privire la preţuri face imposibil ca Moscova să-şi susţină relaţiile instituţionale la nivelul federaţiei. Autoritatea Moscovei va slăbi substanţial şi va conduce la fragmentarea formală şi informală a Rusiei, iar securitatea arsenalului nuclear va deveni principala îngrijorare spre sfârşitul deceniului, preconizează agenţia.

    În al treilea rând, perioada declinului statelor-naţiuni create de Europa în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu se accelerează. Astfel, puterea nu mai este deţinută de stat în multe ţări, ajungând pe mâna unor facţiuni înarmate care nu îşi pot înfrânge rivalii şi nici nu pot fi înfrânte. Washingtonul este pregătit să intervină prin atacuri aeriene şi trupe terestre limitate, dar nu va putea sau dori să impună soluţii. Turcia, a cărei frontieră de sud este vulnerabilă la aceste conflicte, va fi atrasă uşor în lupte, se va impune ca putere regională majoră, iar competiţia cu Iranul se va amplifica.

  • Nu trageţi în Deveselu

    Vicepremierul rus Dmitri Rogozin spusese, în aprilie, că forţele strategice ale Rusiei sunt capabile să penetreze scutul antirachetă al Statelor Unite şi că SUA îşi irosesc banii pe proiectul “provocator” al scutului antirachetă din Europa de Est. Băsescu a criticat şi declaraţiile de la Bucureşti ale şefului Stratfor, George Friedman, după care scutul antirachetă este doar un simbol şi că nu apără de o ameninţare anume, dând a înţelege că aspiraţiile României la un rol geopolitic important în regiune ar fi lipsite de temei.

    Anders Fogh Rasmussen a susţinut poziţia lui Traian Băsescu, insistând că sistemul de apărare antirachetă al NATO “este un răspuns real la o ameninţare reală şi are caracter defensiv, nu direcţionat împotriva niciunei alte ţări”. El a mulţumit autorităţilor române pentru contribuţia la sistemul antirachetă, afirmând că de când România a intrat în această alianţă din 2004, “a jucat un rol activ în formarea agendei NATO şi în construirea unor relaţii puternice cu partenerii noştri”.

    Rasmussen a lăudat râvna României în NATO inclusiv la capitolul bugetar, unde, în mod neaşteptat, Bucureştiul a devenit un exemplu pentru alte state incomparabil mai bogate care au preferat să-şi restrângă bugetele de apărare. “Atunci când bugetele trebuie să fie echilibrate, ştim că apărarea nu poate fi scoasă din discuţie, dar există o limită minimă cu privire la cât de puţin putem investi în apărare. Iar în Europa am ajuns la această limită minimă. Avem nevoie să ne menţinem pe linie şi să începem să investim mai mult, pe măsură ce economiile noastre, îşi revin, se redresează. Deci salut cu căldură decizia României de a creşte cheltuielile de apărare în scopul de a ajunge la 2% din PIB până în 2016”, a spus oficialul NATO.

  • Voi, cei care schimbaţi istoria

    Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a calificat Grecia drept “sac fără fund” şi a sugerat că ar fi mai bine ca alegerile anticipate din această ţară, programate pentru aprilie, să fie amânate pentru 2013, iar până atunci să fie la putere un guvern de tehnocraţi în stil italian, scopul fiind ca Germania şi creditorii Greciei să se asigure că Atena se ţine de planul de austeritate.

    Oficialii finlandezi au cerut Greciei să aducă garanţii pentru viitoarele credite de la UE şi FMI, iar cei olandezi au spus că zona euro e gata să amâne noul pachet de credite pentru Grecia, adică să lase ţara în incapacitate de plată, ca pedeapsă că opoziţia elenă face nazuri la planul de austeritate. Pentru prima dată de la declanşarea crizei datoriilor greceşti, preşedintele Karolos Papoulias, octogenarul veteran al rezistenţei elene antinaziste, a reacţionat cu furie, afirmând că nu permite ca Schaeuble să-i insulte ţara: “Cine-i Schaeuble să insulte Grecia? Cine sunt finlandezii? Cine sunt olandezii?”

    Reacţia lui Papoulias venea la câteva zile după violentele manifestaţii de stradă din Atena, care s-au lăsat cu devastări de magazine, incendieri de clădiri şi cererea sindicatului poliţiştilor ca oficialii UE şi ai FMI să fie arestaţi. “Protestele din Grecia reflectă, poate, o altă faţetă a protestelor mondiale: bogaţi vs. săraci – în cazul acesta, nu indivizi, ci ţări întregi”, comentează Paul Donovan, analist al băncii elveţiene UBS.

    Într-adevăr, dacă protestele indignaţilor spanioli, francezi, britanici ori italieni şi ale “ocupiştilor” americani vizau faptul că democraţia politică a fost înlocuită cu dictatul pieţelor financiare, iar preocuparea statelor s-a deplasat de la servirea societăţii la servirea lobby-ului corporatist, varianta grecească a protestului vizează, pe lângă cele de mai sus, şi faptul că tot visul de convergenţă a dezvoltării între statele europene a făcut loc brusc unei realităţi în care statele periferice (PIIGS) nu numai că sunt culpabilizate că s-au dezvoltat pe datorie. Ci şi puse să restituie cu dobândă această dezvoltare, dobânda fiind pierderea suveranităţii asupra bugetelor şi sărăcirea populaţiei pe termen lung.

    Cuvântul esenţial pentru motivarea protestelor e aici “brusc”: în urmă cu doar trei ani, aceleaşi pieţe financiare, reprezentate inclusiv de marile grupuri bancare ulterior salvate din faliment de state, nu găseau nimic în neregulă în faptul că principiile de la Maastricht (datorie sub 60% din PIB, deficit bugetar sub 3%) erau încălcate regulat de europeni, astfel încât au continuat liniştite cu aceştia jocul profitabil al rostogolirii datoriilor. Cât despre Germania, Finlanda sau Olanda, statele care acum culpabilizează PIIGS, a fost mult mai uşor pentru ele să-şi acuze partenerii mai slabi din eurozonă decât să admită cât de temătoare sunt ele însele faţă de forţa pieţelor. Ca atare, răspunsul Europei la criză a fost pactul fiscal de austeritate – cel la care va adera şi România oficial la 1 martie – şi simpla ignorare sau dezavuare a protestelor de stradă. Recunoaşterea şi analiza protestelor a venit însă din altă parte: din SUA.

    În America, a cărei marjă de acţiune în raport cu pieţele financiare e natural mult mai mare, protestele populare au fost valorificate de administraţia Obama în sprijinul încercării ei de a reintroduce legi vechi de reglementare a pieţelor (Glass-Steagall) şi de a aplica o combinaţie de coerciţie şi stimulente fiscale pentru readucerea acasă a locurilor de muncă pierdute în folosul Asiei (“insourcing”). “Nu vreau ca America să fie o ţară cunoscută pentru speculaţii financiare şi care se îndatorează cumpărând mărfuri produse în alte ţări. Nu vreau ca următoarea generaţie de slujbe în industrie să se implanteze în China sau Germania, ci în Michigan sau Ohio”, a rezumat preşedintele Barack Obama.

    Or, ce altceva îşi doresc americanii furioşi care ocupă parcurile naţiunii? Aşa se explică faptul că, punând în paranteză ciocnirile spectaculoase cu poliţia şi arestările de pe teren, analizele americane le-au atribuit protestelor o importanţă istorică extraordinară. Revista Time a socotit Protestatarul, ca figură colectivă, drept personalitatea anului 2011, iar echivalenţa de mesaj justiţiar între Piaţa Tahrir, Plaza del Sol, Zuccotti Park sau Piaţa Syntagma a fost socotită automat şi o echivalenţă de efect.

  • Ce ne-aşteaptă în următorii zece ani

    Fondator şi preşedinte al celei mai cunoscute agenţii private de analiză geopolitică a momentului (Stratfor), Friedman îşi restrânge unghiul de investigaţie, după ce, cu puţină vreme în urmă, lansase pe piaţă răsunătorul “Următorii 100 de ani”, care explora forţele impersonale ce schimbă cursul istoriei pe termen lung.

    “Într-un secol contează evenimentele. Într-un deceniu – oamenii”, scrie el. Noi trăim în intervale scurte, în care destinele ne sunt conturate nu atât de curente politice vaste, cât de de anumite decizii ale unor indivizi. Iar prezentul volum tratează intervalul scurt al următorilor zece ani, realităţile concrete pe care va trebui să le înfruntăm, deciziile ce vor fi luate şi consecinţele acelor decizii.

    Contrazicând prejudecata generală potrivit căreia previziunile sunt cu atât mai grele cu cât intervalul vizat de ele este mai lung, Friedman afirmă că acţiunile individuale (cele ce contează în spaţiul unui deceniu, dar se pierd în torentul judecăţilor care compun un secol) sunt cel mai dificil de prezis. Cu toate acestea, aventura lui “divinatorie” trasează un drum cât se poate de plauzibil al următorilor, puţini, ani (vorba celor de la New York Times Magazine: “Când citeşti cărţile lui Friedman, ai senzaţia că priveşti viitorul într-un glob de cristal”).

    Prin urmare, anticipează americanul, următorul deceniu va fi unul de tranziţie majoră: SUA (căreia Friedman îi analizează slăbiciunile şi polticile hazardate) vor resimţi nevoia de a reveni la strategia globală echilibrată, pericolul renaşterii Rusiei ca putere globală va fi cât se poate de real, expansiunea chineză se va estompa odată ce miracolul economic al ţării se va împlini (e un alt fel de a spune că Imperiul de mijloc va intra în criză), războaiele din lumea islamică se vor domoli, vom învăţa să trăim cu terorismul, SUA se vor apropia de înţelegere cu Iranul, raporturile Israelului cu America vor cunoaşte modificări profunde. Iar economic vorbin, criza ne va duce într-o epocă în care lipsa forţei de muncă se va resimţi pretutindeni.

    George Friedman, “Următorul deceniu, De unde venim… şi încotro ne îndreptăm”, Editura Litera, Bucureşti, 2011